|
Colţul de rai” din coasta Universităţii „Cuza” a ajuns o ruină
Istoria zbuciumată a Casei Universitarilor din Iaşi
* Casa Universitarilor din Iaşi este o clădire de patrimoniu construită în jurul anului 1800 pentru caimacanul Moldovei, Iordache Cantacuzino * aceasta a fost preluată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” după un proces care a durat 18 ani * actuala conducere a universităţii a făcut din redarea strălucirii de altă dată a Casei Universitarilor un obiectiv central
Bijuteria arhitecturală din coasta Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), fostă casă a copilăriei Mariei Cantacuzino, numită astăzi CUI, de la Casa Universitarilor Iaşi, a devenit, în timp, o bodegă aflată în stăpânirea afaceristuilui Mihai Copcea. Clădirea de patrimoniu, datată de pe la 1800 şi ajunsă în stăpânirea UAIC, imediat după al doilea război mondial, a trecut prin administrări care mai de care mai nefericite. Dacă la începutul anilor 1900 a avut destinaţii educaţionale sau sociale, în timp a devenit de la cantina-restaurant a Universităţii, restaurantul privat care organiza petreceri şi mese festive şi al cărui prag a fost trecut de persoane care nu au făcut nimic pentru a-i aduce cinste.
Istoria clădirii de patrimoniu
Construită în jurul anului 1800 pentru Iordache Cantacuzino (Canta), caimacan al Moldovei, clădirea a fost refăcută de fiul acestuia, logofătul Nicolae Canta. A reprezentat, de-a lungul timpului, Şcoala de menaj (1930) şi Şcoala Urbană de Gospodărie (1914), iar din anul 1947 capătă destinaţia de cantină – restaurant a cadrelor didactice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Clădirea a fost reparată şi extinsă în perioada 1951-1952, devenind renumită prin găzduirea de întâlniri atractive privitoare la istoria şi cultura oraşului. Bijuteria arhitecturală are un etaj şi peste 7 camere, care se întind pe câteva sute de metri pătraţi. De asemenea, Casa Canta are anexe de aproximativ 600 mp, un beci de aproximativ 200 mp şi aproape 5.000 mp de grădină.
18 ani de judecată
Casa Universitarilor a revenit în posesia Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în luna aprilie a acestui an, după un proces care a durat nici mai mult, nici mai puţin de 18 ani. Instanţa a stabilit, în trecut, că această clădire de patrimoniu aparţine legat instituţiei de învăţământ, însă a fost în administrare privată încă din anul 1998. În toată această perioadă, Casa Universitarilor Iaşi (CUI) a fost administrată de S.C. Compact Impex SRL. Reprezentanţii acestei firme au reuşit să intre în posesia Casei Canta prin semnarea unui contract de asociere în participaţiune cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, condus la acea vreme de Andrei Marga, pentru a desfăşura activităţi de alimentaţie publică şi alte servicii.
Reprezentanţii Universităţii au contestat acest contract imediat la Minister, lucru care s-a soldat cu anularea actului iniţial de către Ministerul Educaţiei de atunci, însă compania a continuat să îşi desfăşoare activitatea în spaţiul respectiv, argumentând faptul că în contractul semnat nu exista nicio clauză care să permită anularea unilaterală a acestuia. Bătălia a continuat în instanţă, care acorda dreptate când universităţii, când firmei, ca într-un joc de ping-pong, în care miza era clădirea de patrimoniu cu o valoare culturală şi materială uriaşă. În final, instanţa a decis evacuarea SC Compact Impex SRL din Casa Universitarilor, printr-un titlu executoriu emis de Judecătoria Iaşi pe data de 19 noiembrie 2014. Problemele universităţii nu s-au terminat însă aici, acţiunea de executare fiind contestată, în ciuda faptului că decizia definitivă a fost dată în martie a anului trecut, de către Tribunalul Iaşi, fiind nevoie de aproape şase luni pentru ca UAIC să poată prelua spaţiul respectiv, pe 16 mai 2015. „Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a preluat la data de 16 aprilie 2015 imobilul Casa Universitarilor (localizat pe B-dul Carol I nr. 9), în urma evacuării SC Compact Impex SRL, conform titlului executoriu emis de Judecătoria Iaşi, la 19 noiembrie 2014. Imobilul va fi supus unei expertize tehnice, în vederea determinării stării construcţiei, ţinând cont şi de faptul că acesta este monument istoric”, declarau la momentul respectiv reprezentanţii UAIC.
Clădirea a ajuns în stare jalnică
Cei 18 ani de administrare privată au adus Casa Universitarilor într-o stare deplorabilă, clădirea având semne vizibile de degradare atât la exterior, cât şi în interior, unde mizeria şi degradarea şi-au pus puternic amprenta. De asemenea, nici superba grădină de aproape 5.000 de metri pătraţi nu este în condiţii mai bune, aceasta fiind amenajată, pe timp de vară, ca o terasă pentru publicul larg. Casa Universitarilor este dovada clară că interesul financiar şi goana după profit pot aduce o bijuterie arhitecturală într-o stare deplorabilă.
Tradiţia pentru respectarea calităţii
Ieşenii în etate vorbesc despre Casa Universitarilor ca despre un loc de lux, în care accesul era limitat, iar mediul academic era pus pe primul loc.„În trecut, la Casa Universitarilor aveau acces doar cadrele didactice de la universitate. Cei mai mulţi profesori îşi petreceau foarte mult timp la catedră şi universitate, iar Casa Universitarilor era locul în care mâncau, făceau o pauză sau chiar lucrau. Tot aici erau aduse şi delegaţii, musafirii sau invitaţii universităţii. Îmi amintesc că într-o perioadă chiar se intra pe bază de legitimaţie. Oricum, era considerată ceva de lux, deosebit, nu avea acces oricine. Tânăr fiind, mă mai strecuram şi eu pe la Casa Universitarilor. Activităţile care aveau loc în Casa Canta erau legate de viaţa academică. Nu erau petreceri, nu cânta muzica, ci erau întruniri sau întâlniri de lucru”, a declarat, pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”, una din persoanele care frecventa Casa Universitarilor în anii ei de glorie.
În trecut, Casa Universitarilor s-a făcut renumită prin atenţia pe care o acorda calităţii, dar şi culturii. „De asemenea, ce ţin minte de Casa Universitarilor este tradiţia pe care o aveau în a respecta calitatea, frumosul şi cultura. Exista un medic care controla permanent igiena şi curăţenia şi care gusta mâncarea. Iar personalul angajat acolo era foarte bine pregătit şi respectuos. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Din păcate, după anii`90, lucrurile au început să se schimbe puţin câte puţin, iar de când a fost preluată de mediul privat, a devenit de nerecunoscut”, a completat ieşeanul.
Redarea strălucirii de altă dată
Actuala conducere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a făcut din reabilitarea şi redeschiderea Casei Universitarilor un obiectiv principal. Scopul acestora este de a reda imobilului strălucirea din trecut, dar şi destinaţia socio-culturală de care s-a bucurat. Conform reprezentanţilor universităţii, în perioada imediat următoare va fi demarat procesul de atribuire a unui studiu de fezabilitate. „Pentru a asigura transparenţa totală şi un interes cât mai mare din partea firmelor de profil, atribuirea se va face prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), chiar dacă suma prevăzută nu este atât de mare încât acest lucru să fie obligatoriu”, au precizat reprezentanţii UAIC Iaşi. Perioada imediat următoare se va concentra pe studiul de fezabilitate şi realizarea proiectului pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu, proiectarea urmând să fie demarată până la sfârşitul anului 2016.
„În trecut, la Casa Universitarilor aveau acces doar cadrele didactice de la universitate. (…) Era considerată ceva de lux, deosebit, nu avea acces oricine” – pensionar ieşean
Publicație : Evenimentul
Post de profesor plin pentru fata lu’ tata? Parcurs uimitor pentru fiica lui Giurma
Fiica fostului rector al Universităţii Tehnice va intra în instituţie, se pare, pe aceeaşi uşă din dos pe care a ieşit tatăl ei, Ion Giurma. Ea şi-a depus oficial dosarul pentru ocuparea postului de profesor în cadrul Facultăţii de Hidrotehnică. Surse din universitate au precizat că tatăl acesteia a făcut, de-a lungul anilor, toate demersurile necesare ca Raluca Catrinel Handley-Giurma să îndeplinească condiţiile legale pentru a ocupa poziţia, deşi în ultimii zece ani a fost plecată la Londra, unde e şi căsătorită, şi a avut contractul de muncă suspendat. Postul blocat de conferenţiar însă se va transforma în cel de profesor, după ce surse apropiate comisiei de concurs ne-au transmis faptul că dosarul este „imaculat“, denotând, cel puţin după actele depuse, o aplecare foarte mare către domeniul Hidrologiei, fiind „o adevărată explozie de articole ştiinţifice şi participări la proiecte naţionale şi internaţionale“. Asta în condiţiile în care, demn de remarcat, singura legătură a fiicei cu Hidrotehnica fiind un master de un an la distanţă, în Franţa, ea fiind absolventă de Informatică la „Cuza“.
La cei 40 de ani împliniţi în acest an, şi deşi e absolventă de facultate la „Cuza“, Catrinel-Raluca Giurma-Handley are, dacă e să vedem doar documentele depuse, o carieră de invidiat în domeniul Hidrotehnicii: membră în 14 granturi, proiecte naţionale şi internaţionale, dintre care a fost şi director în două, 14 lucrări ISI, alte 11 indexate în bazele de date internaţionale, trei brevete de invenţie, două medalii de aur în inventică, autoare a unui manual de aproape 400 de pagini de pe care se predă astăzi la universitate şi coautoare, alături de tatăl ei, a unui al doilea. Postul de profesor pe care îl vizează fiica fostului rector al UTI Ion Giurma (foto) pare să devină, astfel, „victimă“ sigură.
A cercetat din Londra, pentru Iaşi
După ce „Ziarul de Iaşi“ a prezentat recent cazul inevitabilei participări la concursul pentru promovarea în funcţie a Ralucăi-Catrinel Handley-Giurma, am încercat să obţinem mai multe informaţii cu privire la activitatea acesteia, dincolo de sumarul subţire de pe site-ul universităţii, care nu a mai fost actualizat din 2008 şi conform căruia fiica fostului rector ţine cursuri zi de zi în instituţia de învăţământ superior. Astfel, persoane care au fost în mandatul anterior în conducerea Facultăţii de Hidrotehnică ne-au oferit fişa de verificare întocmită în 2015 de către reprezentanţi din facultate în numele lui Catrinel-Raluca Giurma-Handley pentru a fi prezentată în cadrul vizitei instituţionale făcute de către Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.
Conform unui punctaj intern realizat pentru a se determina dacă aceasta respectă sau nu condiţiile minimale pentru a fi conferenţiar, ea a obţinut un scor descris ca fiind „extrem de bun“. În condiţiile în care punctajul minim pentru a putea fi conferenţiar, bazat pe un algoritm ce ţinea cont de mai multe aspecte (număr de lucrări publicate, revistele în care au fost publicate, factorul de impact al acestora, participări la sesiuni internaţional de comunicări ştiinţifice şi la proiecte naţionale şi internaţionale etc.), este de 250 de puncte, fiica fostului rector a obţinut616,53, unul dintre cele mai bune scoruri din facultate.
Un lucru interesant de semnalat este şi perioada de timp în care au fost realizate aceste reuşite, multe dintre ele fiind în cei zece ani cât a avut contractul de muncă suspendat. Prin urmare, dacă e să dăm crezare acestor date, fiica fostului rector a scris articole ştiinţifice, cărţi, capitol în cărţi de specialitate cât a fost în Londra. Însă în nicio lucrare sau vreun articol nu apare şi vreun colaborator străin al acesteia, cercetarea fiind făcută în totalitate cu personalul didactic al facultăţii şi tatăl acesteia.
O ascensiune incredibilă
Conform fişei, fiica a şi participat la o serie de proiecte naţionale câştigate prin competiţie, tot în perioada 2006-2016. Spre exemplu: Tehnici inovative de protecţie împotriva dezastrelor cauzate de schimbările climatice (2007-2010), Detectarea satelitară a gradienţilor termici generaţi de schimbările climatice globale pe teritoriul României (2007-2010), Cercetări privind monitorizarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă în contextul dezvoltării durabile (2008).
Dincolo de prodigioasa activitate ştiinţifică prezentată anterior, semn al unei activităţi puternice de cercetare în domeniul hidrologic, formarea acesteia ridică un semn de întrebare asupra înclinaţiei pe care a avut-o faţă de acest domeniu.
Fiica din prima căsătorie a fostului rector, crescută de bunici, a învăţat la Colegiul „Emil Racoviţă“, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Informatică de la Universitatea „Al.I. Cuza“,între 1993 şi 1998. Din 1996, înainte cu 2 ani să termine facultatea, a fost angajată la UTI caadministrator de reţea, iar din 1998, când a terminat facultatea, devine automat preparator la Hidrotehnică. Însă, cum aceasta nu avea pregătire în hidrologie, urmează în paralel un master laUniversite „Pierre et Marie Curie“ Paris V, între octombrie 1998 şi septembrie 1999, perioadă în care ar fi trebuit să fie, conform actelor universităţii, preparator la UTI. Practic, întreaga pregătire care a demarat cariera didactică a fiicei fostului rector a constat într-un master făcut, cel mai probabil, la distanţă, timp de un an de zile. O ascensiune discutabilă, dar de invidiat...
Va reveni la catedră şi va renunţa la suspendare?
„Concediul la care vă referiţi, ca şi celelalte din universitate, se încadrează în legislaţia în vigoare (n.r. - din Codul Muncii, Contractul colectiv de muncă şi Regulamentul de ordine interioară al instituţiei), se obţin anual, fiind, astfel, perfect legale. Însă, dacă se scot posturile la concurs, înseamnă că este nevoie de personal didactic în zonele respective, şi atunci este firesc ca cei care au ocupat acele posturi să nu solicite imediat concedii fără plată. Voi solicita Consiliului de Administraţie să nu fie de acord cu nicio solicitare de concediu fără plată, pentru niciunul dintre cei care au dat concurs, în perioada imediat următoare concursului“, ne-a declarat prof.dr. Dan Caşcaval, rectorul UTI.
Prin urmare, dacă se hotărăşte să rămână profesor la Iaşi, fiica fostului rector va trebui să revină, după zece ani, la catedră. Urmează un interviu în faţa unei comisii de concurs, după ce dosarul va fi validat de comisia juridică, ce va avea loc până la mijlocul lunii septembrie.
Publicație : Ziarul de Iași
„Generaţia Facebook”, de la inculţii rectorului Pop la „legiunile de imbecili” ale lui Umberto Eco. Efectul Flynn sau ce legătură are inteligenţa cu tehnologia?
Dezbaterea pe marginea afirmaţiilor rectorului UBB Cluj, Ioan-Aurel Pop, despre „generaţia Facebook”, pe care a caracterizat-o prin „oameni lipsiţi de cultură generală şi de orizont artistic”, a fost „specific românească”, cu exagerări, cinism şi scoatere din context. „Adevărul” vă prezintă cum văd cercetătorii influenţa tehnologiei asupra inteligenţei, dar şi analiza unor gânditori precum Umberto Eco.
Aducerea în discuţie a „generaţiei Facebook” la Congresul Naţional al Istoricilor Români, care a avut loc la Cluj în acest weekend, a declanşat una dintre cel mai virulente dezbateri publice din ultima vreme. Cea mai mare manifestare ştiinţifică din domeniul istoriei din România în ultimii 36 de ani a fost redusă, în mass-media, la controversa discursului rectorului Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj, Ioan-Aurel Pop, cu titlul „Meseria de istoric la începutul mileniul al treilea”.
„Oamenii lipsiţi de cultură generală şi de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză alcătuiesc generaţia „Google”, generaţia „Facebook”, generaţia „SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenţi, dar cu inteligenţa canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică”, a fost citatul care a inflamat cel mai tare vocile critice la adresa rectorului, care l-au perceput ca un atac la adresa tinerilor.
Cărtărescu: „Nu există o conspiraţie pentru idiotizarea tinerelor generaţii”
Pe fondul acestor controverse, scriitorul Mircea Cărtărescu a scris, vineri seară, pe pagina personală de Facebook, câteva cuvinte prin care îşi exprimă respectul faţă de „generaţia Facebook”, despre care spune, printre altele, că „rareori a existat în lume atâta creativitate”.
„Personal, nu cred că există o conspiraţie pentru idiotizarea tinerelor generaţii ca să fie manipulate mai uşor. Cred doar că omul se schimbă, cum s-a mai schimbat de câteva ori în istorie. Tinerii nu mai citesc la fel de mult ca părinţii lor, poate, dar navighează în alte medii cu o dexteritate pentru mine uimitoare şi inimitabilă. Puştiul meu scrie pe claviatură de trei ori mai repede ca mine, computerele n-au secrete pentru el, umblă pe skype, pe what’s up, pe you tube şi pe alte chestii de zici că pluteşte şi vă jur că nici el, nici colegii lui nu mi s-au părut vreodată imbecili spălaţi pe creier”, a arătat scriitorul.
Cărtărescu crede că a vedea „din tot miracolul lumii din ultimele decenii doar imbecilii de pe Facebook (care erau, slavă Domnului, destui şi-n lumea cărţii, a catedralelor şi-a peşterilor şi-or să fie tot atâţia pe Proxima b, dac-o s-ajungem cândva acolo) înseamnă să iei un supărător produs secundar drept esenţa schimbărilor”. Scriitorul susţine că îi înţelege „pe oamenii care-au trăit în utopia cărţii (doar sunt unul dintre ei), le-nţeleg perplexitatea în faţa tinerilor şi-a unei lumi care nu mai seamănă cu cea de-acum două sau trei decenii, dar mie mi se pare că rareori a existat în lume atâta creativitate, atâta risipă de geniu ştiinţific, tehnologic şi artistic ca astăzi”.
Puştiul meu scrie pe claviatură de trei ori mai repede ca mine, computerele n-au secrete pentru el, umblă pe skype, pe what’s up, pe you tube şi pe alte chestii de zici că pluteşte şi vă jur că nici el, nici colegii lui nu mi s-au părut vreodată imbecili spălaţi pe creier”, a spus Mircea Cărtărescu, scriitor.
Explicaţiile rectorului
„Adevărul” a luat legătura cu Ioan Aurel Pop, cerâdu-i să explice care a fost contextul declaraţiei şi ce a vrut, de fapt, să spună. „În primul rând, trebuie să menţionez că a fost un citat scos din context. Eu n-am ţinut o cuvântare legată de generaţia Facebook, ci de statutul şi rolul istoricului în societate, arătând că rolul istoricului este să formeze generaţii de oameni educaţi, iubitori de cultură. Am subliniat că nu trebuie înlocuite aceste discipline clasice ce se fac de la Renaştere, Istorie, limbi clasice, Limba română, cu pseudo discipline; Aceste discipline trebuie făcute serios la şcoală, pentru că, alminteri, riscăm să formăm generaţii de oameni fără cultură generală, fără educaţie şi foarte uşor de manipulat”, a explicat rectorul.
Care este contextul afirmaţiei
Astfel, în paragraful anterior celui care a provocat scandalul, Pop vorbeşte despre un trend contemporan „de ignorare a trecutului omenirii, a experienţei de viaţă a comunităţilor, mai ales a celor naţionale”. El critică înlocuirea disciplinelor „clasice” precum Istoria cu materii precum „educaţie pentru drepturile copilului”, „educaţie antreprenorială”, „educaţie sexuală”, „educaţie rutieră”, „educaţie juridică” etc. Pop subliniază importanţa Istoriei, care promovează „pe lângă fapte şi valori morale, artistice, umane, idei fundamentale generale, strategii de viaţă”. Apoi, arată că „rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboţi, de marionete uşor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiţi de cultură generală şi de orizont artistic(...)”.
Ioan Aurel Pop, rectorul UBB. FOTO: Arhiva Personala
„De vină e Educaţia, nu Facebookul”
Pop a susţinut că în discursul său a vorbit despre tinerii istorici care „nu trebuie să fie influenţaţi de generaţia Facebook, ci trebuie să meargă în biblioteci, la arhive, să ajungă la materia primă a istoriei, la sursă sau la izvorul istoric”. Rectorul a istorisit că în urmă cu câţiva ani, le-a dat studenţilor din anul I un chestionar. Una dintre întrebări se referea la provinciile istorice româneşti. O altă întrebare era: Ce este Bucovina. Şase dintre cei 60 de studenţi au răspuns că este o marcă de apă minerală. Întrebat dacă Facebookul e de vină pentru această situaţie, Pop a spus:
„Nu, vina o are educaţia noastră care se face greşit în gimnaziu. Profesorii ar trebui să îi înveţe pe elevi care sunt provinciile istorice, ce e o hartă istorică, o hartă geografică, care sunt stilurile arhitecturale, care este diferenţa între o simfonie şi un concert. Eu astea la Istorie le-am învăţat. Profesorul de istorie trebuie să fie un om cu o cultură vastă pentru a fi în stare să-şi prezinte materia într-o manieră atractivă, fapt pentru care poate folosi şi tehologia. Pentru asta a fost pledoaria mea şi nu împotriva mijloacelor moderne fără de care nu putem funcţiona astăzi”, a spus Pop.
Generaţia Facebook vs Generaţia UTC
Subprefectul Clujului, Zoltán Györke, îl critică dur pe rectorul Universităţii Babeş-Bolyai pentru declaraţiile privind generaţia Facebook, aducând în discuţie trecut acestuia de preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti (UASC) din Universitate. Acesta a parafrazat declaraţia lui Pop despre generaţiile Facebook, Google şi SMS: „Oamenii care au cultură generală şi orizont artistic, oamenii capabili să rezolve nu doar probleme limitate, oamenii care au capacitatea să compare şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză alcătuiesc generaţia „UASCR”, generaţia „UTC”, generaţia „PCR” sau toate la un loc! Sunt oameni care nu au inteligenţa canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică”, a scris subprefectul pe pagina sa de Facebook.
Tâmpim poporul cu calculatorul? Ce este efectul Flynn
Una dintre preocupările cercetătorilor psihologi din ultimii ani se referă la influenţa reţelelor de socializare şi a internetului în general asupra inteligenţei noilor generaţii. Cercetătorul din Noua Zeelantă James Robert Flynn a emis teoria conform căreia nivelul de inteligenţă al oamenilor cunoaşte o creştere de la an la an. „Efectul Flynn se referă la creşterea coeficientului de inteligenţă (IQ), începând aproximativ cu anii ’30, cu aproximativ 3 puncte pe decadă. Cauzele acestei creşteri au fost puse în legatură cu sistemul educaţional, stimulările mediului, factori biologici şi chiar nutriţia. Niciun factor nu pare însă să explice singur acest efect, astfel încât probabil o combinaţie a lor, alături de alţi factori încă neidentificaţi, ar fi cea mai plauzibilă explicaţie”, a explicat cercetătorul Daniel David, prorectorul UBB cu cercetarea şi directorul de cercetare al Institutului american „Albert Ellis” din New York.
Concomitent cu proliferarea internetului şi a reţelelor sociale în viaţa omului modern, psihologii au constatat un fenomen interesant: în anumite regiuni ale lumii nivelul de inteligenţă al oamenilor a stagnat.
„Începând cu anii 2000 se pare că în unele regiuni (ex. Norvegia, Danemarca), unde anterior apăruse efectul Flynn, asistăm acum la o stagnare; în alte regiuni (ex. Australia) stagnarea a apărut chiar mai repede (anii’80), dar în altele (ex. SUA) nu se manifestă. Nu este însă clar dacă efectul Flynn se referă la creşterea inteligenţei sau la creşterea IQ (cum măsuram inteligenţa). În acest context, unii autori au încercat sa lege stagnarea în efectul Flynn de introducerea pe scară largă a computerelor personale. Dar dacă asta ar fi adevarat – lucru improbabil daca analizam situaţia SUA -, nu înseamnă că inteligenţa stagnează, ci doar că testele psihologice nu sunt adaptate pentru a măsura manifestările moderne ale inteligenţei, fiind focalizate prea mult pe sarcini tradiţionale”, explică psihologul.
”Tehnologia în sine nu este bună sau rea; aceasta devine bună sau rea în funcţie de modul în care o folosim. Folosită adecvat, tehnologia generează schimbări de paradigmă care sunţin apoi salturi civilizaţionale majore, cu impact pozitiv asupra funcţionării sociale şi a calităţii vieţii oamenilor. Aşadar, educaţia este aceea care duce la utilizarea bună sau proastă a tehnologiei”, a spus Daniel David, psiholog
Dezbatere publică „specific românească”
Psihologul Daniel David susţine că „tehnologia în sine nu este bună sau rea; aceasta devine bună sau rea în funcţie de modul în care o folosim. Folosită adecvat, tehnologia generează schimbări de paradigmă care sunţin apoi salturi civilizaţionale majore, cu impact pozitiv asupra funcţionării sociale şi a calităţii vieţii oamenilor. Aşadar, educaţia este aceea care duce la utilizarea bună sau proastă a tehnologiei. În concluzie, continuand o idee din Antichitate: Omul este măsura lucrurilor!” David crede că acesta a fost şi esenţa discursul rectorului UBB: „toţi trebuie să acordăm o atenţie constantă la o cât mai bună educaţie, indiferent de generaţie”.
Despre dezbaterea iscată în opinia publică, Daniel David, autorul studiului „Psihologia poporului român”, spune: „Percepţia discursului s-a înscris bine în <<psihologia romanilor>>: cu emoţionalitatea caracteristică nouă - exagerând pozitivul şi/sau negativul -, colorată cinic/ironic. Pe langa distorsionarea datelor, am ignorant şi contextul, care, înţeles corect, cred ca ar fi dus la semnificaţia descrisă mai sus”.
„Generaţia Facebook” de la Umberto Eco la Ioan-Aurel Pop
Dezbaterea despre influenţa internetului şi a reţelelor de socializare asupra oamenilor se poartă de ani buni.
Unul dintre cei mai aprigi critici ai Facebook este celebrul scriitor, semiotician şi filosof intalian Umberto Eco. „Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr", spunea Umberto Eco într-o prelegere ţinută în 2015, la Universitatea din Torino.
Andrew Keen, antreprenor IT, susţinea în cartea publicată în 2007, „The Cult of the Amateur: How Today's Internet Is Killing Our Culture (Cultul amatorilor. Cum omoară cultura internetul de astăzi-nr), că „Internetul 2.0” este o mare mişcare utopică similară cu societatea comunistă descrisă de Karl Marx. „Internetul 2.0 îl venerează pe creatorul amator: regizorul auto-educat, muzicianul de dormitor, scriitorul nepublicat. Acesta sugerează că oricine, chiar şi cel mai slab educat şi mai nearticulat dintre noi poate şi ar trebui să folosească media digilată pentru a se exprima şi pentru a se realiza. Web 2.0 ne <<autorizează>> creativitatea, <<democratizează>> mass-media, pune egalitate între experţi şi amatori”.
Există şi autori care susţin că tehnologia a permis generaţiei tinere o independenţă care înainte nu era posibilă.
Jean Twege, autoarea studiului psihologic „Generation Me”, publicat în 2014, face un portret al generaţiilor de tineri născuţi în SUA în anii 1980-1990, aşa-zişii „mileniali”, care remodelează şcolile, universităţile şi afacerile din ţară. Această generaţie nu aşteaptă confirmări de la seniori, având o mult mai mare încredere în propriile puteri şi, mai ales, nu se mulţumesc cu afirmaţiile pre-ambalate, cu valorile dictate de alţii. Sunt mult mai independenţi şi au un grad mai mare de narcisism.
Pe prima pagină a revistei „Time” apărea, în 20 mai 2013, articolul „Millennials: The Me Me Me Generation” (Milenialii: Generaţia eu, eu, eu-nr), scris de Joel Stein, în care se spunea despre tinerii născuţi între anii 1980 şi 2000 că sunt : „Cea mai ameninţătoare şi interesantă generaţie (...) nu pentru că încearcă să preia establishmentul, ci pentru că se dezvoltă fără el. Revoluţia industrială i-a făcut pe indivizi să se simtă mai puternici, au putut să se mute la oraş, să înceapă o afacere, să înfiinţeze diferite organizaţii. Revoluţia informaţională a dus la o şi mai mare creştere a puternii indivizilor întrucât le-a dat tehnologia necesară pentru a intra în competiţie cu organizaţii imense: hackerii cu corporaţiile, bloggerii cu ziarele, teroriştii cu statele, regizorii de pe YouTube cu regizorii de studio, creatorii de aplicaţii cu industrii întregi. Milenialii nu au nevoie de noi. De aceea ne e frică de ei.”
„Mi se pare că domul rector generalizează. Sigur dânsul este o personalitate cu rezultate academice deosebite, fost membru marcant al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare), dar cred că generalizează pentru că se ghidează după aparenţe.
Alexandru Bîndar, preşedintele Uniunii Studenţilor din România
Ce spune reprezentantul „Generaţiei Facebook”
Alexandru Bîndar (foto dreapta), preşedintele Uniunii Studenţilor din România (USR), crede că declaraţia rectorului UBB, Ioan-Aurel Pop despre generaţiile Facebook, Google şi SMS îi nedreptăţeşte pe tinerii de astăzi: „Mi se pare că domul rector generalizează. Sigur dânsul este personalitate cu rezultate academice deosbite, fost membru marcant al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare), dar cred că generalizează pentru că se ghidează după aparenţe. Pare că generaţia tânără nu mai are capacitatea de analiză, de a extrage esenţa din ceea ce se întâmplă în jur, sau că nu are cultură generală, dar există şi tineri care se preocupă de formarea lor profesională, au păreri pertinente, încearcă să devină oameni importanţi prin forţele proprii, nu cu ajutorul unor forţe malefice. E exagerat să generalizăm şi să îi băgăm pe toţi în aceeaşi mocirlă”.
Tânărul crede că există această imagine despre „generaţia Facebook” întrucât „în opinia publică, în mass-media, în reţelele de socializare sunt promovate excesiv exemplele negative, iar pentru tinerii care nu au ajuns la maturitatea necesară pentru a-şi alege modelele şi liderii e destul de greu să facă acest lucru dacă tot ceea ce văd în jur este negativ. Totul pleacă de la sitstemul de educaţie.Dacă noi promovăm noncultura şi nonvaloarea vom culege noncultură şi nonvaloare”. Alexandru crede că ar trebui promovate mai multe exemple pozitive.
Trebuie tinerii să ştie ce este Bucovina?
Rectorul UBB a exemplificat pentru „Adevărul” carenţele studenţilor arătând că la un test de cultură generală pe care l-a dat tinerilor aflaţi în anul I, a constatat cu stupoare că şase dintre ei (60 în total), au răspuns că Bucovina este un brand de apă minerală, în condiţiile în care contextul se referea la Istoria României. Alexandru crede că „este într-adevăr o problemă să nu ştii ce este Bcuovina. Nu cred că e sănătoasă abordarea <<de ce să ştiu dacă găsesc pe net sau pe Google>>. Trebuie să existe un bagaj de informaţii generale pe care tinerii trebuie să le afle din surse sigure, de la şcoală şi nu de pe Wikipedia. Nu spune nimeni că trebuie să cunoască totul pe de rost. Lucrând cu tinerii am observat anumite lipsuri în ceea ce priveşte cultura generală, azi tinerii au alte modele de a afla informaţii- folosesc Google, TV, internet, dar nu caută întotdeauna informaţiile importante, probabil această abundenţă de informaţii îi dezechilibreză, nu reuşesc să filtreze şi să aleagă ce e e important” .
Lucrând cu tinerii am observat anumite lipsuri în ceea ce priveşte cultura generală, azi tinerii au alte modele de a afla informaţii- folosesc Google, TV, internet, dar nu caută întotdeauna informaţiile importante, probabil această abundenţă de informaţii îi dezechilibreză, nu reuşesc să filtreze şi să aleagă ce e e important” .
Alexandru Bîndar, preşedintele Uniunii Studenţilor din România Unde este problema
Legat de fondul discursului rectorului Ioan-Aurel Pop, care spune că este nevoie să fie păstrate şi predate temeinic disciplinele „care încă din Renaştere şi-au dovedit eficienţa”, precum Istorie, Filosofie, Limbi clasice, Limba Română, preşedintele USR spune: „Cred că sistemul educaţional ar trebui să fie mai aplicat spre nevoile reale ale societăţii de astăzi. E o chestiune punctuală pe care o propune domnul rector, dar trebuie să înţeleagă că sistemul de valori nu se poate reaşeza aşa cum era cultivat în generaţia anilor 90 şi acele metode, bune atunci, ar trebui adaptate la nevoile de astăzi. Eu sunt de acord că e important să se predea Filosofia sau Istoria pentru ca tinerii să-şi formeze un sistem de valori, dar de multe ori sistemul e rigid şi trebuie să fie făcute eforturi pentru adaptarea la mentalitatea tinerilor”.
Întrebat a cui este vina pentru starea educaţiei, a elevilor sau a profesorilor, Alexandru a răspuns: „cred că problema este undeva la mijloc şi cred că toată lumea trebuie să se aşeze la masă pentru găsirea de soluţii”. Tânărul, care e masterand la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, spune că nu s-a simţit vizat de afirmaţiile rectorului UBB privind generaţia Facebook, deoarece „nu mă consider ca fiind unul dintre tinerii ce acţionează aşa”.
Publicație : Adevărul
|
