Universităţile „Cuza“ şi „Asachi“ se pregătesc de cazare
CAZARE STUDENŢI În Tudor creşte viteza la net după ce studenţii au văruit singuri căminele
Spre finalul lunii septembrie, cele două universităţi din Iaşi cu cele mai mari campusuri se pregătesc de cazare. Astfel, Universitatea Tehnică din Iaşi va găzdui în cele 29 de cămine aproximativ 8.000 de studenţi, cu menţiunea că toţi studenţii care sunt în anul I, intraţi la buget, vor beneficia garantat de loc de cazare. Numărul acestora este de aproximativ 2.500-3.000.
Pe perioada verii au avut loc mai multe lucrări în campus pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru studenţi, printre cele mai importante fiind instalarea a aproximativ 3.000 de metri pătraţi de parchet la trei etaje din căminele T18 şi T19, iar de la 2 octombrie vor fi date în funcţiune două noi spălătorii de haine la T14 şi T18. „Peste 160 de studenţi voluntari au stat minimum două săptămâni şi au făcut diverse lucrări de văruire şi igienizare în cadrul căminelor. Cred că am făcut economii de aproximativ 100.000 de euro care ar fi însemnat manoperă din partea unui constructor. Sperăm ca din banii economisiţi să asigurăm o conexiune de 10gb/s pentru campus, astfel încât să crească viteza de Internet pentru toţi studenţii“, a declarat ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei de Servicii Studenţeşti de la UTI.
Acesta a mai precizat că pentru noul an s-au cumpărat 1.500 de saltele pentru căminele T1, T2, T3, T4 şi T5, şi că la nivel de locuri disponibile se acoperă 85% dintre numărul de cereri. Momentan, universitatea desfăşoară lucrări şi la cămine T6, pe care speră să îl dea în folosinţă anul viitor.
Acelaşi lucru este valabil şi cu căminul C5 al UAIC, pe care conducerea UAIC speră să îl deschidă încă din decembrie anul acesta, după ce a stat mai mulţi ani în renovări. În toate căminele sale, UAIC pune la dispoziţia tinerilor care doresc cazare 5.811 locuri, încă 430 pentru tinerii care vin să studieze prin programe internaţionale, în condiţiile în care universitatea are aproximativ 24.000 de studenţi înmatriculaţi.
În ceea ce îi priveşte pe studenţii de anul I, fiecare facultate în parte urmează să aloce o cotă semnificativă din numărul de locuri primite la repartiţie pentru aceştia.
Publicație: Ziarul de Iași
Un profesor celebru de la Paris vorbește despre biodiversitate la Antipa
Prof. dr. Gilles Bouf de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris va susţine, pe 26 septembrie, la Antipa, conferinţa "Spune, ce este biodiversitatea?".
Conferinţa, care va avea loc începând cu ora 11,00, este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani şi este organizată de instituţia gazdă, de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti, în parteneriat cu College de France şi Bucharest Science Festival.
Participarea la eveniment este gratuită, conferinţa urmând a fi tradusă în limba română. Rezervarea, în limita a 100 de locuri, se face pe adresa de email info@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31, precizează unui comunicat al Muzeului Antipa.
Publicație: Evenimentul Zilei
Industria diplomelor, în colaps. Universităţilor private le-a scăzut profitul de 207 de ori
Scăderea promovabilităţii la bacalaureat şi declinul demografic, concurenţa făcută de universităţile de stat şi scumpirea traiului sunt câteva dintre explicaţiile care pot lămuri prăbuşirea bruscă a unei „industrii“ care a beneficiat de un real sprijin politic, dar care a plasat performanţa academică în zona umbrelor.
De la debutul crizei economice în România, numărul studenților care frecventează universitățile private a scăzut considerabil, odată cu veniturile acestora. În 2009, instituţiile private de învăţământ superior din România au înscris 127.000 de tineri, pentru ca până în 2014, numărul să scadă de şase ori, la 22.000. Reducerea se reflectă și în veniturile înregistrate de cele mai mari şase universități private din ţară: cu 33 până la 141% mai mici, potrivit bilanțurilor depuse la Ministerul Finanțelor. În aceste condiţii, două instituţii de învăţământ superior au intrat anul trecut pe pierdere: Universitatea Spiru Haret și Universitatea Româno-Americană. Cumulat, profitul celor mai mari şase universităţi private era, în 2009, de 207 milioane de lei. În 2014 a ajuns la numai un milion de lei.
Publicație: România liberă
|