A început febra cazărilor în cămine
Cazările la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sunt în toi * sute de studenţi şi-au luat în primire locul în cămin * astăzi, 30 septembrie, are loc şi deschiderea oficială a noului an universitar
Deşi noul an universitar la cea mai veche universitate din ţară începe oficial astăzi, 30 septembrie, procesul de cazare a studenţilor în căminele universităţii este în plină desfăşurare. Potrivit calendarului publicat pe site-ul universităţii, de ieri, 29 septembrie, şi până pe 2 octombrie, toţi studenţii care au primit loc în cămin trebuie să-şi ridice dispoziţia individuală de cazare de la facultate, pentru ca mai apoi să se cazeze efectiv.
Căminul - agonie sau extaz
În timp ce bobocii păşesc sfioşi şi dezorientaţi pe holurile facultăţii şi ale căminelor, studenţii din anii mai mari, care au deja experienţa traiului în cămin, sunt veseli şi nerăbdători să se cazeze şi să petreacă în cinstea începerii noului an universitar. Ca în fiecare an, cele mai râvnite cămine sunt cele din campusul Târguşor Copou, care pun la dispoziţia studenţilor camere cu două, trei sau patru paturi şi baie proprie. „Sunt în anul doi, la Informatică. Anul trecut am strat tot în C1 şi nu aş fi ales alt cămin anul acesta. În primul rând, pentru că aici am baie în cameră, iar în al doilea rând pentru că e mai linişte şi pot învăţa mai bine”, a declarat Miruna.
Chiar dacă în căminele din campusul Codrescu studenţii au mai multe paturi în cameră şi baie la comun, unii studenţi le preferă pentru că sunt mai aproape de facultate, iar distracţia este mai mare. „În primul an am stat în C2, iar anul trecut în C12. Şi anul acesta am ales tot C12, pentru că mă integrez mai bine aici. Campusul este mai animat şi mai aproape de oraş”, a declarat Iuliana, studentă în anul III. În plus, pentru unii studenţi nu contează atât de mult căminul sau camera în care stau, ci colegii. „După trei ani de stat în cămin, cel mai mult contează colegii pe care îi ai. Dacă te înţelegi bine cu ei, vei putea învăţa bine şi vei avea şi cu cine să te distrezi, însă dacă nu, este greu şi trist, în acelaşi timp”, a declarat Remus.
Cazările vor continua până pe 2 octombrie, ulterior fiind anulate dispoziţiile de cazare ale studenţilor care nu s-au prezentat. Studenţii care nu au primit cazare iniţial, vor primi în cea de-a doua etapă, în funcţie de media anului anterior sau de media de admitere. Tarifele de cazare variază de la 120 la 500 de lei pe lună, în funcţie de numărul de paturi din cameră şi de condiţiile acesteia.
Calendar cazări UAIC 2016 - 2017:
29 septembrie – 2 octombrie – eliberarea dispoziţiilor individuale de cazare şi cazarea efectivă
3 octombrie – anularea tuturor dispoziţiilor de cazare ale studenţilor care nu s-au cazat şi raportarea locurilor rămase libere
4 octombrie – eliberarea dispoziţiilor de cazare către studenţii care nu au primit dreptul de cazare iniţial
17 octombrie – redistribuirea locurilor rămase libere
1 noiembrie – depunerea cererilor de cazare la Biroul Social al Direcţie Servicii Sociale Studenţeşt
Publicație: Evenimentul
Trenuri care circulă prin aer şi roboţi din Lego, atracţiile Nopţii cercetătorilor
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi va organiza, şi în acest an, Noaptea cercetătorilor la Iaşi, un eveniment dedicat promovării şi popularizării ştiinţei în rândul ieşenilor, în care profesori şi cercetători ai UAIC vor prezenta experimente inedite.
„Obiecte care apar şi dispar misterios în funcţie de lumină, un tren care circulă prin aer, o minge de ping-pong care poate lupta cu lemnul, demonstraţii despre cum funcţionează o sondă de petrol şi roboţi mobili construiţi din Lego - toate acestea îi aşteptă pe entuziaştii ştiinţei“, au precizat reprezentanţii Universităţii „Cuza“.
Evenimentul are loc în această seară, de la ora 18.00, în Parcul Palas, şi este recomandat ca fiind un eveniment care combină cele mai de succes experiemente din anii trecuţi, precum şi o serie de evenimente noi organizate. „Cercetătorii vor sta la dispoziţia curioşilor pentru a explica toate fenomenele prezentate, astfel încât vizitatorii să plece nu doar cu bună dispoziţie, ci şi cu numeroase cunoştinţe ştiinţifice suplimentare“, au adăugat reprezentanţii UAIC.
Evenimentul va avea şi o serie de invitaţi speciali, care au fost selectaţi din râdul proiectelor câştigătoare ale Fondului Ştiinţescu. Mai exact, o echipă de elevi din Valea Lupului va prezenta două invenţii robotice realizate în totalitatede către ei - coşuri de gunoi vorbitoare şi un ansamblu robotic. Vor mai fi roboţi şi la alte două standuri de prezentare - Yashi Cyber Inventors, care va prezenta piese printate 3D, şi TechnoBrich, construiţi din piese lego.
Pentru prima dată de la organizare, evenimentul va avea şi un stand dedicat profesorilor de liceu, unde cadrelor didactice li se va prezenta „Valiza de experimente“, care reprezintă un kit practic pentru orele de fizică, ce este ieftin şi uşor de realizat. „Acesta cuprinde o serie de experimente demonstrative gândite astfel încât să fie cât mai bine înţelese de elevi şi, în acelaşi timp, aparatele necesare să poată fi confecţionate de un profesor de fizică în colaborare cu elevii“, au completat organizatorii.
Vor fi prezenţi la eveniment şi reprezentanţii ai Hackerspace, SCC Services, dar şi angajaţi de la ApaVital care vor putea realiza analize pe mostre de apă aduse de ieşeni. UAIC va fi reprezentată prin studenţi şi profesori din domeniile fizică, chimie, biologie şi geologie. Organizatorii spun că media vizitatorilor este de peste 5.000 de participanţi la fiecare ediţie, anul trecut fiind aproape 7.000 în total.
Publicație: Ziarul de Iași
|