Serviciu oferit de Departamentul MEDIA ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
Citiți cele mai importante titluri din domeniul educației din presa locală și națională
Nu puteți citi acest email? Încercați versiunea web sau dezabonare
 
18/07/2026
Revista presei, 17 iunie 2015

 
 
  banner revista presei

SCRISOARE DESCHISĂ: Profesorii de la „Cuza“ se revoltă împotriva abuzurilor conducerii UNATC Bucureşti

"Considerăm că în ultima perioadă colegii noştri au fost supuşi unor grave abuzuri de putere, unor vicii de procedură şi au fost victime ale denigrării publice”, se arată în scrisoarea profesorilor ieşeni. Cadrele didactice Andrei Rus şi Andrei Gorzo de la UNATC Bucureşti li s-au desfăcut contractele de muncă pentru opinii contrare conducerii universităţii din Capitală

25 de cadre didactice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au semnat o scrisoare deschisă prin care îşi pronunţă sprijinul pentru Andrei Rus şi Andrei Gorzo, lectori universitari de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ (UNATC) şi pentru publicaţia Film Menu. „Considerăm că în ultima perioadă colegii noştri au fost supuşi unor grave abuzuri de putere, unor vicii de procedură şi au fost victime ale denigrării publice din partea Rectoratului UNATC şi a unor membri ai Senatului UNATC“, se precizează în textul scrisorii.

Semnatarii din Iaşi sunt cadre didactice şi cercetători de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Politice şi Facultatea de Litere. Printre aceştia se regăsesc inclusiv prof.dr. Liviu Antonesei sau conf.dr. Bogdan Creţu. Scrisoarea este contrasemnată şi de un număr echivalent de cadre didactice ale Universităţii „Babeş - Bolyai“ dinCluj-Napoca.

În textul citat, se precizează faptul că profesorii şi cercetătorii sunt împotriva represiunilor asupra celor două cadre didactice de la UNATC după ce aceştia au luat o poziţie critică faţă de conducerea instituţiei de învăţământ superior. „De asemenea, dorim să atragem atenţie asupra gravităţii faptului că nici Rectoratul, nici Senatul UNATC nu au sancţionat luările de poziţie profund rasiste şi homofobe, contrare eticii universitare, exprimate public de membri ai conducerii UNATC în relaţie cu colegii lor universitari“, se mai precizează în scrisoare.

Profesorii acuză faptul că membrii conducerii UNATC i-au eliminat pe cei doi din sistemul educaţional pentru „delicte de opinie“, susţinând inclusiv faptul că, prin acţiunile desfăşurate, funcţionarea şi legitimitatea UNATC, ca instituţie academică, au fost afectate.

„Recenta propunere a Comisiei de Etică de desfacere a contractului de muncă al lui Andrei Rus face transparentă transformarea într-un conflict de muncă a ceea ce, iniţial, a fost un dezacord de opinii şi viziuni între angajat şi conducerea universităţii, dezacord care ar trebui să fie permis şi încurajat într-un mediu academic ce se doreşte a fi deschis, performant şi legal. Documentele şi relatările din spaţiul public atestă faptul că desfacerea contractului de muncă al lui Andrei Rus este o sancţiune directă aplicată acestuia pentru luarea unei poziţii critice face de conducere“, se mai specifică în textul scrisorii.

Scandalul a pornit în luna mai, când Senatul UNATC i-a acuzat pe Andrei Rus şi Andrei Gorzo, unul dintre cei mai apreciaţi critici de film din ţară, de faptul că ar fi „răspândit neadvăruri“ cu privire la practicile din conducerea universităţii. Fostul rector, actorul Florin Zamfirescu, a fost acuzat de studenţi într-un protest de susţinere a celor doi lectori de faptul că ar fi homofob şi că le-ar vorbi la cursuri tinerilor despre faptul că „ţiganii ar trebui arestaţi la aeroporturi şi Holocaustul nu există“, după cum a declarat o studentă jurnaliştilor prezenţi la protest.

Publicație: Ziarul de Iași

Oferta USAMV Iaşi 2015: peste 1.000 de locuri la admitere şi două specializări noi la licenţă

 Peste o lună, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi îşi deschide porţile pentru absolvenţii de liceu, pregătindu-le acestora peste 1.000 de locuri la licenţă şi peste 500 pentru studiile de masterat.

Spre deosebire de anul trecut, anul acesta, instituţia de învăţământ superior agricol scoate la concurs mai puţine locuri pentru masterat. Dacă anul trecut absolvenţii ciclului de licenţă se puteau înscrie pe 360 de locuri la buget şi 246 la taxă, anul acesta, universitatea şi-a ajustat oferta educaţională şi oferă 330 de locuri bugetate şi 222 la taxă. Facultatea de Horticultură, cea de Agricultură şi cea de Zootehnie au zece locuri mai puţin la buget anul acesta, în timp ce Zootehnia are cu două locuri mai puţin la taxă, Horticultura cu 28 mai puţin, iar Agricultura a primit şase în plus.

În schimb, anul acesta, la admitere, care va avea loc între 15 şi 24 iulie, vor exista şi două specializări noi, după cum au anunţat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior agricol. Ambele se vor organiza în cadrul Facultăţii de Agricultură, fiind vorba despre exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară, dar şi de Protecţia consumatorului şi a mediului.

Prima dintre acestea se află în cadrul domeniului Agronomie care are 120 de locuri la buget şi 72 la taxă, în timp ce a doua este în cadrul Tehnologiei de prelucrare a produselor agricole - Ingineria produselor alimentare. Pentru amândouă, USAMV Iaşi a primit de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice 90 de locuri la buget şi 50 cu taxă. Admiterea candidaţilor la USAMV se va face în acest an fără probe de examen, criteriile de departajare fiind notele obţinute la bacalaureat.

În acest sens, cei care doresc să se înscrie la cursurile universităţii vor avea media formată în proporţie de 50% din nota de la limba şi literatura română şi 50% nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului.

Publicație : Ziarul de Iași

Cursurile şi fiţuicile studenţilor din Tudor, schimbate pe doze de energizant

 Studenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, cazaţi în Campusul „Tudor Vladimirescu“, au posibilitatea de a-şi da toate cursurile, xeroxurile, notiţele sau fiţuicile făcute pe tot parcursul anului pentru a primi doze de energizant marca Red Bull.

Într-o campanie realizată în toată ţară, astăzi, pe 17.00, reprezentanţii companiei vor poposi la Iaşi, unde studenţii sunt chemaţi să doneze pentru a putea primi doze de energizant. La fiecare kilogram de hârtie strâns studenţii primesc câte două doze. „Sesiunea e pe terminate, aşa că adu-ne toate cursurile, xeroxurile tale din anul care a trecut şi noi te răsplătim cu câte două doze de Red Bull pentru fiecare kilogram de înţelepciune scrisă sau xeroxată. Ca să-ţi revitalizezi mintea, dacă mai ai examene de dat sau să-ţi revitaliezi trupul post-stresiune, pentru petrecerile ce urmează. De reciclat ne ocupăm noi“, au precizat reprezentanţii companiei în anunţurile făcute în campus.

Se acceptă în concurs doar hârtie scrisă sau imprimată. Organizatorii vor cântări maculatura şi vor oferi unui participant cel mult zece doze de Red Bull, pentru cinci kilograme de hârtie. La campanie se pot înscrie doar studenţi, şi aceasta va dura cel mult trei ore sau până când se vor epuiza cele 2.000 de doze de energizant.

 Publicație: Ziarul de Iași

Admitere facultate 2015. Ministerul Educaţiei a publicat numărul maxim de locuri pe care universităţile le pot scoate la concursul de masterat de anul acesta

Universitatea de stat cu cele mai multe locuri la masterat este "Babeş-Bolyai" din Cluj, urmată de Universitatea din Bucureşti şi de Universitatea "Al. I Cuza" din Iaşi, potrivit unei Hotărâri de Guvern publicată de Ministerul Educaţiei care arată numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2015-2016.

Numărul de locuri la masterat se calculează în funcţie de numărul absolvenţilor de studii de licenţă pentru fiecare universitate în parte. În fiecare an, Ministerul Educaţiei publică domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat cât şi pentru universităţile private acreditate.

ADMITERE MASTER Universităţi de stat

Cele mai multe locuri la masterat dintre toate universităţile din România le are Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj, fiind vorba de un număr maxim de 13.000 de masteranzi care pot fi şcolarizaţi. Cele mai multe locuri la Master sunt alocate Facultăţii de Teologie, fiind vorba de 800 de locuri. În continuare, Facultatea de Sociologie şi Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene au fiecare câte 750 de locuri, iar Facultatea de Filologie are 700 de locuri. Acestea sunt totuşi specializări puţin căutate de piaţa muncii, în schimb, specializarea cu cea mai mare cerere şi cea mai mare rată de angajabilitate, Informatica, are 500 de locuri alocate.

Universitatea din Bucureşti poate şcolariza 1.275 de masteranzi la Facultatea de Sociologie, 1.000 de masteranzi la Filologie şi 850 la Comunicare. La fel ca la UBB Cluj, informatica are mult mai puţine locuri, doar 400. În schimb, Universitatea Politehnică s-a orientat mai bine şi poate şcolariza la Inginerie Electronică şi telecomunicaţii, 1.100 de masteranzi, iar la Calculatoare şi Tehnologia Informaticii pot fi maximum 750 de masteranzi.

Expertul în Educaţie Marian Staş spune că discrepanţa aceasta între universităţi şi politehnici arată că politehnicile s-au orientat mult mai bine spre piaţa muncii. "Se pare că politehnicile sunt mult mai sensibile la piaţa muncii şi mult mai rapid responsive la provocările pieţei muncii spre deosebire de universităţi care se pare că ţin mai mult la catere decât la nevoia de pe piaţa muncii, pe care nu o analizează suficient de bine", a explicat Staş.

  Publicație : Adevărul

 
//
 

Important:

  • Revista presei conţine fragmente preluate, fără nici o modificare, din articolele despre învăţământul superior ce apar în presa locală, regională şi naţională.
  • Revista presei este o reflectare imparţială a presei educaţionale, cu misiunea clară de a prezenta noutăţile şi ştirile cu adevarat importante pentru mediul academic.
  • Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" atrage atenţia că nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în presă, redate pe această pagina exact în forma în care au aparut în publicaţiile respective.
  • Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).

Serviciul de monitorizare a presei

Realizator: Dr. Bogdan Baghiu
Contact: promovare@uaic.ro

 
Ați primit acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu adresa . Dacă doriți să nu mai primiți aceste mesaje, vă puteți dezabona: dezabonare
© 2026 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Toate drepturile rezervate