Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
16/07/2026
Revista presei, 4 noiembrie 2016

 
 
  banner revista presei

Sămânţă de scandal, de la Casa Universitarilor

Cea mai mare universitate din Moldova este în război cu Primăria Iaşi EXCLUSIV

Conducerea UAIC consideră că municipalitatea a început în mod abuziv executarea silită * totul a pornit de la impozitul pe clădiri ce ar fi fost datorat pentru Casa Universitarilor * perioada pe care nu s-ar fi achitat impozitele, conform celor de la Primărie, ar fi 2011-2014

Reprezentanţii celei mai vechi şi mai mari universităţi din Moldova au decis să acţioneze în judecată Primăria municipiului Iaşi. Astfel, conducerea Universităţii „Al.I. Cuza“ (UAIC) contestă la Judecătoria Iaşi executarea silită începută de municipalitate.

În fapt, şefii UAIC acuză edilii de rea-voinţă, susţinând că au început în mod nejustificat procedurile de executare silită.

Executare silită abuzivă”

Reclamanţii au precizat în cererea adresată instanţei de judecată faptul că, pe data de 8 septembrie 2016, au primit o somaţie şi un titlu executoriu din partea Primăriei municipiului Iaşi, pentru suma de 68.519 lei.

Conform şefilor UAIC, cele două documente au fost emise de municipalitate în urma unei inspecţii fiscale efectuate pe data de 7 decembrie 2015. Atunci, inspectorii au ajuns la concluzia că universitatea nu a declarat şi nici nu ar fi achitat întreg impozitul pe clădiri, pentru perioada 2011-2014.

Mai exact, inspectorii municipalităţii ieşene ar fi constatat că UAIC nu a plătit birurile locale pentru Casa Universitarilor, plus dependinţele acesteia, respectiv garajul, beciul şi magazia acesteia.

Instituţia noastră a contestat la Tribunalul Iaşi concluziile din urma inspecţiei fiscale , iar Primăria a început în mod abuziv executarea silită pe 8 septembrie 2016, deşi noi aveam la acea dată contestaţia respectivă pe rolul instanţei de judecată”, au încheiat reprezentanţii celei mai mari universităţi din zona Moldovei. De cealaltă parte, edilii s-au considerat îndreptăţiţi şi chiar obligaţi cumva să recupereze bani la bugetul local. Acum, instanţa a decis amânarea cauzei pentru data de 9 noiembrie.

Procese peste procese

După un proces care a durat 18 ani, UAIC a preluat efectiv în 2015 Casa Universitarilor, clădire de patrimoniu despre care instanţa a stabilit că îi aparţine legal, dar care fusese în administrare privată încă din 1998.

Între firma care a administrat Casa Universitarilor şi UAIC a fost un conflict deschis în instanţe care datează încă din anul 1998, de când societatea semnase un contract de asociere în participaţiune cu Ministerul Educaţiei. Procesul s-a întins în instanţă, care a acordat imobilul când universităţii, când firmei.

Publicație: Evenimentul

 

Importantă conferință teologică, organizată de Mitropolie și UAIC la Iași și Neamț

 Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează în perioada 13-15 noiembrie, la Iași și Mănăstirea Neamț, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993).

În acest an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează, în perioada 13-15 noiembrie, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul. Evenimentul dedicat Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), care va reuni invitați de seamă din străinătate (Grecia, Marea Britanie și Franța) și din țară se va desfășura atât la Iași, cât și la Mănăstirea Neamț.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Colocviul „Întâlnirea cu duhovnicul” își propune să aducă în fața conștiinței creștinilor (laici, clerici și monahi) chipurile unor părinți duhovnicești care au avut o puternică influență asupra numeroșilor ucenici pe care i-au îndrumat, atât în mănăstiri, cât și în lume. În acest an, evenimentul va omagia personalitatea Părintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Essex, Marea Britanie.

Participanții, veniți din mai multe zone ale Europei, sunt ierarhi, clerici, monahi și laici care, în mare parte, l-au cunoscut pe Părintele Sofronie și care ne vor aduce o mărturie despre acesta și învățăturile lui. Astfel, duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 16:00, la Centrul de Conferințe Agora (fost Providența) va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia vor conferenția Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafael Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica.

Evenimentul va fi transmis live pe portalul doxologia.ro și pe pagina de Facebook: FB/doxologia.ro/.

Publicație: Ziarul de Iași

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate