Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
30/04/2025
Revista presei, 31 ianuarie 2018

 
 
  banner revista presei

Noul ministru al Educaţiei vrea să combată plagiatul cu cursuri de etică. Va reuşi?

Noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, a semnat, marţi, un ordin care prevede includerea în planurile de învăţământ, pentru toate programele de studii universitare din instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, a cursurilor de etică şi integritate academică.

"Începând cu anul universitar 2018-2019, cursurile de acest tip devin obligatorii în cadrul studiilor universitare de masterat şi doctorat, deoarece în aceste cicluri de studiu creaţia individuală şi cercetarea ştiinţifică au o pondere majoritară. Pentru studiile universitare de licenţă, cursul are deocamdată caracter opţional, întrucât partea de creaţie are o pondere mai mică", transmite, printr-un comunicat de presă, Ministerul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, adoptarea ordinului "are rolul de a asigura, în mod structurat, pentru promoţiile viitoare, începând cu anul I de studii, cunoştinţele şi deprinderile necesare unei activităţi academice şi de cercetare, în acord cu cerinţele eticii şi deontologiei universitare. În acest context, ordinul completează cadrul normativ existent, care până acum prevedea doar obligativitatea evaluării lucrărilor ştiinţifice sub aspectul eticii universitare, fără ca anterior să fie dobândite, în mod obligatoriu, competenţele necesare pentru cei care le redactează".

Conform legii, „instituţiile de învăţământ superior adoptă un cod de etică şi deontologie profesională universitară”, care include obligatoriu şi „măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau pentru garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile aferente”, explică ministerul.

"Ministrul Valentin Popa este adeptul abordării „Toleranţă 0” faţă de abaterile de la normele de etică şi deontologie universitară, iar emiterea acestui ordin constituie primul pas din mandatul său în această direcţie", se arată în comunicatul de presă. Ordinul vine după ce, luni, a spus că se discută prea mult despre plagiate fiind umbrite astfel valorile învăţământului românesc, în condiţiile în care nici legea nu prevede exact unde se pun ghilimelele.

"Am avut întotdeauna absolvenţi extraordinari care au plecat în străinătate. Este păcat cu umbrim valorile învăţământului prin scoaterea în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, precum cum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult despre de 0,1% din tezele de doctorat care ar fi plagiate", a declarat, luni, Valentin Popa, după audierea din comisia parlamentară, unde a primit aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Educaţiei.

Popa spune că nici legea nu este foarte clară în domeniul plagiatelor. "Nici legea după care ar trebui sa îi condamnăm nu este chiar perfectă, nu prevede legea că trebuie ghilimele la un text pe care îl preluăm, sau citarea imediată după el, deşi azi cercetătorii noştri aşa fac. Nici eu nu am învăţat în facultate să fac în acest mod, citarea era la final, dar nu să o faci imediat lăngă text", a mai spus Popa.

Publicație : Ziarul de Iași

 

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2025 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate