O nouă expoziţie de marcă la Grădina Botanică
Grădina Botanică „Anastasie Fătu” continuă seria expoziţiilor cu florile exotice, vernisajul fiind sâmbătă, 21 februarie, orele 11.00. Până pe 8 martie, vizitatorii vor putea admira în sera expoziţională colecţii de azalee, camelii, crotoni, dracene, cactuşi, bromelii, orhidee, ficuşi, palmieri, ferigi, peperomii, begonii, marante, fitonii şi euforbii. „Evenimentul este dedicat colecţiilor de plante exotice cultivate în condiţii speciale şi va debuta sub semnul Dragobetelui, a Mărţişorului şi a Anului Nou chinezesc. Speciile de plante prezentate sugerează spiritul acestor sărbători, fiind asociate cu sentimentul renaşterii naturii”, explică organizatorii. Alături de aranjamentele florale, Violeta Radu va expune colecţia de fotografie artistică „Dor de culoare” şi Adrian Silivestru va veni cu obiecte handcrafted, realizate sub tematica „Poveşti din lemn”.
De asemenea, vernisajul expoziţiei va fi completat de momentul artistic „Muzică, flori şi necuvinte în casa sufletului tău”, oferit de Gabriela Enasescu, Lidia Bourceanu, Victoria Bleortz, Marian Tosu, Ionuţ Copacel şi Traian Hudumeac.
Preţul unui bilet este de 5 lei, iar pentru grupurile organizate este de 3 lei; realizarea de fotografii este permisă şi gratuită.
Publicație: Evenimentul
Începe competiţia pentru bursele Fulbright
Studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani pot candida pentru a obţine o bursă Fulbright, termenul limită de înscriere fiind 1 martie. „Comisia Fulbright Româno-Americană anunţă competiţia pentru bursa de vară 2015 în cadrul programului Summer Institute for European Student Leaders on Environmental Stewardship and Social Entrepreneurship”, arată reprezentanţii Universităţii „AL.I. Cuza” Iaşi. Cu o durată de cinci săptămâni, bursa se adresează doar tinerilor care mai au cel puţin un semestru de studiu universitar şi care îşi pot demonstra nivelul ridicat de cunoştinţe prin rezultate, premii şi recomandarea profesorilor, dar şi prin participarea la activităţi extracurriculare.
Publicație: Evenimentul
Neglijenţă criminală a directorului BCU
Gheorghe Teodorescu, directorul Bibliotecii Centrale Universitare Iaşi, se face vinovat de neglijenţă în serviciu în cazul prăbuşirii tavanului din Corpul B al instituţiei
În cursul acestei săptămâni, o bucată din tavanul Corpului B al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi s-a prăbuşit în timp ce în sală se aflau mai mulţi studenţi. Din fericire, nici unul dintre studenţii de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi nu a fost rănit. Acest fapt nu-i absolvă însă cu nimic pe cei ce administrează această clădire, respectiv Biblioteca Central Universitară, prin directorul ei, Gheorghe Teodorescu. „Noi am dat acel spaţiu în folosinţă gratuită, dar cei de la Bibliotecă trebuiau să ne semnaleze imediat ce apărea vreo problemă, pentru că responsabil este cel care foloseşte acel spaţiu, nu proprietarul. Din punct de vedere tehnic, cauza acestui incident ţine de instalaţia de apă din blocul respectiv, care nu se prezintă în cele mai bun condiţii”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Din expertizele pe care le-au făcut inspectorii municipalităţii s-au descoperit infiltraţii la nivelul tavanului acelei săli, fapt ce a condus la evenimentul neplăcut din cadrul Secţiei de Filosofie a Bibliotecii Central Universitare. „Am propus ca această activitate să fi întreruptă de urgenţă, urmând ca în perioada următoare să putem reabilita întreg tavanul, astfel încât să nu mai existe accidente neplăcute. Vom analiza situaţia împreună cu asociaţia de proprietari. Noi am încercat ca în blocurile care prezintă risc seismic ridicat să facem o expertiză gratuită, dar înscrierea într-un program de reabilitare şi consolidare a imobilelor în care locuiesc se face la nivel guvernamental”, a mai spus Sebastian Buraga. Directorul Bibliotecii Central Universitare nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.
Publicație: Evenimentul
Ce trebuie să ştie studenţii despre examenele de finalizare a studiilor de licenţă şi masterat, de anul acesta
Ministerul Educaţiei a stabilit metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior pentru promoţia anului universitar în curs.
Astfel, examenele de finalizare a studiilor se pot organiza în trei sesiuni, în perioadele stabilite de senatele instituţiilor organizatoare, din care două sesiuni în anul universitar curent şi o sesiune în luna februarie a anului universitar următor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.
Pot susţine examen de licenţă sau de diplomă absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu existente, lichidate sau intrate în lichidare.
De asemenea, pot susţine examen şi absolvenţii universităţilor private care au promovat examenul de selecţie în condiţiile Legii nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate.
Examenul de licenţă/diplomă constă din două probe:
o probă de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate (care poate fi scrisă, orală sau probă practică, la alegerea fiecărei universităţi acreditate), prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/proiectului de diplomă.
Probele se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei/comisiilor de examen specifice fiecărei probe şi a examinatului. Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/proiectului de diplomă sunt publice. Tematica şi bibliografia se publică pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.
Examenele la Medicină
În învăţământul superior medico-farmaceutic uman, prima probă din cadrul examenului de licenţă se constituie dintr-o componentă naţională şi, după caz, o componentă specifică sub forma unei lucrări scrise din tematica şi din bibliografia anunţate de către comisia de organizare. Această comisie este formată din specialişti desemnaţi de conducerile universităţilor de medicină şi farmacie acreditate.
Media de promovarela licenţă trebuie să fie cel puţin 6
Media de promovare a examenului de licenţă/diplomă trebuie să fie cel puţin 6,00, iar nota de promovare trebuie să fie cel puţin 5,00 la fiecare dintre cele două probe.
Media fiecărei probe, calculată ca medie aritmetică a notelor membrilor comisiei de examen, precum şi media examenului de licenţă/diplomă se determină cu două zecimale, fără rotunjire. Notele la probele orale de examen sunt numere întregi de la 1 la 10. Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de licenţă/diplomă nu este publică. Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.
Studii de masterat: Examenul de disertaţie
Examenul de disertaţie constă în prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie. Susţinerea lucrării de disertaţie este publică şi se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului.
Media de promovare a examenului de disertaţie trebuie să fie cel puţin 6,00. Media examenului de disertaţie se calculează cu două zecimale, fără rotunjire. Notele membrilor comisiei de examen sunt numere întregi de la 1 la 10. Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de disertaţie nu este publică. Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.
Componenţa comisiilor de evaluare
Modalitatea de desemnare şi componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se stabilesc prin regulamentul propriu. Membrii comisiilor pentru examene şi ai comisiilor pentru analiza şi soluţionarea contestaţiilor nu se pot afla, cu cei examinaţi sau între ei, în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv.
Componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se publică pe site-ul web al instituţiei. Conducerea instituţiei organizatoare şi comisiile de examen poartă întreaga responsabilitate pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor.
Contestaţii se pot depune numai la probele scrise
Contestaţiile se depun şi se rezolvă conform regulamentului propriu, exclusiv la nivelul instituţiei de învăţământ superior care a organizat examene de licenţă/diplomă şi disertaţie. Deciziile comisiilor de analiză şi soluţionare a contestaţiilor sunt definitive. Rezultatele obţinute la probele orale, de aptitudini sportive sau artistice nu pot fi contestate.
Plagiatul şi cumpărarea lucrărilor de licenţă/masterat
Regulamentul propriu trebuie să cuprindă şi prevederi exprese privind măsurile luate de instituţiile organizatoare pentru asigurarea originalităţii conţinutului lucrărilor ce urmează a fi susţinute, precum şi prevederi exprese privind interzicerea comercializării de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă sau de disertaţie.
Diplomele se eliberează în cel mult 12 luni
Diplomele pentru absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor se eliberează de către instituţia organizatoare, în termen de cel mult 12 luni de la data promovării. Până la eliberarea diplomei, absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor primesc, la cerere, adeverinţe de absolvire a studiilor.
O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de disertaţie numai pentru absolvenţii proprii, din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare, atât de la studiile universitare de master, cât şi de la studiile postuniversitare de master organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Situaţia universităţilor aflate sub monitorizare
Instituţiile de învăţământ superior acreditate aflate în perioada de monitorizare specială au dreptul să organizeze şi să desfăşoare examene de licenţă/diplomă şi examene de disertaţie numai pentru absolvenţii proprii, cu respectarea dispoziţiilorlegale în vigoare.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior autorizate provizoriu susţin examen de licenţă/diplomă numai în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate care au programe de studii similare acreditate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În ce condiţii poate un absolvent de universitate privată să dea examenul la stat
În situaţiile prevăzute de Legea nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, susţinerea examenului de licenţă/diplomă este condiţionată de promovarea de către absolvenţi a unui examen de selecţie. Examenul de selecţie se organizează şi se desfăşoară în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în care se va susţine ulterior şi examenul de licenţă/diplomă.
Examenul de selecţie promovat este recunoscut în toate sesiunile ulterioare de examene de licenţă/diplomă, dar numai în cadrul instituţiei la care a fost susţinut şi promovat. Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de selecţie prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea examenului de selecţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Publicație: Adevărul
Ministerul propune ca rectorul şi Senatul să se aleagă în decembrie
Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, a trimis o serie de recomandări universităţilor cu privire la datele în care să fie organizate alegerile.
Prin urmare, conform propunerii MEN, universităţile ieşene ar urma să îşi aleagă rectorul în decembrie, până atunci existând o serie de proceduri care trebuie îndeplinite.
Prima dintre acestea presupune organizarea la nivelul lunii mai a unui referendum pe întreaga universitate prin care să se stabilească dacă rectorul urmează să fie ales prin vot universal sau prin concurs.
Conform Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, adoptată pe vremea ministrului Daniel Funeriu, fiecare colectiv academic în parte îşi rezervă dreptul de a alege rectorul fie prin vot universal, fie prin concurs, după sistemul managerilor din instituţiile publice.
În cazul din urmă, urmează să se întrunească o comisie specială.
După momentul din luna mai, ministrul Cîmpeanu propune ca procedurile efective de alegere să fie demarate de la 1 octombrie, când se va desemna o comisie electorală şi va fi pus la punct un calendar electoral, datele fiind distribuite pe parcursul lunii decembrie, în funcţie de structura anului universitar de la fiecare instituţie de învăţământ superior în parte.
Totodată, trebuie desemnaţi prin vot în aceeaşi perioadă membrii Senatului. După numire, rectorul va nominaliza decanii care vor face apoi parte din Consiliul de Administraţie. La rândul lor, senatorii vor vota şi vor alege preşedintele Senatului.
„Am primit înştiinţare de la minister, dar încă nu s-a stabilit un calendar concret al organizării referendumului“, a declarat prof.dr. Vasile Astărăstoae, fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.
Publicație: Ziarul de Iași
Se votează cel mai "tare" profesor din Iaşi. Studenţii sunt cei care vor pune note
Studenţii din Iaşi pot să înceapă să îşi nominalizeze profesorii pentru campania profesor Bologna, organizată anual, şi a cărei Gală va avea loc anul acesta la Timişoara în luna mai.
Evenimentul este organizat de către Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi va oferi titlul de „Prof Tare“ fiecărui cadru didactic care va fi ales câştigător.
„ANOSR îşi propune să pună în lumină acei profesori care reuşesc să depăşească graniţele materiei pe care o predau şi găsesc căi inedite de a se apropia de studenţi. Vrem să omagiem profesorii care reuşesc să îi inspire pe studenţi şi să devină modele pentru ei“, au precizat organizatorii.
Anul trecut, spre deosebire de celelalte ediţii, pe siteul www.profitari.ro au fost publicate mesaje redactate de către studenţi despre profesorii care au fost laureaţi ai galelor în anii precedenţi.
„Articolele au fost despre metodele inedite de predare pe care profesorul tău le foloseşte, despre relaţia pe care o are el cu studenţii, despre parteneriatul student - profesor pe care îl promovează, despre lucrurile care îl deosebesc de ceilalţi profesori sau pur şi simplu despre lucrurile care îl definesc ca «Prof Tare»“, au adăugat organizatorii.
După ce vor fi definitivate nominalizările, echipa ANOSR va realiza o serie de traininguri pentru a pregăti studenţi evaluatori ce vor participa incognito la cursuri ale profesorilor nominalizaţi în toate centrele universitare din ţară.
Publicație: Ziarul de Iași
|