EXCLUSIV! Rectorul Universitatii "Cuza" din Iasi merge la Londra! A fost INVITAT la un eveniment al ELITEI academice din EUROPA - VIDEO SPECTACULOS
La inceputul saptamanii viitoare, anume luni, 28 ianuarie 2019, si tocmai la Londra - Marea Britanie, rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" - UAIC din Iasi va participa la reuniunea unui eveniment academic de elita, pe plan EUROPEAN! • Concret, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei este invitat important al manifestarii intitulate "Universitatile romanesti si Grupul Russell" • De precizat ca din Grupul Russell fac parte 24 de universitati de elita britanice care se angajeaza sa mentina cele mai bune cercetari, o experienta de predare si învatare excelenta si legaturi incomparabile cu mediul de afaceri si sectorul public • Pe de alta parte, de reamintit ca in toamna anului trecut, mai exact la Universitatea din Salamanca - Spania, tot rectorul Onofrei a avut una din cele DOAR patru prezentari in plen la cea mai importanta reuniune academica a Europei, anume la aniversarea a 800 de ani de la fondarea institutiei universitare spaniole in cadrul activitatilor intitulate generic "400 de rectori de pe cinci continente" • Imaginile cu discursul profesorului Onofrei de la manifestare pot fi urmarite AICI: https://www.youtube.com/watch?v=GTBZgrS5nQ4
Dupa mai bine de trei ani, munca pentru ceea ce inseamna revitalizarea pe plan stiintific, cercetare, internationalizare si investitii in infrastructura a actualei echipe de conducere a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iasi incepe sa dea roade.
Legat de toate acestea, luni, 28 ianuarie 2019, si tocmai la Londra - Marea Britanie, rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" va participa la reuniunea unui eveniment academic de elita!
Astfel, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei este invitat important al manifestarii intitulate "Universitatile romanesti si Grupul Russell". Trebuie scos in prim-plan faptul ca din Grupul Russell fac parte 24 de universitati de elita britanice care se angajeaza sa mentina cele mai bune cercetari, o experienta de predare si învatare excelenta si legaturi incomparabile cu mediul de afaceri si sectorul public.
"UAIC are cea mai mare dimensiune internationala din mediul academic romanesc"
Legat de manifestarea intitulata "Universitatile romanesti si Grupul Russell", aici vor participa: prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, actualul presedinte al Academiei Romane si rector al Universitatii "Babes Bolyai" din Cluj, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector al Universitatii Bucuresti.
Pe de alta parte, temele esentiale ale reuniunii se vor lega de: excelenta stiintifica in Uniunea Europeana pe segmentul Cercetarii si Inovarii, cresterea acesteia si difuzarea sa la nivelul intregii Europe si implicarea cator mai multi actori, Consortiul Universitaria sau oportunitati in a impartasi cele mai bune experiente de buna practica in acest areal.
Esential este ca, rectorul de la UAIC va avea o alocutiune legata de urmatoarea idee: "Prioritatile pentru Europa Orizont 2020 - oportunitati pentru noi colaborari de baza".
"Voi participa la Londra intr-o suita de intalniri in cadrul Grupului Russell, care cuprinde cele mai importante universitati britanice. Voi avea mai multe interventii publice, legate de analiza si dezvoltarea cooperarii UAIC cu universitatile de prestigiu britanice, respectiv proiecte pe care Universitatea "Cuza" le-a desfasurat in cadrul Europa Orizont 2020. Vrem sa dezvoltam cooperarea noastra in contextul Brexit. Sa nu uitam ca UAIC are cea mai mare dimensiune internationala din mediul academic romanesc! Asta deoarece 12 la suta din totalul studentilor din universitatile romanesti plecati la studii in afara provin din Universitatea noastra, ceea ce a condus la faptul ca suntem pe locul intai, in ultimii 20 de ani, pe plan national", a declarat rectorul Onofrei.
Pe de alta parte, de reamintit ca in toamna anului trecut, mai exact la Universitatea din Salamanca - Spania, tot rectorul Onofrei a avut una din cele DOAR patru prezentari in plen la cea mai importanta reuniune academica a Europei, anume la aniversarea a 800 de ani de la fondarea institutiei universitare spaniole in cadrul activitatilor intitulate generic "400 de rectori de pe cinci continente". Imagini cu discursul profesorului Onofrei de la manifestare pot fi urmarite AICI: https://www.youtube.com/watch?v=GTBZgrS5nQ4
Publicație : Bună Ziua Iași și Bună Ziua Iași
Mii de elevi, participanti la un concurs organizat de Facultatea de Fizica a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi
În perioada 19 - 20 ianuarie 2019, Facultatea de Fizica a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iasi a organizat a XVII-a editie a Concursului de Fizica PHI, la care au participat, în total, 3.725 elevi din România si Republica Moldova.
PHI este un concurs national cu participare internationala, ce figureaza an de an în calendarul Ministerului Educatiei Nationale (MEN) si este dedicat elevilor de clasa a VI-a pâna la clasa a XII-a. Competitia se desfasoara on-line, are o structura unica în tara, iar prin anvergura participarii este de departe cel mai mare concurs scolar din România.
"De-a lungul anilor, concursul PHI s-a dovedit a fi un instrument potrivit de evaluare, atât pentru elevii care-si doresc calificarea la olimpiadele scolare, dar si pentru elevii care urmeaza sa sustina un examen la disciplina Fizica la Bacalaureat sau ca parte a examenului de admitere la o universitate. Laureatii concursului PHI sunt admisi fara concurs la Facultatea de Fizica a Universitatii "Cuza", dar si la alte facultati din diferite universitati românesti. În acest an, la cele sase runde ale concursului, s-au înscris 4.487 elevi din România si 213 din Republica Moldova. Din cei 4.700 elevi înscrisi, au participat, în total, 3.725 elevi, în cele 86 de centre de concurs din 45 de localitati", au transmis reprezentantii UAIC.
Echipa organizatoare a concursului a fost formata din prof. univ. dr. Alexandru Stancu, conf. univ. dr. habil. Laurentiu Stoleriu si lect. univ. dr. Petronel Postolache.
Subiectele au fost propuse de un grup de 18 profesori de Fizica de la Centrul de Excelenta (CEX) din Iasi, coordonati de inspector general adjunct Mihaela Tura si inspectorul de Fizica Iuliana Vulpoi - Naghel din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi
Publicație : Bună Ziua Iași
"Armonii eminesciene", expozitie realizata de Biblioteca Central Universitara "Mihai Eminescu" din Iasi
Realizata de Departamentul Colectii Speciale al Bibliotecii Central Universitare (BCU) "Mihai Eminescu" din Iasi, expozitia poate fi admirata pana pe 31 ianuarie 2019, în spatiul expozitional de la etajul I, sediul central al institutiei.
"Ziua Culturii Nationale a marcat, în acest an, 169 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, «omul deplin al culturii române». Ca un omagiu adus poetului, al carui destin s-a intersectat cu cel al bibliotecii din Iasi si al carui nume institutia îl poarta, expozitia aduce în atentia publicului opere muzicale inspirate de versurile eminesciene. Muzicalitatea poeziei eminesciene i-a sedus pe compozitori care au turnat versurile în compozitii nemuritoare - romante, lieduri sau piese corale. Nicio scriere româneasca nu a stârnit atâta interes pentru artistii români ca versurile «poetului nepereche». Acestia au încercat sa gaseasca echivalente plastice sau muzicale versurilor eminesciene, punând în valoare semnificatia textului si amplificând sensibilitatea cititorului. Volumul «Poesii», editat de Titu Maiorescu în 1883, a avut un mare impact asupra compozitorilor vremii care si-au îndreptat atentia asupra versurilor lui Mihai Eminescu. În colectiile speciale ale Bibliotecii Central Universitare Iasi se pastreaza mai multe partituri pe versuri de Mihai Eminescu, cele mai vechi fiind semnate de Gh. Scheletti, Carol Decker, Alfonso Cirillo, Iancu Filip sau Tudor Cavaler de Flondor", precizeaza oficialii BCU Iasi.
Publicație : Bună Ziua Iași
UMF organizează simulare pentru examenul de admitere
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi anunţă organizarea şi în acest an a concursurilor pentru simularea admiterii, ce vor avea loc pe datele de 3 martie şi 19 mai. Acestea sunt destinate să familiarizeze elevii interesaţi să studieze la UMF cu rigorile unui examen de profil, tip test-grilă, şi să îi ajute să se pregătească şi să asimileze mai repede materia.
Proiectul este organizat de universitate împreună cu cele cinci ligi studenţeşti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei de învăţământ superior, grupul ţintă fiind reprezentat de elevii din clasa a XII-lea, care studiază în licee şi colegii, dar şi alte persoane care doresc să se înscrie la UMF şi au absolvit deja liceul sau colegiul. Reprezentanţii universităţii spun că această simulare a examenului îi va ajuta pe elevi să vadă pe ce segment de materie trebuie să mai aprofundeze pregătirea înaintea susţinerii testului real din iulie 2019.
„Simularea concursului este un bun prilej pentru tinerii candidaţi să se obişnuiască cu atmosfera de examen, să-şi testeze cunoştinţele şi, nu în ultimul rând, să înveţe să-şi gestioneze emoţiile“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
Concursul simulat poate fi dat pentru opt specializări: medicină, medicină dentară, farmacie, bioinginerie medicală, asistenţă medicală generală, nutriţie şi dietetică, balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare şi tehnică dentară.
Taxa de participare pentru elevi este de 40 de lei, care poate fi achitată cash, online sau prin ordin de plată. Cei care vor să se înscrie, trebuie să completeze un formular online până la data de 17 februarie pentru prima sesiune, din martie, şi să-şi verifice datele introduse în baza de date să corespundă cu cele din realitate, listele fiind publicate după finalizarea perioadei de înscriere. Aceştia vor fi repartizaţi pe săli online, iar prezentarea la sesiunea de susţinere a simulării Concursului de admitere se face cu cel puţin două ore înaintea începerii testului. Concursul va respecta bibliografia şi programa testului în sine, va dura trei ore, presupune susţinerea unui test-grilă.
„Teza de concurs va conţine 80% întrebări la prima vedere. Pentru specializările Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, din totalul întrebărilor din grilă, ponderea disciplinei principale este de minimum 60%, iar ponderea disciplinei secundare de teste pentru admitere, redactată de UMF Iaşi, pot avea răspunsurile ordonate altfel faţă de ordinea din culegere“, au mai completat reprezentanţii UMF Iaşi.
Publicație : Ziarul de Iași
UMF poate pierde 2,5 milioane de euro în urma scandalului unor diplome false
Universităţile de medicină din România riscă să nu mai aibă studenţi din Israel, din 2019. Decizia Ministerului Sănătăţii din această ţară, de nerecunoaştere a diplomelor româneşti, are la bază depistarea unor diplome false emise în Armenia. Autorităţile din Israel s-au speriat când au depistat medici care au studiat în străinătate şi nu aveau nicio experienţă clinică. 60% dintre medicii israelieni au studiat în afara graniţelor. În acest moment, UMF Iaşi are peste 500 de studenţi din Israel.
În urma unei decizii luate pe 21 ianuarie de Ministerul Sănătăţii din Israel, israelienii care se înscriu din 2019 la studii universitare medicale în România, implicit şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, riscă să nu poată să susţină examenul necesar în ţara lor pentru a putea profesa acolo. Decizia a fost luată în urma unui scandal care zguduie societatea israeliană după ce s-a descoperit că o serie de 40 de medici ar fi obţinut, în Armenia, diplome false de studii superioare pe baza cărora practicau medicina.
Comunicatul oferit presei de către Ministerul Sănătăţii nu oferă foarte multe detalii în ceea ce priveşte felul în care vor fi luate în considerare diferite universităţi, dar Shaul Yatziv, Head of the Medical Professions Licensing Department, susţine în textul citat că scopul este ca „să se menţină un nivel adecvat în domeniul medical în Israel şi să încurajeze studenţii ce vor să studieze peste hotare să rămână în Israel“. Iar rigorile impuse începând cu 2019 sunt foarte stricte.
Ministerul Sănătăţii din Israel precizează că urmează o acreditare în doi paşi pe care trebuie să o facă oraşele centre universitare care vor să mai primească studenţi străini.
Pe de o parte, din 2018, World Federation for Medical Education (WFME), din care face parte şi UMF Iaşi, a început o acţiune globală de acreditare a universităţilor. Universităţile care nu deţin această acreditare nu vor mai fi luate în considerare în momentul în care studentul se va prezenta să susţină examenul necesar profesării în Israel.
Pe de altă parte, israelienii spun că una dintre condiţii este şi ca ţara să fie membră a Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), din care fac parte 36 de ţări, dar nu şi România. Din comunicatul făcut public de aceştia, nu este clar dacă această condiţie este eliminatorie sau nu, fiindcă un paragraf mai jos se specifică faptul că, din anul 2019 încolo, cererea de susţinere a examenului pentru dreptul de a profesa în Israel va fi respinsă automat dacă universitatea de la care provine studentul nu îndeplineşte una dintre cele două condiţii (acreditarea WFME şi ţara să fie membră OECD).
Pe de altă parte, mai există un criteriu dur impus de Israel - ca spitalele în care studenţii urmează ore clinice să fie acreditate de către una din cinci organizaţii de acreditare internaţionale - Joint Commission International din SUA, Accreditation Canada din ţara cu acelaşi nume, Health & Care Standards din Marea Britanie, The Australian Council of Health Care Standards din Australia şi DNV GL din Germania.
Situaţia pare incertă şi pentru cei care sunt deja înmatriculaţi la studii în astfel de ţări, implicit şi la Iaşi. În comunicatul făcut public de Israel nu se înţelege exact statutul lor, se explică doar că dosarele lor vor fi analizate după „standardele curente publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii“, şi că se va lua în calcul dacă universitatea şi / sau spitalul universitar vor intra în perioada următoare într-un proces de acreditare acceptat de Israel.
Nu au ajuns informaţii oficiale la UMF
În ceea ce priveşte situaţia de la UMF Iaşi, în prezent există circa 500 de studenţi din Israel înmatriculaţi la studii, circa 25% din întregul număr de studenţi străini care studiază în prezent la instituţia de învăţământ superior medical. Conducerea universităţii a precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că a avut întotdeauna relaţii bune cu ambasada şi cu reprezentanţii din Israel care au vizitat universitatea şi că nu au fost informaţi în momentul de faţă cu privire la o astfel de decizie.
„Nu ştim nimic oficial, avem studenţi destul de mulţi din Israel, dar încă nu am aflat absolut nimic pe linie directă. Acum un an de zile a venit un oficial din Israel şi a fost foarte încântat de ce a văzut la noi, a fost o discuţie amiabilă, şi asta a fost tot“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
Dacă studenţii israelieni nu ar mai putea urma studii la universitatea din Iaşi, ar fi şi o lovitură financiară pentru aceştia, în condiţiile în care toţi cei 500 de acum sunt pe locuri de taxă cu valută şi achită minimum 5.000 de euro pe an doar din taxa de şcolarizare, asta ar însemna o reducere cu 2,5 milioane de euro a veniturilor universităţii.
Armenia şi Republica Moldova, primele pe lista neagră
Într-un interviu acordat ziarului The Marker şi reluat de Haaretz (din acelaşi grup de presă), pe 27 decembrie anul trecut, prof. Shaul Yatziv se arăta extrem de îngrijorat de calitatea absolvenţilor de medicină din Armenia şi Republica Moldova. Şase medici din 10 din Israel îşi fac studiile în afara ţării. Îngrijorarea sa cea mai mare este în cazul absolvenţilor din Armenia, care nu aveau cunoştinţe de bază şi nici experienţă clinică.
„Pare că a fost o cooperare între şcolile de medicină (în Armenia sunt patru - n.r.) şi studenţi“ în privinţa acordării diplomelor, arată prof. Shaul Yatziv. Şi Universitatea de Medicină din Chişinău, unde sunt în jur de 1.500 de studenţi israelieni, este pe lista neagră.
Marele semn de întrebare în acest caz îl reprezintă experienţa clinică, fiind imposibil ca toţi aceştia să facă practică într-un singur spital. De altfel, prof. Shaul Yatziv aduce în discuţie estul Europei, unde „în timpul vizitelor a văzut că studenţii nu au experienţă clinică“.
Întrebat cât este de îngrijorat de acest fenomen, el afirmă în final că „Nu pot dormi noaptea“, în condiţiile în care recunoaşte că astfel de absolvenţi au intrat deja în sistemul israelian de sănătate.
Publicație : Ziarul de Iași
Concurs de fizică organizat de UAIC Iaşi la care s-au înscris 4.700 de elevi
Peste 3.700 de elevi au participat la Concursul de Fizică PHI, organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Competiţia se află la cea de-a XVII-a ediţie, în total participând 3.725 de elevi din întreaga ţară, dar şi din Republica Moldova.
PHI este un concurs naţional cu participare internaţională, ce figurează an de an în calendarul Ministerului Educaţiei Naţionale şi este dedicat elevilor de clasa a VI-a până la clasa a XII-a.
Competiţia se desfăşoară on-line şi are, conform organizatorilor, o structură unică în ţară şi se numără printre cele mai mari concursuri din ţară în ceea ce priveşte numărul de participanţi.
„De-a lungul anilor, concursul PHI s-a dovedit a fi un instrument potrivit de evaluare, atât pentru elevii care-şi doresc calificarea la olimpiadele şcolare, dar şi pentru elevii care urmează să susţină un examen la disciplina Fizică la bacalaureat sau ca parte a examenului de admitere la o universitate. Laureaţii concursului PHI sunt admişi fără concurs la Facultatea de Fizică a Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi, dar şi la alte facultăţi din diferite universităţi româneşti“, au menţionat organizatorii.
În acest an, la cele şase runde ale competiţiei, s-au înscris 4.487 elevi din România şi 213 din Republica Moldova. Din cei 4.700 elevi înscrişi, au participat, în total, 3.725 elevi în cele 86 de centre de concurs din 45 de localităţi.
Echipa organizatoare a concursului este formată din prof. univ. dr. Alexandru Stancu, conf. univ. dr. habil. Laurenţiu Stoleriu şi lect. univ. dr. Petronel Postolache.
Subiectele au fost propuse de un grup de 18 profesori de Fizică de la Centrul de Excelenţă din Iaşi, coordonaţi de inspector general adjunct Mihaela Ţura şi inspector de fizică Iuliana Vulpoi-Naghel. Competiţia s-a desfăşurat săptămâna trecută.
Publicație : Ziarul de Iași
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi asigura traininguri menite sa le deschida studentilor drumul catre o cariera de succes
Pana pe 29 ianuarie 2019, Serviciul pentru Studenti, Orientare în Cariera, Insertie Profesionala si Alumni din cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iasi organizeaza, în mod gratuit, pentru studentii institutiei, seria de traininguri menite sa le deschida drumul catre o cariera de succes.
"Da start carierei tale de succes alaturi de Serviciul pentru Studenti, Orientare în Cariera, Insertie Profesionala si Alumni si porneste în aventura dezvoltarii personale. Defineste-ti viitorul alaturi de noi! Trainingurile gratuite la care te poti înscrie în luna ianuarie 2019 sunt: Managementul timpului (derulat deja pe 22 ianuarie - n.r.) si unde tinerii au putut afla ce relatie au cu Timpul, care sunt cele mai frecvente probleme legate de Timp; ce tehnici putem aplica pentru a avea un management al timpului personal mai bun si cum sa ai succes si sa fii fericit. Tehnologia pentru studentie ( derulat pe 23 ianuarie - n.r.) care te ajuta sa afli cum poti sa folosesti anumite software-uri astfel încât sa te organizezi mai bine, cum sa comunici mai usor cu grupa ta si cum sa lucrezi colaborativ on-line. Învata sa înveti, programat maine, 29 ianuarie si unde afli cum poti sa-ti organizezi mai bine activitatea de învatare, astfel încât sa fii mai productiv, eficient si cu rezultate remarcabile", au transmis oficialii UAIC.
Trainingurile încep de la ora 10:00 si au loc în Caminul C5, Sala 501 - etajul 5 din Campusul "Titu Maiorescu" al Universitatii "Cuza".
Publicație : Bună Ziua Iași
De ce vrea să rămână în China o bursieră din România
Un fenomen din ce în ce mai greu de stăvilit se înregistrează în societatea românească: extrem de mulţi liceeni şi studenţi care învaţă în străinătate rămân peste hotare după ce descoperă oportunităţile oferite de ţările-gazdă. Tentaţiile de a rămâne sunt mari, confirmă şi studenta Paula Toma, care a avut o bursă la o universitate din China.
Absolventă a Liceului Pedagogic „Spiru Haret“ din Buzău, Paula Toma a ales să studieze limba chineză la Shanghai International Studies University, din China. A prins o bursă în timpul facultăţii de Filologie începută în România.
„Încă de la începutul facultăţii mi s-a vorbit despre oportunităţile pe care le putem avea dacă alegem să studiem o limbă atât de rară precum araba, chineza sau japoneza. Au fost destul de multe burse pentru a studia în China, iar după ce am terminat şi al doilea an de facultate în România, cu o bursă guvernamentală, am reuşit să plec în Shanghai, la o facultate renumită în China pentru stagiile sale de limbă“, spune Paula.
Buzoianca a ajuns în metropola asiatică în urmă cu doi ani, hotărâtă să depăşească rapid toate barierele de cultură. Nu era străină de lumea care o aştepta, întrucât Paula mai fusese în China. Ea îşi formase o părere despre chinezi şi stilul lor de viaţă cu ocazia unei tabere de două săptămâni, la care a participat în anul 2015.
„Prima dată am ajuns în Beijing şi după ce am coborât din avion, am zis: «Doamne, ce e cu ceaţa asta aici!». Am aflat apoi că era smogul, poluarea de acolo. După doi ani, ajunsă în Shanghai, am rămas uluită de clădirile, de zgârie-norii din jurul meu şi pot să zic că am avut impresia timp de o săptămână că mă rătăcesc prin campusul universitar, care este foarte mare“, mărturiseşte studenta din Buzău.
Exotismul din bucătăria chineză a fost o provocare pentru româncă, însă nu pentru mult timp. Şi-a adaptat rapid obiceiurile culinare şi a ajuns nu doar să accepte, ci chiar să aprecieze mâncărurile extrem de condimentate şi orezul care ţine loc de pâine. Dacă i se făcea dor de mâncare românească, spune buzoianca, avea posibilitatea să prepare sarmale, de exemplu, deoarece în oraşele mari găsea varză murată şi toate celelalte ingrediente.
„La ei, condimentele sunt foarte puternice. Dacă intri în restaurantele lor hainele îţi vor mirosi a mâncare. Îmi place foarte mult tipul de supă pe care îl au. Este o oală pe care o putem împărţi şi cu ceilalţi prieteni sau putem avea propria oală în care pur şi simplu ne este fiartă o apă în care sunt puse mai multe ingrediente, ca într-o supă. Tot timpul, această oală este pe foc pentru a o menţine fierbinte, iar în ea sunt puse diverse cărnuri, în funcţie de ce îţi alegi. Orezul înlocuieşte pâinea şi îl combini cu orice: cu carne, cu legume“, explică Paula Toma.
A mers în multe excursii împreună cu ceilalţi studenţi străini, unde a avut şansa de a admira locuri unice. În vacanţe, Paula a reuşit să urce pe Marele Zid Chinezesc de două ori şi tot de două ori a vizitat Beijingul, capitala Chinei. Călătoriile şi internetul au ajutat-o să-şi potolească dorul de familie şi de prietenii de acasă.
„Mi-a fost greu mai ales la început. De Crăciun şi de Paşte, eu stăteam în China şi învăţam pentru examene, iar ai mei mă sunau şi îmi spuneau că stau la masă. Cred că din China am vorbit mult mai des cu părinţii mei decât o fac acum, acasă fiind. Vorbeam de două ori prin apel video, iar în primul an vorbeam zilnic cu mama şi cu tata prin intermediul WeChat-ului, o aplicaţie pe care chinezii o folosesc pentru a vorbi, pentru a transmite mesaje, dar şi pentru a posta diferite poze sau videoclipuri“, îşi aminteşte studenta.
Admiraţia româncei faţă de poporul chinez a crescut cu fiecare zi petrecută în cel mai mare oraş al Chinei, unde trăiesc peste 30 de milioane de oameni. Metropola este cunoscută drept „Perla Orientului“ şi este oraşul cel mai bine dezvoltat la capitolul viaţă, educaţie, entertainment, şi sănătate.
„În Shanghai mi-a atras atenţia stilul de viaţă al oamenilor. Parcurile tot timpul aveau viaţă. Dacă merg în România, într-un parc nu pot să dansez, nu pot să cânt, pentru că pot fi judecată. Pe când în China simţeam că pot fi eu. Dacă-mi vine să zâmbesc, zâmbesc, dacă vreau să dansez, dansez, pentru că nimeni nu se uită ciudat la mine. Îmi este dor de bătrâneii pe care îi vedeam dansând vals în parcuri, unde îşi aduceau cu ei şi câte un casetofon şi ne invitau şi pe noi la dans“, spune Paula Toma
„Profesorii ne sunt prieteni“
Paula a ajuns în China după doi ani de studenţie în Bucureşti. A reuşit în scurt timp să descopere diferenţele dintre învăţământul superior românesc şi cel din China. Ea crede că profesorii de acolo au mijloacele necesare, dar şi acel comportament specific, care îi ajută să-şi apropie foarte mult studenţii.
Acolo participăm la foarte multe conferinţe, deci ne putem dezvolta o gândire critică. Avem posibilitatea de a face diferite forme de voluntariat care, într-un fel sunt şi plătite, nu cu sume mari, dar care ne încurajează. Întotdeauna rezultatele bune la învăţătură sunt premiate. Orice gest, orice activitate realizată este recompensată şi asta ne încurajează. Profesorii nu ne judecă şi ne încurajează să învăţăm, indiferent de greşelile pe care le facem. Ne sunt prieteni cu care ieşim la masă, putem merge la karaoke. Ne organizează excursii care ne permit să vedem şi să explorăm tot ce înseamnă China“, declară Paula Toma.
Studenta vorbeşte la superlativ despre colegii şi dascălii de la Universitatea din Shanghai, de la care a avut multe de învăţat. A aflat ce înseamnă să fii o persoană organizată, să aprecieze punctualitatea şi, nu în ultimul rând, generozitatea. Au fost cazuri, spune Paula, când studenţi străini care nu ştiau limba s-au îmbolnăvit, iar pentru a beneficia de îngrijiri la spital au fost însoţiţi în toiul nopţii de colegi sau de profesori chinezi.
Doi ani i-au fost de-ajuns tinerei să acumuleze un set uriaş de argumente menite a o determina să spere la o revenire şi chiar la o şedere în China pe termen lung. „Nu este nimic ciudat să vezi doamne îmbrăcate în rochiţe, care merg pe bicicletă, nu este ciudat să vezi un domn la 80 de ani care, la fel, merge cu bicicleta. În Bucureşti nu ai posibilitatea aceasta de a explora oraşul cu bicicleta. Acolo foloseam mereu telefonul şi nu aveam nevoie să folosesc bani cash pentru a merge cu autobuzul, cu metroul sau pentru a împrumuta o bicicletă de pe stradă. Era nevoie doar de un telefon şi de o aplicaţie“, povesteşte studenta.
Anii de studiu în China i-au deschis Paulei noi orizonturi. Îndrăzneşte acum să spere la o carieră într-o ţară asiatică, după etapa masteratului pe care tot în China îl va continua.
„Este mediul de aşa natură încât ne ajută să fim altfel. Acolo sunt mult mai multe oportunităţi de a ne dezvolta o gândire critică, de a avea o practică profesională în timp ce studiezi. Nu mai văd învăţatul ca pe o datorie, ci ca pe o plăcere. Mergem la bibliotecă, bem ceai, învăţăm, după care luăm o pauză şi mergem la masă. Apoi revenim la bibliotecă unde putem sta până după ora 10 seara“, spune buzoianca.
Publicație : Adevărul
|