Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
10/07/2026
Revista presei, 14 și 16 mai 2016

 
 
  banner revista presei

Prof.Tudorel Toader ameninţă cu audit şi reducerea personalului administrativ

Proiecte la „Cuza“: bază sportivă, apă minerală şi gimnaziu

 

Unele dintre subiectele sensibile din istoria recentă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au fost tratate ieri, într-o conferinţă de presă, de către rectorul ales, dar încă suspendat, prof.dr. Tudorel Toader. În discursul acestuia, rectorul a promis o serie de investiţii la care se lucrează în prezent în universitate, însă a precizat şi că există mai multe inadvertenţe, în special de ordin financiar, ce vor fi tratate.

În primul rând, acesta a transmis, în discursul său, o serie de săgeţi către Senatul UAIC citând mai multe articole din Legea Educaţiei în care se explică faptul că, deşi există o partajare a puterii între legislativ (Senatul) şi executiv (Consiliul de Administraţie), puterea de a demara reformele este în primul rând a rectorului. „Aşadar, acest paragraf este foarte lămuritor cu privire la cine conduce universitatea şi cine realizează conducerea executivă, în persoana rectorului. Rectorul propune spre aprobare Senatului universitar structura şi reglementările de funcţionare ale universităţii. Chestiunea este, după părerea mea, cât se poate de firească - pentru că rectorul are de pus în aplicare programul managerial, şi atunci el este cel abilitat să vadă care sunt reglementările necesare pentru aceasta“, a precizat prof.dr. Tudorel Toader.

Acesta a specificat şi faptul că există o problemă la numărul angajaţilor personalului administrativ, care, conform cifrelor citate de rector, a ajuns semnificativ mai mare decât cel al personalui didactic şi de cercetare. În urma analizei promise, rectorul a precizat că se va încerca, dacă este cazul, „echilibrarea“ acestor diferenţe. „Până la urmă, trebuie să vedem care este ponderea serviciilor pe care le furnizează universitatea; dacă suntem funizori de servicii administrative sau didactice şi de cercetare ştiinţifică. În opinia mea şi în chip firesc, ponderea este cea pe cercetare ştiinţifică, pe abilitate didactică. De aceea trebuie văzut de ce anume numărul personalului administrativ este semnificativ mai mare. Dacă aşa este necesar, va rămâne, dar trebuie văzut dacă nu se realizează cumva un dezechilibru între didactic - cercetare - nedidactic. Proporţia, în mod normal, trebuie să fie cea care califică profilul instituţiei, iar acesta este de învăţământ şi de cercetare“, a adăugat rectorul.

Audit extern, licitaţii transparente

În discursul său, rectorul a făcut şi trimitere la o serie de „practici nefireşti“ la nivelul cheltuielilor universitare şi a promis eficientizarea lor. Acesta a exemplificat faptul că se realizează prea multe încredinţări directe pentru realizarea unor servicii, şi nu licitaţii, argumentul fiind că plafonul permis de lege pentru cheltuieli nu este astfel depăşit. El a spus că achiziţiile în universitate, cu excepţia urgenţelor, se vor face exclusiv prin licitaţie, încercând să se obţină cele mai mici costuri „pentru rezultate maxime“.

La acest punct, al eficientizării cheltuielilor, rectorul a declarat că ia în considerare efectuarea unui audit extern, în iulie, în momentul în care îşi va încheia mandatul de la Curtea Constituţională.„Dacă va fi necesar, vom proceda la o evaluare externă, obiectivă, care să facă o radiografie exactă a stării UAIC, să vedem exact ce avem de făcut mai departe“, a precizat prof.dr. Tudorel Toader.

Surse din universitate au precizat însă, pentru „Ziarul de Iaşi“, că, deşi rectorul l-a anunţat ca fiind o posibilitate, auditul va fi realizat sigur în lunile dinaintea începerii activităţii didactice din noul an universitar. Rectorul a deschis, ieri, un alt subiect fierbinte al universităţii - situaţia sediului clădirii Romtelecom, actualul Corp R al „Cuza“. Contractul de închiriere a clădirii din Fundaţie, contestat în repetate rânduri pentru chiria ridicată din primii ani, ar urma să expire anul acesta, şi rectorul a spus că, înainte de a se pune în discuţie continuarea sau nu a închirierii, trebuie lămurită o chestiune legată de proprietarul direct al clădirii. „Eu, personal, nu am văzut contractul cu Romtelecom. Ştiu că expiră în termen scurt şi vom evalua gradul de folosire, nevoia de spaţiul respectiv, respectiv cheltuiala pe care o presupune. Nu aş vrea să deschid un subiect sensibil, dar ar trebui să vedem, din contract, cine este proprietarul clădirii, dacă este în mod exclusiv Romtelecomul cel care ia chiria sau dacă este într-o participaţiune şi există coproprietari. În lipsa unui răspuns, mă opresc aici“, a adăugat rectorul.

„Cuza“ vrea să învie „Amfiteatru“

O bună parte din discursul rectorului s-a axat şi pe proiectele de viitor ale universităţii. El a menţionat că există în prezent în discuţie o serie de măsuri cu privire la spaţiul deţinut de UAIC în care şi-a desfăşurat activitatea firma ce îmbutelia apa minerală Amfiteatru. Rectorul a spus că există un proiect pentru ca universitatea să continue această activitate. „În clădire, pe cheltuiala universităţii, a funcţionat o firmă, contractul a expirat, clădirea e goală şi vedem ce vom face din ea. Dar să ne gândim şi la faptul că, spun speciliaştii, e un izvor de apă de cea mai bună calitate, iar universitatea cumpără apă minerală de la terţi furnizori la preţuri mult mai mari decât cele pe care le-am putea avea noi din curtea universităţii“, a completat rectorul.

În materie de investiţii, dacă „Ziarul de Iaşi“ a relatat deja despre transformarea Casei Universitarilor într-un centru cultural şi despre transformarea sălii de sport într-o clădire mai mare, cu mai multe spaţii, rectorul a prezentat şi alte proiecte ale UAIC de viitor apropiat. Cel mai important dintre acestea pare a fi renovarea Corpului E, cel vizavi de sediul Bibliotecii Centrale Universitare, de lângă Căminul Akademos. Dincolo de faptul că acesta se află într-o avansată stare de degradare, rectorul a precizat şi că, în spaţiile proaspăt-renovate ale acestuia, vrea să îşi desfăşoare activitatea o nouă unitate preuniversitară gestionată de „Cuza“, pe lângă Grădiniţa şi Şcoala Junior“, şi anume un gimnaziu.

„Să nu uităm următorul lucru - universitatea are grădiniţă, are şcoală generală, poate să închidă ciclul cu gimnaziu şi liceu. Şi atunci vom avea studenţi afiliaţi, ataşaţi spiritului universităţii totalmente, dacă îi vom avea de la grădiniţă, şcoală generală, gimnaziu, liceu, apoi la facultate, master, doctorat, pot să rămână şi profesori aici. Luăm în considerare înfiinţarea celei de-a treia treaptă de şcolarizare, care să funcţioneze în Corpul E“, a declarat rectorul.

Prof.dr. Tudorel Toader a specificat că toate aceste proiecte sunt în lucru, în stadiu de proiect, şi că departamentele universităţii se ocupă de ele. În aceeaşi categorie, prioritară este şi construirea unei baze sportive, atât de necesară unei universităţi care, după cum precizează şi rectorul, „nu are piscină deşi are o facultate de sport“. „Zilele trecute am avut o conferinţă la nivel de centru universitar Iaşi cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est şi vom încerca prin dânşii, prin Orizont 2020, prin proiectele care se vor deschide din toamnă, să găsim surse de finanţare. Am vorbit în amănunt cu Departamentul de Proiecte şi Fonduri Structurale şi i-am determinat să aibă în lucru proiecte în perspectiva sesiunilor de finanţare, ca atunci când vor fi deschise să avem de făcut doar retuşuri“, a conchis rectorul.

Publicație:  Ziarul de Iași

Un cercetător NASA prezintă date culese de pe Marte la Universitatea „Cuza“

Unul dintre cercetătorii de la NASA care lucrează în Mars Science Lab şi analizează datele trimise de pe "planeta roşie" de către rover-ul (vehicul de teren, teleghidat - n.r.) Curiosity va veni la Iaşi pentru a susţine o conferinţă.

Juergen Schieber a fost invitat de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, şi alături de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi va fi prezent la Iaşi pe 20 mai, prelegerea fiind susţinută de la ora 18.00 în Aula BCU Iaşi. Cercetătorul este şi profesor de sedimentologie la Universitatea Indiana din Bloomington şi va vorbi la Iaşi despre programul de explorare a stratigrafiei craterului Gale de pe planeta Marte, program început în august 2012.

„Rover-ul este echipat cu dispozitive sofisticate de analiză (camere foto, analizor laser, instrumente de determinare a compoziţiei chimice şi mineralogice a rocilor şi de analiza izotopilor, echipament de foraj pentru prelevarea de eşantioane). Prof. Schieber a avut o contribuţie majoră la construcţia uneia dintre camerele foto instalate pe rover, respectiv MAHLI, un echivalent al lupei geologice, al doilea instrument ca importanţă, după ciocan, utilizat de geologi“, au precizat reprezentanţii Universităţii „Cuza“.

Până acum, rover-ul a investigat depozite ale unor paleorâuri, ale unor dune de nisip şi paleolacuri, toate localizate în craterul Gale. Conform acestor analize, apele paleolacurilor au avut un pH intermediar, o salinitate moderată, dar şi un conţinut de elemente chimice care sunt considerate cheie în susţinerea vieţii. „În prezentare, profesorul Schieber se va opri asupra rocilor sedimentare de la poalele muntelui Sharp, roci ce conţin sulfaţi şi minerale argiloase. Aceste roci aparţin perioadei în care Marte s-a transformat dintr-o planetă potenţial locuibilă, cu un ciclu hidrologic activ, în planeta deşertică pe care o vedem astăzi“, au adăugat reprezentanţii UAIC.

Publicație Ziarul de Iași

 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate