„Ciudăţeniile minţii omului“, descifrate astăzi la Iaşi. Încep Zilele Academice Ieşene, ediţia a XXXIV-a
Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iaşi dă startul Zilelor Academice Ieşene, ediţia a XXXIV-a, cu o prelegere susţinută de profesorul Jean Askenasy. Acesta este un neurolog de la Universitatea din Tel Aviv, Israel, membru de onoare al Academiei Române, şi va vorbi la Iaşi despre „Ciudăţeniile minţii omului“, într-o conferinţă care are loc astăzi de la ora 9, în sala de conferinţe a Institutului. „Conferinţa va discuta unele dintre elementele stranii ale felului în care funcţionează creierul. Este vorba despre modul în care funcţionează creierul, numai în parte lămurit şi cunoscut. Profesorul Jean Askenasy mi-a mărturisit faptul că este foarte încântat să prezinte această temă pentru prima dată într-un institut de chimie - până acum a conferenţiat pe acest subiect numai în universităţi şi facultăţi de medicină“, a declarat acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedintele Academiei Române. Pe numele său integral Jean-Jacques Askenasy, neurologul este cunoscut şi pentru că a organizat cursuri de „medicină a somnului“ la Universitatea din Tel-Aviv, după o amplă cercetare în domeniu. Acesta este autor a 13 monografii, a avut contribuţii importante în tratate de specialitate şi are aproximativ 100 de articole publicate în reviste specializate în neurologie şi medicina somnului.
Institutul „Petru Poni“ organizează în aceeaşi perioadă, 2-4 octombrie 2019, cea de-a 27-a Sesiune de comunicări ştiinţifice cu titlul „Progrese în ştiinţa compuşilor organici şi macromoleculari“
Publicație: Ziarul de Iași
Azi începe FILIT: iată principalele evenimente care au loc în Iași!
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi - FILIT începe astăzi, 2 octombrie, urmând ca, timp de cinci zile, până pe 6 octombrie, să aibă loc manifestări culturale şi artistice inedite, întâlniri cu scriitori din România şi din străinătate, dar şi cu traducători, editori sau jurnalişti.
Pe lângă întâlnirile, dezbaterile şi mesele rotunde organizate pe perioada celor cinci zile de festival, organizatorii FILIT au pregătit şi o serie de proiecte inedite, expoziţii şi proiecţii de film.
Serile FILIT, cele mai aşteptate
Locurile pentru Serile FILIT - evenimente în cadrul cărora cele mai importante nume ale literaturii internaţionale prezente la ediţia din acest an vor urca pe scena Teatrului Naţional din Iaşi şi vor răspunde la întrebările gazdelor şi ale publicului - au fost epuizate încă de la jumătatea lunii trecute, publicul festivalului având posibilitatea să îşi rezerve online un loc în sala mare a Teatrului Naţional. Cei care doresc să participe la aceste întâlniri, la care vor participa María Dueñas, Richard Ford, Mihail Şişkin şi Mathias Énard, şi nu au reuşit să îşi rezerve un loc, mai au ocazia să obţină unul dintre locurile „last-minute“ care vor fi disponibile cu 30 de minute înainte de evenimente pentru persoanele care se vor prezenta direct la Teatrul Naţional. Joi, de la ora 20, primul invitat al Serilor FILIT va fi María Dueñas, care va dialoga cu Robert Şerban, urmând ca a doua zi, pe 4 octombrie, de la aceeaşi oră, să urce pe scena Teatrului Naţional scriitorul Richard Ford, interviul fiind susţinut de către Marius Chivu. Sâmbătă, tot de la ora 20, Mihail Şişkin va dialoga cu Cătălin Sava, iar duminică, seara va începe de la ora 18 cu Decernarea „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte“, moment urmat de întâlnirea cu Mathias Énard, gazda serii fiind Matei Vişniec. Accesul în sală va fi permis cu o oră înainte de eveniment, accesul urmând să fie oprit cu zece minute înainte de momentul începerii serii.
Nume importante ale literaturii internaţionale în dialog cu cititorii
Pe lângă scriitorii invitaţi în cadrul Serilor FILIT, publicul ieşean va avea ocazia să intre în dialog şi cu scriitorii Lionel Duroy, Sjón, Kim Leine, Herman Koch, Aslı Erdoğan, Ahmed Saadawi, Svetislav Basara, Drago Jančar, Geneviève Damas sau Faruk Šehić. De asemenea, cititorii îi vor putea întâlni la Casa FILIT, amenajată în ansamblul pavilionar din Piaţa Unirii, pe scriitorii români Diana Bădica, Dan Coman, Andrei Crăciun, Bogdan Georgescu, Florin Irimia, Emanuela Iurkin, Olga Macrinici, Dan Miron, Cătălin Pavel, Dan Pleşa, Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Doina Ruşti, Bogdan Suceavă. Tot la Casa FILIT se vor derula evenimente ce vor avea în centru poezia la care vor participa Svetlana Cârstean, Ionel Ciupureanu, Sorin Despot, Irina Georgescu, Silvia Grădinaru, Diana Iepure, Ligia Keşişian, Vasile Leac, Vlad Pojoga, Monica Stoica, Livia Ştefan, Victor Ţvetov, Mihai Vieru, Gelu Vlaşin şi Andrei Zbîrnea. Casa Copilăriei, amenajată la Palatul Copiilor Iaşi, dedicată literaturii pentru copii, va găzdui evenimente cu scriitorii Cristina Andone, Lavinia Branişte, Veronica D. Niculescu, Alexandru Vakulovski şi Matei Vişniec. La Casa Fantasy de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dedicată literaturii fantasy, vor participa scriitorii Rodica Bretin, Lucian Merişca, Ana Maria Negrilă, Mircea Opriţă şi Liviu Surugiu.
Alături de scriitori vor fi prezenţi la FILIT şi o serie de traducători precum Georg Aescht (Germania), Jan Willem Bos (Olanda), Jan Cornelius (Germania), Sean Cotter (SUA), Antònia Escandell Tur (Spania), Jarmila Horáková (Republica Cehă), Fernando Klabin (Brazilia), Joanna Kornaś-Warwas (Polonia), Gabriella Koszta (Ungaria), Marily Le Nir (Franţa), Steinar Lone (Norvegia), Marian Ochoa de Eribe (Spania), Ivana Olujić (Croaţia), Szonda Szabolcs (România, limba maghiară).
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi - FILIT este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi este finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi.
Programul de azi
l 9.00-16.00 „Casa Fantasy“ - Casa de Cultură a Sindicatelor Iaşi
Jocurile foamei
l 12.00 - 13.00 „Casa FILIT“ - „Lumea lui Nix cel Afurisit“
Invitată: Miruna Ioana Ciobanu (Lumea Mirunei)
Moderatoare: Irina Nichifiriuc (Sfatul Mamei)
l 12.00-14.00 „Casa copilăriri“ - Palatul Copiilor Iaşi
Invitată: Cristina Andone
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
l 12.00-14.00 „Scriitori printre liceeni“ - Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ Iaşi
Invitate: Diana Bădica, Doina Ruşti
l 12.00-14.00 „Scriitori printre liceeni“ - Colegiul Naţional Iaşi
Invitaţi: Jan Willem Bos, Veronica D. Niculescu
l 13.00-14.00 „Casa FILIT“ - Atelier de joacă literară
Invitată: Ana Maria Istrate (Minitropolis)
l 14.00-15.00 „Casa FILIT“ - In Memoriam Emil Brumaru
Vernisajul expoziţiei „Scrisori către Julien Ospitalierul“
l 14.30-16.30 „Întâlnirile Alecart“ - Centrul de Limbi Moderne şi Integrare Culturală „Grigore T. Popa“ Iaşi
Invitaţi: Drago Jančar, Robert Şerban
Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu
l 15.00-17.00 „Întâlnirile clubului Logos“ - Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a Municipiului Iaşi
Invitaţi: Kim Leine, Faruk Šehić
Moderatoare: Serinella Zara
l 16.00-16.30 „In Memoriam Emil Brumaru. Vernisajul expoziţiei «Negoţ cu îngeri»“ - Galeria de Artă „Theodor Pallady“ Iaşi
Prezintă: Bogdan Creţu
l 16.00-18.00 „Casa Fantasy“ - Casa de Cultură a Sindicatelor Iaşi
Invitat: Lucian Merişca
Moderator: Dan Doboş
l 16.00-18.00 „Scriitori în Centru“ - Casa FILIT
Invitaţi: Sorin Despot, Silvia Grădinaru
Moderator: Răzvan Ţupa
l 16.00-17.30 Influenţa lui Paul Goma asupra unei generaţii: „Grup Canal 77“ - Un film documentar de Dragoş Zămoşteanu - Institutul Francez Iaşi, Sala „Benjamin Fondane“
18.00-20.00 Arta refugii. În dezbatere: scriitorul Paul Goma - Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“, Sala „B.P. Hasdeu“
Invitaţi: Flori Bălănescu, Viorel Ilişoi
Moderator: Bogdan Creţu
l 18.00-20.00 „Scriitori în Centru“ - Casa FILIT
Invitaţi: Ligia Keşişian, Angela Marinescu, Victor Ţvetov
Moderator: Marius Chivu
l 20.00-21.00 Deschiderea oficială a festivalului - Palatul Culturii Iaşi
- FILIT îşi salută invitaţii
- Concert cvartetul Ad Libitum
Publicație: Ziarul de Iași
Bilanţ studenţesc - Casa de Cultură a Studenţilor – zeci de spectacole, 80.000 de spectatori!
În ultimii doi ani, la cele 9 cluburi existente în cadrul instituţiei s-au înscris la cursurile gratuite 679 studenţi, din care 473 sunt activi
Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, a prezentat ieri, în cadrul conferinţei de presă, raportul de activitate al instituţiei, din ultimii doi ani de când este la conducere. Acesta a precizat că, în perioada 1 august 2017 – 30 septembrie 2019, Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi a încheiat 127 parteneriate cu organizaţiile studenţeşti, instituţii de cultură şi alte organizaţii non-guvernamentale, a realizat 4 reviste de literatură, 4 tabere de creaţie, 10 expoziţii de fotografie, pictură şi desen, 10 workshop-uri/training-uri pentru studenţi.
În decursul ultimilor doi ani, instituţia de cultură a organizat 30 festivaluri, 50 spectacole proprii care au avut peste 500 de invitaţi şi 80.000 spectatori. „În anii ce au trecut am încercat să fim o instituţie activă şi prosperă, căutând tot timpul să ne implicăm în viaţa studenţilor prin mai multe acţiuni şi evenimente în care să le punem în valoare calităţile şi talentul, preocupându-ne de îndrumarea studenţilor şi tinerilor în direcţia actelor culturale de înaltă ţinută artistic. Astfel încât studenţii să nu dispună numai de cunoştinţe profesionale dobândite prin studiul universitar şi o viziune concretă în ceea ce privesc artele”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi.
În ultimele 26 de luni, la cele 9 cluburi existente în cadrul instituţiei s-au înscris la cursurile gratuite 679 studenţi, din care 473 sunt activi.
Tot în această perioadă, membrii cluburilor de la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi au înregistrat peste 35 de participări la festivaluri şi concursuri organizate de celelalte Case de Cultură din ţară, obţinând peste 40 de premii.
În decursul celor doi ani, de când Bogdan Crucianu se află la conducere, Ansamblul Folcloric Studenţesc „Doina Carpaţilor” a avut trei deplasări în Franţa, Bulgaria şi Spania. „Prin aceste deplasări am valorificat cultura tradiţională românească şi am reprezentat cu mândrie Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi şi Ministerul Tineretului şi Sportului, în rândul publicului, mare consumator de cultură şi tradiţii, cât şi printre numeroşii turişti străini, dar fără să neglijăm diaspora românească”, a consemnat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi.
Publicație: Evenimentul și Bună Ziua Iași
Studenţii, revoltaţi de problemele din Educaţie: Este al doilea an universitar consecutiv care începe fără ministru
Studenţii de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că anul universitar începe şi anul acesta fără un ministru al Educaţiei Naţionale. Este al doilea an universitar consecutiv în care există această problemă.
.„Lipsa de continuitate, viziune şi adoptarea de măsuri discreţionare, cauzate de schimbarea a 28 de miniştri în ultimii 30 de ani, constituie deficienţele ce determină starea de fapt a învăţământului superior. Astfel, una dintre cele mai mari probleme ale învăţământului superior continuă a fi, de-a lungul a 8 ani, subfinanţarea cronică a educaţiei care perturbă evoluţia armonioasă a calităţii învăţământului şi implicit dezvoltarea profesională şi personală a beneficiarilor direcţi”, arată ANOSR într-un comunicat de presă.
Studenţii spun că România este în urmă cu implementarea actualelor linii de acţiune ale Procesului Bologna, cu toate că în acest an universitar va avea loc o nouă Conferinţă Ministerială în cadrul căreia se va decide viitorul Procesului Bologna.
Studenţii amintesc că etica şi integritatea academică sunt subiecte a căror abordare a fost neglijată pentru o perioadă lungă de timp, pentru că au existat ocupanţi ai unor funcţii de demnitate publică care şi-au plagiat tezele de doctorat.
„În acest sens, ANOSR a militat pentru şi a reuşit introducerea cursurilor de etică şi deontologie universitară pentru toate ciclurile de studii, cu caracter opţional pentru licenţă şi obligatoriu pentru masterat şi doctorat, iar demersurile pentru popularizarea şi respectarea principiilor corecte nu se opresc aici, având în vedere importanţa majoră a dezvoltării unei culturi a eticii”, mai arată studenţii.
Comunicatul integral al studenţilor din ANOSR:
Cu ocazia începerii noului an universitar, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), federaţia reprezentativă a studenţilor din România la nivel naţional şi internaţional, le doreşte tuturor membrilor comunităţilor universitare un an prolific şi cât mai multe reuşite! Totodată, ne propunem să aducem în prim-plan principalele subiecte din domeniul educaţional pentru alinierea sistemului universitar românesc la standardele Spaţiului European al Învăţământului Superior (SEIS).
ANOSR trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că acesta este al doilea an universitar consecutiv care începe fără un ministru al educaţiei naţionale. Acest fapt, dar şi lipsa de continuitate, viziune şi adoptarea de măsuri discreţionare, cauzate de schimbarea a 28 de miniştri în ultimii 30 de ani, constituie deficienţele ce determină starea de fapt a învăţământului superior. Astfel, una dintre cele mai mari probleme ale învăţământului superior continuă a fi, de-a lungul a 8 ani, subfinanţarea cronică a educaţiei care perturbă evoluţia armonioasă a calităţii învăţământului şi implicit dezvoltarea profesională şi personală a beneficiarilor direcţi.
În contextul în care în acest an universitar va avea loc o nouă Conferinţă Ministerială în cadrul căreia se va decide viitorul Procesului Bologna, România rămâne în urmă şi cu implementarea actualelor linii de acţiune. Deşi învăţământul centrat pe student ar trebui să constituie o prioritate, atât în cadrul politicilor publice, cât şi în măsurile adoptate de către instituţiile de învăţământ superior, în continuare, niciun act normativ din domeniul educaţional nu defineşte clar acest concept. Centrarea învăţământului pe student presupune utilizarea unor metode inovative de predare, o relaţie de colaborare între cadrul didactic şi student, pentru a sprijini îndeplinirea rezultatelor învăţării prognozate, iar studenţii sunt văzuţi ca participanţi activi ai propriului proces de învăţare.
Etica şi integritatea academică sunt subiecte a căror abordare a fost neglijată în dezbaterile comunităţilor universitare din România o perioadă lungă de timp, din cauza lipsei de transparenţă şi a dezinteresului general. Acest lucru este susţinut prin faptul că au existat ocupanţi ai unor funcţii de demnitate publică care şi-au plagiat tezele de doctorat. În acest sens, ANOSR a militat pentru şi a reuşit introducerea cursurilor de etică şi deontologie universitară pentru toate ciclurile de studii, cu caracter opţional pentru licenţă şi obligatoriu pentru masterat şi doctorat, iar demersurile pentru popularizarea şi respectarea principiilor corecte nu se opresc aici, având în vedere importanţa majoră a dezvoltării unei culturi a eticii.
Un fenomen cu un impact social major în rândul absolvenţilor de studii superioare, „brain drain”, datorat în primul rând lipsei accesului absolvenţilor la locuri de muncă de calitate şi la oportunităţi de dezvoltare personală, dar şi calităţii vieţii din România, au dus la pierderea masivă de capital uman calificat. Pentru a diminua rata de absolvenţi care părăsesc ţara după terminarea studiilor cu scopul de a-şi defini un parcurs profesional în străinătate, ANOSR militează constant pentru investirea în infrastructura ştiinţifică şi tehnologică şi actualizarea programelor de studii, astfel încât relevanţa acestora să crească în raport cu inovaţia din fiecare domeniu şi cu necesităţile studenţilor, respectând totodată scopurile învăţământului superior definite de către Consiliul Europei: pregătirea pentru piaţa muncii, pregătirea pentru cetăţenia activă, sprijinirea dezvoltării personale a studenţilor şi crearea unei baze largi de cunoştinţe avansate alături de stimularea cercetării şi inovării în rândul studenţilor.
O altă prioritate în educaţie pentru care ANOSR militează an de an, este dimensiunea socială, prin care se implementează politici de echitate şi acces la educaţie adresate categoriilor de studenţi ce provin din medii dezavantajate sau categorii subreprezentate. Constatăm că în anul universitar anterior nu a fost finalizat niciun cămin pentru studenţi, în contextul în care numărul actual de locuri de cazare este suficient doar pentru 23,96% dintre cei aproximativ 449.350 de studenţi. De asemenea, nu au existat investiţii masive în cămine, condiţiile nefiind în concordanţă cu normele de sănătate publică impuse.
Totodată, ANOSR susţine asigurarea de şanse egale pentru fiecare persoană ce îşi doreşte să urmeze studii universitare, având în vedere faptul că România se află pe ultimul loc la nivel european în ceea ce priveşte ponderea populaţiei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani ce a absolvit studii superioare.
Deoarece educaţia este considerată prioritate naţională, creşterea calităţii actului didactic trebuie să reprezinte un obiectiv permanent pentru decidenţii din sfera educaţională şi comunitatea universitară, iar implementarea oricăror măsuri pentru soluţionarea problemelor actuale trebuie să fie transparentă, fundamentată şi coerentă, astfel încât acestea să satisfacă nevoile reale ale sistemului. Astfel, ANOSR luptă pentru apărarea drepturilor, reprezentarea intereselor studenţilor şi va continua demersurile pentru a spori dezvoltarea învăţământului superior.
„În ciuda faptului că ne confruntăm cu o situaţie îngrijorătoare a sistemului educaţional, pornind de la faptul că nu avem, din nou, un ocupant al funcţiei de ministru, la subfinanţarea educaţiei sau implementarea defectuoasă a strategiilor europene în sistemul autohton de educaţie, ANOSR va lupta în continuare pentru a le asigura studenţilor din România accesul la condiţii optime învăţare şi dezvoltare în universităţile noastre.” – Petrişor-Laurenţiu ŢUCĂ, Preşedinte ANOSR”.
Luni şi marţi, cele 56 de universităţi de stat şi 36 de universităţi private încep cursurile pentru 392.000 de studenţi la licenţă, 106.455 studenţi la masterat şi 20.700 doctoranzi.
Publicație: Adevărul
Mai ceva ca-n Evul Mediu: la Universitatea Piteşti a fost inaugurat un paraclis ortodox prezentat ca „laborator“
Cu două zile înainte de deschiderea anului universitar, la Universitatea din Piteşti a fost inaugurat un paraclis ortodox. Investiţia a fost prezentată drept ”laborator” într-o postare făcută pe Facebook de către rectorul universităţii, Dumitru Chirleşan. Postarea a devenit virală, având sute de like-uri şi zeci de distribuiri.
Paraclisul ortodox, noul ”laborator” de la Universitatea din Piteşti, se află chiar în corpul central al universităţii, iar la inaugurarea sa a fost prezent ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
Iată ce a scris rectorul Dumitru Chirleşan în postarea sa de pe Facebook: ”Universitatea din Piteşti s-a îmbogăţit începând de astăzi, 29.09.2019, cu un laborator nou.
Un Paraclis Ortodox în care ştiinţa vine să se întâlnească în mod fericit, armonios cu credinţa noastră creştină, ortodoxă.
Poate că pentru unii va părea antagonic demersul UPIT dar aşa cum v-am obişnuit deja, nu ne este teamă de a aborda cu francheţe şi profesionalism nici una dintre temele fundamentale ale existenţei…
Credem cu tărie că noi, europenii, am ajuns în Mileniul 3 sprijiniţi pe fundamentele creştine, pe valorile fundamentale promovate de creştinism, regăsite atât de clar şi consistent în carta drepturilor omului a Uniunii Europene.
Aşa că noi, UPIT, „oşteni cu crucea’n frunte, căci oastea e creştină”, vom continua cu credinţă să ne facem datoria faţă de comunitatea în care trăim, pentru un viitor fericit al copiilor noştri…
VIVAT ACADEMIA, VIVA UPIT”
Conform dexonline.ro, ”paraclis” înseamnă o bisericuţă sau capelă construită de obicei alături de o biserică mai mare sau în interiorul unei clădiri.
Universitatea din Piteşti are peste 11.000 de studenţi şi a fost înfiinţată în 1962.
Publicație: Adevărul
Harvard University cleared of racial bias in admissions process
Harvard University's admissions office does not discriminate against Asian-American applicants, a federal court has ruled in a long-awaited decision.
The judge rejected the claim that white, black and Hispanic applicants were given preference over Asian counterparts with similar grades.
District Judge Allison D. Burroughs said the court would not dismantle a "very fine" admissions program.
The trial has been seen as a referendum on affirmative action hiring practices.
An appeal of the ruling could still reach the US Supreme Court.
Harvard is one of the top-rated and most selective universities in the US, admitting about 1,600 freshman students out of 42,000 applicants each year.
What was Harvard accused of?
The lawsuit was brought by a group called Students For Fair Admissions (SFFA).
It was formed by conservative activist Edward Blum, who opposes affirmative action - the proactive effort to include minorities that have been historically marginalised due to discrimination.
It claims that the elite university unfairly weighs race when considering an applicant, forcing Asian-Americans to meet a higher bar in order to be accepted.
Media captionThe BBC takes a look at American public opinion on Michigan's affirmative action policies.
It says Harvard uses a quota system or a system of "racial balancing" - practices that are illegal under federal law - to limit the number of Asian students on campus in an effort to maintain space for other racial groups.
The plaintiffs say that if race was not considered, and if admissions were only based on grades alone, twice as many Asian pupils would be admitted because they perform well academically.
How did Harvard respond?
Harvard says it uses a "holistic" strategy to evaluate students, and that race is only one minor consideration.
The institution points out that its population of Asians students has been growing, and now stands at 23% of the student body.
Other Ivy league universities and the American Civil Liberties Union (ACLU) have supported Harvard in the case.
What was the ruling?
"The court will not dismantle a very fine admissions program that passes constitutional muster, solely because it could do better," US District Judge Allison Burroughs in Boston wrote in a decision released on Tuesday.
The decision came nearly a year after a trial which did not include a jury.
The SFFA is expected to appeal the decision, meaning the case could likely end up in the Supreme Court.
Publicație: BBC News
An unholy mess: can Liberty University weather latest crisis?
Leader’s offensive behaviours portrayed as exception for morality-focused institution
Long touted as the world’s largest Christian university, the fiercely evangelical Liberty University has never been far from controversy.
However, critics believe that the campus’ latest ethical and financial scandals might prove to be more damaging – and might illuminate fundamental governance problems at the Virginia institution.
At the heart of the latest crisis, as in the past, is Liberty’s president, Jerry Falwell Jr. The anxiety of students, staff and alumni stems in large part from salacious reports of his having an executive lifestyle and attitudes more befitting a playboy businessman than a humble apostle of piety.
The most recent public indictment was an investigative report in Politico by a Liberty graduate that described Mr Falwell as using university resources to enrich himself and friends, partying at nightclubs and graphically discussing his sex life with employees.
Liberty did not respond to a request for comment. But, according to alumni, inside an institution that forbids private encounters between male and female students and prides itself on producing morally superior graduates, such tales are long known and deeply disturbing.
“I’m not surprised” by the details, having heard versions of them for so long, Rebekah Tilley, a 2002 graduate of the university, told Times Higher Education. But the behaviour is nevertheless unexpected, Ms Tilley said, for those who knew Mr Falwell’s father, Jerry Falwell Sr, the pastor who founded Liberty in 1971 as Lynchburg Baptist College.
“We hold ourselves to a different standard. This isn’t the way it should be,” she said.
Ms Tilley, now working in communications at a state university outside Virginia, is among a few dozen Liberty alumni who pledged to return their diplomas in 2017 after Mr Falwell Jr defended Donald Trump’s response to the deadly white supremacist rally in Charlottesville, about an hour to the north of Liberty’s Lynchburg campus.
Mr Falwell Sr was himself very politically active and controversial in US society, having founded the Moral Majority, a Republican-affiliated organisation whose key demands in the 1980s included forbidding official recognition of homosexuality, outlawing abortion and legalising Christian prayer in state schools.
Yet Liberty seems “way more politicised” now, Ms Tilley said. Mr Falwell Jr’s actions have included banning from campus a College Democrats chapter – whose small but tolerated presence Mr Falwell Sr often cited with pride. Some current students have taken to staging campus protests over gender-related issues – a concern spreading into religiously strict US campuses.
Others alarmed by the university’s direction under Mr Falwell Jr include Brian Melton, a former Liberty instructor who posted an article on Facebook describing himself and other teachers as victims of a systematic strategy to deprive them of pay and benefits.
Liberty, unlike most US universities, hires its faculty under single-year contracts. It also has become increasingly reliant on its long-time online operations, which now enrol about 95,000 students, compared with a campus population of about 15,000.
Dr Melton, noting that he has taught at a variety of religious schools, said he found Liberty’s treatment of its faculty unusual. “If anything,” he said, “I believe the situation at Liberty has come about as a result of its increasing disregard of religious sensibilities.”
“It’s not a stellar academic institution,” said Ms Tilley, who chose Liberty in large part because of family pressure to take the most affordable option.
Liberty’s leadership problems, however, are perhaps not unique for an overtly religious institution, said Barry Hankins, professor of history at Baylor University and author of books on religion in US culture.
Christian affiliations were common in the early days of US higher education and are not unusual today, said Professor Hankins, who explained that those institutions with conspicuously evangelical missions were often founded by independent popular preachers such as Mr Falwell Sr.
In such cases, he continued, “there can be a temptation to run the college like a fiefdom”. Christian colleges often fare better after their founder dies, he said, but Mr Falwell Sr’s passing of Liberty’s leadership to his son – who sees overt politicisation as helpful to Liberty’s brand – has apparently stymied any such progression.
Of course, Professor Hankins said, a religious affiliation does not necessarily entail a lack of commitment to academic norms of faculty control over teaching and scholarship, and a religious institution can often succeed independently of turmoil at the top.
Some Liberty faculty privately disagree with Mr Falwell Jr’s hearty embrace of Mr Trump – “he has aligned with Trump as tightly as any public figure in America has” – but just continue teaching their classes, Professor Hankins said.
“They’re conservative, believing Christians, and some of them are not on board with the politics of Liberty,” he said. “But you keep your head down politically and just do your work, which is what I suspect a lot of them do.”
Publicație: The Times
Moedas: Europe should lead negotiations with academic publishers
Outgoing commissioner frustrated that countries still strike deals on a country-by-country basis
The European Union’s outgoing research chief has called on nations to strike deals with academic publishers together, rather than negotiating country by country and weakening their power.
Carlos Moedas, who is at the end of a five-year term as European commissioner for research, science and innovation, told Times Higher Education that negotiating with publishers was a “great example” of something the EU should take on.
In recent years several European countries including Germany, Norway and Sweden have been locked in talks with big academic publishers such as Elsevier and Springer Nature in an attempt to shift towards open access and drive down costs.
But Mr Moedas, who will leave office at the end of October, said that the main frustration of his term had been that he “never really got a full mandate…from the member states, to negotiate with the publishers”.
In 2016, ministers from member states did agree to fully switch to open access publishing by 2020, he pointed out – although last year an EU report said that the bloc was set to miss this target.
But nations had not given the EU the job of negotiating a Europe-wide contract with publishers, Mr Moedas complained.
“I think that should be done at the level of the union. This is a great example of added value,” he said, referring to an area where it made sense for the EU, rather than nation states, to take the lead.
Mr Moedas said that when publishers negotiated “country by country”, they were able to create “arbitrage”: a concept from the financial world whereby a company is able to profit from price differences in different markets.
Member states should say “we mandate you to do it”, Mr Moedas said. “This is very difficult to do.”
He stressed that he was not setting a Europe-wide negotiation as a goal for his successor, Mariya Gabriel, who will take over responsibility for research on 1 November as commissioner for a renamed “youth and innovation” portfolio.
But Mr Moedas said: “When I arrived [as commissioner], no one was talking about open science. Nobody was talking a lot about open data and open access. And in two, three years we were able to at least have a political decision [on open access]. Politics takes time, that’s part of the checks and balances of the system.”
“The countries have the key,” he added.
During Mr Moedas’s term, the commission launched Plan S, an agreement struck last year by 16 national research funders, plus several foundations and the European Research Council, to by 2021 make grant recipients publish their results open access – and to strike “transformative agreements” with publishers to achieve this goal.
But, he acknowledged, these deals would still be negotiated at a national level.
Asked what he was most proud of as commissioner, Mr Moedas pointed to the European Innovation Council, a body that Brussels hopes will provide the funding to allow “innovators, entrepreneurs, small companies and researchers” to scale up “bright ideas”, and to help close Europe’s venture capital funding gap with the US.
It is currently being piloted – at a cost of €2.7 billion (£2.4 billion) – and will be a major part of Horizon Europe, the EU’s next research and innovation package, receiving €10 billion from 2021-2027.
Publicație: The Times
Clear data from devices before travelling, academics told
Rising instances of warrantless searches at borders have ‘serious implications for academic freedom and research confidentiality’, says union head
Academics have been advised to clear their electronic devices of confidential research data before crossing national borders, as experts claim that scholars are increasingly vulnerable to warrantless searches.
David Robinson, executive director of the Canadian Association of University Teachers (CAUT), says academics have to assume that there was “no electronic device privacy” when “crossing the border”.
“Everything, including texts, emails, documents, photographs, contacts and search histories, may be scrutinised,” he says in a CAUT bulletin.
“If you are concerned about your privacy, before you cross the border consider clearing app histories and caches, and disconnecting or powering off your devices. If possible, leave your devices behind or bring ‘clean’ electronics stripped of all data that can be connected to remote servers.”
The guidance adds that scholars might want to make “selective deletions of sensitive material, as travelling with empty devices may prompt suspicion at the border and elicit further investigation”.
Speaking to Times Higher Education, Mr Robinson said that academics and lawyers were increasingly vulnerable to searches by border officials, which have “serious implications for academic freedom and research confidentiality”.
“Oftentimes academics, because of the nature of the work that they conduct, are engaged in controversial research, which is protected by academic freedom. For instance, we have members who study jihadist groups. Crossing a border, if they have [such] materials, may raise some suspicions among border agencies who may not know the context of their research, [and] they could potentially be subject to detention or further questioning,” he said.
Mr Robinson added that researchers “cannot maintain the privacy or confidentiality of human subjects if data [on individuals] can be viewed”.
“Border agents, both when you’re crossing [from Canada] into the US and when you’re coming back into Canada, do have the authority to conduct warrantless searches, where they ask for your password and scroll through your phone, computer or tablet,” he said.
Mr Robinson added that it was not clear which jurisdiction applied in the pre-clearing zones of airports, and the privacy commissioner of Canada has suggested that “full [Canadian] Charter rights and freedoms don’t apply there”.
Louise Amoore, a professor specialising in global geopolitics and security at Durham University, has for several years researched how data and algorithms are used at borders.
She said that “contemporary politics has perhaps given licence to target those perceived to be raising questions or criticism” and that there is “certainly a growing issue in terms of an atmosphere of hate and intolerance”.
“Simultaneously, algorithmic technologies are being used by states to identify or infer who may pose a threat or participate in a protest, for example,” she said.
Professor Amoore added that carrying research data on a device that could be accessed by others “would be in breach of research ethics and data protection”. But she questioned whether steps such as deleting social media would make a difference at borders.
“Much of this data analysis is done in advance of a person’s arrival at the border – much of it is automated – and may not be effectively mitigated by what we may think of as deletion or erasure,” she said.
Publicație: The Times
Tory manifesto tipped to focus on ‘low value degrees’ in England
Ministers expected to reject Augar fee cut plan, raising question of what will be election offer on university fees and funding
Conservative priorities on English university policy for a general election manifesto or beyond will include targeting “low value higher education”, it has been suggested, as Tory ministers look set to reject the Augar review’s plans to lower tuition fees.
The independent panel for the review, led by Philip Augar, had recommended lowering the tuition fee cap from £9,250 to £7,500, with replacement public funding targeted towards subjects with the greatest “social and economic value” or highest costs.
Gavin Williamson, the education secretary, has said the government will respond to the review “before the end of winter”. However, some suggest that the government response could come in October and that, when it does arrive, it is likely to reject the tuition fees recommendation.
Jo Johnson, the former universities and science minister who resigned over Brexit last month, is said to have played a key role in cementing government scepticism about the Augar fees plan, during his six-week return to the brief.
Mr Johnson, a long-standing critic of Theresa May’s decision to establish the review, believed that the Treasury would be unwilling to replace the lost fee income and that the Augar plan would thus lead to cuts in university funding. He also warned that the proposed changes to student loan repayments would be regressive.
The new government, led by Boris Johnson, may also feel that a £7,500 fee policy would have little electoral impact when judged against Labour’s policy to abolish fees.
If the Augar fees recommendations are rejected before the next general election, which many expect to be held in November or December, that raises the question of what the Conservatives – who held their annual conference this week – would say on higher education funding in their election manifesto.
The thinktank Onward, regarded as increasingly influential on Tory thinking, has previously analysed graduate earnings data to spotlight what it terms “low value university degrees”.
Asked what the Tory manifesto priorities on higher education could be, Guy Miscampbell, senior research fellow at Onward, said: “When we do get movement on HE and fees, it will likely be [directed] to some of this wider concern about low value HE.”
He added: “There’s a recognition that there is a minority of universities that are not delivering the value that would be expected, either to students or to taxpayers…so I think any solution is going to have to reckon with that.”
The advent of Longitudinal Education Outcomes data, based on tax records, has brought new insights into the earnings of graduates on individual university courses. But many in the sector warn that in using the data, the government has failed to grasp the impact of student social background and regional labour markets in shaping the variation in earnings between different universities.
The Augar review included a focus on earnings data and said that “bearing down on low value HE” should be a priority for the government.
Mr Miscampbell suggested that “there may well be some thinking that starts to develop” around the universities “that are driving the cost of the system in terms of loans”, on “how you might link the core funding that they receive to the level of those expected write-offs”.
But he added that “finding a comprehensive answer to this question is going to be a much longer process”.
Publicație: The Times
Studenti con la valigia, in dieci anni sono triplicati
E chi durante la scuola fa un'esperienza all'estero si laurea prima e lavora di più. La fotografia del rapporto Intercultura sugli scambi internazionali al quarto anno delle superiori
ROMA - In dieci anni gli studenti italiani che hanno scelto un'esperienza temporanea all'estero sono triplicati. Ipsos, analizzando i dati archiviati nel decennio dall'Osservatorio sull'internazionalizzazione delle scuole della Fondazione Intercultura, stima che nell'Anno scolastico 2018-2019 i ragazzi di quarta superiore che hanno scelto un periodo fuori dall'Italia - tre mesi, sei mesi, un anno - siano stati 10.200. Rispetto al 2008-2009, la crescita è del 191 per cento. Rispetto a tre anni fa del 38 per cento.
Le mete preferite
Oltre la metà delle scuole italiane (+7 per cento sul 2016) attesta che almeno uno dei propri studenti ha trascorso un periodo di studio individuale durante la stagione appena terminata. La maggior parte - 6.100 - ha scelto l'esperienza più lunga e impegnativa: dodici mesi fuori, con tutte le difficoltà che comporta un rientro con i programmi scolastici da riprendere nel finale dell'anno. Sul piano delle mete gli Stati Uniti restano l'opzione prevalente (24 per cento, un terzo in meno rispetto a tre anni fa), quindi ci sono la Spagna (11 per cento), il Regno Unito (10 per cento) e il Canada (7 per cento). Il 5 per cento dei ragazzi sceglie il Centro-Sudamerica, l'1 per cento la Cina.
Identikit del viaggiatore
Lo studente sabbatico è soprattutto femmina (61 per cento) e proviene in prevalenza dai licei (il 74 per cento dei quali, aliquota in lieve crescita, ha avuto almeno un suo iscritto impegnato nella mobilità all'estero). Nelle ultime tre stagioni, tuttavia, sono cresciuti maggiormente i discenti degli istituti tecnici e ancor più quelli dei professionali: "L'allargamento ha reso l'esperienza meno elitaria", dicono gli esperti di Intercultura. Le scuole di provenienza restano prevalenti nel Nord-Ovest, ma sale la percentuale di ragazzi del Sud. Quasi la metà del totale, va detto, sono stranieri che partecipano ai programmi dall'Italia.
Scuola sempre più internazionale
Nel complesso le scuole secondarie di secondo grado del nostro Paese proseguono in un percorso di progressiva apertura verso l'estero. L'indice di internazionalizzazione degli istituti - da 0 a 100, diciassette voci a comporlo - oggi è a quota 44, due punti in più di tre anni fa e sette rispetto al 2009. Le scuole con "scarsa propensione ad attivare azioni di internazionalizzazione", punteggio inferiore al 37, sono rimaste un terzo del totale preso in considerazione.
L'unico dato conflittuale dell'XI Rapporto della Fondazione Intercultura è la crescente opposizione dei docenti: in larga parte ritengono che "l'anno all'estero" crei danni al curriculum dello studente, al suo profitto e possa riverberarsi, visto che i ragazzi partenti hanno in media 17 anni, anche sul voto di Maturità della stagione successiva. Solo il 46 per cento degli insegnanti apprezza pienamente la possibilità offerta dalle organizzazioni specializzate (più qualche agenzia di viaggio). E il numero dei prof plaudenti è in diminuzione.
Negli istituti italiani - questi sono altri dati che compongono il caleidoscopio dell'internazionalizzazione scolastica - aumentano la mobilità di gruppo, gli stage di studio all'estero, i corsi che educano alla cittadinanza europea, l'insegnamento in lingua straniera in discipline non linguistiche (Clil). Solo Intercultura ha inviato all'estero 2.250 adolescenti, grazie (anche) alle 1.500 borse di studio messe a disposizione.
Una marcia in più per laurea e lavoro
Secondo il Rapporto, presentato oggi al ministero dell'Istruzione, in generale l'esperienza consente ai protagonisti di laurearsi con più facilità dei coetanei (86 per cento), trovare o cambiare più facilmente lavoro (79 per cento) e diventare indipendenti dalla famiglia in anticipo rispetto al resto della popolazione italiana (solo il 14 per cento dei giovani presi in considerazione, 24-34 anni, vive ancora in famiglia).
Roberto Ruffino, segretario generale della Fondazione Intercultura, ha detto: "Molti giovani non sarebbero mai potuti partire senza una borsa di studio a sostenerli. I benefici dell'esperienza sono tangibili nella crescita personale e scolastica dell'adolescente. La società italiana ha bisogno di soggetti autonomi, indipendenti, attivi nell'agire e in grado di impossessarsi di un ruolo nel mercato del lavoro. L'86 per cento dei nostri borsisti si è laureato e il 41 per cento ha già raggiunto un livello di benessere socio-economico più elevato di quello della famiglia di origine".
Publicație: La Repubblica
|