Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
26/07/2026
Revista presei, 26 februarie 2015

 
 
  banner revista presei

Liderii studenţilor se întâlnesc la Iaşi

Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi va găzdui, în perioada 26 februarie-1 martie, cea de-a XXXVI-a Adunare Generală a Uniunii Studenţilor din România (USR). Evenimentul va reuni peste 200 de lideri ai organizaţiilor studenţeşti, membre ale USR, iar ceremonia de deschidere va avea loc vineri, 27 februarie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „M.Eminescu”. Participanţii vor avea ocazia de a-şi alege noii lideri la nivel naţional

Publicație: Evenimentul

Copiii cu malformaţii cardiace în atenţia UMF Iaşi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) Iaşi va primi o finanţare europeană nerambursabilă de aproximativ 20.521.931 lei, în vederea implementării proiectului „Formarea specialiştilor în domeniul cardiologiei pediatrice pentru un act medical de calitate cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii”. „O sută de copii cu malformaţii cardiace vor fi operaţi gratuit la Iaşi şi 75 de medici şi 160 de asistente din spitale ieşene vor fi specializaţi în cardiologie pediatrică. Modulul practic de pregătire va consta în 100 de operaţii de cardio-chirurgie pediatrică efectuate de experţii străini împreună cu medicii şi asistentele din grupul ţintă, la Institutul de Boli Cardiovasculare Prof.dr. George I.M. Georgescu Iaşi”, anunţă Departamentul de Comunicare din cadrul UMF Iaşi. Astfel, pregătirea teoretică şi practică va fi susţinută de o echipă de experţi străini, formată din 13 medici şi asistente, iar grupul ţintă de beneficiari va fi selectat din Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria”, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof.dr. George I.M. Georgescu” şi Maternitatea „Cuza Vodă”.

Perioada de implementare a proiectului, derulat în parteneriat cu UMF „Carol Davila” Bucureşti, este februarie-decembrie 2015, iar la finalul acestuia este prevăzută înfiinţarea unui Centru de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică la Iaşi

Publicație: Evenimentul

Decizie luată aseară de Tribunal în dosarul de corupţie de la UMF

Soţii şpăgari Dorobăţ de la UMF ar putea fi eliberaţi pentru că nu prezintă pericol social

Doctorii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ sunt la un pas de a fi eliberaţi după ce Tribunalul Iaşi a respins aseară cererea de prelungire a arestării preventive. Judecătorii ieşeni au decis ca cei doi soţi acuzaţi de complicitate şi luare de mită să fie cercetaţi în arest la domiciliu, decizia nefiind însă definitivă. Dacă soluţia va fi menţinută şi de Curtea de Apel, medicii ieşeni vor părăsi arestul Poliţiei ieşene. În paralel, procurorii DNA au audiat la foc continuu în ultimele zile. În jur de 60 de studenţi de-ai celor doi profesori au fost audiaţi în acest caz, surse juridice precizând că majoritatea au admis că au dat mită soţilor Dorobăţ.

Soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, ca­dre universitare la Universitatea de Medi­cină şi Farmacie (UMF) „Gr.T. Popa“ din Iaşi ar putea scăpa de cătuşe în dosarul în care sunt acuzaţi că ar fi luat mită de la mai mulţi studenţi de la Facultatea de Farmacie. Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis aseară, în jurul orei 20.00, să respingă cere­rea de prelungire a arestării preventive for­mulată pe numele lor de procurorii Di­recţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Cei doi doctori au ajuns la Tribunal la orele prânzului, şedinţa de judecată durând câteva ore. Ca şi până acum, soţii Dorobăţ nu au dat declaraţii în faţa instanţei cu pri­vire la acuzaţiile aduse, în timp ce apă­rătorii lor au susţinut în faţa judecătorilor că aceştia nu prezintă pericol social, iar cercetarea lor se poate face şi din arest la domiciliu. Judecătorul de şedinţă de la Tribunal a fost de acord cu plasarea în arest la domiciliu a celor doi soţi, cu condiţia ca aceştia să respecte o serie de reguli, cum ar fi interdicţia de a lua legătura cu martorii din dosar. Carmen şi Gheorghe Dorobăţ vor părăsi însă Arestul Poliţiei ieşene după ce decizia va rămâne definitivă, procurorii DNA având la dispoziţie 48 de ore pentru a face contestaţie.

60 de studenţi audiaţi până acum

„Cel mai probabil, DNA va formula contestaţie împotriva soluţiei şi, după ce Curtea de Apel Iaşi se va pronunţa în acest caz, vom formula şi noi un punct de vedere cu privire la această decizie“, ne-a precizat, aseară, avocatul Răzvan Cardo­neanu, apărătorul soţilor Dorobăţ.

În paralel cu solicitarea de prelungire a arestării preventive, procurorii DNA au lucrat la foc continuu în ultimele săptă­mâni, zeci de studenţi de la UMF Iaşi fiind audiaţi în acest caz. Potrivit unor surse juridice, numărul celor care au dat de­claraţii în acest caz se ridică la 60, cei mai mulţi dintre studenţi recunoscând că ar fi dat mită soţilor Dorobăţ pentru a promova examenele.

Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, manager al Spitalul de Boli Infecţioase, respectiv şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, au fost reţinuţi de DNA la finele lunii trecute, la scurt timp după ce procurorii DNA au efectuat un flagrant în cazul lor. Anchetatorii au descins la biroul lui Carmen Dorobăţ de la Spitalul de Boli Infecţioase, acolo unde au des­coperit 20 de carnete de student cu câte 100 de euro. Banii ar fi fost daţi managerului de la Infecţioase pentru a ajunge la soţul ei, profesor de Anestezie Generală de la UMF.

În ordonanţa de reţinere întocmită în cazul celor doi, DNA precizează că, pe lângă cei 20 de studenţi care ar fi dat mită, alţi 70 ar fi oferit sume de bani similare pentru a promova examene. În acelaşi document, refe­ritor la necesitatea arestării doctorilor, DNA nota: „Activitatea lor se caracte­rizează, în mod concret, printr-un număr mare de acte materiale, inculpaţii do­ve­dind o persistenţă infracţională rar întâlnită, o abilitate, specializare şi o îndrăz­neală infracţională ieşite din comun. Urmărirea penală demarată în cauză converge spre demascarea unui sistem nociv de promovare a examenelor susţinute în cadrul UMF Iaşi, practică perpetuată creând convingerea în rândul studenţilor că, fără a da diferite sume de bani celor doi inculpaţi, nu pot promova examene indiferent de cunoştinţele pe care le aveau“.

În aceeaşi zi cu soţii Dorobăţ, DNA l-a reţinut şi pe conferenţiarul Du­mitru Pă­duraru, acuzat că ar fi cerut favoruri sexuale de la o studentă pentru a o promova la un examen. La fel ca şi în cazul celor doi, Păduraru este aproape de a fi eliberat după ce prima instanţă a decis înlocuirea arestului cu arestul la domiciliu.

Publicație: Ziarul de Iași

 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate