Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
03/08/2026
Revista presei, 4 și 6 noiembrie 2017

 
 
  banner revista presei

„Ne trebuie o strategie de ţară. Noi, nici cu Basarabia nu ştim ce vrem să facem!“

 Oricât de frustă pare, aceasta a fost una din concluziile conferinţei internaţionale „Provocări de securitate în sud-estul Europei“, de ieri de la Universitate. Dezbaterile şi expunerile au acoperit subiecte de la Brexit şi Ucraina până la reţele de socializare şi (in)dependenţă energetică.

Conflictele în derulare, precum cel din estul Ucrainei, sau „îngheţate”, ca în Transnistria, dar şi cele trecute - Kosovo, Georgia - menţin sud-estul Europei în categoria zonelor vulnerabile. Mai mult, confruntările militare sunt dublate astăzi de războiul nevăzut care se poartă cu tot mai multă încrâncenare dincolo de monitoarele compu­terelor: atacurile cibernetice. Aceasta a fost, foarte pe scurt, tema conferinţei internaţionale care a avut loc ieri la Palatul Universitar din Copou. Evenimentul, organizat de New Strategy Center, Universităţile „Al.I. Cuza” şi „Gh. Asachi” şi Primăria Municipiului Iaşi, a avut ca invitaţi îndeosebi experţi în domeniul apărării contra ata­curilor informatice, alături de oficialităţi precum Victor Micula, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, şi Abigail Rupp, adjuncta şefului Misiunii, Ambasada SUA la Bucureşti.

Centenarul relaţiilor româno-americane

În debutul conferinţei, în Sala Paşilor Pierduţi a fost vernisată o expoziţie de fotografii şi documente de arhivă reunite sub titlul „100 de ani de parteneriat militar între România şi Statele Unite ale Americii şi contribuţia Crucii Roşii în Primul Război Mondial“. Senatoarea Iulia Scântei, curatorul expoziţiei, a subliniat că statul român a supravieţuit încercărilor de acum un secol datorită rezistenţei Iaşului şi Moldovei, iar Abigail Rupp a amintit şi de aniversarea a 20 de ani de parteneriat strategic România-SUA. „Iaşul se află astăzi la frontiera estică a UE şi alianţei NATO. Prin urmare, importanţa geostrategică a oraşului nostru nu a dispărut după 100 de ani. Din contră, ea s-a consolidat şi faptul că acest vernisaj este urmat de prima conferinţă de securitate din sud-estul Europei care se organizează la Iaşi la 27 de ani de la căderea comunismului spune ceva despre rolul şi viitorul acestui oraş în cadrul UE şi al politicii strategice a alianţei NATO“, a spus Iulia Scântei.

„La un click de următoarea ameninţare“

Conferinţa a debutat cu alocuţiunile rectorilor celor două universităţi, respectiv Mihaela Onofrei („Al.I. Cuza“) şi Dan Caşcaval (Tehnică), urmate de cea a primarului Mihai Chirica. „Securitatea nu este o politică de cabinet, ci este o politică de casă, de cameră, de bucătărie pentru fiecare dintre noi, românii, pentru că în felul acesta putem să ne ducem mai departe naţiunea“, a afirmat edilul Iaşului. Victor Micula a explicat de ce Republica Moldova este prioritatea numărul 1 a politicii externe româneşti, deşi din sală s-au adus reproşuri că ajutoarele financiare acordate Chişinăului ajung la clasa politică, aceeaşi, şi nu întotdeauna acelor segmente proeuropene. În cuvântul său, Abigail Rupp a mulţumit României şi a menţionat numele ţării noastre între cele ale statelor care alocă 2 la sută din PIB pentru apărare. Tomasz Daborowski, de la Centrul polonez de Studii Europene (OSW), a vorbit despre un alt tip de ameninţare - cea de natură energetică. El a prezentat o proiecţie a evoluţiei necesarului energetic la nivelul UE, bazat momentan pe importurile de gaze ruseşti. Deborah Sanders, de la King’s College Londra, a arătat că Vestul nu s-a implicat pe cât ar fi trebuit în conflictele din Ucraina şi din Georgia. În schimb, a spus ea, după Brexit, Regatul Unit tot în Europa şi în NATO va rămâne.

Ne lipseşte o viziune de interes naţional

Concluziile primei părţi a conferinţei au fost prezentate de prof.dr. Gheorghe Iacob, prorector al Universităţii „Cuza“: „Criza sistemului de securitate are mai multe ca­uze: precedentul Kosovo, criza economică, crizele din Geor­gia şi Ucraina, proiectul Putin şi ofensiva Rusia, de­fen­siva administraţiei Obama, populisme tip Berlusconi, criza UE, - creşterea numărului de sceptici, critici etc. -, creşterea rolului manipulării popu­laţiei apropo de media, războiul informatic. În privinţa României, trecutul ne spune că în momentele de criză am fost prinşi mereu nepregătiţi. Apoi, când am avut curaj, iniţiativă, ne-a ajutat şi contextul, poate şi destinul. În fine, fără sacrificii nu s-a putut obţine niciodată recunoaşterea drepturilor istorice.“ Prorectorul Iacob a mai spus că sunt necesare mai multă iniţiativă, mai mult curaj, mai multă demnitate, solidaritate în lumea politică - „cred că, aşa cum a fost înainte de Primul Război Mondial şi în perioada interbelică, ar trebui să avem aceeaşi viziune de interes naţional!“ - o nouă strategie şi un nou proiect de ţară. „Or, noi nu ştim nici cu Basarabia ce vrem să facem“, a punctat istoricul, în aplauzele sălii.

Cui îi arătăm cine suntem?

În cea de-a doua parte a zilei, începând cu ora 13.30, a avut loc conferinţa „Securitatea cibernetică şi provocările în creştere în acest moment“, în cadrul căreia s-a discutat despre importanţa siguranţei pe Internet în general, despre modul în care reţelele sociale ne pot afecta în mod particular, dar şi cum pot acestea să influenţeze inclusiv rezultatele unor alegeri. Discuţiile au fost moderate de către Daniel Condurache, prorector al Universităţii Teh­nice, care a oferit o imagine de ansamblu a Internetului, de la momentul apariţiei acestuia ca proiect militar. Cel de-al doilea moderator, Adrian Iftene, decan al Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii „Cuza“, a vorbit despre reţelele sociale şi pericolul la care ne expunem atunci când nu avem discernământ în privinţa infor­maţiilor personale pe care le furnizăm pe Internet. În cadrul conferinţei au mai participat şi Laura G. Brent, Cyber Defence Officer din cadrul unei divizii NATO, care a vorbit despre planurile şi colaborările NATO din acest moment. De asemenea, Gabriel Dinu, de la Serviciul Român de Informaţii, a prezentat modul în care un stat sau un oraş poate fi paralizat în cazul unui atac cibernetic. La întâlnire au mai participat şi Tal  Pavel, cercetător în cadrul International Institute for Counter-Terrorism din Israel, Dragoş Gavriluţ, de la Facultatea de Informatică din cadrul UAIC, şi Cristian Amarandei, de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare TUIAŞI. (Radu MEŞNIŢĂ, Andrei MIHAI)

Publicație : Ziarul de Iași  și Ziarul de Iași  și Adevărul și Bună Ziua Iași

 

Casa Studenţilor, la împlinirea a 60 de ani, a inaugurat o sală cu numele regizorului Aurel Luca

Evenimentele organizate de Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi (CCS) cu ocazia împlinirii a 60 de ani de activitate au început de ieri, prima manifestare cuprinsă în cadrul evenimentelor CCS60 fiind inaugurarea sălii Aurel Luca, fosta sală Ludic.

Înainte de inaugurare, în ca­drul conferinţei de deschidere a evenimentelor organizate de CCS, Bogdan Cruceanu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor, a oferit premiul pentru câş­tigătorul concursului organizat de CCS. Astfel, Mihai-Adrian Andrei, student în anul III la Facultatea de Mecanică din cadrul TUIAŞI, va putea intra gratuit la toate evenimentele găzduite de CCS în perioada următoare, indiferent dacă sunt sau nu organizate de instituţia culturală. La conferinţa de deschidere au participat şi reprezentanţi ai ligilor studenţeşti din Iaşi, ligi care s-au implicat, de asemenea, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia împlinirii celor 60 de ani de acti­vitate ai CCS. Astfel, au participat reprezentanţi ai USR, ANOSR şi UNSR, care au vorbit despre importanţa Casei de Cultură pentru activităţile desfăşurate de organizaţiile studenţeşti.

După conferinţa de presă, în prezenţa soţiei regretatului regizor Aurel Luca, a avut loc inaugurarea Sălii Aurel Luca şi a colţului dedicat activităţii acestuia. De asemenea, a fost amenajată o vitrină cu numeroasele trofee obţinute de către Aurel Luca şi de către trupa de teatru Ludic. În loc de un moment de recu­legere, membrii trupei Ludic au aplaudat pentru întreaga carieră şi activitate a maestrului.  Evenimentele CCS 60 vor continua şi astăzi. Duminică, printre cele mai importante evenimente se numără Concertul Trupei Vama şi spectacolul şi jocul de lumini laser de la CCS Iaşi. Luni va avea loc spectacolul Folcloric „Doina Carpa­ţilor“.

Publicație : Ziarul de Iași  

Workshop despre inteligenţa artificială la Universitatea Tehnică

 Specialişti de la compania Intel le vor vorbi studenţilor Universităţii Tehnice „Gh. Asachi“ (TUIAŞI) despre Machine Learning, în cadrul unui workshop organizat pe data de 8 noiembrie. 

Evenimentul urmează să se desfăşoare în sala de conferinţe A03 din Corpul T, corpul de clădire al Rectoratului, sală aflată la parter, în intervalul orar 14-18.30. Workshopul  are ca obiective prezintarea elementelor de bază ale conceptelor de Machine Learning şi Deep Learning, dar şi iniţierea tinerilor în cele mai noi medii de dezvoltare ale acestui gen de aplicaţii optimizate pentru Arhitectura Intel, cum ar fi TensorFlow and Keras.

Prezentarea urmează să fie susţinută de către experţi de la compania Intel şi deepsense.ai. În programul Intel pentru Inteligenţă Artificială, care este parte a Academiei Intel Nervana AI. Intel lucrează cu universităţi din întreaga lume pentru a asigura accesul studenţilor şi specialiştilor în analiza datelor, dar şi a dezvoltatorilor de aplicaţii, fiind organizate frecvent prezentări educaţionale ale noile tehnologii şi medii de dezvoltare a aplicaţiilor. Înscrierile la workshop se pot face prin completarea unui formular pe site-ul universităţii.

 Publicație : Ziarul de Iași  

Ana Blandiana vine la Zilele Bibliotecii Centrale Universitare

Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ (BCU Iaşi), care vor avea loc în perioada 10-12 noiembrie, vor aduce pentru cititori o serie de dezbateri pe teme actuale din domeniul culturii şi patrimoniului cultural. Manifestările organizate de BCU au drept scop „omagierea excelenţei profesionale şi continuitatea acedemică“.

Astfel, subiectul central al dezbaterilor şi evenimentelor din acest an va fi biblioteca şi „cultura memoriei“. În cadrul evenimentului vor participa bibliotecari din întreaga ţară, personalităţi culturale şi ştiinţifice, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor. Conferinţa inaugurală, care va avea loc pe data de 10 noiembrie, va fi susţinută de Ana Blandiana. De asemenea, în cadrul manifestărilor vor fi organizate o sesiune de comunicări ştiinţifice, la care sunt anunţate 28 de lucrări ale bibliotecarilor din Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Oradea, Mangalia, Suceava, sau Piteşti şi va avea loc o masă rotundă cu tema „Biblioteca şi abuzurile memoriei în regimurile totalitare“, la acest eveniment urmând să participe reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi învăţământ din ţară. Sâmbătă, pe 11 noiembrie, începând cu ora 15, în Aula BCU vor avea loc proiecţia filmului documentar „Ţine, Doamne, partizanii, până vin americanii!“, realizat de Dragoş Zămosteanu, şi concertul „Omagiu Maestrului Ioan Pavalache (1927-2007)“, susţinut de Corul Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale a Universităţii de Arte. Ieşenii vor putea vizita sălile Bibliotecii în cadrul Zilei Porţilor deschise, care va avea loc duminică. Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Publicație : Ziarul de Iași

Sesiune de informare privind oportunitatile de finantare din cadrul actiunilor Marie Sklodowska-Curie, la Universitatea Tehnica din Iasi

Astazi, 4 noiembrie 2017, de la ora 9:30, în sala de conferinte a Rectoratului Universitatii Tehnice (TUIASI) "Gheorghe Asachi" din Iasi, Corpul T, este programata sesiunea de informare privind o serie de oportunitati de finantare prezentate de catre Agentia Executiva pentru Cercetare a Comisiei Europene.

Reprezentantii acesteia vor vorbi despre oportunitatile de finantare din cadrul actiunilor Marie Sklodowska-Curie, care finanteaza colaborarea pe termen lung între institutiile academice si ne-academice (institutii de învatamânt superior, organizatii de cercetare, sectorul privat, asociatii), prin încurajarea mobilitatii transfrontaliere si inter-sectoriale.

"Parte din Orizont 2020, programul-cadru al Uniunii Europene (UE) pentru cercetare si inovare, actiunile Marie Sklodowska-Curie finanteaza colaborarea pe termen lung între institutiile academice si ne-academice (institutii de învatamânt superior, organizatii de cercetare, sectorul privat, asociatii), prin încurajarea mobilitatii transfrontaliere si inter-sectoriale. Programul sustine formarea si dezvoltarea carierei personalului din toate domeniile cercetarii si inovarii, de la cercetarea de baza pâna la preluarea rezultatelor pe piata", au transmis oficialii TUIASI.

Publicație : Bună Ziua Iași

 Cum să recunoşti dintr-o privire un student depresiv?

Universitatea „Cuza“ pregăteşte cadrele să recunoască şi să ajute astfel de persoane,mai numeroase în ultimii ani.

Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi organi­zează pe data de 10 noiembrie un curs gratuit care este destinat profesorilor şi angajaţilor din servicii suport, prin care să îi ajute pe aceştia să recunoască semnele unor perioade problematice în vieţile studenţilor.

Bazându-se pe o statistică ce spune că aproximativ unul din cinci studenţi va trece, în timpul facultăţii, prin momente dificile în plan personal, reprezentanţii UAIC vor să îi pregătească pe profesori şi pe ceilalţi angajaţi să poată să deschidă un dialog cu studenţii, să facă primul pas în soluţionarea unei probleme care i-ar putea împinge pe aceştia spre marginalizare, abandon şcolar sau chiar probleme pe termen mai lung. Cursul va fi susţinut de consilierii în carieră ai universităţii, specializaţi în oferirea de sprijin pentru depăşirea situaţiilor problematice la nivel personal sau profesional.

„Intuitiv, cei care interacţionează mai des cu studenţii îşi pot da seama atunci când cineva trece printr-o perioadă mai grea. Câteva semne ar fi: absentarea de la cursuri, apatia, schimbări de comportament, lipsa de atenţie, dezinteresul pentru aspectul fizic“, a precizat Irina Şubredu, psiholog în cadrul Departamentului Servicii pentru Studenţi şi Absolvenţi. În lipsa informaţiilor sau a pregătirii de specialitate, atât colegii, cât şi profesorii sau administratorii de cămin ezită să abordeze persoana afectată, mai ales că o abordare greşită poate provoca mai multă suferinţă. Cursul îşi propune să ofere câteva instrumente de bază pentru iniţierea contactului cu studentul, informaţii despre care ar putea fi următorii paşi, dar şi o mai bună conştientizare a importanţei de a interveni cât mai rapid în astfel de cazuri.

„Identificarea timpurie a oricăror dificultăţi este esenţială în a preveni situaţii mult mai grave. Trei sferturi din dificultăţile de sănătate mintală debutează înainte de 25 de ani, iar în loc să primească ajutor, tinerii sunt stigmatizaţi şi izolaţi“, a adăugat Irina Şubredu. La o lună după prima întâlnire va avea loc o nouă şedinţă, pentru a identifica aspectele practice şi punctuale întâlnite de către aceştia.

Publicație : Ziarul de Iași

Profesorul român care are propriul laborator la Universitatea Shizuoka din Japonia. „Reuşim să controlăm structurile la nivel de nanometru“

Un absolvent al Facultăţii de Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Daniel Ioan Moraru, este extrem de implicat în domeniul nanoelectronicii la Universitatea Shizuoka din Japonia. La începutul anilor 2000, tânărul le ţinea lecţii de fizică unor elevi de şcoală gimnazială şi de liceu din judeţul Iaşi.

Daniel Ioan Moraru, un păşcănean în vârstă de 39 de ani, are propriul laborator de cercetare în domeniul nanoelectronicii la Universitatea Shizuoka din Japonia.

Absolvent al Facultăţii de Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Daniel Moraru şi-a construit, în ultimii 13 ani, o carieră solidă la peste 10.000 de kilometri distanţă de România, la Universitatea Shizuoka din Japonia. Realizarea a fost posibilă datorită unui parteneriat vechi de aproape 20 de ani dintre universitatea din Iaşi şi cea din Japonia. Astfel, în 2004, tânărul masterand Daniel Moraru, ajuns profesor de fizică în liceul în care a învăţat în Paşcani, începea un doctorat în domeniul nanoelectronicii la Universitatea Shizuoka.

Profesor la trei şcoli din Iaşi

Daniel Moraru şi-a încheiat studiile la Facultatea de Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi în 2003. Încurajat din familie spre educaţie şi predare, cu modelul mamei sale profesor de franceză, tânărul absolvent a ales o carieră didactică. După absolvire, a obţinut prin titularizare un post de profesor „acasă“, în şcoala în care a studiat până în clasa a XII - a, la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Paşcani, în prezent colegiu.

„În 2001 am dat licenţa, iar în 2003 am terminat masteratul în domeniul de fizica plasmei. În timpul masteratului am obţinut, prin titularizare, post la Şcoala «Ion Creangă» din Iaşi, în primul an, şi în al doilea an la Colegiul «Emil Racoviţă» din Iaşi. După absolvire, am obţinut post la Liceul «Mihail Sadoveanu» din Paşcani. A fost o experienţă foarte plăcută şi reuşită. Câteodată am o nostalgie faţă de predarea la liceu şi la şcoala generală. Copiii sunt mult mai activi şi mai bucuroşi să înveţe lucruri noi, decât mulţi studenţi în anii de facultate. După primul an în care am predat la Paşcani, am obţinut bursa în Japonia şi am plecat“, a povestit profesorul. În baza unor relaţii academice dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi Universitatea Shizuoka, Japonia, în urma unor interviuri derulate pe parcursul a nouă luni, în 2004, păşcăneanul a accesat o bursă doctorală oferită de Guvernul nipon. „Acolo m-am specializat pe nanoelectronică, adică electronică la nivel de nanometru, care este a mia parte dintr-un micrometru. Cu facilităţile care sunt disponibile la universitate, noi construim astfel de structuri. Le măsurăm proprietăţile electrice, magnetice şi termice. Pe parcursul a 13 ani, de când sunt acolo, am reuşit să controlăm structurile la nivel de nanometru şi chiar un pic mai mult, la nivel atomic să zicem“, a mai precizat Moraru.

Profesor în Japonia, la o clasă internaţională

Din 2007, după finalizarea doctoratului, profesorul român a continuat să facă cercetare în domeniul nanoelectronicii şi a urmat studii post-doctorale încă cinci ani. În 2012, Daniel Moraru a devenit profesor asistent în Universitatea Shizuoka, cea care l-a adoptat. Aici, în urma unor aplicaţii către Guvernul Japoniei, păşcăneanul a câştigat fondurile necesare pentru înfiinţarea unui laborator. În cadrul acestuia, alături de alţi profesori şi studenţi, Daniel Moraru dezvoltă funcţionalităţi noi.

„Trebuie să recunosc că şi universitatea furnizează fonduri ca să-ţi concepi laboratorul. Eu am primit timp de trei ani fonduri suplimentare pentru dotarea acestuia cu cele necesare. În echipa mea, personajele principale sunt studenţii. Am colaborări şi cu alţi profesori, dar cei mai importanţi sunt studenţii. Ei fac munca cea mai grea de cercetare, de prelucrare, de analize şi am noroc că sunt studenţi foarte buni, foarte muncitori“, a mai subliniat profesorul. În echipa profesorului păşcănean lucrează, în prezent, şapte studenţi din Japonia, doi studenţi din India, un student din Indonezia şi doi din Bangladesh. În timp, au fost implicaţi în proiectele sale inclusiv studenţi români, prin programe europene. Chiar şi specialistul sub îndrumarea căruia Daniel Moraru şi-a realizat doctoratul la Universitatea Shizuoka, Michiharu Tabe, profesează acum în echipa fostului său student. „Domnul profesor a ieşit la pensie, dar suntem încă în colaborare. După 13 ani de când am început doctoratul, s-au inversat rolurile. Acum dumnealui lucrează în laboratorul meu, în postura de profesor emeritus“.

Viaţa într-un alt colţ de lume

Daniel Moraru a plecat în Japonia alături de soţia sa, la rândul său absolventă a Facultăţii de Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. „Fără ea mi-ar fi fost dificil să iau decizia asta“, a punctat profesorul. El spune că susţinerea familiei a jucat un rol esenţial în alegerea pe care a făcut-o pentru a-şi urma şi dezvolta pasiunea. Soţii Moraru au o fiică în vârstă de 10 ani, născută în Japonia.

„Acomodarea s-a produs treptat. Când eram student trebuia să mă concentrez pe cercetare, pe studiu, pe prezentarea la conferinţe, şi asta m-a cam desprins de lumea socială. Treptat, diferenţele au devenit foarte vizibile. Japonia este o ţară cu totul deosebită faţă de orice altă ţară. Oamenii sunt puţin timizi dacă e să comunice în engleză, dar pe de altă parte sunt foarte politicoşi şi primitori. Te ajută în orice situaţie şi nu am simţit niciodată vreo presiune socială, vreo teamă sau vreun stres“, a mai spus Daniel Moraru. În ultimii 13 ani, activitatea profesorului român, cercetător şi cadru didactic la Universitatea Shizuoka, a fost recunoscută prin mai multe premii internaţionale.

Publicație : Adevărul

Targul International de Inventii si Idei Practice, organizat de Universitatea Tehnica din Iasi

Societatea Inventatorilor din România (SIR) organizeaza Târgul International de Inventii si Idei Practice intitulat INVENT - INVEST 2017, editia a VIII-a, în perioada 12-15 noiembrie 2017, la Palatul de Cultura din municipiul Ungheni, Republica Moldova.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primariei si Consiliului Raional Ungheni, sub patronajul Universitatii Tehnice (TUIASI) "Gheorghe Asachi" din Iasi, Academiei de Stiinte a Moldovei, Ministerului Cercetarii si Inovarii, Agentiei de Stat pentru Proprietate Intelectuala, Agentiei pentru Inovare si Transfer Tehnologic, Agentiei de Dezvoltare Regionala si Universitatii Academiei de Stiinte a Moldovei. Totul cu sustinerea Camerei de Comert si Industrie, agentilor economici si a autoritatilor locale din regiune.

"Târgul International de Inventii si Idei Practice INVENT - INVEST 2017 este un eveniment stiintific ce reuneste o expozitie de produse inovative si de idei practice cu prelegeri si dezbateri pe teme economice si antreprenoriale în cadrul Forumului Regional (din data de 13 noiembrie 2017). Acestea vor contribui la afirmarea si promovarea creativitatii tehnice, cu scopul de a implementa noile tehnologii, produsele si serviciile prezentate. Deschiderea oficiala a Targului va avea loc în data de 12 noiembrie, ora 12:00. Expozitia va putea fi vizitata între 12-14 noiembrie, in intervalul orar 11:00-16:00. Sunt invitati sa participe cercetatori din mediul tehnico-stiintific, institutii publice, agenti economici, cât si toate persoanele interesate de inovatie", au precizat oficialii TUIASI.

Publicație : Bună Ziua Iași

Studentii unei mari universitati iesene au parte de prezentarea elementelor de baza ale ultimelor concepte legate de Inteligenta Artificiala

 Universitatea Tehnica (TUIASI) "Gheorghe Asachi" din Iasi gazduieste miercuri, 8 noiembrie 2017, între orele 14:00-18:30, workshop-ul "Machine Learning". Acesta îsi propune sa prezinte elementele de baza ale conceptelor de Machine Learning si Deep Learning si initierea tinerilor în cele mai noi medii de dezvoltare ale acestui gen de aplicatii optimizate pentru Arhitectura Intel, cum ar fi TensorFlow and Keras. Prezentarea va fi sustinuta de experti de la compania Intel si deepsense.ai.

"La eveniment se va discuta despre: elemente de baza ale conceptelor de Machine Learning (ML) si Deep Learning (DL), aplicatii reale ale conceptelor de ML si DL, aplicatii ale retelelor neuronale convolutionale (CNN) în recunoasterea imaginilor, respectiv îmbunatatirea performantelor aplicatiilor de ML în medii de dezvoltare optimizate pentru arhitectura Intel", spun organizatorii.

Discutiile vor avea loc în Sala de Conferinte A03 din Corpul T (Rectorat), parter de la TUIASI. Workshop-ul face parte din programul "Intel Student Developer Program for AI" si este organizat si sustinut în cooperare cu deepsense.ai. În programul Intel pentru Inteligenta Artificiala (IA), care este parte a Academiei Intel Nervana AI, Intel lucreaza cu universitati din lumea întreaga pentru a asigura accesul studentilor, specialistilor în analiza datelor si dezvoltatorilor de aplicatii deopotriva la prezentari educationale si la noile tehnologii si medii de dezvoltare a aplicatiilor si la workshop-uri.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate