Un important reprezentant al mediului academic ieşean a discutat despre proiectele și planurile pe care le are în noua postură, strategii educaționale, dar și despre Educația în era digitalizării, în Studioul BZI LIVE
Joi, 28 ianuarie 2021, la ora 15.00, aflat în faţa unei noi activităţi manageriale esenţiale, în actualul context al pandemiei de COVID-19, prof. univ. dr. Nicu Gavriluță (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi a fost invitat la un dialog incitant în Platoul BZI LIVE. Fost candidat şi la funcţia de rector, prof. univ. dr. Nicu Gavriluta a câştigat concursul pentru poziţia de director al Departamentului de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţa Redusă de la „Cuza”. Având în vedere faptul că Educaţia a intrat în era digitalizării, mai mult ca oricând pe fondul suspendării majorităţii activităţilor educaţionale fata în fata cauzată de efectele noului Coronavirus, nouă postura presupune noi tehnici şi strategii educaţionale.
Despre toate acestea, proiectele şi planurile pe care le are din nouă postura dar şi despre ultimul volum pe care-l semnează „Viaţa, ca un ritual iniţiatic. Interviuri şi dialoguri culturale”, apărut la Editura Junimea, în 2020 s-a dialogat alături de importantul reprezentant al mediului academic ieşean.
Aceesta activează la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice. Universitarul Nicu Gavriluta este şi director de programe al Societăţii Academice de Cercetare a Religiilor şi Ideologiilor respectiv preşedinte al Societăţii Sociologiilor din România
Acesta activează la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice. Universitarul Nicu Gavriluta este şi director de programe al Societăţii Academice de Cercetare a Religiilor şi Ideologiilor, preşedinte al Societăţii Sociologiilor din România. Profesorul Nicu Gavriluta este specializat şi pe zona mentalităţilor, relaţia individului cu Divinitatea. De reamintit că, printre ultimele dintre apariţiile sale editoriale pot fi enumerate lucrările: „Globalizare şi identitate românească”, Junimea, 2018 sau „Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului şi transumanismul”, Polirom, 2018.
Membru fondator al Centrului de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural, Universitatea din Bucureşti şi preşedinte al „Asociaţiei Antropos”, Iaşi
Profesor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Cuza” din Iaşi, director de programe, universitarul este membru fondator al Centrului de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural, Universitatea din Bucureşti şi preşedinte al „Asociaţiei Antropos”, Iaşi. Născut la 18 noiembrie 1963, Forăşti, judeţul Suceava, licenţiat al Facultăţii de Filosofie de la UAIC, promoţia 1987-1992, doctor în Sociologie, cu lucrarea „Reprezentări moderne ale timpului social”, susţinută în cadrul aceleiaşi facultăţi ieşene. Autor al mai multor volume, printre care amintim: „Mama proştilor e mereu gravidă”, „Sociologia patologiilor cotidiene”, „Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase. Studii şi eseuri de sociologie a sacrului”, „Antropologie socială şi culturală”, Mişcări religioase orientale”. Având în vedere aceste repere biografice şi editoriale, prof. univ. dr. Nici Gavriluta este unul dintre cei mai buni profesionişti din domeniul în care activează din România.
Publicație : Bună Ziua Iași
USAMV Iași va deschide un centru de vaccinare în campus
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) a primit acordul din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) în privința deschiderii unui centru de vaccinare în campusul universitar, pentru a ajuta la vaccinarea studenților și a profesorilor, dar și pentru a crește numărul centrelor existente în Iași. Amenajarea este prevăzută pentru spațiul din cel mai nou cămin al USAMV, unde va lucra echipa de vaccinare și vor fi organizate spații pentru pregătirea momentului vaccinării, imunizarea propriu-zisă și supravegherea post-vaccinare pentru a vedea dacă apar reacții adverse și a oferi tratament suplimentar.
”Este o inițiativă a Universității de a organiza în cadrul instituției un centru de imunizare- vaccinare, spațiul este în curs de amenajare, DSP-ul și-a dat acordul și urmează ca la sfârșitul primei săptămâni din luna februarie, acest centru să devină operativ. Va fi amenajat în campus, în spațiul căminului A5, căminul nou, unde sunt și cabinetele medicale, deci un cadru adecvat pentru un astfel de centru. Numărul total de medici va fi hotărât de DSP, noi ne-am oferit, ca în condițiile în care pot ajuta ca voluntari, studenții de la noi să facă anumite activități administrative în cadrul centrului ”, a declarat prof. univ. Dr. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iași.
Teste rapide achiziționate de conducerea USAMV Iași
Conducerea USAMV Iași mai intenționează să achiziționeze, din veniturile proprii teste rapide pentru studenți.
”Facem o analiză pentru a vedea care este necesarul de teste rapide, în primul rând pentru studenții străini care vin din alte zone, și aici în funcție de încadrarea țărilor de origine în zone de risc vom face obligatoriu, la sosirea lor o testare rapidă înainte de a participa la procesul didactic”, a mai punctat prof. univ. Dr. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iași.
Reamintim că la USAMV Iași Consiliul de Administrație a hotărât că în semestrul al II-lea, al anului universitar 2020-2021, care va începe pe 15 februarie, pentru toate formele de învăţământ, activitatea didactică se va desfăşura în sistem hibrid, atât online cât şi faţă în faţă (onsite).
Publicație : Bună Ziua Iași
Principii fizice vechi de sute de ani, aduse la viaţă cu tehnică modernă la TUIAȘI
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ a modernizat aproape în întregime patru laboratoare de fizică cu aparatură didactică de ultima generaţie. Achiziţiile au fost realizate în cadrul proiectului „Reţea de laboratoare didactice pentru discipline generale, specifice studiilor de ingineri“ - NETLAB. Au fost deja instalate platforme care prezintă fenomenele de bază ale fizicii cu ajutorul tehnologiei moderne, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 70.000 de euro. În perioada următoare vor mai fi primite şi alte platforme de aproximativ 30.000 de euro.
Aceste instrumente didactice vor fi instalate în patru laboratoare de fizică, toate din Corpul T, acolo unde se află şi rectoratul TUIASI. Totodată, cele patru laboratoare vor putea fi folosite de către studenţii tuturor celor 11 facultăţi, în anul I, adică aproximativ 2.000 de studenţi anual. Prin urmare, investiţia are o importanţă foarte mare pentru Politehnica ieşeană, după cum subliniază şi reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.
„Colegii noştri au ales tot ce au considerat că este mai util pentru studenţii noştri din anul I, care, provenind din generaţia nativilor digital, doresc să înveţe de pe echipamente în ton cu dezvoltările tehnologice ale lumii contemporane. Proiectul este în plină desfăşurare, am primit mai bine de două treimi din echipamentele pentru laboratorul de fizică. Acesta şi-a schimbat complet înfăţişarea, iar echipamentele vor fi dublate de materiale didactice care să fie în consonanţă cu noile tehnologii“, a declarat prof.dr.ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii, manager al proiectului.
NETLAB este un proiect de tip Rose, adică sunt realizate centre de învăţare în cadrul acestuia, valoarea totală fiind de aproape 1,5 milioane de lei. Finanţarea este primită de la Banca Mondială. Laboratoarele Politehnicii, potrivit reprezentanţilor instituţiei, nu au mai fost renovate de aproximativ 30 de ani, iar aparatura nu mai corespunde cu standardele actuale.
Publicație : Ziarul de Iași
MPs call for student Covid disruption funding in England to be doubled
Cross-party group says potential £700m fund is needed to help students experiencing hardship
A cross-party group of MPs and peers is calling for the government to more than double financial support for university students in England whose education has been disrupted by the pandemic, potentially amounting to £700m.
The fund would provide support for students experiencing hardship as a result of lost income from term-time jobs in retail and hospitality. It would also cover rent rebates for accommodation that has not been used due to lockdown measures requiring students to remain at the addresses they returned to over the Christmas break.
The group further recommended the creation of a new learning remediation fund to cover additional losses from missed teaching, networking, field trips, access to specialist facilities and so on.
A report by the group report states: “We believe that the priority is to provide students with the financial assistance that they need now … We feel that this approach is fairer and more effective than any general reduction in tuition fees. We believe that an additional sum more than doubling existing student premium funding, of £256m, would be required. Applying the Welsh approach would suggest a figure around £700m for England.”
The report is the result of an inquiry responding to calls for compensation launched by the all-party parliamentary group for students, chaired by the Labour MP Paul Blomfield and involving two Conservative former higher education ministers, David Willetts, the architect of the £9,250 tuition fee system, and the peer Tim Boswell.
The inquiry heard from universities, accommodation providers, private landlords, the National Union of Students (NUS), 47 students’ unions and 294 individual students across the UK.
Since the pandemic began, the Westminster government has increased student premium funds, which are targeted at those students who need additional financial and educational support, by £20m. However, since the fund was cut by £16m in May 2020, this represents just a £4m real-terms rise.
The Westminster government’s support for the 1.95 million students in England has fallen behind that in Scotland and Wales, where education is devolved. Wales, which has 132,200 students, has earmarked £80m of funding for student hardship, while Scotland announced on Tuesday it would provide its 253,475 students with an additional £30m of hardship funding on top of an earlier £37m package. Northern Ireland has nearly doubled its hardship support package for its 55,755 students to £5.6m.
There is growing anger among students who feel that they were lured on to campuses with promises of a conventional experience to shore up university finances. A network of students organising rent strikes at universities across the country estimate that about 25,000 students, or 5% of all those in halls, have withheld or plan to withhold rent payments.
Three-quarters of students who responded to an NUS survey in November said their finances has suffered due to the pandemic, while over two-thirds of renters said they were worried about covering their rent.
There has been a patchy response to compensation across universities. The BBC reported on Wednesday that some institutions were offering 100% refunds, while others were offering percentage discounts or fixed payments.
Launching the report, Blomfield said: “This generation of university students will be those most affected by the pandemic over their lives and they’ll do more to pay off the national debt than those at work currently.
“It’s a call for major action by the government, but it’s essential to protect future generations and our universities. I hope the universities minister will back these proposals.”
Publicație : The Guardian
« Enseignants et étudiants, on est déjà tous en burn-out » : le monde de l’éducation en plein désarroi face à la gestion de la crise sanitaire
Du secondaire au supérieur, élèves et professeurs ont manifesté, mardi, pour réclamer des moyens afin d’assurer à tous une continuité pédagogique en présentiel.
Une dizaine de milliers d’enseignants de la maternelle à l’université, d’infirmières scolaires, de lycéens et d’étudiants ont défilé dans toute la France, mardi 26 janvier, pour dénoncer leurs conditions de travail et la gestion de la crise sanitaire. A l’appel d’une intersyndicale de l’enseignement composée notamment de la FSU, la CGT, FO et Solidaires, ils ont exprimé leur colère face au « mépris » qu’afficherait à leur égard le gouvernement, dans les rues de Paris, Marseille, Toulouse, Rennes, Bordeaux, Grenoble ou encore Clermont-Ferrand.
Le taux de grévistes enseignants s’élevait à environ 11 %, selon le ministère de l’éducation nationale, tandis que les syndicats de la FSU relevaient 33 % de grévistes dans le premier degré et 40 % dans le second. Côté enseignement supérieur, enseignants et étudiants se sont aussi joints aux cortèges sur tout le territoire, indique le Snesup-FSU. Ils appellent à une réouverture des universités en demi-jauge dans des conditions sanitaires strictes, nécessitant notamment la réquisition de locaux et l’embauche de contractuels.
A Paris, au départ du Jardin du Luxembourg, quelque 4 500 personnes ont défilé, selon la Préfecture de police. « Nos conditions de travail sont scandaleuses, s’insurge Anita, professeure dans un collège de Saint-Denis. Le protocole sanitaire est inexistant, nos élèves ne portent pas le masque à de nombreuses reprises dans la journée, et les contaminations n’entraînent même pas de fermetures de classes. » L’enseignante rapporte avoir appris que quelques-uns de ses élèves avaient eu le Covid-19 à leur retour en classe, lorsque les parents avaient laissé un mot. « L’absentéisme est important en temps normal, et je sais rarement pourquoi mes élèves sont absents. Nous n’avons pas les moyens humains pour les accompagner et encore moins depuis cette crise », explique-t-elle, déplorant la suppression de 1 880 postes à la rentrée prochaine dans les collèges et lycées.
Dans son lycée francilien, Antoine n’a plus que 50 % des effectifs en classe, ce qui signifie que « la moitié des élèves n’ont plus qu’un demi-emploi du temps », déplore-t-il, appelant à une prise en charge de 100 % des heures en présentiel grâce à une mise à disposition de locaux par les collectivités locales.
« Les 20 %, on ne va même pas essayer »
Pour Benoît Teste, secrétaire général de la FSU, « il y a une vraie colère qui monte ». En face, le Grenelle des enseignants lancé par le ministre Jean-Michel Blanquer, qui doit s’achever en février, est « essentiellement de la communication, avec une revalorisation de surface », assure-t-il. Une revalorisation « tellement historique » que 69 % des personnels n’en verront pas la couleur en 2021, ironise le SNES dans un communiqué.
Publicație : Le Monde
Le Covid-19 a percuté une jeunesse étudiante déjà fragilisée
Beaucoup d’étudiants connaissaient des difficultés, que la crise est venue aggraver, selon les résultats de l’enquête de l’Observatoire de la vie étudiante, publiée jeudi.
Avant la pandémie, de nombreux étudiants présentaient déjà de grandes fragilités économiques et psychologiques. Et même si la situation « semblait s’améliorer », la crise sanitaire a « provoqué un coup d’arrêt brutal, qui aura des effets sur le long terme », explique Monique Ronzeau, présidente de l’Observatoire national de la vie étudiante (OVE), qui publie jeudi 28 janvier les résultats de cette vaste enquête, dont la dernière édition remontait à 2016.
Fruit d’une consultation de 100 000 étudiants, cette étude de référence a été réalisée au printemps 2020, pendant le premier confinement : elle porte sur l’année universitaire 2019-2020. Une enquête complémentaire, menée au début de l’été, aborde les effets spécifiques de la crise – de la pédagogie aux questions de santé ou de budget.
Ainsi, dès le printemps, une part importante de jeunes témoignaient de difficultés économiques : 26 % estimaient « ne pas avoir assez d’argent pour couvrir leurs besoins mensuels » : c’est beaucoup, mais c’est trois points de moins qu’en 2016. « On commençait à percevoir les effets des différents plans étudiants », observe Monique Ronzeau. Une tendance qui a été balayée par le premier confinement, puisque 36 % de ceux qui travaillaient ont alors perdu leur activité, avec une baisse mensuelle de revenus de 274 euros en moyenne. Les étudiants étrangers et les plus âgés sont les plus touchés.
Impact des cours à distance
« Le budget des étudiants s’est réorganisé autour de l’activité rémunérée : avant la pandémie, 40 % des étudiants en avaient une, détaille Monique Ronzeau. En soi, cela n’avait pas forcément d’impact négatif. Certains en tirent les bénéfices d’une expérience professionnelle. Mais ce modèle économique a été fortement chahuté par la crise. » Surtout pour ceux dont l’activité professionnelle était importante. « C’est là qu’est le terreau de la précarité », martèle la présidente de l’OVE, qui souligne l’arrêt quasi total de ces « jobs » depuis le printemps.
L’étude 2020 prend également le pouls de la transformation des emplois. Ainsi, un étudiant sur cinq a recours aux plates-formes numériques pour trouver un travail, comme Uber ou Deliveroo. 72 % d’entre eux y voient un avantage – ce type d’emploi pouvant s’adapter à leurs disponibilités – quand 29 % se sentent « contrôlés dans leur travail » par la plate-forme ou l’application.
Publicație : Le Monde
Une année sans stage ? Les étudiants en quête d’alternatives
En cette année de pandémie, beaucoup d’étudiants ont des difficultés pour trouver un stage, ou se contentent d’une expérience à distance. Entrepreneuriat, mémoires ou stages dans des laboratoires universitaires offrent des alternatives.
Comment trouver un stage en pleine pandémie ? La question agite de nombreux étudiants, alors que beaucoup sont à la recherche d’une entreprise ou d’une institution pouvant les accueillir, afin de valider leur diplôme. Les indicateurs sont au rouge. Sur les douze derniers mois, le nombre d’offres de stages a diminué de 37 % en France selon le site Glassdoor. « Face au manque de visibilité, de nombreuses entreprises ont pris peur et ont gelé leurs embauches de stagiaires, souligne Amaury Montmoreau, fondateur de la plate-forme spécialisée dans le recrutement de stagiaires, AJstage. Le risque, c’est que toute une génération arrive aux portes du marché du travail sans expérience. »
Face aux difficultés rencontrées par leurs étudiants, les établissements ont lâché du lest. Selon une enquête réalisée par l’Association des villes universitaires de France (AVUF) en novembre, 47 % des établissements interrogés (universités, grandes écoles) déclarent avoir neutralisé, totalement ou partiellement, les stages cette année, pour se tourner vers d’autres formes d’évaluation. En outre, 89 % des universités et grandes écoles offrent la possibilité de différer les stages au-delà des dates habituelles, sans frais supplémentaires de réinscription, selon cette même enquête.
« Les stages sont de véritables passeports pour l’emploi, notre rôle est donc de tenter de les maintenir à tout prix », affirme Hugues Kenfack, président de l’université Toulouse Capitole
Le maître mot au sein des établissements a donc été la souplesse, que ce soit sur les dates, les durées ou le nombre de stages demandés : « On travaille au cas par cas pour chaque étudiant », assure Virginie Dupont, vice-présidente de la Conférence des présidents d’université (CPU). Objectif : qu’un maximum de jeunes puisse tout de même faire un stage, peu importe si celui-ci déborde du cadre initialement fixé. « Les stages sont de véritables passeports pour l’emploi, notre rôle est donc de tenter de les maintenir à tout prix », affirme Hugues Kenfack, président de l’université Toulouse Capitole, qui a accepté de réduire la durée minimale du stage tout en proposant d’additionner plusieurs périodes.
Depuis le mois de mars, l’activité du service des stages de cette université « a été multipliée par huit », notamment pour répondre à l’explosion des avenants aux conventions. Pour les écoles de commerce, qui font de l’insertion des étudiants leur atout numéro un, l’enjeu est tout aussi vital : « Les stages sont une garantie pour assurer une chance d’employabilité de nos étudiants », indique Pascale Viala, directrice des relations entreprises de l’école de commerce Skema.
Publicație : Le Monde
Le università italiane crescono nelle classifiche internazionali
In tre anni 85 nuovi atenei nei sei ranking più riconosciuti e 11 nuove accademie nelle top 200. Le eccellenze di Politecnico e Bocconi di Milano e dell'Alma Mater di Bologna. Resta (Crui): "Il sistema nazionale deve crescere insieme".
ROMA - Il movimento universitario italiano, delle università italiane più precisamente, cresce nel mondo. Non esplode, cosa che sarebbe difficile da spiegare, peraltro, ma cresce. E' stato reso pubblico il lavoro della Conferenza dei rettori (Crui) sui ranking internazionali, chiuso lo scorso dicembre, e dice alcune cose confortanti: in tre anni, dal 2017 al 2020, nelle sei classifiche internazionali considerate sono entrati 85 atenei nazionali in più e, nelle prime duecento posizioni, 11 in più.
Bene, il ranking accademico in Italia è argomento spesso polemico. Il gruppo di lavoro Crui, guidato da Mirko Degli Esposti, prorettore vicario dell'Università di Bologna, e Giulio Vidotto, coordinatore della commissione ranking dell'Università di Padova, riconosce che il successo crescente di queste classifiche - a partire dal 2003, quando esordì la prima, Arwu, redatta dall'Università Jiao Tong di Shanghai - è palese e che queste graduatorie da una parte sempre più ispirano le scelte degli studenti nel mondo e, dall'altra, intervengono nelle scelte economiche e didattiche dei singoli atenei, che provano a migliorare le proprie performance.
I sei ranking presi in considerazione sono diversi tra loro: c'è chi nel cesto dell'analisi mette il rapporto tra professori e studenti, chi valutazioni di carattere reputazionale richieste agli stessi atenei, chi analizza i singoli dipartimenti, quasi tutti hanno comunque un riferimento alle pubblicazioni o agli indici bibliografici. Possono, tuttavia, essere considerati i più "popolari" tra i cinquanta esistenti nel mondo.
Bene, nella classifica Arwu in tre anni siamo passati da 16 a 46 atenei presenti con una crescita da 2 a 3 nei top 200. Nel londinese Times Higher Education la progressione generale è da 39 a 49 e nelle prime duecento posizioni entrano di nuovo 3 università contro 2 del 2017. Qs, anche questo britannico, è il ranking più famoso e qui gli atenei italiani in tre stagioni sono saliti da 31 a 39, ma nei primi duecento c'è stata una regressione: da 3 a 2. Ancora, U-Multirank, la classifica avviata dalla Commissione europea: da 49 a 79 gli atenei italiani considerati in questo caso e da 5 a 7 quelli entrati in Fascia A.
Due delle sei graduatorie non sono generaliste. Greenmetric, nata in Indonesia, tiene conto della sostenibilità delle singole strutture: qui le italiane sono passate da 22 a 29 e nei primi duecento posti da 5 sono diventate 11. Infine, sempre da Qs, c'è la classifica employability (la capacità di produrre laureati occupati e ben occupati): le università italiane in questa raffinazione di analisi erano 16 e 16 restano, ma nei primi duecento posti da 5 passano a 7.
"Pochi professori e poco attrattivi per l'estero"
Sono quindicimila le università esistenti nel mondo, ma nelle classifiche considerate ne entrano soltanto mille. Le italiane che hanno partecipato al sondaggio Crui sono 67 (su 83). All'interno di Qs, in un rapporto con Germania, Francia e Spagna, Paesi con una struttura accademica simile alla nostra, si trovano quarantasei atenei tedeschi, 34 italiani, 31 francesi e 27 spagnoli. Nei primi duecento posti della graduatoria, però, ne figurano dodici tedeschi, 5 francesi e solo 3 italiani e 3 spagnoli.
Uno dei motivi per cui arretriamo nell'eccellenza, si spiega, è che "il contingente di docenti universitari italiani è sottodimensionato rispetto a quello degli altri sistemi universitari presi in esame", dice il rapporto. Abbiamo pochi professori rispetto agli alunni presenti, e la questione del finanziamento al sistema torna al centro. La quasi totalità delle università italiane prese in considerazione (32 su 34) sono oltre la cinquecentesima posizione nella classifica del rapporto docenti-studenti. "Si tratta sicuramente del peggior risultato fra i sistemi universitari presi in esame".
Un andamento simile è riscontrabile sugli indicatori che misurano la capacità di attrarre studenti e docenti internazionali: in entrambi i casi 31 atenei italiani su 34 si posizionano oltre la cinquecentesima posizione, registrando il peggior risultato rispetto a Francia, Germania e Spagna.Al contrario, sono 17 gli atenei italiani nella top 300 di Qs per l'indicatore citazionale, con un risultato superiore a quello degli altri tre sistemi universitari.
Se la ricerca universitaria italiana gode di buona salute e continua a rendere il Paese competitivo nel contesto internazionale, spiega il rapporto Crui, "la formazione universitaria invece soffre per un corpo docenti ridotto nei numeri e avanti nell'età, una progressiva riduzione di investimenti pubblici nella formazione e, in definitiva, un alto costo sociale in termini di Neet (giovani che non studiano né lavorano) ed economico in termini di perdita di Prodotto interno lordo".
Resta (Crui): "Il sistema deve crescere insieme"
Sul piano delle singole università, il Politecnico di Milano si conferma nei tre anni primo nel ranking Qs raggiungendo il 137° posto nel 2020 (davanti all'Università di Bologna e alla Sapienza). Nella classifica del Times, guida Bologna, davanti alla Scuola superiore Sant'Anna di Pisa e alla Normale di Pisa. Nell'U-Multirank Bocconi di Milano è davanti all'Imt di Lucca e, quindi, al Politecnico di Milano.
"Promuovere la crescita delle università nel contesto internazionale è un fattore fondamentale non solo per aumentare la loro competitività, ma per accrescere l'attrattività del sistema educativo e di ricerca italiano nel suo complesso", dichiara Ferruccio Resta, presidente Crui, "è prioritario migliorare la percezione e il posizionamento del Paese in modo unitario, ricomponendo un'immagine spesso tracciata in modo disarticolato".
Publicație : La Repubblica
|