Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
26/07/2026
Revista presei, 20 februarie 2015

 
 
  banner revista presei

Dragoş Pieptu este, oficial, rector al UMF Iaşi

Prof.dr. Dragoş Pieptu a devenit oficial rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi până la alegerile care vor avea loc în această toamnă.

Numirea a devenit oficială după ce ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a emis Ordinul nr. 3230/18 februarie 2015, „privind exercitarea calităţii de ordonator de credite şi preluarea temporară a atribuţiilor specifice funcţiei de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» din Iaşi de către domnul prof.univ.dr. Dragoş Pieptu“, după cum precizează reprezentanţii UMF Iaşi.

Prin urmare, fostul prorector va deveni rector până când noul rector ce va fi ales de către studenţii şi cadrele didactice ale instituţiei de învăţământ superior medical ieşene va fi numit în funcţie de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Reamintim că prof.dr. Vasile Astărăstoae a demisionat din funcţia de rector la începutul lunii februarie. El a declarat pentru „Ziarul de Iaşi“, în ediţia de ieri, că ia în considerare demisia şi din funcţia proaspăt obţinută de senator al UMF Iaşi.

Publicație: Ziarul de Iași

"Ai liber la iubit", chemarea studenţilor electronişti din Iaşi de Dragobete

Studenţii de la Facultatea de Electronică din Iaşi organizează pe 24 februarie "sărbăoarea dragostei".

"De Dragobete ai liber la iubit" este un eveniment care isi propune sa reuneasca un numar cat mai mare de studenti pentru a le aminti tinerilor ca avem propria sarbatoare a dragostei", a spus Diana- Roxana Izdrui, membru activ in cadrul Ligii Studentilor Electronisti din Iasi si unul dintre coordonatorii proiectului.

Evenimentul va avea loc pe data de 24 februarie, in Piata Unirii, ora 13:30.

Publicație: Ziarul de Iași

 

Sperietură de moarte în sala de lectură BCU. A căzut o bucată de tavan

O bucată din tavanul Corpului B al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi s-a prăbuşit în timp ce în sală se aflau mai mulţi studenţi în timpul sesiunii care tocmai s-a terminat. Aici îşi desfăşura activitatea Filiala Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Niciunul dintre studenţii care se aflau în sală în momentul respectiv nu a fost rănit, însă conducerea BCU şi-a dat seama că există o serie de probleme care fac ca sala, ce se află la parterul unui bloc cu rism seismic, în proprietatea primăriei, să nu mai poată fi utilizată ca sediu.

Realmente ne-a uluit pe toţi. Clădirea este preluată de la Primărie cu mulţi ani în urmă, blocul este de prin anii ’60, iar în spaţiul respectiv a funcţionat şi un magazin expres, un «împinge-tava» cum era pe vremuri. Apoi a fost închis şi spaţiul a fost cedat fără chirie pentru noi, iar din ’90 funcţionează acolo biblioteca Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice“, a declarat prof.dr. Gheorghe Teodorescu, directorul BCU Iaşi.

Ţevi degradate ascunse în planşeu

Acesta precizează că în contractul de închiriere de la preluarea sediului de la Primărie se stipula ca beneficiarul să realizeze o serie de lucrări de întreţinere, „dar acestea constau în văruire şi alte probleme de folosire a unui spaţiu. Nu avea de unde să ştim ce se află în spatele tavanului“, a adăugat directorul BCU.

Bucata de tavan care a căzut avea aproximativ un metru pătrat şi a fost într-unul dintre colţurile sălii, căzând peste o câteva mese şi scaune. „Când a căzut, s-au făcut investigaţii cu Comisia de Urbanism de la Primărie, s-a făcut o expertiză şi s-a descoperit că este un tavan fals făcut cu o plasă care, cu anii, s-a încărcat până la 15 centrimetri grosime ca urmare a repetatelor infiltraţii venite prin planşeu, şi care s-a degradat, iar în prezent nu mai prezintă nicio garanţie“, a completat prof.dr.

Din acel moment, activitatea în corpul respectiv este suspendată, însă în urma investigaţiilor suplimentare s-a descoperit că există o porţiune de 40 de centimetri în tavanul fals şi planşeul de suport al blocului pe care sunt toate conductele de evacuare, de la apă menajeră la cele de căldură, care sunt degradate la rândul lor, Comisia de Urbanism concluzionând că e nevoie de o reparaţie capitală a blocului.

Au fost depuse cereri atât la Ministerul Educaţiei Naţionale, cât şi la Primărie, iar directorul BCU susţine că a primit promisiuni că se vor căuta fonduri pentru ca blocul să intre în reparaţii capitale.

Fond de 60.000 de cărţi

Problema cea mai mare pe care o are între timp biblioteca este locul în care îşi va desfăşura activitatea până când blocul va fi restaurat. Aceasta era o secţiune a bibliotecii extrem de activă, fiind şi 80 de cititori prezenţi în acelaşi timp în sala de lectură.

Există un fond de carte care se rulează de aproximativ 60.000 de volume, pe lângă cele din colecţie depozitate acolo, mai mult, în acelaşi corp se păstrează şi periodicele. „Am luat decizia să vorbesc şi cu alţi colegi de pe la alte universităţi şi mi-au promis că o să încerce să vadă dacă există spaţii. Măcar un an de zile studenţii să poată studia acolo, pentru că nu sunt dispus să tolerez o situaţie de provizorat“, a adăugat directorul BCU.

Ironia este că instituţia încearcă de mai multe luni să repare planşeul exterior care există în afara corpului respectiv, din care există riscul să cadă bucăţi de tencuială, însă nu a primit încă aprobările necesare din partea Comisie de Urbanism şi Asociaţiei de proprietari din clădire.

Publicație: Ziarul de Iași

Cei mai ingenioşi studenţi de la "Asachi" sunt puşi la încercare!

În perioada 6-7 martie, studenţii Universităţii Tehnice vor concura la etapa locală a competiţiei inginereşti European BEST Engineering Competition (EBEC)!

Vineri, 6 martie, competiţia inginerească EBEC Iaşi debutează cu activitatea Show&Tell de la ora 17:00, în cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, în sala de conferinţă Hurmuzescu. Activitatea reuneşte cei mai buni studenţi ai facultăţilor de inginerie şi le oferă oportunitatea de a-şi promova proiectele personale.

EBEC este o competiţie europeană cu structură piramidală: etapă locală, etapă naţională/regională şi etapă finală.

Evenimentul este împărţit în două secţiuni: Team Design şi Case Study. Echipele, formate din câte 4 studenţi, vor primi tematicile pentru fiecare secţiune şi vor avea 4 ore la dispoziţie pentru a veni cu cele mai inedite prototipuri şi soluţii.

Cele 2 secţiuni constau în:

Case Study - urmăreşte abilităţile de planificare şi organizare ale studenţilor în rezolvarea unei probleme reale din viaţa de zi cu zi a societăţii, dezvoltând o soluţie teoretică.

Team Design - urmăreşte abilităţile practice ale studenţilor, astfel încât provocarea constă în realizarea unui prototip din diferite materiale neconvenţionale care îndeplineşte anumite condiţii de rezistenţă, stabilitate şi mobilitate.

EBEC Iaşi reprezintă una dintre cele 86 de competiţii locale, în urma cărora câştigătorii ajung la una din cele 15 etape regionale, iar ulterior la etapa Finală ce va avea loc anul acesta în Porto, Portugalia!

Publicație: Ziarul de Iași

 

 

 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate