Bază de date cu rezumatele doctoratelor lansată de Universitatea „Al.I. Cuza“
Tezele vor fi publice numai dacă autorii îşi dau acordul în acest sens
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi devine prima instituţie de învăţământ superior de stat din ţară care lansează o platformă online de tip open access, pe care va publica toate rezumatele tezelor de doctorat susţinute la şcolile doctorale din cadrul universităţii, dar unele din cele peste 800 de teze susţinute din 2012 încoace. Iniţial, vor fi publice doar rezumatele, iar în cazul în care autorii vor dori, pot fi făcute publice inclusiv lucrările.
„Platforma PhD Thesis Database reuneşte rezumatele tezelor de doctorat, organizate pe domenii de cercetare şi cuvinte cheie. Sunt disponibile, de asemenea, informaţii despre conducătorul de doctorat şi anul în care a fost susţinută lucrarea. Conţinutul platformei este în limba engleză, pentru a oferi vizibilitate internaţională lucrărilor de doctorat“, au precizatreprezentanţii universităţii.
Baza de date cuprinde 26 de domenii de cercetare din cadrul celor 11 şcoli doctorale ale UAIC şi este organizată sub forma unui jurnal ştiinţific cu acccesul deschis oricui; forma de implementare aleasă oferă cititorilor un mecanism simplu de a accesa şi de a consulta rezumatele. Mai mult, reprezentanţii universităţii spun că îşi doresc indexarea conţinutului în alte baze de date ştiinţifice la nivel internaţional, ca informaţia să devină disponibilă unui public mai larg.
„Iniţiativa de a publica într-o manieră centralizată, în format digital, rezumatele tezelor de doctorat reprezintă un obiectiv important al UAIC, prin care se doreşte asigurarea şi susţinerea accesului deschis (open access) la rezultatele cercetării finanţate din fonduri publice. Aceasta este şi una dintre priorităţile Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020“, a declarat Ovidiu Iancu, preşedintele Senatului UAIC, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Pe platformă sunt disponibile în acest moment 872 de rezumate ale tezelor de doctorat, iar la fiecare început de an calendaristic va fi lansat un nou număr al jurnalului The PhD Series of Doctoral Schools, care va include rezumatele tezelor susţinute publice anul precedent, dar şi textele complete ale lucrărilor pentru autorii care vor dori acest lucru. Platforma a fost realizată cu resursele interne ale universităţii în urma unei hotărâri luate în iunie 2015 de conducerea UAIC.
Publicație: Ziarul de Iași
Metodologia privind noile atribuţii ale CNATDCU va fi gata săptămâna viitoare
Metodologia de pregătire a unui nou Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, instituţie care va avea rol esenţial în afacerea plagiatelor, va fi gata săptămâna viitoare a anunţat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
"Metodologia de pregătire a noului CNATDCU cu atribuţiile sale şi ceea ce am anunţat deja (o persoană poate face parte dintr-un singur consiliu) va fi gata la începutul săptămânii viitoare", a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
Reamintim că au fost publicate, în Monitorul Oficial, noul cadru legal şi actele normative care reglemenează modul în care poate fi retras titlul de doctor în cazul plagiatului, iar Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare este instituţia care poate propune retragerea titlurilor.
Retragerea titlurilor de doctor se va întinde pe durata a maximum două luni şi cinci zile. Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze, indiferent de data susţinerii acesteia şi indiferent de data acordării titlului de doctor.
În termen de 45 de zile, CNATDCU trebuie să se pronunţe cu privire la această sesizare, iar decizia poate fi contestată în termen de 10 zile, Consiliul având alte 10 zile pentru analiza acesteia. Deciziile CNATDCU vor deveni obligatorii pentru ministru, care va trebui să emită ordinul de retragere a titlului şi eventualele sancţiuni pentru şcolile doctorale.
Publicație: Adevărul
Idei pentru dezvoltarea urbană a oraşului Măgurele, gazda platformei ştiinţifice ELI-NP, premiate în cadrul unei competiţii internaţionale
Competiţia are rolul de a identifica idei şi proiecte de dezvoltare urbană a localităţii Măgurele, în contextul construirii în zonă a platformei de cercetare Extreme Light Infrastructure –Nuclear Physics (ELI – NP).
Joi, la Sala de consiliu a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a lansat competiţia internaţională de idei Lasser Valley – Land of Lights, alături de reprezentaţii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi ai Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, care vor coordona concursul. La eveniment au fost prezenţi şi viceprimarul oraşului Măgurele, Narcis Constantin, şi preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache.
”Ştiinţa este un pretext, efortul nostru este legat de teritoriu. Vrem să facem din Măgurele o poveste de dezvoltare teritorială pornind de la ştiinţă, dar făcând cercetare, business high tech, zone în care să ai cum şi unde să studiezi, zone în care antreprenoriatul să fie la el acasă. Încercăm de la nivelul administraţiei publice centrale să orchestrăm construcţia unui ecosistem de inovare şi antreprenoriat care să aducă la locuri de muncă high-tech, la bunăstare, să aducă la prezenţă internaţională puternică”, a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
Acesta este adresat echipelor formate din studenţi, proaspeţi absolvenţi sau tineri cercetători din ţară şi din străinătate.
Potrivit calendarului competiţiei, depunerea şi înregistrarea proiectelor se face în perioada 18 martie-5 septembrie, pe 13 septembrie vor fi anunţat nouă finalişti, iar pe 20 septembrie vor fi anunţaţi câştigătorii concursului.
Cel mai bun proiect de dezvoltare urbană va lua un premiu în valoare de 6.000 de euro, al doilea cel mai bun proiect va fi premiat cu 4.500 de euro, iar echipa clasată pe locul trei va premiată cu 3.500 de euro.
De asemenea, vor fi şi trei premii din partea sponsorilor în valoare de 2.000 de euro.
Juriul este format din profesori şi experţi în tehnologe şi arhitectură din ţări precum România, Olanda, Irlanda.
Publicație: Adevărul
|