4 iulie 2020
Rectorii nu susţin desfiinţarea CNATDCU: „CNR este organismul cel mai interesat în progresul şi dezvoltarea învăţământului superior românesc“
Consiliul Naţional al Rectorilor propune o dezbatere la nivelul senatelor universitare cu privire la organizarea unui referendum referitor la necesitatea stabilirii unui cadru legal care sa permită acordarea titlului de doctor la nivelul universităţii - similar cu universitatile europene.
„CNR este preocupat constant de toate temele de interes pentru învăţământul superior şi analizează cu foarte mare atenţie propunerile membrilor săi care reprezintă 74 de universităţi acreditate din România.
În contextul în care dezbaterile din mediul academic au adus în atenţie nevoia de flexibilizare a procesului de obţinere a titlului de doctor, în sensul în care întregul proces să fie asumat de acestea, CNR propune o dezbatere la nivelul senatelor universitare cu privire la organizarea unui referendum referitor la necesitatea stabilirii unui cadru legal care sa permita acordarea titlului de doctor la nivelul universităţii - similar cu universitatile europene”, a informat CNR, precizând că nu are atribuţii de reglementare, dar are, conform statutului sau, atributul de a fundamenta si propune Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) soluţii de eficientizare a legislaţiei.
„Credem in dialogul constructiv in aceeaşi măsura in care conştientizam faptul ca MEC, Guvernul şi Parlamentul României sunt factorii decizionali asupra cadrului legal. De aceea, ideea vehiculata in media, conform căreia CNR are un "plan secret” de desfiinţare a CNATDCU este neconformă cu realitatea, fie şi din simplul motiv ca CNR nu are prerogativa legală de a realiza acest lucru. CNR nu are şi nu poate avea planuri secrete”, menţionează CNR.
Potrivit acestora, în cadrul CNR discuţiile se desfăşoară după caz, în cadrul reuniunilor plenare, la care sunt invitate să participe toate instituţiile cu atribuţii în domeniul învăţământului superior, inclusiv organizaţiile reprezentative ale studenţilor şi cadrelor didactice, sau în cadrul Biroului Permanent, în care sunt reprezentate 19 universităţi.
„Toate dezbaterile sau deciziile adoptate în cadrul BP sunt ulterior aduse la cunoştinţa membrilor CNR, în cadrul întâlnirilor periodice sau în format virtual. CNR informează cu regularitate opinia publică, prin intermediul rezoluţiilor sau comunicatelor de presă.
Pe de alta parte însă, CNR are obligaţia de a promova către autorităţi soluţii concrete de perfecţionare continua a învăţământului superior dar şi de a fi “gardianul” respectării principiului autonomiei universitare”, susţine CNR.
Redăm în continuare informarea CNR:
Studiile doctorale reprezintă ciclul III al studiilor universitare, în conformitate cu principiile instituite de procesul Bologna, in care România este parte. Diploma de licenţă, precum şi cea de masterat sunt acordate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, în condiţiile legii, care îşi asumă întreaga responsabilitate pentru pregătirea specialiştilor la aceste niveluri.
Şi pregătirea studenţilor doctoranzi cade exclusiv în sarcina instituţiilor de învăţământ superior ! Astfel, intrebarea pe care o propunem pentru a fi adresată universităţilor este: “Sunteţi de acord ca titlurile de doctor să fie acordate de universităţi, fără a mai fi necesar un Ordin de Ministru?”
De asemenea, CNR propune iniţierea unui proces de consultare internă la nivelul fiecărei universităţi, prin referendum, cu privire la oportunitatea şi necesitatea acordarii atestatului de abilitare la nivelul universităţii. Criteriile ce ar urma a fi propuse de comisiile de specialitate CNATDCU trebuie să fie diferenţiate pe domenii şi ancorate în realitatea specifica fiecărui domeniu.
Astfel, valorile indicatorilor scientometrici ce setează pragurile minimale aferente criteriilor se solicita a fi egale cu media plus o abatere standard a valorilor indicatorilor pe domeniul reglementat de comisie, conform ultimei raportări pentru Platforma ANS, fără a depăşi valoarea cuantilei 0,9 din eşantionul statistic corespunzător domeniului.
Întrebarea pe care o propunem pentru a fi adresată comunităţilor universitare este: “Sunteţi de acord ca atestatele de abilitare să fie acordate de universităţi?”
Prin referendum comunitatea universitară stabileşte modul de desemnare a conducerii. Referendumul este un proces deschis, democratic, care da dreptul cadrelor didactice universitare, cercetătorilor şi studenţilor de a-şi manifesta opţiuni, constituindu-se intr-un mecanism democratic şi firesc intr-un stat de drept. Deci, cu atât mai mult, universitatile/senatele universitare au legitimitatea deciziei cu privire la organizarea consultării propriilor comunităţi academice.
CNR consideră că dezbaterile sunt esenţa democraţiei, consolidează principiile şi întăresc prin legitimitate deciziile autorităţilor.
CNR apreciază ca orice opinie pro sau contra propunerilor puse in discuţie sunt in egala măsura importante, pentru ca numai in acest mod se poate realiza o creştere a calităţii învăţământului românesc, intr-un mediu democratic, garantat de Constituţia României.
Ne delimităm însă de orice opinie care promovează îngrădirea autonomiei universitare, a principiilor democratice si a libertăţii de exprimare!
Descentralizarea catre universitati s-ar putea face in paralel cu atribuirea către CNATDCU a rolului de monitorizare / audit extern periodic. De asemenea, aceasta schimbare, dacă va fi dorita de universitati, va trebui insotita de o regandire a arhitecturii invatamantului superior/cercetarii din România.
Constituţia României garantează autonomia universitară, principiu cu un conţinut vast, în special cu privire la individualizarea rolului de ,furnizor de educaţie”.
Universităţile româneşti au reprezentat dintotdeauna veritabili piloni în fundamentarea unor principii civice sănătoase de funcţionare a societăţii româneşti şi a statului român, motiv pentru care consideram oportun şi necesar să întărim acest rol, fără de care sistemul de educaţie nu ar fi pe deplin adaptat realităţilor sociale. Provocarea adaptării unui sistem la procese de schimbare care se desfăşoară într-un ritm alert generează nevoia de dezbatere, impunând ca adaptarea sa fie novatoare si să rezoneze cu transformările sociale şi economice existente.
Prin urmare, universităţile au în aceeaşi măsură şi dreptul şi obligaţia de a propune reconfigurări ale cadrului normativ cu menirea de a organiza procesul de formare pe care-l desfăşoară. Universităţile au obligaţia legală şi morală de a desfăşura acest referendum sub auspiciile principiului asumării răspunderii publice într-un mod obiectiv.
CNR va iniţia şi continua un amplu proces de dezbateri publice cu mediul academic şi factorii interesaţi, centrate pe nevoia de inovare şi reconfigurare a arhitecturii învăţământului superior, fiind convinşi de valoarea rezultata din aceste dezbateri şi de importanta identificării soluţiilor optime şi necesare pentru a răspunde provocărilor prezente şi viitoare.
Pentru a asigura stabilitatea, eficienţa şi legitimitatea cadrului legal, atragem atenţia că acesta nu poate şi nu trebuie să fie stabilit prin ignorarea celor vizaţi, celor care trebuie să îl pună în practică, şi în consecinţă reafirmăm rolul pe care CNR trebuie să îl aibă în ceea ce priveşte învăţământul superior din România.
Publicație : Adevărul
Making EU students pay higher fees is a blow for social mobility
A post-Brexit rise in fees for European students is an academic injustice
On 24 June, universities minister Michelle Donelan announced that, as a consequence of Brexit, EU and EEA students would be classified as overseas students starting from the 2021/22 academic year. They will be charged full tuition (up to £20,000 in some cases), lose access to the tuition fee loan, and no longer be eligible for many needs-based funds. It signalled the end of a brief period of time when it seemed UK universities could serve international social and academic mobility.
“EU … students, staff and researchers make an important contribution to our universities,” Donelan’s statement read. “I want that contribution to continue and am confident – given the world-leading quality of our higher education sector – that it will.” As anyone coming from an average family from Poland, Romania or Hungary could tell, this statement ignores the material reality of the situations most of us studying in the UK come from.
For a year I worked as access officer of the Cambridge University Hungarian Society. Together with fellow members I gave introductory speeches in schools and mentored school students, many of whom ended up at Cambridge. While many struggled to believe that they stood a chance, Hungarian students performed staggeringly well getting into the UK’s top universities.
A key selling point for many applicants was the realisation that studying in the UK was a lot more affordable than they had imagined. This was enabled by the combination of home fee status, access to needs-based bursaries and the tuition fee loan. But a quick glance at average income levels in Hungary and international tuition fees in some UK universities makes it clear that the new arrangement changes everything.
This is not only a personal setback for poorer students but an issue of international academic justice. Top UK universities occupy central, powerful positions in attracting leading scholars and defining global research agendas of the world. It would be comforting to think that groundbreaking research only requires brilliant minds, but reality proves otherwise.
Wealth and prestige within an intensely hierarchical global academic system is crucial. Oxbridge and the Russell Group (along with the Ivy League in the US and a few leading European institutions) achieved their positions in global networks of research and knowledge in large part because of the material, financial and intellectual capital they accumulated over centuries. They vastly benefitted from their host nations’ colonial expansion, imperialism, and exploitation of waged and slave labour.
As a result, world-leading academic research is unequally concentrated. It is produced only through significant material and financial investment, which poorer countries simply cannot afford. This arrangement was described by scholar Syed Farid Alatas as “academic imperialism” – the hegemony of institutions in economically developed countries that dictate global research agendas, partnerships, the allocation of funds and the division of academic labour.
That participation in these institutions was reserved to nationally based economic and social elites also meant that knowledge, imperial power and education formed an impenetrable complex for most of their history. Domestically, it is through comparatively recent changes that university was made more-or-less open to working class people, women and ethnic minorities. Still, systemic racism, sexism and economic inequality continue to disadvantage students of these backgrounds. Reforms have never been implemented voluntarily – they are the result of prolonged and organised social struggle.
On the other hand, universities have for centuries been key agents of international mobility for scholars of Europe’s economic periphery. From the 17th century, many eastern European students sought to study in western Europe’s old universities, including Oxford and Cambridge. However, this sort of mobility was generally reserved for the already privileged. The brief period between the EU extension of 2004 and Brexit allowed for some inter-class, as well as international mobility.
The minister is right to say that the “world-leading quality” of British higher education will keep attracting students from all over the world and Europe. However, fewer can now afford it, and those who can will be members of established elites. The result can only lead to further exclusion in a university system that is already struggling with establishing and handling diversity.
Of course, a system that includes EU students but excludes the rest of the world is already deeply unfair; a real solution should find a way to give a chance for talented students from all over the world to study affordably at the academic centres at the top of global hierarchies. But this shouldn’t stop us from recognising that the government’s latest step was in the wrong direction. It has contributed not only to a more isolated world, but a less equal one.
Publicație : The Guardian
A La Réunion, une universitaire nantaise dénonce sa « stigmatisation »
Depuis quatre ans, le recrutement de Virginie Chaillou-Atrous est attaqué, au nom de la préférence régionale. Accusés de « diffamation », certains de ses opposants se sont défendus devant le tribunal de Saint-Denis, jeudi 2 juillet.
« Une insulte et une provocation. » C’est avec cette formule accusatoire que le Conseil représentatif des Français d’outre-mer (Crefom) a dénoncé, en mai 2016, la nomination de « la Nantaise » à l’université de La Réunion pour remplacer un historien réunionnais reconnu, Sudel Fuma, mort en mer en 2014.
Depuis quatre ans, la polémique sur le recrutement de Virginie Chaillou-Atrous, maîtresse de conférences à Nantes sur un poste d’histoire de l’esclavage, de l’engagisme et de l’économie sucrière, n’a cessé d’alimenter les réseaux sociaux, avec en toile de fond le débat sur la préférence régionale. De quoi écorner sérieusement l’image d’une île qui aime défendre les valeurs du métissage et du vivre-ensemble.
Dénonçant « un acharnement et un lynchage », l’universitaire, dont la nomination est gelée en raison d’un vice de procédure, a poursuivi, jeudi 2 juillet, devant le tribunal correctionnel de Saint-Denis, trois militants associatifs, le représentant du Conseil représentatif des associations noires de France (CRAN) à La Réunion, et trois responsables de médias en ligne. Tous sont renvoyés devant la barre pour « diffamation », « injures publiques » et « provocation à la haine en raison de sa race ou de son origine » à la suite de deux tribunes intitulées « Le localisme face au néocolonialisme » et « Halte à la tyrannie ».
« Contre le localisme »
Le premier texte fustige une « zorèy [une métropolitaine] imbue de son savoir et de ses compétences qui se place du côté de l’Excellence et qui prétend apporter aux Réunionnais ce dont ils ont besoin sans qu’ils le sachent eux-mêmes ». Dans le second, le responsable du CRAN, Erick Murin, écrit : « Le métropolitain réclame cyniquement encore plus de privilèges, encore plus de droits. Pourquoi accepterait-il un ordre social au détriment de sa visibilité existentielle ? (…) Il est difficile pour un métropolitain d’accepter que le nègre est à la plénitude de sa verticalité. »
Tous défendent la nomination sur « un poste symbolique » d’un enseignant réunionnais classé second par le comité de sélection. En soulignant aussi que Nantes a été une des principales villes de la traite négrière en France.
Face aux juges, les auteurs de ces tribunes expliquent avoir agi « en réaction » à une pétition nationale de 1 200 universitaires soutenant Virginie Chaillou-Atrous et nommée « Contre le localisme. Pour le recrutement au mérite à l’université ».
Publicație : Le Monde
I lettori e il ricercatore bidello: "E' un'ingiustizia, non un dramma"
Molti interventi sulla storia dello studente di San Benedettto del Tronto che a Parigi frequentava la Hehess, la scuola che apre al mondo della ricerca, e in Italia non è preso in considerazione come insegnante. "Anche noi siamo laureati e collaboratori scolastici, non c'è nulla di male"
ROMA - La lettera dell'aspirante ricercatore, Giovanni Desideri, che ha raccontato la sua vicenda di aspirante studioso a Parigi e, successivamente, di richiesto bidello in Italia (ha inviato una mail alla newsletter Dietro la lavagna), sta suscitando un forte dibattito nel mondo del precariato della scuola, che in questi giorni abbiamo raccontato attraverso il longform "La vita agra dell'insegnante".
Su questa storia italiana, che è anche una metafora sul lavoro nel nostro Paese, la sua qualificazione, sulla sottostima (economica e sociale) che la ricerca e i suoi protagonisti conoscono nella nazione, si è sollevato un dibattito. Lo hanno sollevato, meglio, i nostri lettori.
Valter Ferrarini, una moglie insegnante di Francese in una scuola superiore di Parma, ha ribaltato la prospettiva del non aspirante bidello Giovanni Desideri. Così. "Mi dispiaccio delle peripezie per il riconoscimento del titolo di Giovanni Desideri. Allo stesso tempo mi preme sottolineare che non gli è stato offerto di fare il bidello, ma piuttosto lui ha fatto domanda per il personale Ata e lo hanno chiamato... Se lo ha fatto per ripiego, non è colpa della scuola o del sistema, è lui che deliberatamente ha accettato di farlo. Il bidello svolge un ruolo dignitoso e fondamentale come tanti altri, non è un ripiego. Il tema fondamentale è che in Italia fai l’insegnante per titoli e non per merito”.
Giovanni Fuganti ha ribaltato la prospettiva: “Io ho vissuto l’esperienza contraria nel mondo del lavoro francese", ci ha scritto. "Ho una laurea quadriennale in Bocconi, ottenuta nel 1995, e un Master in Business Administration conseguito a Berlino nel 2011. Lavoro in Francia e perché questi titoli vengano riconosciuti quassù ai fini della qualifica aziendale, quindi a maggior ragione per l’insegnamento, dove immagino sia richiesta anche la conoscenza della lingua nella quale si andrà ad insegnare, occorre richiedere la dichiarazione di equipollenza, che ha un costo di 70 euro a titolo. Si fa online, servono i titoli originali e una trascrizione giurata - altri costi - se emessi da un Paese extra Ue. Mi sembra, quindi, che la connotazione negativa che traspare dalla lettera pubblicata sia eccessiva e che quanto capitato al lettore corrisponda alle normali prassi all’interno della Comunità europea (che poi districarsi tra la burocrazia europea sia un inferno, questa è un’altra questione).
Ancora, un altro lettore ricorda: “Io e mia moglie eravamo ricercatori all'Università Federico II di Napoli. E abbiamo fatto i bidelli. Il collaboratore scolastico il sottoscritto lo è stato per sei anni, mia moglie per due e, grazie a questo lavoro, abbiamo mangiato. Attualmente entrambi siamo docenti di scuola secondaria. Non è una cosa rara essere bidelli laureati”.
La storia del ricercatore-bidello ha alimentato la voglia di racconto di diversi precari della scuola italiana. Un lettore, che ci dà le sue credenziali ma chiede di restare invisibile, racconta: “Ho 62 anni e sono un precario di Terza fascia. Cosa ho fatto negli anni precedenti per essere ancora ai nastri di partenza della vita? Ero responsabile amministrativo e finanziario di un'azienda da oltre 100 miliardi di fatturato, già a trent’anni. Mi occupavo di contabilità, bilanci, finanza, controllo di gestione. Già, perché sono laureato in Economia e Commercio. Arrivai a scrivere articoli su una rivista universitaria e a co-fondare un'associazione di tesorieri d'impresa. Tutto questo in Sicilia. Un giorno la mia azienda fu acquistata in maniera piratesca e licenziarono le figure apicali, me compreso. Cominciò un periodo, e durò qualche anno, in cui faticavo a mettere insieme il pranzo con la cena, una famiglia a carico. Recentemente sono approdato nel mondo della scuola e mi sono dovuto accontentare anche di 4-500 euro al mese in istituti paritari, per diciotto ore la settimana. Sono rientrato negli elenchi di Terza fascia, tre anni fa, ma tutte le mie esperienze aziendali non valgono niente (al massimo ottengo un incarico di Geografia). Vorrei poter parlare ai ragazzi di impresa, di derivati, ma questo mi è materialmente impossibile. Posso spiegare solamente che la capitale della Francia è Parigi”.
Alberto Romele vuole precisare che il dottor Desideri, aspirante non bidello, non è stato ricercatore, ma solo aspirante ricercatore. “Il diploma di cui parla è con tutta probabilità un Dea, diplôme d'études avancés, che in Francia non esiste più. Giovanni non dice mai nella sua lettera di essere stato un ricercatore. Il Dea, al massimo, è stato per alcuni un avvio alla ricerca dottorale. E, per inciso, il dottorato stesso non è solo ricerca, ma anche formazione. Questa precisazione è importante perché se di formazione si vuole parlare, e dei suoi problemi, non si possono fare confusioni. Questo non toglie nulla alla lettera di Desideri né alla tragedia dell'insegnamento in Italia”.
Chi si immerge nella storia del ricercatore mancato e ne prende le parti è Antonio Cinque, che vira il ragionamento sul destino delle università online. Scrive: “L’esperienza di Giovanni Desideri mi ha indignato particolarmente. Ha alimentato un senso di ingiustizia nel leggere le lungaggini burocratiche che un ragazzo deve affrontare per far riconoscere titoli eccellenti conseguiti all'estero. In Italia, al contrario, da diversi anni se ti vuoi laureare in modo semplice e senza stress, e poi utilizzare questo prestigioso titolo per fare l'insegnante e inserirti nelle graduatorie di istituto, basta iscriversi alle università on line. Istituite nel 2003 con l'intento di entrare, sicuramente con tutte le buone intenzioni, nel mondo della formazione a distanza garantendo ottime qualità didattiche, dopo diciassette anni sono diventate a tutti gli effetti una scorciatoia per ottenere a pagamento una laurea. E' un metodo per diventare dottori e accumulare titoli con il minimo sforzo, con esami semplificati e tesi approssimative”.
Publicație : La Repubblica
6 iulie 2020
Opera Națională Română Iași se mută ! Toate spectacolele se vor derula, în aer liber, la Grădina Botanică a Universității Alexandru Ioan Cuza
Publicație : Bună Ziua Iași
CEC Bank, vizită oficială la UAIC
Publicație : Bună Ziua Iași
Începe admiterea în universităţile ieşene. De azi, la USAMV şi TUIASI
De astăzi, începe la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu“ de la Brad admiterea pentru programele de master, care se va încheia pe 19 iulie în cazul în care actele vor fi depuse la sediul facultăţii şi pe 17 iulie dacă se va folosi modulul de înscriere online. Absolvenţii de facultate au la dispoziţie 555 de locuri, dintre care 440 sunt locuri la buget.
Admiterea candidaţilor la studiile universitare de masterat se face prin concurs, criteriile de departajare fiind proba de interviu la sediul universităţii sau online, cu aprecierea prin „admis“ sau „respins“ şi rezultatele obţinute la examenul de finalizare a studiilor de licenţă. Reamintim că USAMV Iaşi a luat decizia să elimine anul acesta taxa de înscriere pentru programele de studii la licenţă şi la master.
În ceea ce priveşte strict studiile de masterat, acestea au o durată de patru semestre, integrează mai multe domenii de specializare şi urmăresc aprofundarea sau extinderea competenţelor în acest domenii. Masteratul se încheie cu o disertaţie în baza căreia, după promovare, absolvenţii primesc „diploma de master“.
„Un candidat poate participa concomitent la concurs pentru admiterea la mai multe masterate din aceeaşi instituţie sau din instituţii diferite de învăţământ superior, în condiţiile stabilite de Senatul Universităţii, dar poate fi admis la o singură specializare pe locuri subvenţionate de la bugetul de stat“, a declarat prof.dr. Costel Samuil, prorector responsabil cu activitatea didactică la USAMV Iaşi.
În ceea ce priveşte admiterea la studiile de licenţă, înscrierea este programată pentru perioada 13 - 24 iulie. Numărul total de locuri aprobat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru absolvenţii de liceu este de 955, dintre care 650 locuri sunt cu finanţare de la buget, iar 305 locuri sunt cu taxă.
De săptămâna aceasta, va începe admiterea şi la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, astăzi, 6 iulie, la Facultatea de Automaticăşi Calculatoare, şi de miercuri, 8 iulie, la celelalte facultăţi.
Începând cu data de 13 iulie şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi începe procedura de înscriere pentru viitorii studenţi, în timp ce la Medicină cei care vor să susţină examenul scris pot să se înscrie deja pe o platformă care le este pusă la dispoziţie.
Publicație : Ziarul de Iași
UK universities facing possible financial disaster, research says
After-effects of coronavirus outbreak could affect one in 20 students and cause steep job cuts
As many as 13 British universities could face financial disaster from the after-effects of the coronavirus outbreak, affecting one in 20 students in the UK and causing steep job cuts, according to research.
Estimates by the Institute for Fiscal Studies found that the UK higher education sector will endure losses ranging between £3bn to £19bn in 2020-21, with the exact size of the losses dependent on how many students decide not to enrol.
The IFS calculates that pension obligations and investment losses caused by the economic downturn will also have a major impact on university balance sheets over the next four years.
Universities will be unable to recoup their losses through cost-cutting unless they also make “significant” numbers of staff redundant, the research found.
Although the IFS did not name the 13 institutions most at risk, the authors suggest that those with the lowest reserves and smallest investments will need a government bailout or debt restructuring to survive.
“It is not the institutions with the largest Covid-related losses that are at the greatest risk of insolvency. Rather it is those, generally less prestigious, institutions that entered the crisis in a weak financial position and with little in the way of net assets, which are at greatest risk,” the IFS stated.
Universities with the largest predicted losses under the IFS’s analysis were “highly profitable” before the crisis and have substantial financial reserves, allowing them to sustain significant drops in income.
“If the government wanted to avoid university insolvencies, by far the cheapest option would be a targeted bailout, which may cost just £140m,” said the IFS’s Elaine Drayton, one of the report’s authors.
“Rescuing failing institutions may weaken incentives for others to manage their finances prudently in the future. General increases in research funding avoid this problem but are unlikely to help the institutions that are most at risk, as few of them are research-active.”
Jo Grady, the general secretary of the University and College Union, said the IFS report was further bad news for students and staff in higher education.
“Universities are already seeking to sack staff, with casual staff and those from black and minority ethnic backgrounds suffering the most. We need a comprehensive support package that protects jobs, preserves our academic capacity and guarantees all universities’ survival,” Grady said.
The IFS’s central projection calculates an £11bn loss in income for the sector, with a 50% fall in new international students. It also assumes that enrolments from the EU will halve in 2020-21 “due to travel restrictions and disruption to administrative services … as well as health concerns,” despite it being the final year that students within the EU are treated the same as UK applicants.
The institute expects enrolments from the UK to be 10% lower as “some students may choose not to attend what is likely to be a significantly different university experience or may stay away for health concerns”.
The downturn in financial markets will also likely hurt finances. The IFS estimates that universities will need to increase their pension provisions by 25%, while investment income is expected to fall by 10%.
The IFS also offers two more scenarios, including a “pessimistic” scenario with £19bn in lost income, thanks to much larger falls in student enrolments and a more severe market downturn widening pension fund deficits and reduced investment income. The “optimistic” scenario of a £3bn loss includes a 25% fall in international and EU enrolments and no additional pension provisions required.
Publicație : The Guardian
Des taux de réussite exceptionnels lors des partiels dans les universités
Une large majorité d’étudiants ont passé avec succès leurs examens, ce qui n’empêche pas les universités d’anticiper de probables remises à niveau à la rentrée.
Une participation aux épreuves qui frise les 100 %, des taux de réussite qui bondissent d’une dizaine de points : dans bon nombre d’universités, la session des partiels en temps de Covid-19 s’avère excellente. Un contraste avec les craintes exprimées pendant le confinement, lorsque des enseignants s’inquiétaient du devenir de leurs étudiants.
« Le confinement n’a pas entraîné de décrochage massif », se félicite Thierry Pénard, doyen de la faculté de sciences économiques à l’université Rennes-I. En licence économie-gestion, 61,1 % des première année ont validé leur semestre contre 49,5 % l’an passé. En deuxième et troisième années, les taux de réussite grimpent respectivement à 67,3 % et à 88,3 %, en hausse de plus de dix points. « C’est comme si le confinement avait incité certains à reprendre les cours à distance et à passer leurs épreuves. Paradoxalement, on a réussi à récupérer quelques étudiants qui ne venaient plus en cours », souligne le doyen. Par ailleurs, seuls six étudiants sur 500 en première année ont déclaré des problèmes d’équipement et/ou de connexion durant les examens à distance et ont pu bénéficier à ce titre d’épreuves de substitution.
Encouragée par le ministère de l’enseignement supérieur, la bienveillance a été pour certains « une occasion de donner des sujets pas trop difficiles », reconnaît Thierry Pénard, notamment sous la forme de QCM. Même si les universitaires ont veillé à paramétrer les tests en changeant l’ordre des questions et celui des propositions de réponses, ils savent que des étudiants se sont concertés pour échanger les bonnes réponses. « Naïvement, certains ont écrit à leur enseignant au moment de l’épreuve pour savoir pourquoi ils étaient soumis à un QCM différent de celui d’autres étudiants », rapporte ainsi Samuel Maveyraud, directeur du collège de droit, science politique, économie et gestion à l’université de Bordeaux.
« Ça n’a pas été l’école des fans »
D’apparence aisés, les QCM ont parfois déstabilisé des étudiants, relève Pascal Lecroart, directeur du collège sciences et technologies à l’université de Bordeaux. « 20 % des étudiants nous ont dit avoir eu plus de difficultés que si les examens avaient eu lieu à la fac, notamment à cause de la gestion du temps, détaille-t-il. Il est vrai que nous avons augmenté volontairement le nombre de questions dans un temps restreint afin d’éviter les échanges et la fraude. » Une source de stress, que les enseignants avaient anticipée dans la notation mais sans en prévenir leurs élèves.
Publicație : Le Monde
|
