Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
14/07/2026
Revista presei, 6 septembrie

 
 
  banner revista presei

Cinci zile de admitere la „Agronomie”

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi a demarat admiterea de toamnă.

Astfel, începând de ieri, 5 septembrie, până pe 9 septembrie, absolvenţii îşi vor putea depune dosarele pentru învăţământul cu frecvenţă, atât pentru studiile universitare de licenţă, cât şi pentru masterat, programul de înscrieri fiind cuprins între orele 8.00 – 16.00. De asemenea, candidaţii interesaţi de învăţământul la distanţă (ID) pot depune dosarele de admitere în intervalul 12 - 26 septembrie 2016, iar înscrierea la admiterea pentru studiile universitare de doctorat este programată pentru perioada 5 - 23 septembrie 2016. Pentru admiterea la ID sunt disponibile câte 75 locuri la specializările: Agronomie, Inginerie economică în agricultură şi Horticultură, iar candidaţii interesaţi de cursurile Facultăţii de Zootehnie au la dispoziţie 50 de locuri. „Mai trebuie menţionat că la sesiunea din această toamnă vor fi aplicate aceleaşi criterii de admitere ca şi în sesiunea din iulie, respectiv concurs de dosare, după notele obţinute la Bacalaureat”, au precizat reprezentanţi Universităţii de Agronomie.

Reamintim că, pentru admiterea de toamnă, reprezentanţii USAMV Iaşiau pregătit, pentru ciclul de licenţă, 107 locuri la buget şi alte 145 de locuri la taxă. De asemenea, pentru studiile de master, au rămas disponibile 42 de locuri bugetate şi 72 cu taxă.

 

Publicație : Evenimentul 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate