Un recunoscut profesor de la Universitatea din Minnesota (SUA) conferențiază la Iași
Marți, 26 mai 2015, în Iaşi vor avea loc două evenimente culturale de excepție care îl vor avea în centru pe reputatul cercetător Paul L. Gavrilyuk, de la Universitatea „St.Thomas”, Minnesota, SUA.
Editura DOXOLOGIA, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cu Complexul Național Muzeal Moldova – Muzeul Unirii din Iași, a pregătit două evenimente speciale cu participarea profesorului Pavel L. Gavrilyuk din Minnesota, SUA.
Astfel, marți, 26 mai, de la ora 10.00, în Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii din Iași organizatorii așteaptă publicul la un dialog cu Prof. Paul L. Gavrilyuk pornind de la cartea „Pătimirea Dumnezeului nepătimitor”. De la ora 18.00, la Secția STUDIUM a Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, va avea loc cel de-al doilea eveniment,sub egida Serile Doxologia, Conferința „Sinteza neopatristică a lui George Florovsky și perspectivele teologiei ortodoxe”, tema abordată și în cartea „George Florovsky şi renaşterea religioasă rusă”.
Teolog şi istoric ortodox, Paul Gavrilyuk este specializat în teologie patristică greacă şi gândirea religioasă rusă modernă. S-a născut în 1972, la Kiev, Ucraina. A absolvit cum laude Institutul de Fizică şi Tehnologie din Moscova (1988-1993) și a făcut studii de masterat şi doctorat în patristică (2001) la Southern Methodist University, Dallas, Texas.
Începând cu anul 2014 este profesor titular al Catedrei de teologie şi filozofie Aquinas în cadrul Departamentului de Teologie, Universitatea „St. Thomas”, din St. Paul, Minnesota. Face parte din comitetul director al Institutului patristic Pappas din Boston şi este membru al comitetului de editori ai colecţiei „Shapers of Modern Theology”, Editura Universităţii Fortress. Recent a iniţiat o serie de prelegeri publice intitulată: „The New Frontiers in Theological Research”, în cadrul cărora profesorii de la Universitatea „St. Thomas” îşi împărtăşesc rezultatele cercetării lor academice cu studenţii şi publicul participant.
A publicat peste 40 de studii şi articole în prestigioase reviste: The Journal of Theological Studies, Scottish Journal of Theology, Vigiliae Christianae, Modern Theology, First Things, Studia Liturgica, dar şi în diverse reviste academice din Grecia şi Rusia. A contribuit cu articole şi în encicopedii, dicţionare. De asemenea, este autorul şi editorul lucrărilor: „The Suffering of the Impassible God: The Dialectics of Patristic Thought”, „Histoire du catéchuménat dans l’église ancienne”, „Immersed in the Life of God: The Healing Resources of the Christian Faith. Essays in Honor of William J. Abraham” (co-editor cu Douglas Koskela şi Jason Vickers), „The Spiritual Senses: Perceiving God in Western Christianity” (co-editor cu Sarah Coakley) și „Georges Florovsky and the Russian Religious Renaissance”.
Publicație: Ziarul de Iași
Viorica Cortez: Am început cariera muzicală într-un garaj
Cunoscuta mezzosoprană originară din Iaşi, acum stabilită în Franţa, derulează până pe 30 mai un masterclass cu studenţii secţiei canto a Universităţii de Arte din Iaşi. Un incitant dialog cu „Ziarul de Iaşi“, în rândurile ce urmează:
Mezzosoprana Viorica Cortez, artista care a dus România peste hotare, şi-a petrecut copilăria la Iaşi, „pe dealurile astea“, după cum spune ea nostalgic, şi tot aici s-a dezvoltat profesional. Spune că paşii au purtat-o natural spre viaţa pe care o are acum, şi că tot succesul se datorează profesorilor ei, dar nu în ultimul rând şi talentului. Momentan trăieşte în Franţa, unde încearcă din răsputeri să ţină în viaţă concursurile de canto, care sunt tot mai puţine în lume, drept dovadă că şi din cadrul Festivalului George Enescu de la Bucureşti a fost scos. Celebra mezzosoprană născută în 1935, care a primit zilele trecute titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Arte „George Enescu“, derulează în aceste zile, până pe 30 mai, un masterclass cu 10 studenţi de la secţia canto ai universităţii ieşene.
- Cum au fost începuturile la Iaşi, ce vă amintiţi din tinereţe?
- Nu uit niciodată că, atunci când eram tânără, când am terminat bac-ul, am intrat la Şcoala de muzică. Eu eram deja solistă la Operă, unde am debutat la 17 ani cu Simfonia a 9-a. Îmi amintesc că mă măritasem, eram cu Cătălina în braţe, nu aveam nici masă, nici casă. Stăteam într-un garaj, într-o curte evreiască... Când eram în anul V s-a reînfiinţat Conservatorul, care era vizavi, doar treceam strada. Am avut noroc că s-a aprobat ca o parte din studenţi să fie şi în câmpul muncii. Am fost o mână de tineri care am avut norocul să ne lasă să ne câştigăm şi pâinea. Îmi amintesc că învăţam noaptea, şi la un examen m-am dus albă ca varul. Ca să stau trează luasem stricnină, era şi fetiţa mică, nu aveam timp, mergeam şi la Filarmonică. Eram o solistă bună, iar profesorul m-a trecut, deşi când m-a întrebat ce mai ştiu după o noapte de învăţat, am zic că nimic.
- Pe vremea aceea, când vă era greu, aveaţi un copil mic şi stăteaţi într-un garaj, v-aţi gândit o clipă măcar că o să ajungeţi să vedeţi lumea, că o să aveţi atât de mult succes?
- Nu, niciodată. Singurul lucru pe care îl ştiam era ca am să fac muzică. Pentru că noi toţi acasă eram o familie de muzicieni, iar eu eram cea mai mare, şi toţi făceam muzică acasă. Tata cânta la pian, la orgă, seara veneau toţi poeţii, toţi scriitorii, la Ştefan Cortez. Era ca un fel de cenaclu literaro-muzical, şi îmi aduc aminte că Labiş, dacă o să căutaţi în cartea lui de versuri, o să vedeţi că este o poezie care se cheamă „Domnişoarei Cortez“, aia sunt eu. Eram de aceeaşi vârstă, eram tineri, şi a fost aşa, o scânteie. N-am îndrăznit să vizez aşa de departe, eram prea tânără, eram măritată, eram cu Cătălina în braţe, eu eram fericită că eram la Filarmonică, că aveam familia mea, copilul meu, chiar nu aveam ambiţia asta. Dar au curs lucrurile de la sine. Aşa a fost destinul meu, ca să dau un concurs, să iau premiul I, să dau alt concurs, să iau alt premiu I. A fost Concursul „George Enescu”, unde am luat medalie de aur, apoi a fost concursul de la Londra, unde am luat premiul Cathrine Terry, care este o mare mezzosoprană a lumii, iar astea au fost o rampă de lansare pentru mine. Destinul m-a dus, şi eu n-am făcut decât să muncesc. Pentru că, cu cât e talentul mai mare, cu atât trebuie să munceşti mai mult. Că sunt mulţi care au talent şi care se pierd. Că se culcă pe lauri, pe mugurii de lauri; laurul trebuie să înflorească!
- Când te lasă vocea, ca artist profesionist? Te lasă vreodată?
- Da, bineînţeles... Toţi colegii mei nu mai cântă de 30 de ani.
- Dumneavoastră cântaţi încă. Ce secret aveţi?
- (Râde) N-am nici un secret, doar că toată viaţa mea am avut o tehnică vocală excepţională datorită profesorilor mei şi a mea pentru că o întreţin. În afară de asta, am avut o viaţă sănătoasă, eu nu am pierdut nopţile, n-am trăit cum trăiesc alţii. N-am putut să-mi permit să trăiesc ca toată lumea, pentru că noi artiştii nu trăim ca toată lumea. Pentru că ai un ţel şi trebuie să respecţi nişte canoane. Unii spun că sunt sacrificii… Mie nu-mi prea place acest cuvânt, dar pe undeva au dreptate.
- Ce aţi sacrificat cel mai mult?
- Familia, copilul, pe care îl vedeam din an în Paşti, viaţa mea de femeie…
- Dar aţi fost o regină pe scenă.
- Am fost şi regină, şi prinţesă, şi contesă, şi tot ce vrei, dar cum închideam uşa de la teatru, cum eram Viorica de la Iaşi.
- Aţi spus la un moment dat că aţi jucat doar roluri mari, nu şi roluri mici. Simţiţi că aţi pierdut ceva?
- Am fost din prima călită cu roluri grele. Rolurile mai uşoare le faci mai spre sfârşiturile carierei, când trebuie să mai renunţi dacă ai simţul ridicolului. Când nu te mai prezinţi corpolentă, când nu mai poţi să sari pe masă, să faci „Carmen”. Şi rolurile astea de femeia fatală... renunţi la ele şi faci alte roluri, de contesă, de marchiză, de regină, este partea a doua a carierei când este un repertoriu infinit. Nu se termină cariera cu vârsta, mai ales ca mezzosoprană, ai o şansă extraordinară pentru că rolurile de regine, contese, marchize, vrăjitoare şi alte năzdrăvănii, bunici şi mame, nu se mai termină niciodată. Rolurile din perioada a doua a carierei sunt roluri de compoziţie şi, dacă ştii să faci şi teatru, poţi crea adevărate perle.
Publicație: Ziarul de Iași
|
