Scripcariu şi Forna candidează pentru fotoliul de rector al UMF. Ultima zi de înscrieri
Astăzi, în ultima zi, ar mai putea apărea un candidat.
Astăzi este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturile pentru funcţiile de conducere ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ - de la consiliile facultăţilor şi până la cea de rector. În cursul zilei de ieri, principalii contracandidaţi aflaţi în cursă şi-au depus planurile manageriale şi toate documentaţiile necesare la registratura universităţii.
Prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, este primul care a depus documentaţia, primind, de fapt, şi primul număr pe anul 2020 la registratură - 1, la ora 08.00 în dimineaţa zilei de ieri. Prof.dr. Norina Forna şi-a depus candidatura în jurul orei 15.00, înainte de închiderea programului. Conform legislaţiei aflate în vigoare, după ziua de astăzi, ultima în care pot fi depuse candidaturi, pe site-ul universităţii vor fi afişate integral planurile manageriale ale contracandidaţilor.
Sursele „Ziarului de Iaşi“ au spus că ambii candidaţi - actualul rector şi decanul Facultăţii de Medicină Dentară - se mai aşteaptă ca în cursul zilei de astăzi să mai apară încă un candidat.
„Vreau să continui, aşa cum am anunţat încă de anul trecut, proiectele începute în primul mandat şi mi-am depus încă astăzi, de la prima oră, toate documentele necesare, aşa cum am făcut şi în urmă cu patru ani. Nu am discutat încă despre noua echipă de conducere, nu îmi place să ameţesc lumea - întâi să văd ce fac eu, să văd rezultatele alegerilor, şi apoi vedem şi restul lucrurilor“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
Prof.dr. Norina Forna a răspuns la întrebările „Ziarului de Iaşi“ cu extrase din programul managerial cu care a candidat ultima oară.
„Numărul cadrelor didactice este subdimensionat prin raportarea la numărul foarte mare de studenţi şi programul de predare foarte încărcat. Un alt capitol la care suferă acum UMF, din punctul meu de vedere, este facilitarea accesului la resurse şi infrastructură integrată pentru activitatea de cercetare-dezvoltare şi crearea unui mediu ce stimulează gândirea creativă. Lipsa unei strategii unitare la nivel de universitate a dus la disiparea resurselor, dar şi la obţinerea de rezultate nesemnificative pentru învăţământul medical ieşean“, a comentat prof.dr. Norina Forna cu privire la ce ar trebui schimbat la nivelul universităţii.
Votul pentru alegerea rectorului va avea loc pe 16 ianuarie.
Publicație : Ziarul de Iași
Au rămas doi candidaţi la Universitatea de Arte pentru funcţia de rector
Doi dintre candidaţii la funcţia de rector al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu“ de la Iaşi şi-au schimbat decizia de a lua parte la procesul electoral după textul apărut în paginile „Ziarului de Iaşi“ din ziua dinaintea Crăciunului.
Doru Albu, cadru didactic de la Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, s-a decis să candideze la funcţia de rector, în timp ce Laura Otilia Vasiliu, profesor universitar tot la Facultatea de Interpretare Muzicală, a luat decizia de a se retrage.
„Sărbătorile mi-au arătat care sunt lucrurile cu adevărat importante. În funcţie de planul managerial pe care o să-l prezinte şi de ideile lor, voi vedea pe care dintre colegii mei îi voi susţine“, a declarat Laura Otilia Vasiliu.
În acelaşi timp, Doru Albu spune că este o obligaţie morală pentru el de a candida la conducerea universităţii care l-a format. „Vreau să dedic această experienţă pe care o am pentru creşterea valorică a resursei umane şi a bazei universităţii. Nu va fi o luptă încrâncenată, nu vreau să creeze polemici sau să existe o miză a acestei candidaturi. Am toată încrederea că comunitatea academică va discerne foarte bine şi va decide omul cel potrivit“, a precizat Doru Albu pentru „Ziarul de Iaşi“.
Acesta a declarat că îşi va depune vineri candidatura, în condiţiile în care la UNAGE se pot depune candidaturi toată această săptămână.
Doru Albu a tot fost cooptat în structuri de conducere la UNAGE. A fost prorector responsabil cu activitatea didactică în mandatul fostului rector, prof.dr. Viorel Munteanu, a fost cooptat în noua echipă a Atenei Elena Simionescu, dar a câştigat şi funcţia de preşedinte al Senatului pe care o ocupă şi în prezent în cadrul universităţii.
Conform CV-ului, înainte de a începe să predea la Iaşi a fost pentru cinci ani clarinetist la Filarmonica din Braşov, cadru didactic şi director al Liceului de Artă din Suceava. În domeniu are o amplă activitate artistică, atât individuală, cât şi colaborare cu diferite filarmonici, participând şi la mai multe masterclassuri de specializare în domeniu.
Conform surselor „Ziarului de Iaşi“ din universitate, în ultimii ani între acesta şi actualul decan a fost o stare conflictuală care s-a lăsat şi cu plângeri la Ministerul Educaţiei Naţionale, în special în privinţa numirii noului director general administrativ, câştig de cauză având chiar Doru Albu.
Contracandidatul acestuia este Aurelian Bălăiţă, de la Facultatea de Teatru. Conform CV-ului, Aurelian Bălăiţă şi-a dat doctoratul în 2006 şi momentan se ocupă de îndrumare doctorat în domeniul Teatru, cursuri de atelier de teatru de animaţie, structuri ale limbajului în teatrul de animaţi, arta mânuirii păpuşii şi marionetei şi regia în teatrul de animaţie.
„Cred că pot ajuta să dezvoltăm în continuare echilibrul între domeniile celor trei facultăţi - muzică, teatru şi arte vizuale. Este responsabilitatea fiecăruia, indiferent de domeniu, să încerce să obţină cea mai înaltă funcţie din universitate dacă simte că îndeplineşte toate criteriile“, a declarat acesta pentru „Ziarul de Iaşi“.
Publicație : Ziarul de Iași
Ordonanţa 114 ar putea afecta desfăşurarea cursurilor universitare
Noul Guvern al României, condus de Ludovic Orban, prevede, în hotărârile sale referitoare la noul an fiscal, majorarea salariilor minime, creşterea pensiilor şi interzicerea cumulului pensiei cu salarizarea în mai multe domenii de activitate. Acesta este şi cazul profesorilor pensionaţi, dar care încă sunt activi în instituţiile superioare de învăţământ ieşean, unde cursurile sunt plătite pe oră. Dacă legea va rămâne neschimbată aceştia vor fi nevoiţi să aleagă între cele două surse de venit.
Actuala situaţie în care se regăsesc mai bine de câteva zeci de angajaţi ar putea afecta activitatea universităţilor ieşene. Din această cauza membrii sindicatelor învăţământului superior, printre care se numără şi Iulian Agape, preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, avertizează că această decizie ar putea avea repercursiuni din partea angajaţilor pensionaţi ai statului precum „blocarea funcţionării unor programe de studii, chiar în timplul anului universitar, printre care se numără şi domenii solicitate de studenţi şi de piaţa municii cum ar fi Facultăţile de Automatică şi Calculatoare, Electronică, Construcţii, Medicină etc.”.
Noile prevederi de lege privind salariile bugetarilor din Codul Administrativ au apărut odată cu publicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Actuala ordonanţă anunţă modificări şi în domeniile de activitate ale zilierilor, a programelor de finanţare şi a taxele şi impozitelor.
Publicație : Evenimentul
Grève: quelles sont les universités parisiennes dont les partiels sont annulés?
Plusieurs universités ont dû annuler ou reporter leurs partiels, sous la pression d’étudiants qui dénoncaient une rupture d’égalité liée à la grève.
Premiers partiels de l’année, premières mobilisations étudiantes. À grand renfort de blocages et de pétitions, les étudiants franciliens ont engagé un bras de fer avec les universités dont les partiels étaient maintenus malgré les grèves. Et certains ont obtenu gain de cause, comme à la faculté de lettres de la Sorbonne (Paris IV), où l’administration a suspendu les examens de la journée avant d’annoncer l’annulation de l’ensemble des partiels de janvier.
Tôt ce lundi matin, des étudiants bloquaient l’entrée des différents sites de l’université Paris IV à l’aide de poubelles. Ils réclamaient un report de leurs partiels du premier semestre, qui devaient débuter ce lundi. En solidarité avec les étudiants incapables de venir composer en raison de la grève des transports, les bloqueurs dénoncaient une rupture d’égalité face aux examens. En réaction, la Sorbonne Université a pris la décision de suspendre les partiels de la journée «pour éviter tout risque de violence».
«Même en vivant dans Paris intramuros, certains étudiants prévoient plus de 1h30 de marche à pied pour venir. Dans de telles conditions, nous ne serons pas en état de passer nos examens au meilleur de nos capacités», s’indigne Axelle, étudiante en lettres à La Sorbonne. «Nous ne sommes pas des étudiants réfractaires qui essaient d’échapper à leurs partiels. Nous demandons seulement à passer nos partiels sereinement», ajoutent d’autres étudiants de Paris 4.
Blocage de l’université Sorbonne - Malesherbes (Paris 17e) pour ce début des partiels.
Un blocage en solidarité pour les étudiants qui viennent de loin et ne pouvant se déplacer jusqu’a l’université. Ils demandent le report après la grève.#ParisIVsanspartiels #greve6Janvier
À Nanterre, les étudiants pourront dormir sur place
Un appel au blocage a également été lancé à l’université de Nanterre, et certains partiels de la matinée ont été perturbés. Dans un tweet publié ce dimanche, le président de l’université Jean-François Balaudé a expliqué que les partiels de décembre avaient déjà été déplacés et que l’université ne pouvait «faire davantage, sauf à rallonger l’année universitaire, ce dont personne ne veut».
Il a néanmoins tenté de rassurer ses étudiants en promettant une tolérance certaine à l’égard des retards et des absences. Des mesures exceptionnelles ont été prises pour permettre aux jeunes de dormir sur place. «J’ai décidé d’ouvrir le gymnase à compter de lundi soir, pour permettre aux étudiant.e.s qui le souhaitent d’y dormir», a-t-il affirmé.
Cette annonce a été accueillie avec humour et scepticisme par les étudiants. À l’aide d’une bombe de peinture, certains ont ainsi inscrit «pyjama party au bâtiment B» sur les murs du campus. «On vient de nous annoncer qu’il n’y aura pas le gymnase mais seulement la salle de danse et la salle de fitness, qui ne pourront accueillir que 50 personnes», a précisé ce matin l’antenne du syndicat Solidaires étudiants à Nanterre. Une assemblée générale est prévue à 12h.
Pour répondre avec les moyens de l’université aux besoins de solidarité, j’ai décidé d’ouvrir le gymnase à compter de lundi soir, pour permettre aux étudiant.e.s qui le souhaitent d’y dormir.
Quatre autres universités parisiennes ont reporté leurs examens
Le président de la Conférence des présidents des universités (CPU) Gilles Roussel avait déjà annoncé ce samedi qu’il n’y aurait pas de «report systématique» ni de «mise en péril des examens».
En réaction, plusieurs pétitions adressées aux différents présidents d’universités ont fleuri sur les réseaux sociaux. Les étudiants de la Sorbonne Université (Paris 4 et Paris 6) ont ainsi réuni 3.700 signatures. En plus du report des examens en présentiel, ils exigent «un mode d’évaluation égalitaire qui ne pénalisera aucun étudiant», ainsi que «la prise en compte des notes du contrôle continu et la mise en place de devoirs maison facultatifs pour permettre aux étudiants qui le souhaitent d’obtenir des notes supplémentaires».
Signée par 2.800 personnes, la pétition des étudiants de Paris Diderot (Paris 7) s’inquiète tout particulièrement de la journée du 9 janvier, pour laquelle «une forte mobilisation» est prévue par les syndicats, compliquant encore le déplacement des étudiants.
Certaines universités parisiennes, dont Paris 1, ont cependant anticipé les difficultés liées à la grève et annoncé un report des examens d’une semaine.
Publicație : Le Figaro și Le Monde
Un campus de l’université de Bordeaux fermé après des dégradations d’étudiants
Après les dégradations commises par les étudiants en décembre dernier, le campus de la Victoire à Bordeaux est toujours fermé ce lundi 6 janvier.
Le campus de la Victoire à Bordeaux restera fermé ce lundi 6 janvier en raison de dégradations commises pendant l’occupation des étudiants en décembre, a indiqué la présidence de l’université de Bordeaux.
Les étudiants ont occupé début décembre ce site situé dans le centre-ville jusqu’à son évacuation par les forces de l’ordre le 27 décembre, pour dénoncer la précarité et la réforme des retraites. «Des dégradations importantes et multiples dont certaines touchent les équipements indispensables pour garantir la sécurité et donc le fonctionnement de ce site» ont été constatées, a indiqué dans un tweet et sur sa page Facebook la présidence.
«De telles conditions nous obligent à prolonger la période de fermeture pendant plusieurs semaines jusqu’à ce que les exigences de sécurité puissent être rétablies», a-t-elle poursuivi, précisant que «l’ensemble des activités, notamment pédagogiques, devra donc faire l’objet d’une relocalisation pendant cette période».
Des réactions sur les réseaux sociaux
Des étudiants ont réagi sur la page Facebook de l’université, indiquant ne pas avoir été prévenus par courriel et demandant où auraient lieu leurs cours. «L’université dit qu’il y a eu des dégradations. Quelques portes ont pu être cassées mais cela ne nécessite certainement pas des semaines de travaux», a déclaré à l’AFP un étudiant participant à ce mouvement, sous couvert d’anonymat.
«Là, la volonté de l’université, c’est de faire porter la responsabilité à ceux qui ont occupé une partie des bâtiments et d’empêcher les étudiants de se mobiliser pour les mouvements de la semaine prochaine, notamment le 9 janvier», a-t-il poursuivi.
Publicație : Le Figaro
|