O facultate de la „Cuza” va avea filieră francofonă
Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi va avea, din toamna anului 2017, o filieră francofonă * aceasta va fi organizată în parteneriat cu Universitatea din Bordeaux
Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, prof. univ. dr. Tudorel Toader, a avut la sfârşitul săptămânii trecute o întrevedere cu Directorul Biroului pentru Europa Centrală şi de Est al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Fabien Flori. În urma întâlnirii au fost identificate posibilităţi de noi colaborări active între cele două instituţii, dar a fost discutată şi finalizarea unui proiect francofon.
Astfel, universitatea ieşeană se va bucura se întreg sprijinul AUF pentru înfiinţarea unei filiere francofone la Facultatea de Drept. Filiera va fi organizată împreună cu Universitatea din Bordeaux, cursurile fiind predate exclusiv în limba franceză de către o echipă mixtă de profesori de la cele două universităţi. Absolvenţii programului francofon al Facultăţii de Drept vor primi, pe lângă diploma UAIC, şi o diplomă din partea Universităţii din Bordeaux. Cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei, documentaţia pentru linia de studii în limba franceză va fi finalizată şi depusă pentru acreditare în toamna acestui an, filiera urmând să funcţioneze începând cu anul universitar 2017 – 2018.
De asemenea, rectorul Tudorel Toader şi oficialul francez au discutat despre colaborările deja existente, precum şi altele noi dintre universitate şi AUF. Universitatea „Al. I. Cuza” este membră a Agenţiei Universitare a Francofoniei încă din anul 2002, colaborând în proiecte precum bursele „Eugen Ionescu”, proiecte de cercetare cu finanţare franceză, dar şi diverse manifestări ştiinţifice organizate în parteneriat. Sub auspiciul francofon, în luna august se va desfăşura la UAIC, Colocviul Franco – Român de Matematici Aplicate, iar în luna decembrie va avea loc la Facultatea de Drept a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Francofone a doctoranzilor în drept penal.
Agenţia Universitară a Francofoniei este o instituţie cu dublu statut: reuneşte peste 770 de universităţi ale lumii şi, în acelaşi timp, este operator al francofoniei pentru învăţământul superior şi de cercetare.
Publicație : Evenimentul
Ultimele știri de pe frontul admiterii la facultate. În premieră, la Matematică s-a intrat cu cele mai mari medii
Sesiunea de admitere la universităţile de stat din Iaşi se apropie de final. La trei dintre cele cinci mari universităţi, înscrierile s-au încheiat deja: Universitatea „Al.I. Cuza“, UMF şi Universitatea de Arte „G. Enescu“. La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ştefănescu de la Brad“ şi Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“, înscrierile continuă până astăzi, respectiv până pe 31 iulie.
La „Cuza“, cele mai mari ultime medii s-au înregistrat la Facultatea de Matematică, unde ultima medie la buget a fost 9,30, iar la taxă - 9,20. La Facultatea de Litere, ultimul admis la buget a avut media 6,41, înregistrată la domeniul Limbă şi literatură, iar cea mai mică medie de la taxă a fost 6.00, înregistrată la acelaşi domeniu. La Filosofie, ultima medie la buget a fost 6,81, înregistrată la Facultatea de Filosofie, iar ultima medie de la taxă a fost 6,15, înregistrată la aceeaşi facultate. Cu cele mai mari medii la această facultate s-a intrat la Ştiinţe ale Comunicării, unde ultima medie la buget a fost 9.00 iar ultima la taxă - 8,06. La Facultatea de Geografie, ultima medie la buget a fost 6,06, iar ultima la taxă - 7,71. Această situaţie este din cauza faptului că locuri la taxă sunt doar la domeniul Geografie, la restul existând doar înscrisi pe locuri bugetate. La Facultatea dePsihologie, ultima medie la buget a fost 7,45, iar la taxă - 7,01; la Facultatea de Chimie, ultima medie la buget a fost 8,58, iar la taxă - 9,28, aici înregistrându-se un singur candidat care a cerut special loc la taxă.
Şi la Facultatea de Educaţie fizică şi Sport s-au afişat rezultatele admiterii în cursul zilei de ieri. Ultima medie la buget a fost 7,71, iar la taxă - 7,00. La Facultatea de Istorie, ultima medie la buget a fost 7,26, iar la taxă - 6,21; la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, ultima medie la buget a fost 6,90, iar ultima la taxă - 6,07. La restul facultăţilor din cadrul Universităţii „Cuza“, rezultatele se vor afişa în cursul zilei de astăzi.
Aici, înscrierile continuă
USAMV - La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi s-au înscris până în prezent 1.127 de candidaţi, pe cele 684 de locuri la buget şi cele 412 locuri la taxă. La Facultatea de Agricultură s-au depus 395 de dosare, la cea de Horticultură - 134 dosare, la Facultatea de Zootehnie - 283 de dosare, iar la Medicină Veterinară - 318 dosare. La USAMV, înscrierile se vor încheia astăzi, la ora 16, la această universitate perioada de înscrieri prelungindu-se cu o zi. Înmatricularea va avea loc în perioada 27-30 iulie.
UTI - La Universitatea Tehnică s-au înscris până ieri, la ora 14, un număr de 2.840 de candidaţi pe cele 4.417 locuri. La Facultatea de Automatică şi Calculatoare s-au depus 590 de dosare (înscrierea s-a terminat, doi candidaţi pe loc bugetat), la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului - 106 dosare, la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii - 189 de dosare, la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial - 176 de dosare, la Electrotehnică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei - 625 de dosare (înscrierile s-au terminat, doi candidaţi pe loc), la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică aplicată - 340 de dosare. Urmează Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului - 144 de dosare, Facultatea de Mecanică - 352 de dosare, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor - 41 de dosare, Facultatea de Textile-Pielărie şi Management Industrial - 112 dosare şi Facultatea de Arhitectură - 165 de dosare (înscrierile s-au terminat, doi candidaţi pe loc). La Universitatea Tehnică, înscrierile la celelalte 8 facultăţi au loc până duminică, 31 iulie.
Publicație Ziarul de Iași
Surprizele de la admiterea de ieri la Universitatea de Medicină şi Farmacie
În timp ce concurenţa la Medicină Generală este mai scăzută decât anul trecut , la Asistenţă Medicală s-au înregistrat cinci candidaţi pe un loc. Multe persoane au peste 40 de ani şi deja profesează în domeniu
Examenul de admitere de ieri, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ din Iaşi, a scos la iveală o serie de surprize. Dacă anul trecut concurenţa a fost acerbă la Facultatea de Medicină Generală, anul acesta concurenţa s-a mutat la specializarea Asistenţă Medicală, unde pe 50 de locuri bugetate s-au înscris 263 de candidaţi. Motivul acestei schimbări este prezenţa chimiei la examenul de admitere de la medicină. Există numeroşi candidaţi care visau să se înscrie la Medicină Generală, dar, pentru că de anul acesta există în testul grilă şi întrebări din chimie (35 din 90), aceştia s-au reorientat şi s-au înscris la Asistenţă Medicală, unde examenul se dă doar din anatomia corpului uman. O altă surpriză este numărul mare de persoane trecute de prima tinereţe care s-au înscris la Asistenţă Medicală.
A doua şansă
În cursul zilei de ieri, reporterii „Ziarul de Iaşi“ au aşteptat candidaţii să iasă de la examen şi au reuşit să stea de vorbă cu câteva doamne trecute de 40 de ani, care spun că au dorit să facă o schimbare în viaţa lor. „Subiectele au fost accesibile, şi grele şi uşoare. Acum susţin pentru prima dată acest examen, lucrez tot în sistemul sanitar, de 9 ani sunt asistent medical în spital, dar vreau să fac şi facultatea, pentru că salariul este mai mare. E vorba o diferenţă de 1.000 de lei, deci vreau să fac această facultate pentru diferenţă. Eu am încercat, acum, să vedem: dacă iau e bine, dacă nu, asta e!“, mărturiseşte Maria, în vârstă de 43 de ani.
Aceasta este absolventă a Şcolii Postliceale Sanitare „Ghica Vodă“, pe care a terminat-o în anul 1998, iar cu învăţatul spune că nu prea s-a stresat. Pentru ea, practica este cel mai bun profesor. Acasă are doi copii, băieţi, iar cel mai mare a trecut în clasa a XII-a.
Tot o schimbare în mai bine doreşte să facă şi Mirela, din Suceava. Aceasta s-a decis să se reorienteze la cei 40 de ani ai săi şi să încerce la Asistenţă Medicală. „Eu am absolvit acum 20 de ani, am terminat în Suceava un liceu teoretic, am făcut fizică-chimie şi am lucrat până acum în acest domeniu. M-am decis să mă reorientez. Subiectele au fost uşoare, au fost lucruri pe care le ştii dacă ai învăţat“, spune femeia, abia ieşită de la admitere.
Dacă majoritatea celor care au susţinut examenul sunt absolvenţi de anul acesta, printre cei înscrişi se numără şi absolvenţi din anii anteriori, care ori au stat un an acasă, ori s-au înscris pentru un an la o postliceală sanitară, iar acum încearcă să-şi îndeplinească visul. Lucia Morariu este una dintre candidatele care speră la ieşirea din sală că va obţine o notă destul de mare cât să-i permită un loc la UMF. „Subiectele au fost pe măsura aşteptărilor. Pentru cei care s-au pregătit, a fost foarte simplu, drept dovadă că am ieşit acum, cu o oră înainte de final. Sălile sunt încă pline! Pentru mine nu au fost probleme, am terminat liceul acum un an, aşa că am stat acasă şi m-am pregătit singură. Am vrut să mă înscriu la Medicină Generală, dar chimia mi-a pus beţe în roate, aşa că m-am îndreptat spre Asistenţă Medicală. Sper la un loc fără taxă, iar dacă intru la taxă, continui, eu nu renunţ la toată munca mea acum“, spune ferm convinsă tânăra, absolventă a Colegiului Tehnic „Gh. Asachi“ din Iaşi, specializarea design interior.
Chimia i-a speriat pe candidaţii şi de la Farmacie
O altă candidată, Alina Grumăzescu, spune că şi-a dorit la Asistenţă încă de pe vremea când era mică. Când era întrebată ce vrea să se facă când va fi mare, mereu spunea asistentă, iar dragostea pentru meserie i se trage de la nana ei de botez, care lucrează în domeniul sanitar pe acest post. „De mică îmi doresc să fiu asistentă. Subiectele nu au fost nici prea grele, nici prea uşoare, eu am făcut un an la postliceală iar acest lucru m-a ajutat foarte mult în pregătirea mea pentru admitere“, spune tânăra. Tot la Asistenţă Medicală s-a înscris şi a dat admitere şi Mădălina Luchian. Şi ea a stat un an şi s-a pregătit, fiind absolventă de anul trecut. „Mă aştept să iau un 8, şi cred că se poate să intru cu această notă. Am terminat anul trecut Liceul Pedagogic din Botoşani, un an am stat acasă şi m-am pregătit, de aceea nici nu am dat în altă parte. Este un vis de-al meu, de când eram mică. După ce voi termina facultatea, vor rămâne cu siguranţă în ţară“, spune Mădălina .
Există şi absolvenţi care şi-au luat o măsură de precauţie şi s-au înscris deja şi la alte facultăţi. Adelina Morăraş este unul dintre candidaţii care nu vor să piardă un an acasă.„Iniţial am vrut să dau la Farmacie, dar s-a băgat chimia şi m-am răzgândit. Anatomia corpului uman am avut-o de învăţat şi pentru bac, din februarie însă mă pregătesc mai mult, am învăţat sistematic. Subiectele mi s-au părut grele, deoarece au fost şi capcane să ne încurce, şi detalii la care, dacă nu eşti atent, greşeşti. Nu m-am autoevaluat, mi-e frică! Am zis să încerc, m-am înscris şi la Cuza, la Facultatea de Chimie. Dacă nu iau acum la UMF, o să încerc şi la anul, însă, dacă îmi va plăcea la Chimie, cred că voi rămâne acolo“, spune Adelina, din Suceava. Aceasta este absolventă la Colegiul Economic „D. Cantemir“, profil mate-info.
Un loc la buget îşi doreşte să prindă şi Mihai Claudiu, un proaspăt absolvent al Liceului „Miron Costin“ din Iaşi, profil mate-info. Spune că la Medicină Generală, unde a dat el admitere, nu sunt nici doi candidaţi pe loc, dacă se iau în calcul şi locurile cu taxă şi cele bugetate şi că concurenţa este foarte mică, în comparaţie cu anii trecuţi. „Eu zic că iau peste 8.50, la bac am avut 9,11, se putea şi mai mult... dar contează doar 10%. La chimie m-am pregătit singur, am făcut teste, iar la biologie am învăţat pentru bac, dar nu se compară subiectele de la bac cu ce-i aici!“, spune tânărul. După cele trei ore de examen, candidaţii au aşteptat nerăbdători rezultatele, împreună cu părinţii, care au avut emoţii mai mari decât ei.
Examenul a devenit mai complex
Numărul mai mic de candidaţi de anul acesta este explicat de reprezentanţii UMF, în primul rând, prin scăderea populaţiei şcolare. „În al doilea rând, examenul de admitere la UMF Iaşi a devenit mult mai complex în acest an. Simulările pe care universitatea noastră le-a organizat, în trei sesiuni, şi la care au participat peste 1.200 de potenţiali candidaţi, au arătat că sunt candidaţi care preferă să mai înveţe şi să dea admitere anul viitor. Prin urmare, modificările aduse admiterii la UMF Iaşi ne permit să selectăm pe cei mai buni absolvenţi de liceu“, a declarat Viorel Scripcariu, rectorul UMF. Schimbările aduse anul acesta au vizat ponderea mediei de la bacalaureat, care până anul acesta a fost de 25%, iar de anul acesta este de 10%, introducerea chimiei, dar şi a examenului de admitere la Bioinginerie, unde până anul acesta se făcea doar pe bază de dosar. Evaluarea grilelor s-a realizat ca în anii precedenţi, prin scanarea tezei pe loc, în prezenţa candidatului. Rezultatele admiterii se vor afişa în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11.
Publicație Ziarul de Iași
Taxele de şcolarizare la universităţi de stat şi private, în multe cazuri comparabile
Taxele de şcolarizare pentru universităţile de stat şi private sunt în multe cazuri comparabile, oscilând între 2.000 de lei şi 9.000 de lei pe an, în funcţie de facultate.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti taxa de şcolarizare este de 9.000 lei pe an de studiu, iar la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală - 6.000 de lei.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj are taxe de şcolarizare cuprinse între 2.000 lei şi 3.600 lei pe an pentru cursurile la zi şi 2.400 lei pentru învăţământ la distanţă.
Taxele de şcolarizare practicate de Universitatea Bucureşti se situează între 2.500 lei şi 3.600 lei, în timp ce la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, studenţii plătesc 6.000 de lei pe an. Aceeaşi taxă este percepută şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi.
Universitatea de Medicină din Târgu Mureş percepe taxe între 4.000 şi 8.000 de lei pe an, cu menţiunea că pentru specializarea medicină în limba engleză taxa este de 5.000 de euro.
La Universitatea Politehnica Bucureşti, taxa anuală este de 4.000 de lei pe an, iar pentru inginerie în limbi străine, de 4.500 lei pe an.
În cazul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", taxa de şcolarizare oscilează între 3.000 de lei şi 7.000 de lei, aceasta din urmă pentru arhitectură în limba engleză.
În acelaşi timp, la Universitatea privată "Vasile Goldiş" din Arad, taxele de şcolarizare sunt între 2.300 şi 2.800 de lei la "Ştiinţe socio-umane şi educaţie fizică şi sport", "Ştiinţe economice, informatică şi inginerie" şi "Ştiinţe juridice". La profilul medicină al Universităţii "Vasile Goldiş", taxele sunt între 2.300 şi 8.500 lei.
La Universitatea "Spiru Haret " cele mai mari taxe sunt la medicină veterinară (7.140 lei) şi arhitectură (6.160 lei). Cele mai multe facultăţi ale acestei universităţi private au, însă, taxa de şcolarizare de 2.600 lei.
O altă instituţie privată de învăţământ superior, Universitatea Româno-Americană, percepe o taxă anuală de studii de 4.000 de lei .
La Universitatea "Dimitrie Cantemir ”, cea mai mare taxă este de 700 de euro, la limbi şi literaturi străine, iar cea mai mică este de 450 de euro, la ştinţe juridice şi administrative, în timp ce la o altă instituţie privată, Universitatea "Nicolae Titulescu”, taxele de şcolarizare sunt în medie de 2.000 de lei pe an.
Publicație Adevărul
|