TUIASI a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri la licență, master și doctorat pentru admiterea din vară
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației Naționale un număr mai mare de locuri bugetate pentru admiterea din anul universitar următor, 2017-2018, la toate cele trei cicluri de licență. Comparativ cu anul trecut, numărul locurilor de la licență și master au crescut cu 6%, cea mai mare creștere înregistrându-se la doctorat, cu aproximativ 20%. În plus, TUIASI a primit în acest an peste 300 de locuri pentru studenții din Republica Moldova, în urma unui demers realizat la Ministerul Educației Naționale.
„Am realizat acest demers având în vedere poziționarea geografică a universității noastre, afinitățile culturale și lingvistice și, mai ales, solicitările venite din partea candidaților basarabeni și a oficialităților din Republica Moldova de a le asigura un număr mai mare de locuri la cele trei cicluri de studii universitare. De asemenea, am primit suplimentar un număr de 20 de locuri la licență și 14 la master pentru domeniile IT&C (Information Technology and Communications)”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
În ședința de joi, 27 aprilie 2017, a Consiliului de Administrație al TUIASI, locurile au fost repartizate pe facultăți și pe școli doctorale. Prin urmare, la studiile universitare de licență, numărul locurilor bugetate va varia între 160, cifra de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, la 360, numărul de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată. În ceea ce privește programele de master, locurile au fost repartizate după o grilă de la 110 la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor la 310 la Facultatea de Construcții și Instalații. La doctorat, cele mai multe locuri sunt la Școala Doctorală a Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, 25 de poziții, iar cele mai puține, cinci la număr, la Școala Doctorală a Facultății de Automatică și Calculatoare.
Și numărul locurilor cu taxă va fi mai mare decât în anii anteriori, dar acesta urmează să fie propus de către facultăți în perioada următoare pentru a fi validat la nivelul Consiliului de Administrație. „Alocarea de către minister a acestui număr de locuri bugetate ne mulțumește. Evident, obiectivul nostru îl reprezintă ocuparea în întregime a acestora și sper că noul sistem de admitere va ușura atingerea acestui obiectiv”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) este una dintre primele instituții de învățământ superior din țară care a modificat structura admiterii pentru anul universitar 2017 – 2018. TUIAȘI a ales implementarea unui model de admitere mai dinamic, cu o structură arborescentă, care înseamnă mai puține taxe pentru absolvenții de liceu care vor să devină politehniști, un sistem complex, informatizat integral, de repartizare a locurilor și candidaților, posibilitatea de a alege zeci de specializări printr-un singur formular și o mai echitabilă distribuție a studenților pe locurile facultăților.
Admiterea va consta în depunerea unui singur dosar și plata unei singure taxe de înscriere, candidații putând opta pentru toate specializările de la toate facultățile Universității Tehnice, urmând a fi repartizați pe baza mediilor și a opțiunilor.
Publicație: Ziarul de Iași și Ziarul de Iași și Bună Ziua Iași
Studentii de la USAMV Iasi participa la Agronomiada 2017
Un numar de 54 studenti ai Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Ion Ionescu de la Brad din Iasi vor participa, în perioada 4-7 mai 2017, la cea de-a XXIX-a editie a concursului profesional-stiintific si sportiv, Agronomiada. Competitia se adreseaza tinerilor agronomi din tara. In acest an, manifestarea este gazduita de USAMV Bucuresti.
"Studentii vor concura la numeroase discipline din cadrul specializarilor: Agricultura - fitotehnie, entomologie, silvicultura, Biologie - botanica, Horticultura - floricultura, legumicultura, Peisagistica - proiectare peisagera, Zootehnie - tehnologia cresterii pasarilor, nutritia si alimentatia animalelor, Ingineria produselor alimentare - biochimie, tehnologia carnii si a produselor din carne, Medicina veterinara - fiziologie, parazitologie, Controlul si expertiza produselor alimentare - controlul calitatii produselor de origine vegetala, Ingineria mediului - poluarea apei si solului, Biotehnologii - microbiologie aplicata, Inginerie economica în agricultura - managementul proiectelor în agricultura si dezvoltare rurala", a transmis conf. univ. dr. Vasile Stoleru, Prorector cu activitati sociale, studentesti si relatii cu alumni de la USAMV Iasi.
De asemenea, vor fi si patru sectiuni sportive: fotbal, tenis de câmp, tenis de masa mixt si streetball. De reamintit ca, anul trecut la aceeiasi manifestare, delegatia de la Agronomia ieseana a fost formata din 36 de studenti dintre are s-au întors cu 18 premii si mentiuni. Studentii ieseni au reusit sa fie pe primul loc la specializarile din cadrul Horticulturii, Industriei alimentare, Zootehniei si Medicinei veterinare.
Publicație: Bună Ziua Iași și Evenimentul
Studiu: România are cei mai puţini tineri cu studii superioare absolvite. Specialiştii spun că nu ne mai permitem luxul de a învăţa
Doar 25,6% din românii cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani au studii superioare, situând astfel România pe ultimul loc din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu Eurostat. Specialiştii spun că tinerii nu-şi mai permit o educaţie şi decid să părăsească sistemul de învăţământ mult mai devreme.
Uniunea Europeană se mândreşte însă cu faptul că procentul persoanelor cu vârsta între 30 şi 34 de ani, care au absolvit studii superioare, a crescut mult în ultimii ani. În timp ce în 2002 acesta era de 23,6%, anul acesta a crescut la 39,1%. Astfel, a ajuns foarte aproape de obiectivul fixat prin strategia de dezvoltare UE numită „Europe 2020”.
Studiul publicat de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, arată că ţările membre care au cea mai mare rată de absolvire a învăţământului terţiar sunt: Lituania (58,7%), Luxemburg (54,6%), Cipru (53,4%), Irlanda (52,9%) şi Suedia (51%). La polul opus, cu cele mai mici rate de absolvire, se află România (25,6%), Italia (26,2%), Croaţia (29,5%) şi Malta (29,8%).
România mai are 3 ani să îndeplinească obiectivul setat de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte învăţământul superior
”Pentru generaţiile care au terminat facultatea în perioada 2007-2010 (aproximativ) avem una dintre cele mai scăzute rate de absolvire a învăţământului terţiar din EU. Aceasta e perioada în care numărul studenţilor înmatriculaţi şi al absolvenţilor în România a fost cel mai mare. Numărul record de absolvenţi se păstrează pentru 2011 şi 2012 probabil după care scade. Cu alte cuvinte, în momentul de vârf am fost tot în coada Europei. Iar momentul ăsta de climax educaţional nu a produs creşterea calităţii resursei umane ci scăderea relevanţei diplomelor de studii superioare motivând, parţial, declinul ulterior.”, a explicat profesorul Adrian Hatos, de la Universitatea din Oradea.
Acesta a adăugat că tinerii români nu-şi mai permit o educaţie şi decid să părăsească sistemul de învăţământ mult mai devreme, chiar şi după clasa a VIII-a sau a X-a, iar soluţia la această problemă ar putea fi o finanţare progresivă a şcolilor.
Strategia Uniunii Europene pentru Educaţie a fixat pentru fiecare sat membru o ţintă pentru 2020, iar în timp ce ţări ca Lituania şi Luxemburg şi-au îndeplinit şi depăşit obiectivul fixat, România mai are circa 4 procente, înregistrând o mică scădere faţă de anul trecut.
18,5% din români părăsesc timpuriu sistemul de învăţământ
„Nu sunt destule locuri la cămin, destule ajutoare sociale. Până anul ăsta bursele erau mici şi puţine. Ar trebui finanţat mai bine sistemul educaţional”, spune şi preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR), Vlad Cherecheş.
Prin comparaţie cu anul 2006, proporţia tinerilor care părăsesc timpuriu sistemul de învăţământ a scăzut în 2016, în toate ţările membre cu excepţia Republicii Cehe, Slovacia şi România.
Procentajul cel mai mic în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ, s-a înregistrat în Croaţia (2,8%). Au urmat apoi Litunia (4,8%), Slovenia (4,9%) şi Polonia (5,2%). România este situată pe locul 3 cu 18,5%, înaintea ei aflându-se Spania cu 19% şi Malta 19,6%.
„Adevărul” a încercat să ia o reacţie cu privire la rezultatele studiului şi de la reprezentanţii Ministerului Educaţiei însă aceştia au declarat că nu ştiu nimic despre acest raport.
Publicație: Adevărul
|