Există riscul ca Universitatea „Cuza“ să intre de azi în blocaj administrativ
Există riscul ca universitatea să intre în blocaj administrativ dacă senatorii nu vor accepta modificarea metodologiei suspendate de Tribunalul Iaşi.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi va vota astăzi noua metodologie pentru alegeri, pentru a încerca să evite un blocaj administrativ. După ce instanţa a suspendat vechea metodologie, constestată în instanţă de către „Asociaţia Liga Studenţilor din Universitatea Alexandru Ioan Cuza“, UAIC a decis întrunirea vineri a unui Senat extraordinar pentru a vota o metodologie nouă care să nu aibă inclus amendamentul prin care studenţii reprezentanţi să fie integralişti şi să aibă media minimă de 8.
„Am luat act de hotărârea justiţiei, având în vedere că avem şi alte căi de atac, dar nu am vrea să împietăm procedura de alegeri. Vom ajunge la o soluţie validată de Senatul UAIC. Sper că mâine (n.r. - astăzi), la finalul şedinţei, să avem o nouă metodologie pe care o vom publica pe site şi ulterior să putem desfăşura alegerile pe canlendarul deja stabilit“, a declarat prof.dr. Constantin Rusu, preşedintele Senatului UAIC.
Dacă există posibilitatea ca noua metodologie să nu fie votată, universitatea ar putea intra într-un blocaj, fiindcă ar însemna ca ministerul să impună o conducere interimară, deoarece rectorul şi senatorii şi-ar termina mandatul de patru ani. Mai mult, prof.dr. Costantin Rusu a declarat că tot „acest haos“ vine în urma unui ordin de ministru din 2014, nr. 3666, care este considerat de către acesta ca fiind „aberant“ şi pe care a declarat că îl va contesta la minister.
„Mă voi război cu ministerul până când voi demonstra că am dreptate. Ordinul este o măgărie, vreau să îl contest, fiindcă autonomia universitară este aruncată astfel la coş, iar valoarea la universitate ajunge obiect de discuţii şi litigii în instanţă“, a mai spus acesta.
Publicație: Ziarul de Iași
Uite cum se dă examenul de licenţă în acest an!
Peste 100.000 de absolvenţi de studii superioare se pregătesc să dea examenul de licenţă. Ministerul Educaţiei a publicat metodologia după care vor fi organizate în acest an aceste teste finale pentru obţinerea diplomei de licenţiat. Click! vă spune totul despre sesiunile din 2016 şi 2017.
Examenele de licenţă se organizează şi se desfăşoară doar de către instituţiile de învăţământ superior acreditate. Acestea au un regulament propriu aprobat de senatul universitar şi publicat pe pagina de Internet a universităţii.
Universităţile acreditate aflate în perioada de monitorizare specială au dreptul să organizeze şi să desfăşoare examene de licenţă doar pentru absolvenţii proprii.
Absolvenţii facultăţilor autorizate provizoriu susţin examen de licenţă/diplomă doar la universităţile acreditate care au programe de studii similare acreditate.
Cine poate da acest examen
Absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii/specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu existente, lichidate sau intrate în lichidare;
Absolvenţii care au promovat examenul de selecţie.
Când e necesar aviz special
În situaţia în care, la nivel naţional, într-un domeniu de licenţă există numai programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii acestor programe susţin examenul de licenţă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
În situaţii excepţionale, temeinic argumentate, o instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare la specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, unice în domeniul de licenţă din cadrul instituţiei respective, cu avizul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii proprii.
Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de licenţă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu, prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct despre desfăşurarea acestor examene, inclusiv precizarea modalităţii acoperirii cheltuielilor.
Absolvenţii unei facultăţi acreditate se pot înscrie şi pot susţine examenul de licenţă la o altă facultate acreditată, cu aprobarea senatelor universitare ale celor două instituţii de învăţământ superior, după avizul consiliilor de administraţie.
În ce constă examenul
Examenul de licenţă constă în două probe:
Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate;
Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă.
Examenele de finalizare a studiilor se pot organiza în 3 sesiuni, în perioadele stabilite de senatele universităţilor, din care două sesiuni în anul universitar curent şi o sesiune în luna februarie a anului universitar următor.
Media de promovare a examenului de licenţă trebuie să fie cel puţin 6,00, iar fiecare probă trebuie notată cu note peste 5,00
Publicație: Evenimentul
Anchetă universitară pentru cărţile puşcăriaşilor
Implicarea universitarilor în lucrările deţinuţilor va fi analizată, în paralel cu ancheta DNA, la nivelul instituţiilor de învăţământ superior în care profesează.
În urma acuzaţiilor DNA de favorizare a infractorului în cazul cadrelor didactice universitare care şi-au dat avizul pentru caracterul ştiinţific al lucrărilor redactate de deţinuţi, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), Adrian Curaj, a cerut implicarea Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR). Demnitarul a demararea „demersurilor necesare pentru apărarea integrităţii academice”. În acest sens, fiecare instituţie de învăţământ superior la care sunt afiliaţi universitarii implicaţi trebuie să realizeze o analiză punctuală a cazurilor. „Îmi exprim încrederea că instituţiile de învăţământ superior şi cercetare vor analiza cu celeritate cazurile, la nivelul consiliilor de etică, pentru a decide şi a lua măsurile care se impun”, a declarat ministrul Adrian Curaj.
Cinci dintre cele şapte universităţi de stat şi private din Iaşi ar trebui să demareze astfel de acţiuni. Este vorba despre universităţile Tehnică „Gh. Asachi” (cinci profesori implicaţi şi 12 lucrări ale deţinuţilor), „Al.I. Cuza” (cinci profesori implicaţi şi cinci lucrări), „P. Andrei” (trei profesori şi trei lucrări), Apollonia (un profesor şi două lucrări), respectiv Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „I. Ionescu de la Brad” (un profesor şi o lucrare).
Trimişi în faţa comisiilor de etică
Astfel, toţi cei 15 universitari ieşeni vor ajunge în Comisiile de Etică ale instituţiilor de învăţământ superior în care profesează, acestea fiind cele care vor hotărî cum au acţionat şi corectitudinea referatelor cu privire la lucrările ştiinţifice redactate în penitenciare. „Toată această situaţie a fost direcţionată către prorectoratul didactic. Astăzi (ieri, 13 ianuarie – n.r.), cazurile au fost transmise Comisiei de Etică a Universităţii, care le va analiza pe fiecare în parte. Nici acum nu am înţeles exact care a fost implicarea cadrelor universitare”, a precizat Ioan Giurmă, rectorul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi. Pe de altă parte, rectorul Universităţii „Al.I. Cuza” (UAIC) nuanţează situaţia creată. „În primul rând, cred că legea este de vină, pentru că aceasta a permis crearea unei astfel de probleme. În plus, situaţia trebuie nuanţată, existând şi cadre universitare private de libertate care au redactat lucrări ştiinţifice în penitenciare şi nu ne putem îndoi de calitatea acestora, deoarece aveau deja cărţi publicate şi activitate academică, poate de mai mult de zece ani, înainte de a fi încarceraţi. În ceea ce priveşte analizarea în Comisia de Etică a implicării profesorilor din universitatea noastră, încă nu am luat o decizie, urmând a discuta acest aspect cu Executivul”, a spus Vasile Işan, rectorul UAIC. Situaţia solicitată CNR şi universităţilor va fi centralizată până pe 11 februarie, conform MENCS.
„Cred că legea este de vină” – Vasile Işan, rectorul UAIC Iaşi
Publicație: Evenimentul
|