UMF introduce un examen mai greu la admitere. Ponderea Bacalaureatului, redusă spre 10%
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi va introduce, începând cu noul an universitar, un examen mai greu de admitere, pentru a putea tria mai bine studenţii şi pentru a-i putea departaja mai uşor. Astfel, în funcţie de specializarea şi de facultatea la care vor da examen, cei care vor dori să devină studenţi ai instituţiei de învăţământ superior din Iaşi nu vor trebui mai da un test-grilă la alegere dintre anatomie sau chimie, ci vor avea două materii la examen – anatomia, care va deveni obligatorie la Facultatea de Medicină Generală, şi încă una, la alegere dintre chimie sau fizică.
Există posibilitatea ca la Facultatea de Farmacie anatomia să nu fie obligatorie, ci chimia, iar pe lângă aceasta să se mai dea o probă la fizică. Instituţia de învăţământ superior medical din Iaşi va publica zilele următoare pe pagina de Internet cu exactitate tematica şi probele pe care le vor avea de susţinut studenţii, fiindcă acestea vor diferi de la facultate la facultate.
Deşi vor exista două materii, se va da în continuare un singur test-grilă, au precizat reprezentanţii UMF. „Logica a fost că este o concurenţă foarte mare între absolvenţi şi trebuie să introducem o materie care să îi poată departaja mai bine pe viitorii studenţi. Au fost realizate consultări cu profesorii de chimie şi fizică de la cele mai importante licee din Moldova şi s-a considerat că este cea mai bună alternativă“, a declarat prof.dr. Gabriel Dimofte, preşedintele Senatului UMF Iaşi.
Acesta a mai specificat că o modalitate similară de admitere a existat la instituţia de învăţământ superior, la admitere, şi în urmă cu câţiva ani. Decizia a fost luată cu aproape unanimitate de voturi la întâlnirea de ieri a Senatului UMF, când s-au mai luat o serie de măsuri care vor schimba la rândul lor procedura de admitere şi, ulterior, de examinare a studenţilor.
La aceeaşi şedinţă s-a stabilit şi reducerea ponderii bacalaureatului în nota finală de admitere, momentan aceasta fiind de 25%, urmând a se stabili exact cu cât se va scădea, ajungând cel mai probabil la 10%. La aceeaşi şedinţă s-a stabilit ca să se impună, în timpul sesiunilor, obţinerea obligatorie a măcar notei cinci la testele grilă, iar studenţii au avut şi ei un cuvânt de spus în modificările aduse.
Dacă, iniţial, conducerea UMF dorea să mute examenele grilă în primele zile de sesiune, iar cele practice după, studenţii au argumentat şi au convins membrii Senatului să voteze împotriva acestei modificări, urmând a se da examenele practice primele, ca şi până acum.
Publicație: Ziarul de Iași
Invazie de oficialităţi la deschiderea USAMV Iaşi. Începe noul an universitar
Invitatul special la deschiderea anului universitar a fost ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prof.dr. Sorin Cîmpeanu. Alături de el în tribună a stat şi prefectul Dan Cârlan. Primarul interimar Mihai Chirica a stat în sală. Au fost prezenţi şi ceilalţi rectori ieşeni, singurul care a lipsit a fost Ion Giurma, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“, fiind plecat din ţară. În locul lui a fost prezent prof.dr. Daniel Condurache, prorector al instituţiei
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ este prima dintre cele 92 de instituţii de învăţământ superior acreditate din ţară care au început oficial cursurile mai devreme, organizând ieri o ceremonie festivă în acest sens în Aula Magna „Haralamb Vasiliu“.
Pentru prima dată în ultimii ani, la o deschidere de an universitar sau la un eveniment cu o anumită importanţă academică, au participat rectorii tuturor instituţiilor de învăţământ superior, cu excepţia lui Ion Giurma, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. Universitatea a fost reprezentată de prof.dr. Daniel Condurache, prorector, fiind cunoscut faptul că rectorul Politehnicii ieşene, Ion Giurma, nu participă la evenimente publice care nu se desfăşoară în amfiteatrele instituţiei pe care o conduce.
Invitatul de onoare al deschiderii anului universitar de la USAMV a fost ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prof.dr. Sorin Cîmpeanu, marcând o nouă premieră la nivelul centrului universitar ieşean. În discursul acestuia, ministrul a ţinut să laude consecvenţa Agronomiei, remarcând faptul că aceasta a fost una dintre puţinele universităţi din ţară care, deşi a fost afectată şi ea de trendul negativ al scăderii studenţilor, a reuşit să păstreze o anumită constanţă la admitere şi anul acesta înregistrând o cifră record de peste 940 de tineri înmatriculaţi la cele patru facultăţi.
„Este o premieră faptul că aveţi cel mai mare număr de studenţi înmatriculaţi în anul I în urma admiterii din acest an în raport cu orice alt an din istoria universităţii. Este o premieră faptul că sunteţi atât de aproape cu finalizarea infrastructurii de cercetare pe care am trecut-o în revistă astăzi. La aceasta se adaugă studenţii, pentru că, aşa cum am spus-o de fiecare dată, o universitate fără studenţi nu ar fi altceva decât un institut de cercetări cu rezultate mai mult sau mai puţin bune“, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.
Întregul său discurs a fost, de altfel, presărat cu trimiteri către importanţa componentei educaţionale, sociale, în activitatea unei universităţi, în detrimentul sau în completarea cercetării, despre care ministrul a precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că a fost folosită „în exces“ atât în clasificarea universităţilor, cât şi în ierarhizarea programelor de studiu.
Un amfiteatru plin de oficialităţi
Invitaţi speciali la deschiderea anului universitar de la USAMV nu au participat, în calitate de invitaţi, doar reprezentanţi ai mediului academic ieşean. Pe lângă prezenţa ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, a mai venit la Iaşi ca reprezentant al autorităţilor centrale şi Mihai Herciu, director general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală, din partea Ministerului Agriculturii. Mai mult, în sală au fost reprezentanţi ai întregului sistem administrativ local şi judeţean.
Prefectul Dan Cârlan a stat la prezidiu, alături de prof.dr. Vasile Vîntu, rectorul USAMV, prof.dr. Gerard Jităreanu, preşedintele Senatului, ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, un reprezentant al Ligii Studenţilor şi cei doi reprezentanţi ai autorităţilor centrale. În sală au fost prezenţi Mihai Chirica, primarul Iaşului, şi Alin Aivănoaei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
În discursurile ţinute în faţa aulei pline cu studenţi, prof.dr. Vasile Vîntu şi prof.dr. Gerard Jităreanu au expus realizările ştiinţifice şi didactice ale profesorilor şi studenţilor din ultimul an, sub forma unui bilanţ.
Astfel, s-a prezentat faptul că universitatea are 16 programe de licenţă, 19 de masterat şi 29 de doctorat, iar numărul total de studenţi este de 4.576, 484 studiind la ID, la licenţă fiind 3.696.
Pe anul trecut, la studiile de licenţă, a fost o promovabilitate de 88,6%, aproximativ 57% dintre studenţi fiind integralişti şi 31,7% cu mai mult de 40 de credite. Cadrele didactice au precizat că în ultimii doi ani au fost angajaţi 30 de profesori noi, ca asistenţi, fiind o ocupare a posturilor de 60% la nivelul întregii universităţi.
La finalul anului universitar au fost oferite 141 de premii pentru studenţii care au terminat pe primele trei locuri în anii lor, cu un cuantum total de 35.000 de lei, la festivitatea de ieri mai fiind oferite şase premii de 1.000 de lei de către o bancă parteneră, şi o bursă socială de un semestru de către o alta.
Publicație: Ziarul de Iași
Cât de greu îşi găsesc studenţii chirie în Iaşi EXCLUSIV
Tot mai mulţi studenţi îşi caută chirie pe ultima sută de metri, în capitala Moldovei * aceştia pierd zile întregi verificând numeroase apartamente până la găsirea locuinţei potrivite * în ultima perioadă, preţul chiriilor a cunoscut majorări cuprinse între 10-15% * cei mai mulţi studenţi îşi doresc o locuinţă cât mai aproape de instituţia în care învaţă
Odată cu sosirea toamnei şi apropierea începerii anului universitar, în Iaşi, se dă startul vânătorii de chirii în rândul studenţilor. În această perioadă activitatea firmelor din domeniul imobiliar se accelerează, apartamentele de închiriat fiind la mare căutare, iar cele mai multe dintre ele se dau ca pâinea caldă. Acest lucru duce la o creştere substanţială a sumelor cerute clienţilor care sunt dornici să găsească pe ultima sută de metrii o locuinţă cât mai aproape de şcoală. „În această perioadă se fac foarte multe închirieri, în special în rândul studenţilor, care caută în principal o locuinţă cât mai aproape de locul în care învaţă. Preţurile s-au majorat în medie cu 10-15%”, a declarat Cico Barakat, consilier imobiliar.
Închirierile în regim hotelier, intre miraj şi afacere profitabilă
Cei mai mulţi studenţi aşteaptă luna septembrie pentru a-şi căuta locuinţă în Iaşi pentru noul an universitar, motivul principal ar fi că doresc să se bucure mai mult de vacanţă şi abia pe ultima sută de metrii se pot mobiliza să vină la Iaşi pentru a-şi căuta chirie. „Avem 2 zile de când căutăm un apartament, suntem un grup de 3 persoane. L-am vrea mai aproape de facultate însă preţurile în Copou sunt cam mari aşa că ne gândim că Podu Roş ar fi o alternativă convenabilă şi ca distanţă, şi ca preţ. Am venit abia acum să ne căutăm apartament pentru că locuim în judeţe diferite şi acum ne-am putut mobiliza”, ne-a mărturisit Alexandra o studentă în anul 2 la Medicină. Există însă şi studenţi conştiincioşi din fire care şi-au căutat chirie încă din perioada verii, însă nici ei nu par să fie mai norocoşi. „Am început să-mi caut chirie încă din august, mi-a fost greu pentru că nu am şi o altă persoană cu care să stau şi nici nu aş vrea să împart locuinţa cu o persoană necunoscută, am găsit un apartament la care ar fi trebuit să primesc cheile la 1 septembrie, dar proprietarul nu a făcut reparaţiile pe care mi le-a promis şi m-am răzgândit, acum caut să închiriez o garsonieră în care să stau singură”, ne-a povestit Brânduşa Vlad, o studentă în primul an de master.
Mişcări pe piaţa imobiliară
Ce preţuri sunt la apartamente
În funcţie de cartier, o garsonieră cu centrală termică, maşină de spălat şi mobilată integral se închiriază la Iaşi, în medie, cu preţuri cuprins între 150 şi poate ajunge chiar până la 250 de euro. Apartamentele cu două camere, cu condiţii similare, se închiriază în general cu preţuri ce pornesc de la 200 de euro şi în funcţie de condiţii pot ajunge şi până la 280 de euro. Aceste preţuri sunt însă valabile pentru cartierele Podu Roş, Tătăraşi sau Tudor Vladimirescu, pentru care este cererea cea mai mare, fiind considerate zone bune, aflate la o distanţă relativ mică de centru. În cartierele considerate premium, cum este cartierul Copou sau zona rezidenţială din jurul Complexului Palas, de lângă Palatul Culturii, chiria ajunge să depăşească 350 de euro pentru un apartament cu două camere. În zona Palas, există apartamente cu două camere unde chiria lunară este de 400 de euro. Aceste apartament au în general un succes mare în rândul studenţilor străini care vin să studieze în Iaşi şi îşi permit să plătească aceste sume, pentru ei în alegerea unui apartament având prioritate proximitatea faţă de universitate şi cât de modernă este locuinţa. „80% din studenţii străini caută ca apartamentul pe care vor sa-l închirieze să fie luxos şi aproape de universitate”, ne-a mai declarat consultantul imobiliar Cico Barakat.
În Iaşi, există cinci instituţii de învăţământ superior de stat: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ , Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ şi Universitatea de Arte „George Enescu“. Toate acestea au peste 55.000 de studenţi înmatriculaţi atât la buget, cât şi la taxă. Fiecare dintre cele cinci universităţi dispune de propriile cămine pentru cazarea studenţilor, însă toate locurile puse la dispoziţie nu ajung, în total, la 20.000. Cel mai mare campus este cel din Tudor Vladimirescu, al Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi“, unde sunt cazaţi aproape 10.000 de studenţi în cele 22 de cămine.
Publicație: Evenimentul
|