Studenţii ieşeni se pot împrumuta de la UE ca să studieze la master în afară
Studenţii ieşeni interesaţi să studieze la masterat în străinătate vor putea beneficia de un nou program al UE prin care să îşi poată garanta împrumuturile pentru a putea să-şi achite taxele de şcolarizare.
Prin acest sistem de garantare a împrumuturilor, ce face parte din Erasmus, studenţii au posibilitatea de a primi 12.000 de euro pentru un master de un an şi până la 18.000 pentru finanţarea unui program similar care durează doi ani. Studenţii nu vor primi cadou aceşti bani, ci Comisia Europeană va garanta pentru un împrumut al acestei sume, oferit studenţilor „în condiţii avantajoase“, împrumut pe care aceştia vor trebuie să-l returneze.
Nu se vor solicita garanţii din partea studenţilor sau a părinţilor, rata dobânzii este una mică şi există şi opţiunea ca împrumuturile să fie rambursate cu întârziere. Acest sistem a fost lansat de către CE şi băncile sunt invitate să adere la program, momentan finanţarea fiind de 500 de milioane de euro din fondul Erasmus, sperând să se ajungă la un fond de împrumuturi de aproape 3 miliarde de euro. Mai mult, studenţii care beneficiază de un grant, o bursă sau un împrumut Erasmus vor putea beneficia şi de consiliere din partea unei noi asociaţii înfiinţate pe 12 iunie - Erasmus Student and Alumni Association, formată din actuali şi foşti studenţi Erasmus.
Publicație: Ziarul de Iași
Conferinta Internationala “Jean Monnet” la UTI
Colectivul de Stiinte Socio – Umaniste din cadrul DPPD – UTI, in colaborare cu Education, Audiovisual & Culture Executive Agency, organizeaza marti, 16 iunie 2015, ora 10.00, in sala 463, et. IV, corp CH-turn, Conferinta Internationala cu tema: Perspectivele proiectului European in Estul – postcomunist.
Participa cercetatori din Romania, Republica Moldova si Ucraina, precum si cursanti din cadrul modulului Jean Monnet.
Director de proiect: conf.dr. Mihai Dorin
Publicație: Ziarul de Iași
Expoziţie în memoria lui Ioan Petru Culianu la BCU Iaşi începând de astăzi
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi vă invită să vizitaţi expoziţia dedicată împlinirii a 65 de ani de la naşterea lui Ioan Petru Culianu, deschisă în perioada 15 iunie – 15 iulie 2015, la etajul 1 al sediului său central.
Secţiunile expoziţiei cuprind cărţile lui Culianu apărute la Editura Polirom în Colecţia „Biblioteca Ioan Petru Culianu” (coordonată de Tereza Culianu-Petrescu), pagini de corespondenţă (cu Mircea Eliade, Ugo Bianchi, Andrei Oişteanu, Virgil Ierunca, Andrei Pleşu, Marcel Bostan), articole publicate în presa culturală a exilului românesc (Limite – Paris, Ethos – Paris, Contrapunct – Köln, Revista Scriitorilor Români – München), interviuri (realizate de Andrei Oişteanu, Gabriela Adameşteanu, Emanuela Guano), articole şi cărţi care i-au fost dedicate după asasinarea lui la Chicago, pe data de 21 mai 1991 (secţiunea In Memoriam), fotografii şi alte documente.
Ioan Petru Culianu s-a născut la Iaşi, pe data de 5 ianuarie 1950. Conform informaţiilor oferite de Tereza Culianu-Petrescu în articolul „O biografie” (Observator cultural, nr. 87, octombrie 2001), după perioada studiilor primare, gimnaziale şi liceale de la Iaşi, Ioan Petru Culianu se mută la Bucureşti, la vârsta de 17 ani. Urmează, mai întâi, cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii din Bucureşti (timp de un an), transferându-se apoi la Secţia de italiană a Facultăţii de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale. În anul 1972 îşi susţine teza de licenţă (Marsilio Ficino e il platonismo nel Rinascimento) sub îndrumarea Ninei Façon. Tot în anul 1972 obţine o bursă de studii la Universitatea din Perugia (oferită de Ministerul italian de Externe). Pe data de 4 aprilie 1972 părăseşte definitiv România (Culianu se afla în imposibilitatea de a-şi mai publica textele în ţară, după ce refuzase colaborarea cu Securitatea). În decembrie 1972 obţine azil politic în Italia, după o perioadă petrecută în lagărele de la Trieste şi Latina. Din primăvara anului 1973, după cum relatează Tereza Culianu-Petrescu, este din nou bursier la Perugia, iar în toamna aceluiaşi an concurează pentru o bursă la Universitatea Catolică din Milano. Bucurându-se de aprecierea profesorului Ugo Bianchi, Culianu intră la Departamentul de Ştiinţe Religioase al Universităţii: „anii italieni următori ai lui C. sunt extraordinar de bogaţi sub raportul achiziţiilor ştiinţifice. La Milano îşi adânceşte studiile filologice, filozofice şi face studii teologice. Învaţă sistematic greaca şi ia cursuri de ebraică; susţine examene de teologie dogmatică şi biblică, timp de trei ani; lucrează în istoria religiilor, în special în istoria creştinismului, sub îndrumarea lui Bianchi” (Tereza Culianu-Petrescu). În anul 1975 obţine titlul de Dottore in Lettere, disciplina Istoria Religiilor, cu o teză coordonată de Ugo Bianchi (Gnosticismo e pensiero contemporaneo: Hans Jonas). Din toamna anului 1976 se mută în Olanda, unde ocupă mai întâi un post de asistent, apoi de profesor asociat la Facultatea de Litere a Universităţii din Groningen. În martie 1986 pleacă la Chicago, unde este Visiting Professor la Divinity School (Universitatea din Chicago), pentru un semestru. În 1987 revine din nou ca Visiting Professor la aceeaşi universitate, iar din 1988 devine profesor asociat (cu drept de titularizare) la Catedra de Istorie a Religiilor. Culianu mai petrecuse un semestru la Divinity School în anul 1975, ca student postdoctoral, perioadă în care colaborase cu Mircea Eliade şi Carsten Colpe.
Într-un interviu realizat de Emanuela Guano (Arezzo, Italia, primăvara 1990), Ioan Petru Culianu îi consideră drept „maeştri” ai lui pe Ugo Bianchi, Mircea Eliade (care îl luase ca asociat la unele dintre proiectele sale), Hans Jonas şi Michel Meslin. Sub îndrumarea ştiinţifică a lui M. Meslin, Ioan Petru Culianu susţine două teze de doctorat la Sorbona: prima, în 1980, cu titlul Expériences de l’extase et symboles de l’ascension de l’Hellénisme à l’Islam; a doua, în anul 1987, cu titlul Recherches sur les dualismes d’Occident. Analyse de leurs principaux mythes.
Pe lângă lucrările ştiinţifice publicate la edituri prestigioase din Franţa, Italia, Olanda şi SUA, Ioan Petru Culianu colaborează, cu numeroase studii şi articole, la reviste româneşti din exil, precum International Journal of Rumanian Studies (Amsterdam), Journal of the American Romanian Academy of Arts and Sciences (SUA, Los Angeles, California), Limite (Paris), Ethos (Paris), Contrapunct (Köln), Revista Scriitorilor Români (München), Lupta (Paris), Agora (SUA), Lumea liberă românească (SUA, New York) etc. (cf. Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc, Compania, 2010). La revista Lumea liberă românească, Culianu colaborează cu articole după 22 decembrie 1989. În textele sale, publicate în cadrul rubricii „Scoptophilia” („plăcerea de a observa”), el critică vehement regimul politic instaurat în România după căderea comunismului. În urma unor ameninţări cu moartea, formulate în limba română, Culianu renunţă la această rubrică, pe data de 22 decembrie 1990, într-o zi simbolică, după cum remarcă Andrei Oişteanu. Ameninţările cu moartea la adresa lui Ioan Petru Culianu „trimiteau la retorica naţionalistă a Securităţii române” (A. Oişteanu, Religie, politică şi mit, Polirom, 2014, p. 278).
Ioan Petru Culianu a fost asasinat pe data de 21 mai 1991 (de ziua numelui mamei lui, Elena Culianu) în jurul orei 13, în incinta Universităţii din Chicago. Cu privire la moartea savantului român, ucis prin împuşcare cu un singur glonţ tras în cap, la vârsta de 41 de ani, au fost emise mai multe ipoteze, însă nici una nu a fost confirmată până în prezent. Din cartea jurnalistului american Ted Anton, intitulată Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu (Northwestern University Press, 1996; Nemira, 1997; Polirom, 2005), reiese că una dintre ipotezele viabile în cazul morţii lui Culianu este aceea a unui asasinat politic. Culianu ar fi fost victima fie a unei organizaţii legionare din America, fie a fostei Securităţi. Sau a colaborării dintre cele două organizaţii, după cum aflăm din prefaţa lui Andrei Oişteanu la cartea lui Anton: „curtat iniţial şi de securişti, şi de legionari, Culianu a fost, de fapt, urât şi de unii, şi de ceilalţi. Evident, ura a fost reciprocă” (prefaţă la Ted Anton, Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu, 1997, 2005, republicată în Andrei Oişteanu, Religie, politică şi mit, Polirom, 2014, p. 261). Numele asasinului lui Ioan Petru Culianu nu este cunoscut nici astăzi, după 24 de ani de la moartea sa.
Potrivit unor surse, Ioan Petru Culianu îi expediază jurnalistei Gabriela Adameşteanu, cu câteva ore înainte de a fi asasinat, un exemplar (de semnal) al ultimei sale cărţi cu titlul Out of This World (tradusă mai târziu în româneşte cu titlul Călătorii în lumea de dincolo), cu dedicaţia „Cu drag şi mulţumiri pentru frumosul interviu din 22, Ioan. Chicago, 21 mai 1991”. În cadrul expoziţiei dedicate lui Culianu la BCU Iaşi, sunt expuse şi fotocopii ale documentelor cu privire la acest episod: un fragment din interviul realizat de Gabriela Adameşteanu cu Ioan Petru Culianu la Chicago, în decembrie 1990 (publicat în numărul 63 al revistei 22, 5 aprilie 1991); o fotografie a lui Culianu făcută la Chicago de G. Adameşteanu tot în decembrie 1990, cu prilejul interviului; facsimilul (preluat din revista 22) cu dedicaţia pe pagina de titlu a cărţii dăruite Gabrielei Adameşteanu, Out of This World, dedicaţie datată 21 mai 1991, ziua morţii lui Culianu. (Elena Bondor)
Expoziţia dedicată lui Ioan Petru Culianu, organizată în cadrul BCU „Mihai Eminescu” din Iaşi, este realizată de Dr. Elena Bondor, Departamentul Bibliografic.
Publicație: Ziarul de Iași
Scriitorul Luca Piţu a murit. Membru al „Grupului de la Iaşi“, a fost unul dintre cei mai importanţi dizidenţi români
Scriitorul ieşean Luca Piţu a murit la vârsta de 68 de ani din cauza unei boli grave care l-a afectat în ultimii ani de viaţă.
Luca Piţu a murit la Focşani duminică, 14 iunie, la vârsta de 68 de ani. Se retrăsese acolo alături de soţia sa, după ce a ieşit la pensie.
Născut în 1947, la Cajvana, în judeţul Suceava, Luca Piţu a absolvit Facultatea de Filologie, în cadrul Universităţii “Al.I. Cuza”. În anii '80, Luca Piţu a făcut parte din "Grupul de Iaşi", alături de alţi oameni de cultură precum Alexandru Călinescu, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Sorin Antohi sau Dan Alexe. Scopul grupului a fost de a face opoziţie culturală structurată regimului comunist. Luca Piţu s-a numărat printre cei urmăriţi de Securitate sistematic şi a fost arestat în timpul evenimentelor din decembrie 1989 de la Iaşi.
Apreciat şi temut în mediul cultural datorită scrierilor sale acide şi a limbajului deschis, Piţu a lansat după 1990 mai multe volume apreciate de critică, precum “Sentimentul românesc al urii de sine”, “Breviarul nebuniilor curente”, “Temele deocheate ale timpului nostru” sau “Însem(i)nările Magistrului din Cajvana”. În 1991, a refuzat premiul pentru eseistică pe care i l-a oferit Uniunea Scritorilor, acuzându-i pe membrii uniunii de apartenenţă la fostele structuri comuniste. În 1995 şi 1996 a acceptat premiile pentru eseu acordate de fundaţia “Poesis” şi de revista “Convorbiri literare”.
"Luca era mare iubitor de muzică franţuzească. Îi plăceau Brassens, Brel, Guy Beart, Gainsbourg... Făcea prozeliţi. O amintire amuzantă e aceea că îmi dădea periodic discurile, viniluri, cu cântăreţii aceştia, iar când ne certam le lua înapoi. Au făcut de multe ori drumul între noi", a postat scriitorul Liviu Antonesei pe pagina sa de Fcebook.
Un alt fost coleg de dizidenţă, scriitorul Dan Alexe a scris pe Facebook: "Dacă v-a plăcut de George Pruteanu şi i-aţi păstrat legenda (în mare parte nemeritată), aflaţi că Pruteanu era doar un umil curtezan al răposatului (azi) Luca Piţu. Un umil curtezan nu întotdeauna luat în seamă de nemondenul Luca Piţu. Un om ca Piţu, imposibil de flatat, necăutător de admiraţie, cu capriciul greu de urnit, avea o naturaleţe asocială atât de mare, încât un hămesit de glorie facilă ca George Pruteanu nu putea măcar s-o priceapă. Georgică se făcea de fapt că nu vede şi nu înţelege... Inspăimântat de erudiţia neomenească a lui Piţu".
Înmormântarea lui Luca Piţu va avea loc marţi, 16 iunie, la Focşani.
Publicație: Adevărul
Raport care aprinde spiritele la Universitatea Cuza. La bază sunt creditele studenţilor
ARACIS i-a acordat instituţiei de învăţământ „grad de încredere ridicat“. Instituţia de evaluare a remarcat şi unele deficienţe, în special cu privire la creditele transferabile.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a trecut recent printr-un nou proces de evaluare ARACIS care a vizat atât programele individuale de studiu, cât şi o evaluare instituţională. În baza acestei evaluări, „Cuza“ a primit „grad ridicat de încredere“, cea mai înaltă distincţie pe care o putea acorda ARACIS. Deşi comisia de evaluare a identificat un „colectiv valoros de cadre didactice“, o „bună colaborare cu potenţialii angajatori“, a remarcat faptul că UAIC dispune de o „infrastructură foarte bună“, cu spaţii bine dotate şi laboratoare moderne, „un buget echilibrat“ şi o „preocupare crescută pentru cercetarea ştiinţifică“, raportul întocmit de către această comisie scoate în evidenţă şi unele deficienţe.
Număr fix de credite
Raportul întocmit în urma vizitei Agenţiei Române de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior remarcă, la capitolul puncte slabe, numărul fix de credite la disciplinele aflate în planurile de învăţământ şi acest lucru nu ar fi conform cu scopul introducerii creditelor transferabile ECTS. „Recomandăm modificarea numărului de credite alocate disciplinelor din planul de învăţământ astfel încât acestea să reflecte efortul depus de către studenţi pentru însuşirea competenţelor la aceste discipline deoarece, în prezent, toate disciplinele, indiferent de numărul de ore de curs/aplicaţii au alocate acelaşi număr de credite, cinci. Este necesară flexibilizarea sistemului de credite transferabile, prin alocarea numărului de credite cu efortul depus de către student“, se precizează în raportul ARACIS. Practic, argumentele comisiei de evaluare spun că un student ar trebui să îşi poată alege singur cursurile pe care să le urmeze din trunchiul comun, iar acestea să fie ierarhizate în funcţie de dificultatea lor şi de resursele consumate în desfăşurarea acestora.
O problemă cu două tăişuri
Problema aceasta a fost semnalată de către mulţi dintre studenţii care au plecat cu Erasmus de la UAIC. Pe domeniile de profil, predominant la specializările umane, la universităţile din Belgia sau Franţa, aceştia au fost nevoiţi să urmeze câte şapte sau opt cursuri pentru a acoperi acelaşi număr de credite pe care l-ar fi urmat la cinci cursuri la Iaşi.
Conducerea UAIC argumentează însă că numărul de credite transferabile a fost acelaşi de 12 ani şi că s-a ales acest lucru tocmai pentru a nu stârni diferite divergenţe prin ierarhizările domeniilor prin numărul de credite oferite. „Marea majoritate a universităţilor din lumea anglo-saxonă au numărul de credite alocat disciplinelor în mod egal. Dacă noi am avea o discplină de 10 credite sau 15 cum consideră ARACIS-ul firesc, că sunt unele mai grele, matematicile financiare faţă de principiile introductive în economie spre exemplu, şi altele cu două, trei sau cinci credite, mulţi şi-ar pune problema - de ce să înveţe şi la discplinele insignifiante şi să nu le facă doar pe cele importante?“, a argumentat prof.dr. Vasile Işan, rectorul UAIC.
Unele decizii se îngreunează
Acesta a ridicat şi problema efortului depus de către personalul academic, explicând că ar fi o adevărată problemă să diferenţiezi materiile grele, de 15 credite, de cele mai slabe, de trei-patru credite, fără să diminueze munca pe care o desfăşoară toţi profesorii. „Vă daţi seama că ar naşte o continuă dispută internă. Ce discipline să excludem, pe care să le includem, iar această dispută nu ar mai ţine seama de nevoile studenţilor de învăţare şi de adecvarea la cerinţele pieţei muncii“, a adăugat rectorul. Şi prof.dr. Winfried Müller, de la Universitatea din Klagenfurt, din Austria, care a fost evaluatorul extern din comisia ARACIS, a remarcat această „rigiditate” a sistemului de credite.
El a mai specificat şi faptul că, în baza aplicării Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, nu sunt delimitate clar atribuţiile Senatului universitar şi ale Consiliul de Administraţie, expertul austriac considerând că Senatul are prea mulţi membri, 68, şi că unele decizii se îngreunează astfel. Acesta mai recomandă şi ca universitatea să încerce să nu îşi încarce reprezentanţii cu funcţii administrative, decani, senatori, cu prea multe responsabilităţi birocratice, dându-le acestora timp să se ocupe de predare şi activitatea de cercetare.
Publicație: Ziarul de Iași
„Cuza“ a pierdut în primă instanţă un proces intentat unei ligi studenţeşti
Războiul în instanţă dintre Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi UAIC continuă de mai bine de jumătate de an, iar zilele trecute Judecătoria Iaşi a dat dreptate ligii într-un proces în care UAIC cerea schimbarea denumirii asociaţiei.
Argumentul reprezentanţilor universităţii era acela că liga şi-ar fi arogat drept de reprezentare a tuturor studenţilor instituţiei de învăţământ superior şi i-ar fi putut induce astfel în eroare în acest sens pe studenţi. La rândul lor, reprezentanţii LSUAIC spun că, prin această decizie, se stabileşte că denumirea asociaţiei studenţeşti este una legală şi că s-a apreciat faptul că, prin acţiunile sale, Liga nu ar fi afectat imaginea UAIC.
„Din solicitarea conducerii universităţii nu putem înţelege decât că a pus la îndoială calitatea noastră de studenţi în cadrul universităţii. A fost chiar o justificare expresă în mass-media, prin care conducerea a precizat că a ales această cale «pentru a nu mai răspunde cererilor ligii». Legea ne garantează dreptul de a ne asocia, de a ne întâlni în spaţiile universităţii şi de a organiza evenimente specifice studenţilor“, au precizat reprezentanţii organizaţiei studenţeşti.
Membrii conducerii UAIC au precizat că acest proces a fost intentat în decembrie 2014 în numele celor 20 de ligi studenţeşti din cadrul instituţiei de învăţământ superior şi al reprezentanţilor studenţilor în Senatul UAIC care au depus două memorii în care au precizat că „asociaţia condusă de studentul Silvian-Emanuel Man îşi arogă calitatea de reprezentare a studenţilor UAIC fără a avea de fapt susţinerea acestora“.
Conducerea UAIC argumentează că au apelat la instanţă după ce încercările de negociere dintre universitate şi reprezentantul ligii au eşuat de mai multe ori. „Împreună cu reprezentanţii studenţilor, conducerea UAIC a insistat în mod repetat ca Liga să îşi schimbe denumirea, deoarece aceasta induce ideea falsă că asociaţia ar reprezenta studenţii universităţii. Menţionăm că, în UAIC, statutul de reprezentant se poate obţine doar prin votul studenţilor şi nu poate fi asumat de la sine“, au completat aceştia.
Sentinţa nu este una definitivă, reprezentanţii universităţii spunând că aşteaptă motivarea instanţei în vederea formulării unui recurs. Până în prezent, conducerea UAIC susţine că a câştigat patru dintre procesele intentate de către ligă.
Publicație: Ziarul de Iași și Cronica de Iași
|
