Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
12/07/2026
Revista presei, 25 și 27 iunie 2016

 
 
  banner revista presei

Biblioteca Universităţii Tehnice transformată timp de două zile în „Biblioteca vie“

  „Dacă ai fi o carte, cum ţi-ai spune povestea?“ Este întrebarea de la care pleacă performance-ul realizat de artistul asociat la Théâtre de la Cité Internationale din Paris Fanny de Chaillé, invitata Institutului Francez din Iaşi. Proiectul „Bibliothèque vivante“, de la Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, constă într-o serie de ateliere de pregătire a unor voluntari care pleacă de la experienţe personale pentru a construi cărţi consultabile de către public. Evenimentul se întinde pe două zile, astăzi şi mâine, în intervalul orar 14-18.

 „În cadrul spectacolului final, vizitatorii sunt invitaţi de o bibliotecară să aleagă un titlu de «carte vie», pe care au posibilitatea să o asculte, aşezându-se în faţa povestitorului. Apoi, firul poveştii se desface prin întrebările cititorului, ceea ce aduce în experienţa lecturii o dimensiune interactivă. Alegerea spaţiului pentru spectacol nu este întâmplătoare, unul dintre scopurile proiectului fiind acela de a adăuga o nouă poveste în locuri cu istorie proprie. Fanny de Chaillé  propune un alt fel de întâlnire cu lumea cărţilor, bazată pe dialog, care demontează obişnuinţele de lectură ale publicului şi îl plasează faţă în faţă cu autorul“, menţionează reprezentanţii Institutului Francez din Iaşi. Fanny de Chaillé este iniţiatoarea mai multor proiecte menite să promoveze dimensiunea interactivă a lecturii şi transformarea unor spaţii neconvenţionale în biblioteci vii. Intrarea la eveniment este liberă.

Publicație: Ziarul de Iași

Premiu prestigios obținut de un student ieșean

Palmaresul studenților ieșeni s-a îmbogățit cu un nou premiu internațional. Este vorba de locul al II-lea la competiția desfășurată în cadrul Convenției și Conferinței Anuale Eurelectric „E-Lectricity – The Power Sector Goes Digital” (E-Lectricitatea – Sectorul Energiei devine Digital), câștigat de studentul Răzvan Mihai Pricope, student la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași.

 La această competiție, organizată la începutul lunii iunie în Lituania, au participat tineri din 23 de țări din Europa. Din România au fost prezenți cinci studenți, trei de la Universitatea Politehnică din București și doi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Eurelectric (Uniunea Industriei de Electricitate) este asociația care reprezintă interesele comune ale industriei de energie la nivel pan-european și care organizează anual o convenție și conferință de mare anvergură la care participă reprezentanți ai țărilor membre dar și parteneri internaționali din toate țările lumii. Studenții ieșeni au fost pregătii pentru acest concurs de ș.l. dr. ing. Ovidiu Ivanov.

Publicație: Evenimentul

782 de locuri în taberele studenţeşti pentru tinerii din Iaşi

 Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi a finalizat gestionarea în întregime a locurilor pentru taberele studenţeşti de anul acesta. De altfel, şi universităţile au finalizat repartizarea locurilor, iar la majoritatea instituţiilor de învăţământ superior, studenţii deja şi-au depus dosarele pentru a putea să meargă, prin programul naţional, la munte sau la mare, pentru cinci zile, cu cazarea şi trei mese pe zi decontate.

Astfel, CCS Iaşi a gestionat 782 de locuri, în valoare de 391.000 de lei, împărţite între şase universităţi din Moldova - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, Universitatea „Gheorghe Asachi“, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, Universitatea de Arte „George Enescu“ şi Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava.

Astfel, cele mai multe locuri le-a primit UAIC, 288, echivalentul a 144.000 de lei, UTI 215, aproape 107.500, Universitatea din Suceava 86, UMF 71, USAMV 60 şi UAGE 22. Spre deosebire de anii trecuţi, dacă un student nu va putea să participe la tabără, locul respectiv va fi pierdut, şi nu se vor mai putea trimite alte persoane pe locurile respective.

Publicație: Ziarul de Iași

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate