Prima zi oficială de înscrieri furnizează şi prima surpriză!
SURPRIZĂ! Un candidat neaşteptat pentru funcţia de rector la „Cuza“
Cursa pentru poziţia de rector al celei mai vechi instituţii de învăţământ superior din ţară, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, a început cu o surpriză.
În prima zi în care candidaţii pentru cea mai înaltă funcţie din universitate au putut să îşi depună candidaturile, conf.dr. Adrian Muraru, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, a fost prezent la registratură, prezentându-şi planul managerial şi CV-ul. Acesta este absolvent al universităţii, coordonator al colecţiei „Tradiţia creştină“ de la Editura „Polirom“ şi coordonator al Centrului de editare şi traducere TRADITIO, în cadrul Departamentului de cercetare interdisciplinară - domeniul socio-uman, de la UAIC.
Reprezentanţii Biroului Electoral Central al UAIC au confirmat depunerea candidaturii, precizând că aceasta a fost singura care a fost înaintată până la această oră. Conf.dr. Adrian Muraru nu a vrut să comenteze decizia de a candida, explicând că îşi va expune motivele şi tot restul informaţiilor în planul managerial care va fi făcut public după validarea candidaturii.
Contactaţi telefonic, ceilalţi trei profesori care şi-au exprimat intenţia de a candida au spus că îşi vor depune dosarele săptămâna aceasta. Prof.dr. Tudorel Toader, decan al Facultăţii de Drept, a spus că va merge vineri la Registratură pentru a-şi depune toate actele necesare, în timp ceprof.dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, a explicat că cel târziu miercuri va face acest pas.
În ceea ce-l priveşte pe prof.dr. Codrin-Liviu Cuţitaru, decanul Facultăţii de Litere, el a spus că, după ce văzut că are o susţinere la nivelul facultăţii, obţinând un procentaj de aproape 70% de voturi pentru accederea în consiliul de la Litere, va aştepta rezultatele de astăzi, de la Senat, pentru a vedea dacă va candida sau nu. El a explicat că, dacă sprijinul colegilor la nivelul întregii universităţi va fi suficient de mare încât să-l facă încrezător în şansele sale, îşi va depune planul managerial şi CV-ul pentru funcţia de rector.
Acestea pot fi depuse până vineri, inclusiv, iar alegerile pentru funcţia de rector vor fi joi, 4 februarie.
Universitatea şi-a ales ieri senatorii, prezenţa la vot fiind de peste 77 la sută
Comunitatea academică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ şi-a votat în cursul zilei de ieri reprezentanţii în Senat. La vot s-au prezentat 605 profesori şi cercetători dintr-un număr total de 783, câţi erau înscrişi pe listele de vot, prezenţa la vot fiind de 77,27%.
Fiecare facultate a propus un număr de candidaţi dublu faţă de numărul alocat în Senatul universităţii. Astfel, dintr-un număr total de 71 de membri, 53 sunt cadre didactice şi 18 reprezentanţi ai studenţilor. Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi Facultatea de Litere au fiecare câte şase membri, Facultatea de Teologie Romano-Catolică are un singur reprezentant, în timp ce restul de 12 facultăţi au câte 3.
Pe lângă aceştia, Centrul de Studii Europene are un reprezentant în forul de conducere, la fel ca şi Departamentul interdisciplinar de ştiinţe exacte, Departamentul de ştiinţe socio-umane şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.
„Alegerile s-au desfăşurat în condiţii normale şi nu au fost probleme. Au existat discuţii în cazul alegerilor pentru studenţi, două contestaţii, una dintre ele fiind la Facultatea de Biologie, unde studenţii din anul I au votat pentru reprezentanţii din toţi anii şi voiau ca fiecare să se voteze pe ani. A fost o neînţelegere, dar am înţeles că s-a rezolvat“, a declarat prof.dr. Vasile Cocriş, preşedintele Biroului Electoral Central al universităţii.
În cursul nopţii, buletinele de votare s-au împărţit pe facultăţi şi a început numărătoarea pentru a-i stabili pe cei care vor intra în Senat, iar rezultatele vor fi făcute publice în cursul zilei de astăzi. Tot ieri s-au ales şi reprezentanţii în Senat ai studenţilor.
Publicație Ziarul de Iași
„Cuza“ şi-a ales senatorii, prezenţa la vot fiind de 77,27%
Comunitatea academică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi-a votat în cursul zilei de ieri reprezentanţii în Senat. La vot s-au prezentat 605 de profesori şi cercetători dintr-un număr total de 783 câţi erau înscrişi pe listele de vot, prezenţa la vot fiind de 77,27%.
Fiecare facultate a propus un număr de candidaţi dublu faţă de numărul alocat în Senatul universităţii. Astfel, dintr-un număr total de 71 de membri, 53 sunt cadre didactice şi 18 reprezentanţi ai studenţilor.
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi Facultatea de Litere au fiecare câte şase membri, Facultatea de Teologie Romano-Catolică are un singur reprezentant, în timp ce restul de 12 facultăţi au câte trei.4
Pe lângă aceştia, Centrul de Studii Europene au un reprezentant în forul de conducere, la fel ca şi Departamentul interdisciplinar de ştiinţe exacte, Departamentul de ştiinţe socio-umane şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.
„Alegerile s-au desfăşurat în condiţii normale şi nu au fost probleme. Au existat discuţii în cazul alegerilor pentru studenţi, două contestaţii, una dintre ele fiind la Facultatea de Biologie, unde studenţii din anul I au votat pentru reprezentanţii din toţi anii şi voiau ca fiecare să se voteze pe ani. A fost o neînţelegere dar am înţeles că s-a rezolvat“, a declarat prof.dr. Vasile Cocriş, preşedintele Biroului Electoral Central al universităţii.
În cursul nopţii, buletinele de votare vor fi împărţite pe facultăţi şi va începe numărătoarea pentru a-i stabili pe cei care vor intra în Senat, iar rezultatele vor fi făcute publice în cursul zilei de mâine. Tot azi s-au ales şi reprezentanţii în Senat ai studenţilor.
Publicație Ziarul de Iași
BCU vrea să inaugureze o sală de lectură care să fie deschisă şi noaptea
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ Iaşi are în plan operarea unor serii de modificări la programul şi organizarea activităţilor acesteia, cea mai importantă fiind posibilitatea amenajării unei săli de lectură care va fi deschisă non-stop, inclusiv noaptea. Conducerea BCU a precizat că a luat această decizie în urma propunerilor venite dinspre comunităţile academice din Iaşi şi în urma nevoii pe care au atât studenţii, cât şi cercetătorii.
„Pornind de la sugestiile cititorilor noştri am hotărât să deschidem o sală de lectură cu program neîntrerupt şi, de asemenea, să amenajăm cabinete individuale de studiu pe care să le închiriem la tarife modice. Considerăm că doar prin îmbunătăţirea şi diversificarea serviciilor noastre putem să fidelizăm cititorii actuali, creând totodată premisele pentru atragerea unor noi utilizatori“, a declaratprof.dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul BCU Iaşi.
Totodată, conducerea bibliotecii a precizat că lucrările la Corpul B, secţia cu Biblioteca de Filosofie, unde a fost o problemă cu o bucată de tavan care s-a surpat şi a necesitat lucrări de consolidare, s-au executat deja o serie de lucrări de renovare şi că aceasta va fi redată în curând cititorilor.
„Lucrările de la Biblioteca de Filosofie au fost realizate în proporţie de 50%. Investiţia aparţine Primăriei Municipiului Iaşi, instituţia deţinătoare a spaţiului, care şi-a asumat acest proiect“, a mai specificatdirectorul BCU Iaşi
Publicație Ziarul de Iași
|