Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
10/07/2026
Revista presei, 6 ianuarie 2016

 
 
  banner revista presei

EXCLUSIV: Tudorel Toader şi Nicu Gavriluţă luptă pentru scaunul de rector la „Cuza“

 „Îmi voi depune candidatura şi programul managerial pentru funcţia de rector al UAIC“, a anunţat ieri oficial Tudorel Toader, judecătorul Curţii Constituţionale. Decanul de la Filosofie, Nicu Gavriluţă: „Candidez în urma propunerilor făcute de mai mulţi colegi din universitate, nu doar din facultatea mea“.

Deşi alegerile pentru funcţia de rector la Universitatea „Alexan­dru Ioan Cuza“ din Iaşi vor avea loc pe 4 februarie, iar perioada de depunere a candidaturilor va fi între 25 şi 29 ianuarie, „Ziarul de Iaşi“ vă prezintă în exclusivitate doi candidaţi care şi-au manifestat activ intenţia de a deveni rector al UAIC şi care şi-au întocmit deja planul managerial.

După cum am anunţat şi anterior, judecătorul Curţii Constituţionale a României şi decan al Facultăţii de Drept, prof.dr. Tudorel Toader, a confirmat informaţiile neoficiale care îl dădeau drept unul dintre can­didaţi, şi a precizat că îşi va de­pune planul managerial şi CV-ul, având schiţată în minte şi deja o echipă de prorectori, în care se vor regăsi şi nume dintre cei care activează deja.

Doi posibili candidaţi s-au răzgândit

„Îmi voi depune candidatura şi programul managerial pentru funcţia de rector al UAIC. Reali­zarea obiectivelor cuprinse în programul managerial va fi posibilă cu respectarea legii şi o bună colaborare între compartimen­tele universităţii. În acest sens, am în vedere o structură de conducere omogenă şi funcţională, care să consolideze prestigiul uni­versităţii. Totodată, voi evalua şi posibilitatea continuării mandatului directorului general administrativ“, a declarat prof.dr. Tudorel Toader pentru „Ziarul de Iaşi“.

Deşi iniţial se vehiculaseră o serie de nume ale unor persoane care au dorit să candideze la funcţia de rector, printre care şi doi dintre actualii prorectori, prof.dr. Henri Luchian şi prof.dr. Ovidiu Iancu, surse oficiale din universitate au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că lucrurile s-au lămurit şi aceştia s-au hotărât să îl susţină pe prof.dr. Tudorel Toader.

Planurile decanului Nicu Gavriluţă

În schimb, a apărut o nouă candidatură, din partea prof.dr. Nicu Gavriluţă, decan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, care şi-a afirmat ferm intenţia de a deveni rector al universităţii, spu­nând că decizia de a se înscrie în cursă vine „în urma propunerilor făcute de mai mulţi colegi din universitate, nu doar din fa­cul­tatea mea, ci şi din alte fa­cultăţi de profil real şi umanist“.

Acesta a precizat că printre prio­rităţile sale se numără şi elimi­narea pla­foanelor de cheltuieli pe facultăţi pentru a putea plăti orele suplimentare, la plata cu ora, dar şi o publicitate mai pragmatică astfel ca universitatea să atragă mai mulţi studenţi.

„Vreau să avem o distribuţie mai eficientă a spaţ­i­ilor didactice şi de cercetare, dar şi să avem o comunicare transpare­n­tă cu privire la luarea deciziilor“, a spus acesta.

Candi­da­turile trebuie să fie depuse în perioada 25-29 ianua­rie.

Publicație Ziarul de Iași

A doua candidatură surpriză la UMF: fostul rector Dragoş Pieptu

 „Ziarul de Iaşi“ mai anunţă, în exclusivitate, o nouă candidatură surpriză la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, unde la începutul săptămânii s-a înscris chirurgul prof.dr. Vasile Scripcariu. Prof.dr. Dragoş Pieptu, fost rector interimar al instituţiei, intenţionează să îşi depună planul managerial şi CV-ul şi să încerce să câştige voturile comunităţii academice.

Acesta a precizat că în deschiderea anului universitar în curs a spus că, „dacă nu se întâmplă nimic catastrofal“, nu intenţionează să candideze pentru funcţia de rector, însă, dată fiind situaţia cu dosarele studenţilor străini şi reacţiile care au urmat, s-a răzgândit.

„Aşteptam să văd reacţiile, să văd liderii care sar în apărarea universităţii, şi nu s-a întâmplat nimic. Am asistat la zece săptămâni de linişte, în care unii au avut o singură direcţionare a eforturilor: schimbarea regulamentului de alegeri pe ultima sută de metri. Deci, din nou a prevalat interesul personal sau de grup în faţa interesului universităţii“, a declarat, pentru „Ziarul de Iaşi“prof.dr. Dragoş Pieptu.

El a mai spus că, în perioada de la evenimentele declanşate în urma înscrierii frauduloase a unui număr de studenţi străini, potenţialii candidaţi la funcţia de rector al UMF nu au avut o poziţie fermă, ci au preferat o atitudine de „non combat“.

„Indiferent de motivul avut - indiferenţă, teamă, obedienţă, calcule de diversă natură - nu au acţionat ca lideri. Este a doua oară în ultimii zece ani când, în momentele de criză, nimeni dintre noi nu şi-a asumat rolul de pavăză a universităţii. Or acest lucru trebuie să înceteze. Trebuie să avem un rector puternic, nu autoritar, neangajat politic, corect, independent profesional, dedicat trup şi suflet universităţii, timp de 12 ore pe zi, capabil să pună interesul universităţii înaintea orgoliului personal, şi chiar înaintea interesului personal de moment al fiecăruia dintre noi, individual“, a specificat acesta.

Tot în această perioadă şi-a exprimat dorinţa de a candida şi decanul Facultăţii de Medicină Dentară, prof.dr. Norina Forna, însă aceasta a precizat că încă analizează oportunitatea unei astfel de candidaturi.

 Publicație Ziarul de Iași și Evenimentul

Reduceri RATP pentru toţi studenţii

Şase ligi studenţeşti din Iaşi solicită Primăriei şi Consiliului Local să acorde tuturor studenţilor reducerea de 50% pentru transportul în comun, în baza prevederilor legislaţiei în vigoare. În general, singurii care beneficiază de abonamentele reduse sunt studenţii la buget, nu şi cei înmatriculaţi la studiile cu taxă. De asemenea, doar o parte dintre studenţii la taxă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) Iaşi primesc abonamente reduse, alături de colegii lor de la buget. Abonamentul lunar de 13 lei pentru transportul în comun din Iaşi este acordat în baza unor protocoale semnate între primărie, RATP şi universităţi. Sumele sunt virate integral către RATP, diferenţele fiind suportate de instituţiile de învăţământ superior şi autorităţi.

„Această iniţiativă vine în primul rând în sprijinul studenţilor care nu beneficiază de abonamentele de 13 lei. Practic, dorim ca studenţii să se bucure de bilete de 1 leu pentru o călătorie, bilete de 2 lei pentru două călătorii, abonamente reduse cu minimum 50% şi alte facilităţi garantate de lege”, a precizat Silvian-Emanuel Man, preşedinte Ligii Studenţilor din Universitatea „Al.I. Cuza”, organizaţia care a iniţiat solicitarea. Demersul este susţinut de Liga Studenţilor din Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veteriană „Ion Ionescu de la Brad” (LSUSAMV), Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI), Asociaţia Studenţilor Bioingineri (ASB), Asociaţia Studenţilor Chimişti CHEMIS şi Liga Studenţilor de la Mecanică (LSM).

Aceleaşi condiţii 
Oficialii regiei de transport public spun că şi în acest an condiţiile şi modalităţile de eliberare a abonamentelor subvenţionate rămân neschimbate, iar criteriile de eligibilitate pentru obţinerea unui abonament subvenţionat sunt stabilite de fiecare universitate semnatară a contractului cu RATP. „Costurile sunt suportate în proporţie de 50% de universităţi, 30% de Primăria Iaşi şi 20%, respectiv 13 lei, de către student”, spun oficialii RATP

 Publicație Evenimentul

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate