Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
05/08/2026
Revista presei, 8 decembrie 2017

 
 
  banner revista presei

ATENTIE! Cele mai importante anunturi pentru studentii de la Universitatea Cuza! Rectorul Mihaela Onofrei vine la BZI LIVE

Vineri se anunta o noua emisiune speciala la BZI LIVE. In studioul emisiunii, prezentata de Valentin Hutanu, va veni rectorul Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC), din Iasi, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei. Emisiunea va putea fi urmarita in direct de toti cei care acceseaza pagina de facebook https://www.facebook.com/cotidianul.bzi, vineri, de la ora 13.00. Nu ratati emisiunea! Rectorul Mihaela Onofrei va face in exclusivitate cateva anunturi extrem de importante pentru studentii de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.

Daca aveti intrebari pe care vreti sa le adresati invitatului nostru, lasati-le aici la rubrica de comentarii sau pe pagina de facebook a ziarului si veti primi raspunsurile in direct. Primele emisiuni BZI LIVE au fost un real succes, adunand fiecare in parte zeci de mii de vizualizari.

Publicație : Bună Ziua Iași

 

Cel mai SENSIBIL si MERITORIU eveniment al ANULUI, organizat de ISJ Iasi! In prim-plan au fost cele mai importante DOAMNE ale EDUCATIEI iesene

 Pentru cel de-al VI-lea an consecutiv, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi a organizat traditionalul eveniment intitulat Gala Excelentei in Educatie • Anul acesta, manifestarea s-a derulat ieri (joi, 7 decembrie 2017 - n.r.) in Aula "Haralamb Vasiliu" a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) "Ion Ionescu de la Brad" • Cu aces prilej, trei DOAMNE ale Educatiei iesene, anume prof. dr. Genoveva Farcas - inspector general, prof. dr. Camelia Gavrila - deputat PSD si presedinte al Comisiei pentru Invatamant, Stiinta, Tineret si Sport din Camera Deputatilor, respectiv prof. univ. dr. Mihaela Onofrei - ordonator de credite si rector interimar al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" s-au aflat in prim-planul elegantei si meritoriei actiuni dedicate celor mai buni si performanti elevi si profesori din judet

Pentru cel de-al VI-lea an consecutiv, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi a organizat evenimentul intitulat Gala Excelentei in Educatie. Manifestarea s-a derulat ieri (joi, 7 decembrie 2017 - n.r.) in Aula "Haralamb Vasiliu" a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) "Ion Ionescu de la Brad".

Cu aces prilej, trei DOAMNE ale Educatiei iesene, anume prof. dr. Genoveva Farcas - inspector general, prof. dr. Camelia Gavrila - deputat PSD si presedinte al Comisiei pentru Invatamant, Stiinta, Tineret si Sport din Camera Deputatilor, respectiv prof. univ. dr. Mihaela Onofrei - ordonator de credite si rector interimar al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) s-au aflat in prim-planul elegantei si meritoriei actiuni dedicate celor mai buni si performanti elevi si profesori din judet.

In cadrul acestei ceremonii au fost premiati 226 de profesori indrumatori si 341 de elevi olimpici atat la concursuri nationale, cat si internationale. De asemenea, a fost decernat si titlul de "Elev al Anului" care i-a revenit Malinei Irina Strugaru - clasa a XII-a la Colegiul National Iasi.

"Ne aflam la cea de a VI-a editie a celui mai important eveniment educational anual pe care il organizeaza Inspectoratul Scolar Judetean Iasi. In cadrul acesteia i-am premiat si le-am aratat recunoasterea celor mai buni elevi si profesori din judetul nostru. In plus, cu aceasta ocazie am lansat si revista Excelsior, cea care prezinta gandurile si impresiile acestora. Evenimentul este unul de mare amploare si pe aceasta cale tin sa le multumesc autoritatilor locale care ne-au sprijinit, mediului academic, dar si agentilor economici. Este momentul in care ne aratam consideratia fata de Excelenta din Educatia ieseana", a transmis sefa ISJ, prof. dr. Genoveva Farcas.

Pe de alta parte, prof. dr. Gavrila a tinut sa arate importanta unor asemenea actiuni. "Este un eveniment de mare importanta si care a devenit traditie. Am pornit acest proiect in 2012 si in fiecare an s-a adaugat cate ceva. Desigur, dincolo de pemierea elevilor olimpici si a profesorilor lor in timp am adaugat si premierea proiectelor scolii... Scoala inseamna si performanta si glorie, dar si a invata sa fii cetatean si sa-ti pese de ceilalti si sa te integrezi in comunitate", a reliefat aceasta.

In final, dar nu in cele din urma, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonatorul de credite si rectorul interimar al Universitatii Cuza a avut un discurs motivational, emotionant si pragmatic, in special pentru tinerii prezenti la manifestare.

"Am ramas profund impresionata de invitatia domnului primar Mihai Chirica la ceremoniile derulate pe 1 decembrie, de Ziua Nationala, la Iasi. Pe de alta parte, am avut placerea sa ascult un discurs al unui tanar, la acel moment, discurs care era plin de emotie, patriotism si luciditate, dar si de atasament fata de orasul Iasi. Ma bucura faptul ca ISJ Iasi a organizat Gala Excelentei in Educatie intr-o universitate. De asemenea, le transmit celor din sala, in special elevilor, sa nu uite ca orasul nostru a dat prima universitate moderna si primul teatru modern si ca, doar impreuna putem reusi aici, acasa", a transmis, in esenta mesajului, profesorul Onofrei.

Urmariti pe www.bzi.ro un material video complet cu reactiile legate de Gala Excelentei in Educatie.

Publicație : Bună Ziua Iași

 Moment festiv la UMF: 138 de ani de învăţământ superior medical la Iaşi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a marcat ieri, de la ora 10, într-o ceremonie festivă, momentul debutului evenimentelor pentru celebrarea a 138 de ani de învăţământ superior medical la Iaşi. În compania reprezentanţilor celorlalte universităţi de stat din Iaşi, a primarului Mihai Chirica, a reprezentanţilor Institutului Francez şi a membrilor comunităţii academice a UMF Iaşi, manifestarea a început prin citirea unui fragment din discursul regelui Mihai şi prin ţinerea unui moment de reculegere în amintirea acestuia.

 În discursul său, prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, a rememorat împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea UMF, când acesta era student şi asista la festivităţile organizate cu acel prilej. „Au trecut 38 de ani şi iată că mă aflu tot în această Aulă, de asemenea la o manifestare importantă. Tot ce pot să vă împărtăşesc în acest moment este că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, trecutul devine din ce în ce mai clar şi mai important, ca o fotografie alb-negru care se transformă, treptat, într-una color. Dacă aş privi această fotografie, aş recunoaşte în ea pe toţi cei care au scris istoria medicinei şi a învăţământului medical ieşean. Pentru că fără aceşti oameni - medici cu har, care s-au dedicat întru totul profesiei şi bolnavului şi care aveau la ei în permanenţă ceea ce astăzi lipseste multora - o busolă morală, nu am sărbători astăzi 138 de ani de învăţământ medical superior de excelenţă la Iaşi“, a spus prof.dr. Viorel Scripcariu.

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a felicitat comunitatea academică în discursul său şi a mulţumit universităţii pentru că a decis să se implice în Programul Centenar al Primăriei, pe care l-a descris ca fiind realizat fără festivism, pentru ultima generaţie, renunţându-se la lucrurile care „se pierd în 24 de ore“ şi cu accent pe cele care rămân în memoria generaţiilor. „Lucrări scrise şi editate în acelaşi timp, atât din punct de vedere beletristic, cât şi istoric, tipărituri, filme şi alte lucruri care pot fi arhivate şi lăsate în memoria generaţiilor următoare ca un moment de glorie pentru istoria acestei ţări. După o sută de ani, nu mai contează ce mai punem. Probabil că, după anul 2018, vom rămâne România 100^, cu gândul, desigur, spre celelalte provincii româneşti care în momentul de faţă nu fac parte din trupul ţării“, a precizat primarul.

Evenimentul a fost moderat de dr. Richard Constantinescu, iar prof.dr. Cătălin Turliuc a vorbit despre rolul pe care l-au avut medicii în Primul Război Mondial. În cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc şi o dublă lansare de carte, volume editate şi prefaţate de dr. Richard Constantinescu de la UMF Iaşi - „Amintiri din Marele Război“ şi „Răniţi şi raniţe. Chirurgia Marelui Război“, parte din opera de război a lui Mihai Ştefănescu-Galaţi. Prima parte a Zilelor UMF s-a încheiat seara, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“, cu un eveniment care a devenit tradiţie, - „Balul iernii“, spectacol caritabil organizat de studenţii UMF Iaşi -, în folosul Casei de copii de la Bogdăneşti.

Publicație: Ziarul de Iași

 

Studenţi sprijiniţi cu bani ca să nu abandoneze facultatea

 Un astfel de proiect a fost lansat ieri la Facultatea de Medicină Dentară de la UMF. „Pentru mulţi tineri este dificil să facă faţă primului an de studiu“, motivează decanul Norina Forna.

Studenţii de anul I de la Me­dicină Dentară şi Tehnică Dentară vor fi sprijiniţi cu bani pentru a nu abandona studiile. „Pentru mulţi tineri este dificil să facă faţă primului an de studiu, mai ales la medicină, unde este foarte mult de învăţat. Trecerea şi adaptarea de la liceu la facultate este cu atât mai dificilă cu cât studentul provine din categorii defavorizate. Vorbim de orfani, tineri din mediul rural, din familii cu venituri mici sau cu părinţi plecaţi în străinătate. Şi exemplele pot continua. Pentru aceştia, riscul de abandon universitar este mai ridicat. În jur de 7% dintre studenţi renunţă la studii în primul an“, a declarat prof.dr. Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF Iaşi.

Sprijinirea studenţilor cu risc de abandon în primul an de facultate este obiectivul principal al proiectului demarat de Facultatea de Medi­cină Dentară Iaşi în octombrie 2017 şi finanţat integral de BIRD. Proiectul are denumirea „BeMeD­Tech - Prevenirea abandonului şcolar şi consilierea în alegerea traiectoriei în carieră pentru studenţii anului I de medicină dentară şi tehnică dentară“, şi o va­loare de aproximativ 340.000 de lei. „Am identificat deja 114 studenţi în anul I care se încadrează în aceste categorii de risc. În fiecare din cei trei ani de implementare a proiectului, 75 de studenţi de anul I, identificaţi ca având risc de abandon, vor participa la cursuri şi ateliere de lucru pe domenii specifice: ana­tomie, biochimie, fiziologie, morfologia dinţilor şi histologie. De asemenea, vor primi câte un atlas de anatomie umană şi unul de anatomie dentară. La acestea se vor adăuga consilierea profesională şi pentru orientare în carieră, activităţi de coaching şi dezvoltare personală, consiliere psihologică. În final, după 3 ani, ne propunem să reducem abandonul universitar cu 3 procente“, a încheiat prof.dr. Norina Forna, manager de proiect.

„Un astfel de proiect era necesar. Pentru mulţi dintre studenţi, primul an de fa­cultate este un şoc: e foarte mult de învăţat, cerinţele sunt mult mai mari faţă de liceu. Iar cei care nu au sprijin renunţă. Chiar e necesar ca studenţii cu risc de abandon să poată beneficia de cursuri remediale şi activităţi suport, pentru a nu abandona“, a punctat Alexandra Buz­dea, reprezentanta studenţilor de la Facultatea Medicină Dentară, prezentă la conferinţa de inaugurare a proiectului.

Publicație: Ziarul de Iași

 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate