Proiect finalizat de Universitatea „Cuza” pentru viitori cercetători de elită
Universitatea „Al.I. Cuza” (UAIC) Iaşi, în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, a găzduit recent conferinţa de încheiere a proiectului POSDRU „Prin burse doctorale pentru o nouă generaţie de cercetători de elită”. Grupul ţintă a fost format din 125 de doctoranzi înmatriculaţi la UAIC în anul academic 2014-2015. „Prin activităţile desfăşurate, proiectul a urmărit creşterea calităţii, atractivităţii, motivaţiei şi relevanţei cercetării doctorale în raport cu domeniile de specializare inteligentă definite în cadrul Strategiei Naţionale de Cercetare Dezvoltare şi Inovare 2007-2013, cu provocările noii societăţi a cunoaşterii şi ale globalizării. În vederea atingerii acestor obiective, precum şi a indicatorilor asumaţi prin proiect, s-a avut în vedere furnizarea de sprijin financiar pentru doctoranzi: burse, mobilităţi naţionale şi transnaţionale, participarea la conferinţe ştiinţifice organizate în România şi în alte ţări ale Uniunii Europene, organizarea de conferinţe ale şcolilor doctorale, sesiuni de formare a competenţelor transversale”, explică prof.univ.dr. Liviu-George Maha, managerul de proiect.
Rezultatele constau în 150 de participări la conferinţe internaţionale organizate în România în domeniul lor de interes ştiinţific şi 25 la conferinţe internaţionale organizate în străinătate, în ţări ale Uniunii Europene, 150 de lucrări ştiinţifice, 125 de rapoarte ştiinţifice, 25 de luni de stagiu de mobilitate transnaţională, 12 stagii de studiu sau cercetare, cu durata medie de 9 zile, într-o universitate, centru de cercetare ori de documentare, arhivă sau întreprindere inovativă din România, două sesiuni de formare a competenţelor transversale: egalitate, dezvoltare durabilă şi protecţia mediului, două module privind managementul cercetării, două sesiuni de cursuri pentru întărirea capacităţii de publicare ştiinţifică. Beneficiarii proiectului au participat la stagii de maximum două luni, într-o universitate sau centru de cercetare dintr-o ţară membră UE, fiind eligibile maxim două stagii de mobilitate pentru un doctorand. De asemenea, a fost publicat un volum al conferinţei şcolilor doctorale cu lucrările susţinute de beneficiarii proiectului la această manifestare ştiinţifică.
Cu perioadă de desfăşurare de şase luni, respectiv 1 iulie – 31 decembrie 2015, proiectul „Prin burse doctorale pentru o nouă generaţie de cercetători de elită” a fost cofinanţat din Fondul Social European
Publicație: Evenimentul
Noi premii internaţionale pentru inventatorii ieşeni
Sfârşitul anului 2015 aduce noi realizări deosebite inventatorii din ţară, aceştia participând în lunile noiembrie şi decembrie la importante evenimente de profil - INOVA Croaţia (5-7 noiembrie 2015), INFOINVENT Chişinău (25-28 noiembrie 2015) şi KIDE Taiwan (4-6 decembrie 2015). România a fost reprezentată de Forumul Inventatorilor Români (FIR), asociaţie profesională cu sediul în Iaşi, ca delegat oficial, prezentând invenţii ale membrilor săi dar şi ale creatorilor de la INCD Urban Incerc. Delegaţia României a primit trei medalii de aur, două de argint şi una de bronz pentru cele şase invenţii prezentate la expoziţia din Taiwan, ce a reunit 20 de ţări cu peste 450 de creaţii. La acelaşi eveniment, FIR, reprezentată de dr. ing. Andrei Victor Sandu, cadru didactic la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, a primit premiul special al Korea University Inventions Association pentru întreaga activitate.
„De asemenea, la sfârşitul lunii noiembrie, FIR a participat la INFOINVENT desfăşurat la Chişinău, eveniment organizat de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) ce a adunat peste 400 de invenţii din peste 10 ţări. Premiile din Republica Moldova au confirmat valoarea cercetărilor şi creaţiilor inventicii româneşti, răsplătite şi la salonul INOVA din Croaţia, din perioada 5 - 7 noiembrie”, a precizat Ioana Pruteanu, responsabil de comunicare în cadrul Centrului de Informare Europe Direct Iaşi.
Dintre invenţiile premiate la saloanele de inventică amintim pastă de dinţi ecologică (medaliat anterior şi în Ucraina şi Polonia), realizată de colectivul de autori condus de Prof.dr. Kamel EARAR; metoda de determinare a echilibrului hidric a lemnului (medaliat anterior şi în Polonia), autori: Ion Sandu, Constantin Luca, Irina Sandu, Mikiko Hayashi, Ioan Gabriel Sandu, Viorica Vasilache şi Andrei Victor Sandu; panou dublu pentru jocul de baschet, autori: Pantelimona Mihoc, Ion Sandu, Marin Chirazi, Cezar Honceriu şi Andrei Victor Sandu; metoda de potabilizare a apelor de suprafata si subterane autori: Ion Sandu, Anca Monica Cretu, Ioan Gabriel Sandu, Viorica Vasilache, Violeta Vasilache şi Andrei Victor Sandu.
Lista premiilor
Salonul internațional de inventică KIDE Taiwan (4-6 decembrie 2015)
- premiul Special Pentru Mediu: conf. univ. dr. arh. Vasile Meiţă, directorul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare URBAN INCERC
- premiul special al Korea University Inventions Association pentru intreaga activitate: dr. ing. Andrei Victor Sandu, coordonatorul Forumului Inventatorilor Români, asociaţie profesională cu sediul în Iași, care sprijină, dezvoltă și valorifică activitățile de creație științifică, tehnică și cultural – artistică
- Delegația României a primit și 3 medalii de aur, 2 de argint si 1 bronz pentru cele 6 invenții prezentate.
Salonul internațional de inventică INFOINVENT Chișinău (25-28 noiembrie 2015)
- Medalia de aur – pastă de dinți ecologică (medaliat anterior și în Ucraina și Polonia) – colectivul de autori condus de Prof.dr. Kamel EARAR
- Medalia de argint – metoda de determinare a echilibrului hidric a lemnului (medaliat anterior și în Polonia), autori: Ion Sandu, Constantin Luca, Irina Sandu, Mikiko Hayashi, Ioan Gabriel Sandu, Viorica Vasilache și Andrei Victor SANDU.
- Medalia de argint – Metoda de potabilizare a apelor de suprafata si subterane autori: Ion Sandu, Anca Monica Cretu, Ioan Gabriel Sandu, Viorica Vasilache, Violeta Vasilache și Andrei Victor SANDU.
- Medalia de bronz – panou dublu pentru jocul de baschet, autori: Pantelimona Mihoc, Ion Sandu, Marin Chirazi, Cezar Honceriu și Andrei Victor SANDU.
Premii speciale
- Special Award, Iraqi Association of Inventors (ISI), Chisinau, 2015
- Special Award, Toronto International Society of Innovation and Advenced Skills (TISIAS), Chisinau, 2015
- Special Award, Institutul de Genetica, Fiziologie si Protectia Plantelor al Academiei de Ştiinte din Moldova, Chișinău, 2015,
Diplome
- Diploma Uniunii Inventatorilor şi Raţionalizatorilor din R. Moldova INOVATORUL
- Diploma de Excelenta a Universității Tehnice a Moldovei
Salonul internațional de inventică INOVA din Croația (5-7 noiembrie)
- Medalia de aur – Pastă de dinți ecologică (medaliat anterior și în Ucraina și Polonia) – colectivul de autori condus de Prof.dr. Kamel EARAR
- Medalia de aur – Sistem de anvelopare a cladirilor, autor: Constantin MIRON – INCD Urban Incerc Iași.
- Medalia de argint – Boiler modular, autor. Cristian Constantin CHIRIECI
- Medalia de argint – Metoda de determinare a echilibrului hidric a lemnului (medaliat anterior și în Polonia), autori: Ion Sandu, Constantin Luca, Irina Sandu, Mikiko Hayashi, Ioan Gabriel Sandu, Viorica Vasilache și Andrei Victor SANDU.
Publicație: Evenimentul
Evenimente caritabile ale studenţilor economişti
Copiii de la Centrul de Zi „Don Bosco” l-au primit deja pe Moş Crăciun, cei 24 de micuţi găzduiţi la centru oferind mai întâi un concert de colinde. După o campanie derulată în perioada 9-19 decembrie, membrii Ligii Studenţilor Economişti Iaşi (LES) le-au făcut o surpriză celor 24 de copiii, în timpul serbării lor de Crăciun, ce a avut loc sâmbătă, 19 decembrie, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”. „În ultimii patru ani am fost la acest centru de zi, unde sunt nişte copii minunaţi, care ne aşteaptă cu poezii şi colinde. Cu ajutorul studenţilor şi domnilor profesori din Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, am sperat să le facem o surpriză plăcută şi anul acesta, mai ales ca ne-au invitat chiar la serbarea lor de Crăciun”, a precizat Lucian Muşat, preşedintele LSE.
Ajuns la a şaptea ediţie, proiectul LSE „Fii şi tu Moş Crăciun” a cuprins o serie de activităţi caritabile desfăşurate de studenţii economişti. Dintre acestea, amintim o proiecţie de film, pe 16 decembrie, în unul dintre amfiteatrele facultăţii, o petrecere caritabilă, precum şi concertul de colinde ce a încheiat proiectul, acesta fiind susţinut de artişti economişti în holul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor.
Publicație: Evenimentul
|