Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
15/07/2026
Revista presei, 8 și 10 octombrie 2016

 
 
  banner revista presei

Proiect european avansat dedicat protectiei datelor pe Internet, lansat la Universitatea Cuza din Iasi

Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare (ANCSI), în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele si pentru Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational Competitivitate (POC), un nou proiect european extrem de valoros si de actual. Acesta vizeaza finantarea pentru proiectul cu titlul: Dezvoltare experimentala în parteneriat public privat pentru crearea de platforme cloud autohtone cu caracteristici avansate de protectie a datelor, acronim PrivateSky.

"Acest contract este finantat în cadrul POC, Axa Prioritara 1 - Cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare (CDI), în sprijinul competitivitatii economice si dezvoltarii afacerilor, Actiunea 1.2.3: Parteneriate pentru transfer de cunostinte. Obiectivul proiectului PrivateSky îl constituie transferul de cunostinte rezultate în urma activitatii de cercetare desfasurate în cadrul Facultatii de Informatica catre industria de IT. Prin proiect se urmareste dezvoltarea unei platforme de tip PaaS (Platform as a Service), numita PrivateSky, în colaborare cu minim sase companii mici si mijlocii, interesate sa utilizeze platforma pentru cercetare industriala si dezvoltare experimentala de produse si servicii. Acest lucru le va permite lansarea de produse inovative pe noi piete sau pentru conversia sau integrarea aplicatiilor on-premise sau cu aplicatii cloud. Codul sursa PrivateSky va fi licentiat în regim open-source", au reliefat reprezentantii UAIC.

Valoarea totala a proiectului este de 15.266.417,50 lei, din care valoarea totala eligibila nerambursabila din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) este de 11.224.742,26 lei, iar contributia din bugetul national este 2.182.737,74 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 60 luni.

 Publicație: Bună Ziua Iași

Investitii masive ale unor celebre companii internationale, la Facultatea de Informatica din Iasi

Maine, 9 octombrie 2016, va fi lansata o noua investitie de exceptie in infrastructura didactica si de cercetare de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi. Concret, Facultatea de Informatica a institutiei continua, alaturi de celebre companii de IT de pe plan mondial, un parteneriat traditonal.

"Facultatea de Informatica a Universitatii Cuza din Iasi organizeaza duminica (maine - n.r.), 9 octombrie 2016, de la ora 12:00, in Corpul C, Etaj 1, Sala C308 din Copou, inaugurarea laboratoarelor C411, C412, C413 cu sprijinul a trei companii de prestigiu din mediul IT: Bitdefender, Amazon si GeminiCAD. De precizat ca, in vacanta de iarna a acestui an academic (2016 - 2017 - n.r.), va mai fi inaugurat inca un asemenea laborator. La deschiderea evenimentului vor lua cuvântul: rectorul Universitatii, prof. univ. dr. Tudorel Toader, primarul municipiului, Mihai Chirica si reprezentanti ai celor trei companii de IT, prezente ce încurajeaza importanta dezvoltarii de parteneriate între mediul universitar si mediul de afaceri. Vor fi, de asemenea, prezenti olimpicii în Informatica, sefii de an ai Facultatii de Informatica, membri ai Asociatiei Studentilor Informaticieni Ieseni (ASII) sau profesori", a transmis conf. univ. dr. Lenuta Alboaie.

Publicație: Bună Ziua Iași

Marele savant Mircea Eliade, comemorat la Biblioteca Central Universitara din Iasi

Biblioteca Centrala Universitara (BCU) Mihai Eminescu Iasi programeaza expozitia documentara, organizata cu prilejulcomemorarii a 30 de ani de la moartea lui Mircea Eliade, în perioada 10 octombrie - 3 noiembrie 2016, la sediul central.

"Deschiderea expozitiei va avea loc pe data de 12 octombrie 2016, ora 11:00, în cadrul spatiului expozitional. Invitati vor fi Stefan Afloarei - Universitatea Alexandru Ioan Cuza si Cristian Nae de la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi. Expozitia este realizata de Elena Bondor de la Departamentul Cercetare si Informare Bibliografica al BCU si cuprinde: articole de cultura si stiintifice, pagini de literatura, fragmente din jurnale, amintiri si pagini de autobiografie, publicate de Mircea Eliade în reviste românesti din exil, care au aparut în Franta, fosta Republica Federala Germana, Spania si Italia; articole dedicate lui Mircea Eliade în presa româneasca a exilului dupa moartea sa, în 1986, în revista precum: Limite, Paris si în Revista Scriitorilor Români de la Munchen. De asemenea, vor fi prezentate si reproduceri ale unor desene cu portretul lui Mircea Eliade realizate de catre artisti plastici români exilati, precum Nina Batalli, Eugen Dragutescu, George Tomaziu, publicate în reviste românesti de cultura din exil", au aratat organizatorii. Expozitia poate fi vizitata gratuit, de luni pâna vineri, în intervalul orar 8:30 si 18:30.

 Publicație: Bună Ziua Iași

Universitarii se opun scutirii de taxe pentru studenţii din IT

 „Contre” dure între mediul universitar şi companii la conferinţa susţinută ieri la Iaşi de şefa patronatului naţional din industria de software. Dezbaterile au avut loc la Power L@unch, eveniment bianual organizat de compania Extind. Cu prilejul acestui eveniment, Valerica Dragomir, directorul executiv al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii din România (ANIS), a susţinut o prezentare cu tema „Priorităţi de dezvoltare pentru industria de tehnologie din România”. Conducerile facultăţilor de Informatică şi Automatizări şi Calculatoare au fost vizibil deranjate de propunerea ca, în viitor, să se aplice scutiri de la plata impozitelor pe salarii şi în cazul studenţilor care se angajează în timp ce urmează cursurile universitare de licenţă, nu doar a licenţiaţilor, ca în prezent.

„Nu trebuie încurajată angajarea încă din timpul facultăţii. Ne terminaţi cu asta! Companiile ce vor de la noi, strict muncitori? Aţi vorbit de outsoucing! Ei, peste 10-15 ani, ei doar vor butona calculatoare. Dumneavoastră, ca reprezentant al companiilor din industrie, nu puteţi rezolva problemele învăţământului superior, dar puteţi înrăutăţi situaţia! În stilul acesta, în viitor, nu vor mai avea nevoie de universităţi pentru a lucra în companii, după cum vedeţi dumneavoastră fenomenul. În momentul în care îl tratez pe cel din anul întâi ca pe cel cu diplomă, am terminat şi cu studiile de licenţă în România. Semnalul pe care îl daţi studenţilor este că nu trebuie să îşi mai ia diploma! Nu doar că ne pleacă studenţii, ba şi profesorii! Noi am făcut o înţelegere cu Continental ca să nu ne ia cadrele didactice”, i-a spus şefei ANIS profesorul universitar Vasile Manta, decanul Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. În replică, Dragomir a spus că industria necesită mai mulţi angajaţi, necesitate care însă nu poate fi îndeplinită în prezent în totalitate de facultăţile de profil.

Publicație : Ziarul de Iași

Universitatea Cuza a dat LOVITURA! Este vorba de cea mai profitabila AFACERE a viitorului

 Ieri, Universitatea Alexandru Ioan Cuza a gazduit unul dintre cele mai interesante si de viitor parteneriate intre mediul public si cel privat • Astfel, trei mari companii multinationale din zona IT au investit in infrastructura Facultatii de Informatica • La manifestare a fost prezent si primarul Iasului, Mihai Chirica • Decanul de la Informatica a tinut sa arate ca, practic, este vorba de una dintre cele mai bune idei care a fost pusa in practica la Cuza

Incepand de ieri, Facultatea de Informatica de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi are trei laboratoare complet modernizate de catre trei mari companii de IT de pe plan mondial. Acestea, in baza unui parteneriat traditional, au refacut si dotat la un nivel extrem de inalt tehnologic cele trei locatii. De asemenea, in vacanta dintre primul si al doilea semestru din acest an universitar, va mai fi dotat un alt laborator, in aceeasi maniera. Decanul de la Informatica, conf. univ. dr. Adrian Iftene, a tinut sa arate ca, practic, este vorba de una dintre cele mai bune si in interesul educatiei idei care a fost pusa in practica la Cuza.

"A fost mult mai usor, pentru noi, implicarea celor trei companii, in modernizarea laboratoarelor. Asa s-a trecut mult mai repede de procesul birocratic. Este foarte importanta aceasta investitie, iar firmele practic ne sprijina pe noi ca facultate in a le oferi absolventi de calitate pentru a-i angaja. Am observat ca, in ultimii ani, foarte multe companii mari din zona IT au venit si la Iasi, iar asta a condus la faptul ca din ce in ce mai multi absolventi ai nostri raman in oras, lucru extrem de important", a sintetizat decanul Iftene. La manifestare a fost prezent si primarul Iasului, Mihai Chirica. Acesta a tinut sa remarce importanta si nevoia de a exista asemenea investitii care nu fac altceva decat sa creasca valoarea orasului.

"Felicit cele trei firme pentru initiativa si sustinere. Este foarte important acest lucru deoarece, cu cat reusim sa-i pastram pe cei mai multi absolventi la Iasi, cu cat acestia vor avea salarii motivante, locuri in oras unde sa se poata relaxa sau dezvolta, cu atat mai mult se va dezvolta orasul nostru si Romania", a reliefat Chirica. Mai departe, inclusiv unii dintre cei mai buni studenti de la Informatica sustin ca, din ce in ce mai mult in ultimii ani, au ca varianta profesionala Iasul.

"Am participat si am fost laureat la diverse concursuri nationale studentesti pe Informatica, unde m-am pozitionat pe locul I. De asemenea, am avut experiente educationale inclusiv in Statele Unite ale Americii, dar Iasul este o varianta extrem de viabila pentru mine atunci cand ma gandesc la gasirea unui job", a marturisit si Robert Onesim, student in anul al III-lea al Facultatii de Informatica de la UAIC.
Publicație : Bună Ziua Iași

Sefii universitatilor iesene, prezenti la Consiliul National al Rectorilor de la Targu-Mures

Pana ieri, Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF), alaturi de Universitatea Petru Maior si cea de Arte din orasul Targu-Mures au gazduit o noua reuniune a Consiliului National al Rectorilor (CNR). Printre cei 70 de sefi ai institutiilor de invatamant superior de stat din Romania s-au aflat si cei cinci din Iasi, in frunte cu prof. univ. dr. Tudorel Toader de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) sau prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval de la Universitatea Tehnica (TUIASI) Gheorghe Asachi.

Astfel, principalele puncte abordate la cel mai important for reprezentativ academic al rectorilor au fost: revizuirea standardelor specifice pentru domenii de licenta, standardele Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) si respectarea principiului transparentei decizionale universitare, respectiv evaluarea programelor de studii doctorale. Pe de alta parte, inclusiv rectorii ieseni au ajuns la concluzia necesitatii de reasezare a programelor de studii, in momentul acesta considerandu-se ca exista prea multe programe de licenta si masterat si ca unele dintre ele nu au suficienta aplicabilitate in piata muncii.

A fost abordat, in acelasi timp, subiectul gasirii resurselor financiare si ajungerea acestora cat mai rapid la universitati, pentru a putea fi acoperit necesarul platii diferentelor salariale care rezulta in urma legislatiei schimbate in luna august, anul acesta, precum si a sporurilor doctorale care trebuie acordate retroactiv.

Publicație : Bună Ziua Iași  și Evenimentul

 

 

 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate