Limbile moderne plaseaza Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi in primele 250 de universitati din lume
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi este clasata in primele 250 de universitati din lume pentru studiile de Limbi moderne. Astfel, conform QS Rankings, unul dintre cele mai reputate clasamente internationale, studiile in limbi straine la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" ocupa in anul 2015 un loc in intervalul 200 - 250 la nivel mondial.
Limbile moderne sunt una dintre cele mai importante abilitati pe care angajatorii le asteapta de la absolventii de facultate. Conform unui studiu realizat de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi in randul a 40 de companii, cunoasterea unei limbi straine este la fel de importanta ca abilitatile de comunicare in limba materna, fiind plasata pe locul al doilea in topul competentelor-cheie ale absolventilor, dupa competentele digitale. O analiza mai detaliata a asteptarilor angajatorilor arata faptul ca limba engleza este aproape obligatorie la angajare, indiferent de domeniul de munca (de la IT pana la sectorul bancar sau comert), dar ca au un avantaj important absolventii de facultate care pot comunica bine in franceza, germana, spaniola si rusa.
Cercetarea a mai relevat faptul ca, pentru a fi apreciati la locul de munca, absolventii au nevoie in plus de spirit de initiativa, gandire critica, creativitate, abilitati de comunicare si de lucru in echipa.
Publicație: Hotnews.ro
Zilele acestea are loc la Iaşi, etapa regională a Olimpiadei ONU - olimpiada tinerelor talente
Sub cunoscutul slogan “WE INTEND TO CHANGE THE WORLD!”, pe 23 martie 2015 s-a dat startul cele de a II-a Ediţii a concursului Olimpiadei ONU, organizat de Asociația Tineretul ONU din România - Filiala Iași.
Acest proiect se adresează atât elevilor din clasele liceale, cât şi studenţilor din toată regiunea Moldovei pasionaţi de domeniul socio-uman şi dornici să îşi susţină ideile cu privire la problemele şi aspectele importante ale lumii contemporane.
Concursul este împărţit în două etape: Etapa Judeţeană care s-a desfăşurat în perioada 23 martie-3 mai, unde tinerii au trimis eseuri ce s-au bazat pe principiile Naţiunilor Unite. Acum urmează să se desfășoare Etapa Regională în perioada 15 şi 17 mai în incinta Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” și la Colegiul Sfântul Nicolae, iar finaliștii îşi vor prezenta lucrările trimise conform următoarelor secţiuni:
Secţiunea 1: DREPTURILE OMULUI – eseu liber pe o tematică ce vizează drepturi ale omului; Clasele IX-X;
Secţiunea 2: ONU ȘI PROVOCĂRILE ACTUALE – eseu liber care să identifice probleme și să ofere soluții; Clasele XI-XII;
Secţiunea 3: PACE ȘI SECURITATE ÎN SECOLUL XXI – eseu liber vizând relațiile dintre state și gestionarea acestora; Studenți.
Deschiderea va avea loc vineri, 15 mai, de la ora 17:00, la sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, iar concursul se va desfăşura pe 16 şi 17 mai la Colegiul „Sf. Nicolae”.
Publicație: Ziarul de Iași
Bonurile de 200 euro pentru calculatoare vor fi acordate până la sfârşitul lunii iulie
Programul “Euro 200” de acordare a unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare va continua în acest an, bonurile de achiziţionare vor fi distribuite în perioada 24 iunie-30 iulie, iar cumpărarea propriu-zisă va fi în perioada 24 iunie-31 august.
De acest ajutor vor putea beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.
Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o hotărâre, modelul bonului valoric, a cărui culoare va fi albastru deschis în acest an. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea şi seria bonului valoric se schimbă prin hotărâre de Guvern.
Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice pentru derularea „Euro 200” în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi şi studenţi.
Programul “Euro 200” se derulează începând cu anul 2004.Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.
Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.
În cei zece ani de aplicare a „Euro 200” au beneficiat de acest program 281.349 de elevi şi studenţi.
Publicație: Ziarul de Iași
Studenţii acuză autorităţile că le ignoră dreptul la vot în conducerea universităţilor, deşi e asigurat prin lege
După o săptămână de proteste şi consultări cu ministrul Educaţiei, studenţii le cer şi senatorilor să le respecte dreptul la vot în cadrul universităţilor. Ei sunt nemulţumiţi de metodologia publicată de ministerul Educaţiei, care le oferă o proporţie de facto de doar 4% din electori pentru alegerea rectorilor, faţă de 25% cât spune legea.
Uniunea Studenţilor din România (USR) îşi exprimă dezacordul şi nemulţumirea cu privire la ”Ordinul de aprobare a Metodologiei cadru referitoare la procesul de stabilire şi de alegere a structurilor şi funcţiilor de conducere la nivelul instituţiilor din sistemul naţional de învăţământ superior” emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în data de 29.04.2015.
La nivel naţional, USR a demarat în aprilie campania ”25 % Challenge”, campanie de informare şi conştientizare cu privire la faptul că prin aprobarea noii Legi a Educaţiei Naţionale, LEN 1/2011, studenţii au pierdut dreptul de a participa la procesul electoral de alegere a Rectorului în procentaj de 25%.
Campania s-a bucurat de un real succes la nivel naţional, atât în rândul studenţilor cât şi al cadrelor didactice, strângandu-se un număr de aproximativ 12 000 de semnături care susţin reacordarea procentajului de 25 % pentru studenţi în alegerea rectorului. În consecinţă, USR a înaintat o adresă în baza rezultatelor campaniei către ”Comisia de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport” a Senatului, cameră decizională în această speţă, prin care a solicitat amendarea Legii Educaţiei Naţionale prin Ordonanţă de Urgenţă, astfel încât studenţii să îşi recâştige dreptul pierdut, însă demersurile au fost ignorate în totalitate de către autorităţi, acuză studenţii.
”Metodologia cadru referitoare la procesul de stabilire şi de alegere a structurilor şi funcţiilor de conducere la nivelul instituţiilor din sistemul naţional de învăţământ superior” care a fost transmisă spre consultare către universităţi, prevede în Art. 12 că rectorul poate fi desemnat fie printr-un concurs public pe baza unei metodologii aprobate de senatul universitar nou ales fie prin votul universal al tuturor cadrelor didactice din universitate si al studenţilor reprezentanţi în senatul universitar şi în consiliile facultăţilor, ceea ce rezervă studenţilor, un procentaj de până la 4% în alegerea rectorului.
Studenţii vor ca vocea lor să fie ascultată
Mişcarea de protest a început săptămâna trecută, când sute de studenţi au ocupat mai multe universităţi din ţară. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că opiniile lor nu mai sunt ascultate în universităţi, că subfinanţarea educaţiei a produs efecte catastrofale asupra calităţii şi relevanţei studiilor universitare şi că taxele din universităţi au devenit insuportabile pentru studenţi, rata de abandon universitar ajungând la 40%.
Astfel, studenţii solicită creşterea finanţării educaţiei la 6% din PIB, aşa cum prevede legea, dar şi includerea studenţilor în proporţie de 25% din electori în alegerea rectorilor şi decanilor şi în luarea deciziilor cu privire la planurile de învăţământ.
Cîmpeanu nu vrea să umble pe lege
Joi au avut loc consultări cu ministrul educaţiei Sorin Cîmpeanu, dar situaţia nu s-a detensionat. La finalul întâlnirii, ministrul Cîmpeanu a spus că în prezent se lucrează la un alt proiect al Legii Educaţiei care ar putea fi gata până la sfârşitul anului şi apreciază că în acest context nu ar mai avea sens să modifice actuala legislaţie, aşa cum au cerut organizaţiile studenţeşti.
„Am fost mereu promotorul ideii că reglementări sustenabile în domeniul Educaţiei nu pot fi luate decât în urma consultării tuturor actorilor din sistem. Am văzut cu toţii ce a generat promovarea unei Legi a Educaţiei prin asumarea răspunderii. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. S-a stabilit necesitatea unei noi Legi, iar termenul propus pentru finalizarea ei este sfârşitul anului acesta”, a declarat ieri Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a mai anunţat că se caută soluţii pentru creşterea numărului şi cuantumului burselor pentru studenţi şi că există discuţii cu Ministerul Fondurilor Europene pentru instituirea unui sistem de proiecte, ca universităţile să acceseze fonduri pentru a mări cuantumul şi numărul burselor acordate.
Studenţii n-au fost însă mulţumiţi de concluziile consultărilor, iar preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, a anunţat că protestele vor continua, urmărind să obţină susţinere şi de la studenţii din alte ţări.
Publicație: Adevărul și Evenimentul Zilei
|