Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
07/09/2026
Revista presei, 8 septembrie

 
 
  banner revista presei

Oferta de toamnă a universităţilor ieşene. Locuri disponibile pentru cei care au ratat admiterea în vară

De luni au început admiterile la trei instituţii de învăţământ superior din Iaşi.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ are cea mai lungă perioadă de admitere stabilită pentru toamnă: de ieri şi până pe 25 septembrie. Aici sunt pregătite pentru studiile de licenţă 452 de locuri la buget: 70 la Ingineria Chimică şi Protecţia Mediului, 108 la Construcţii şi Instalaţii, 56 la Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, 58 la Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului, 71 la Ştiinţă şi Ingineria Materialelor şi 89 la Textile-Pielărie şi Management Industrial. În prima zi de înscrieri s-au depus deja 56 de dosare, cele mai multe dintre ele fiind depuse la Textile, în număr de 18. UTI a mai pregătit şi un număr de locuri la taxă, de 381, pe care speră să le poată acoperi într-un procent cât mai mare pentru a-şi spori resursele financiare din taxele de studiu ale studenţilor. Cele mai multe locuri la taxă sunt la Ingineria Chimică şi Protecţia Mediului, în număr de 98, fiind deja cinci înscrişi la această facultate pe parcursul zilei de ieri.

 

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ are deschise admiterile pentru licenţă şi master tot de la începutul acestei săptămâni şi vor dura până pe 11 septembrie. Există un număr de doar 19 locuri bugetate, cu tot cu locurile pentru rromi şi pentru tinerii din Republica Moldova, în timp ce pentru taxă, USAMV are pregătite un număr de 217 locuri. Cele mai multe dintre acestea din urmă se află la Facultatea de Agricultură, 84, iar dintre specializările acesteia cele mai multe sunt la Ingineria produselor alimentare, 40.

 

Timp de trei zile sunt deschise admiterile şi la Universitatea „Al.I. Cuza“, acestea urmând a se încheia pe 9 septembrie, atât la licenţă cât şi la master. Reprezentanţii Universităţii au precizat că selecţia candidaţilor şi afişarea rezultatelor se vor face până pe 12 septembrie. Imaginea de ansamblu în cazul UAIC este că numărul mare de candidaţi la admiterea din vară s-a remarcat şi în ocuparea locurilor, fiind doar 295 rămase libere la buget la licenţă şi 280 la buget la master. În ceea ce priveşte primul ciclu Bologna, oferta Universităţii pentru admiterea din toamnă este de 295 de locuri la licenţă, 943 la taxă şi 160 de ID, ultimele fiind integral la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

 

Publicație Ziarul de Iași 

Facultățile închid 86 de specializări! Iată lista completă

De la an la an numărul tinerilor care ies de pe băncile liceului cu diplomă de bacalaureat se micşorează. Ca urmare firească, sunt tot mai puţini cei care pot urma studii superioare, astfel că tot mai multe facultăţi ajung în “faliment”.

Criza candidaţilor loveşte 35 de universităţi de stat din ţară (dintr-untotal de 55), care vor închide, începând din următorul an universitar, 86 de specializări. Programele de studii lichidate au ca domeniu de licenţă sănătatea, administrarea afacerilor, economie, ştiinţe politice, istorie, contabilitate, finanţe, inginerie, marketing sau arte.
“Cei vizaţi nu mai au voie să facă înscrieri de anul acesta, dar au obligaţia să-i ducă până la sfârşitul studiilor pe cei deja înscrişi. Sunt instituţii care fac solicitări la ARACIS pentru specializări care se cer acum, mai nou, pe piaţa muncii, dar, în realitate, toţi sunt afectaţi de scăderea interesului manifestat de tineri pentru şcoală”, ne-au declarat surse din Ministerul Educaţiei.

Patru universităţi intră în lichidare

Tot din următorul an universitar, patru universităţi vor intra în lichidare cu toate programele de studii: Institutul Teologic Romano- Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar- Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara.
Acestea îşi închid porţile definitiv, după ce au fost clasificate în anul 2011 ca făcând parte din ultima categorie valorică. Vizate de reducerea activităţii sunt şi trei universităţi considerate de top din Capitală, respectiv Universitatea Bucureşti, Academia de Studii Economice şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Potrivit Ministerului Educaţiei, anul trecut au intrat în lichidare 135 de programe, iar în 2013, 186.

Lista completă a specializărilor din cadrul universităților publice care intră în lichidare începând cu următorul an universitar

  1. Universitatea din Bucuresti:
    - Specializarea Chimie in limba franceza de la Facultatea de Chimie
    - Specializarea Teologie baptista didactica de la Facultatea de Teologie Baptista
    - Specializarea Teologie ortodoxa pastorala (in limbile greaca si engleza, la Atena, Grecia) de la Facultatea de Teologie Ortodoxa
  2. Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti:
    - Specializarile: Asistenta de farmacie; Asistenta dentara; Audiologie si protezare auditiva; Laborator clinic; Radiologie si imagistica - de la Facultatea de Moase si Asistenta Medicala
  3. Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti:
    - Specializarea Administrarea afacerilor in comert, turism, servicii, merceologie si managementul calitatii (ID) - de la Facultatea de Business si Turism
    - Specializarea Economie si afaceri internationale (ID) - de la Facultatea de Relatii Economice Internationale
  4. Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucuresti:
    - Specializarea Stiinte politice (ID) - de la Facultatea de Stiinte Politice
  5. Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia:
    - Specializarea Muzeologie - de la Facultatea de Istorie si Filologie
    - Specializarea Asistenta manageriala si secretariat - de la Facultatea de Drept si Stiinte Sociale
  6. Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad:
    - Specializarile Administrarea afacerilor; Economia comertului, turismului si serviciilor (ID), Contabilitate si informatica de gestiune (ID), Finante si banci (ID) - de la Facultatea de Stiinte Economice
    - Specializarea Informatica (ID) - de la Facultatea de Stiinte Exacte
  7. Universitatea "Transilvania" din Brasov:
    - Specializarea Inginerie fizica - de la Facultatea de Inginerie Tehnologica si Management Industrial
  8. Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca:
    - Specializarile Masini-unelte si sisteme de productie; Inginerie mecanica - de la Facultatea de Constructii de Masini
    - Specializarea Prepararea substantelor minerale utile - de la Facultatea de Inginerie
  9. Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca:
    - Specializarea Biologie (cu frecventa redusa) - de la Facultatea de Agricultura
    - Specializarea Inginerie economica in agricultura (cu frecventa redusa) - de la Facultatea de Horticultura
  10. Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca:
    - Specializarea Informatica (in limba maghiara, la Odorheiu Secuiesc) - de la Facultatea de Matematica si Informatica
    - Specializarea Economia comertului, turismului si serviciilor (la Sfantu Gheorghe - ID) - de la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor
  11. Universitatea din Craiova
    - Specializarea Economia comertului, turismului si serviciilor (la Drobeta-Turnu Severin) - de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor
    - Specializarea Sisteme electrice - de la Facultatea de Inginerie Electrica
  12. Universitatea "Dunarea De Jos" din Galati
    - Specializarea Ingineria si protectia mediului in industrie (cu frecventa redusa) - de la Facultatea de Inginerie
    - Specializarea Fizica - de la Facultatea de Stiinte si Mediu
    - Specializarile Contabilitate si informatica de gestiune (cu frecventa redusa); Finante si banci (cu frecventa redusa) - de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor
  13. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi
    - Specializarile Biologie (ID); Ecologie si protectia mediului (ID) - de la Facultatea de Biologie
    - Specializarile Chimie informatica; Chimia mediului - de la Facultatea de Chimie
    - Specializarile Economie agroalimentara; Economie generala - de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor
    - Specializarea Studii culturale - de la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice
    - Specializarile Istoria artei; Muzeologie - de la Facultatea de Istorie
  14. Universitatea din Oradea:
    - Specializarea Geografia mediului - de la Facultatea de Geografie, Turism si Sport
  15. Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti:
    - Specializarea Electronica aplicata - de la Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica
  16. Universitatea "Eftimie Murgu" din Resita:
    - Specializarile Tehnologia constructiilor de masini; Ingineria sistemelor de energii regenerabile - de la Facultatea de Inginerie si Management
  17. Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu:
    - Specializarea Informatica industriala - de la Facultatea de Inginerie
  18. Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava:
    - Specializarea Energetica industriala - de la Facultatea de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor
  19. Universitatea "Valahia" din Targoviste:
    - Specializarile Contabilitate si informatica de gestiune (ID); Finante si banci (ID); Marketing (ID) - de la Facultatea de Stiinte Economice
    - Specializarea Administratie publica (ID) - de la Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
  20. Universitatea "Constantin Brancusi" din Targu Jiu:
    - Specializarile Inginerie economica in domeniul mecanic; Mecatronica; Informatica aplicata in inginerie electrica - de la Facultatea de Inginerie si Dezvoltare Durabila
    - Specializarea Marketing - de la Facultatea de Stiinte Economice
    - Specializarea Administratie publica (ID) - de la Facultatea de Stiinte ale Educatiei si Management Public
    - Specializarea Ordine si siguranta publica - de la Facultatea de Stiinte Juridice
    - Specializarea Arte plastice-Sculptura - de la Facultatea de Stiinte Medicale si Comportamentale
  21. Universitatea "Petru Maior" din Targu Mures:
    - Specializarile Limba si literatura romana - Limba si literatura engleza (cu frecventa redusa); Relatii internationale si studii europene - de la Facultatea de Stiinte si Litere
  22. Universitatea Politehnica Timisoara
    - Specializarile Ingineria sistemelor biotehnice si ecologice; Chimie alimentara si tehnologii biochimice; Stiinta si ingineria materialelor oxidice si nanomateriale; Stiinta si ingineria polimerilor - de la Facultatea de Chimie Industriala si Ingineria Mediului
    - Specializarile Masini-unelte si sisteme de productie; Robotica (in limba germana) - de la Facultatea de Mecanica
    - Specializarea Ingineria procesarii materialelor - de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara
  23. Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului "Regele Mihai I al Romaniei" din Timisoara
    - Specializarea Piscicultura si acvacultura - de la Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii
  24. Universitatea de Vest din Timisoara
    - Specializarile Arte textile - design textil; Pedagogia artelor plastice si decorative - de la Facultatea de Arte si Design
  25. Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara
    - Specializarea Asistenta de farmacie - de la Facultatea de Farmacie
  26. Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti
    - Specializarea Geografia turismului (cu frecventa redusa) - de la Facultatea de Geografia Turismului din Sibiu
    - Specializarea Economia comertului, turismului si serviciilor - de la Facultatea de Management Turistic si Comercial din Sibiu
  27. Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucuresti
    - Specializarea Marketing (cu frecventa si ID) - de la Facultatea de Stiinte Economice
  28. Universitatea "Hyperion" din Bucuresti
    - Specializarea Drept (ID) - de la Facultatea de Stiinte Juridice
  29. Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti
    - Specializarea Teologie penticostala pastorala (cu frecventa redusa) - de la Facultatea de Teologie Penticostala
  30. Universitatea "Avram Iancu" din Cluj-Napoca
    - Specializarea Kinetoterapie si motricitate speciala - de la Facultatea de Educatie Fizica si Sport
  31. Universitatea "Sapientia" din Cluj-Napoca
    - Specializarea Statistica si previziune economica - de la Facultatea de Stiinte Economice, Socio-Umane si Ingineresti din Miercurea Ciuc
  32. Universitatea "Romano-Germana" din Sibiu
    - Specializarile Marketing; Inginerie economica in domeniul electric, electronic si energetic - de la Facultatea de Stiinte Economice
    - Specializarea Administratie publica - de la Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
  33. Institutul Teologic Adventist din Cernica - Ilfov
    - Specializarea Limba si literatura romana - Limba si literatura engleza - de la Domeniul de licenta Limba si literatura
  34. Fundatia "Academia Comerciala" din Satu Mare
    - Specializarea Economia comertului, turismului si serviciilor - de la Domeniul de licenta Administrarea afacerilor
  35. Fundatia Universitara "Alma Mater" - Universitatea "Alma Mater" din Sibiu
    - Specializarea Administratie publica (la Hunedoara) - de la Domeniul de licenta Stiinte administrative

 

Publicație Evenimentul 

Admitere Facultate 2015, sesiunea de toamnă. Mii de locuri au rămas neocupate la universităţi pentru a doua sesiune

S-a dat startul admiterii de toamnă la facultate la studiile de licenţă şi marile universităţi de stat au scos la concurs mii de locuri rămase neocupate la buget, la nivel naţional. Doar la principalele centre universitare sunt peste 1.600 de locuri libere la buget.

Admitere facultate 2015. Numărul de studenţi pare să scadă anual

Numărul de studenţi pare să scadă de la an la an, având în vedere faptul că mii de locuri bugetate au rămas neocupate la nivel naţional, la admiterea de la facultate din toamna acestui an.  Rata de promovare de la Bacalaureat, sărăcia, mobilitatea populaţiei şi oferta slabă oferită de universităţi sunt doar câteva din motivele pentru care puţini absolvenţi de liceu se înghesuie să se înscrie la instituţiile de învăţământ superior din ţară, arată experţii în educaţie. Nici măcar cele mai bine cotate universităţi nu reuşesc să-i mai atragă pe candidaţi.

Spre exemplu, Universitatea din Bucureşti a scos la concurs 250 de locuri la buget şi 1.647 de locuri la taxă pentru care candidaţii se pot înscrie în perioada 3 - 11 septembrie.  De asemenea, Universitatea Politehnica din Bucureşti are 200 de locuri la buget la patru facultăţi: Chimie Aplicată (50 de locuri), Ştiinţa Materialelor (100 de locuri) şi Ingineria sistemelor biotehnice (50 de locuri). Candidaţii pot depune dosare la Politehnică până pe 12 septebrie, iar testul grilă îl dau pe loc. Şi Academia de Studii Economice scoate la concurs în jur de 200 de locuri, se intră pe bază de dosar, iar înscrierile se termină pe 9 septembrie.

Admitere facultate 2015. Mai puţine locuri bugetate în acest an, la UBB

După prima sesiune de admitere, din luna iulie, la Universitatea Babeş-Bolyai au rămas disponibile 417 locuri bugetate la nivel de licenţă, cu 217 mai puţine decât în anul 2014. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă au loc în această săptămână, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 18 septembrie.

La Facultatea de Matematică şi Informatică mai sunt disponibile doar două locuri bugetate, la Psihologie patru, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi la Teatru - câte cinci locuri bugetate. Potrivit reprezentanţilor UBB, din cele 21 de facultăţi ale universităţii clujene, sunt unele, precum cele de Educaţie Fizică şi Sport, Drept şi Business, unde au fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs.

Pentru admiterea din sesiunea de vară la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, cea mai mare universitate din ţară, au fost scoase la concurs 4.910 locuri bugetate la nivel de licenţă, număr similar celui de anul trecut. Totodată, au fost disponibile peste 9.000 de locuri în regim cu taxă şi 2.655 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă.

Admitere facultate 2015. Locuri bugetate la Fizică, în Timişoara

Universitatea de Vest din Timişoara pune la bătaie în sesiunea de toamnă circa 2.500 de locuri pentru nivelul de licenţă din care mai puţin de 10% sunt la buget.

Facultatea de Fizică înregistrează cele mai multe locuri la buget, şi anume 43, în timp ce Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie înregistrează 200 de locuri disponibile la taxă. Majoritatea facultăţilor au început deja perioada de înscrieri, urmând ca în următoarele două săptămâni candidaţii să susţină probele de concurs acolo unde este cazul şi să afle dacă vor deveni studenţi.

Admitere facultate 2015. Taxe mari şi multe locuri la buget la Iaşi

Mâine este ultima zi de înscrieri la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care oferă în sesiunea de toamnă aproape 300 de locuri la buget şi peste 550 la taxă.

Cele mai multe locuri neocupate au rămas la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, care oferă nu mai puţin de 290 de locuri la taxă pentru frecvenţa zilnică şi 160 de locuri la ID. Dacă la Facultatea de Limbi străine din cadrul Universităţii Bucureşti s-au ocupat toate locurile din sesiunea de admitere din vară, la Facultatea de Litere din cadrul universităţii ieşene mai sunt disponibile 45 de locuri bugetate, pentru studiul limbilor străine.

Cu excepţia facultăţilor de Geografie şi Teologie, admiterea se realizeză pe baza mediei de la Bacalaureat. Taxele de înscriere oscilează însă între 75 şi 300 de lei, iar taxele de şcolarizare între 1.800 şi 3.500 de lei pe an.

Principala cauză pentru care locurile rămân neocupate la buget o reprezintă scăderea ratei de promovare la Bac. „Apoi, vorbim de o decredibilizare a universităţilor şi inclusiv despre conceptul de fabrică de diplomă, care a condus la această lipsă de interes. De asemenea, mai putem enumera fenomenul emigrării aici şi scăderea demografică. Şi universităţile duc o parte din vină fiindcă nu cunosc şi nu practică marketing educaţional, iar de la Ministerul Educaţiei nu am auzit până acum vreo strategie naţională de creştere a numărului de studenţi, gândiţi-vă că sunt întregi categorii sociale care nu urmează o facultate”, a declarat Tincuţa Apăteanu, expert în Educaţie şi co-fondator al platformei Edusfera.

Şi Marian Staş, expert în Educaţie, susţine că lipsa de corelare a ofertei educaţionale cu oferta de angajare de pe piaţa muncii este un factor decisiv aici.

„Anual, la Universitatea din Bucureşti sunt scoase la concurs peste 700 de locuri la Filologie, în timp ce la Informatică sunt doar 400, în condiţiile în care piaţa cere masiv experţi IT, care au şi salarii foarte bune, în timp de filologii nu sunt ceruţi pe piaţă, poate doar ca profesori. Din cauza unor astfel de discrepanţe, mulţi tineri se orientează direct spre piaţa muncii şi chiar spre antreprenoriat”, spune Staş.

Publicație Adevărul 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate