S-a întâmplat la Universitatea din Iași înaintea Universității Oxford. În România, înaintea Germaniei. Deși nu am fost primii din Europa, i-am urmat fără întârziere. În anul 1892, o studentă pe nume Tereza Strătilescu făcea ceea ce păruse imposibil, obraznic și chiar imoral până cu doar câțiva ani în urmă: încheia cu bine examenul de licență la Litere, devenind prima femeie licențiată a Universității din Iași. 

În anii 1880, să fii o tânără educată în România însemna să fii, în cel mai bun caz, absolventă de pension. Știai să vorbești franceză, să pictezi, să cânți, să așezi corect tacâmurile la masă și uneori să faci conversație, scop în care ți se furnizase o brumă de cunoștințe de istorie și științe.  Nu era interzis să dai Bacalaureatul, dar acest lucru   îl puteau face numai absolvenții liceelor, iar acestea erau rezervate băieților. Nici la Universitate nu era interzisă prin lege înscrierea femeilor, dar o puteau face doar cei cu diplomă de bacalaureat. Dacă cereai mai mult, erai alintată cu apelative precum „păpușă nevinovată”, „porumbiță albă și ignorantă” sau „bibelou”.

Chiar și în aceste condiții, câteva femei au găsit soluții pentru a ocupa un loc în amfiteatru. Le-a identificat și adus la lumină cercetătorul Leonidas Rados, de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, după ce a studiat mii de documente, cereri, situații matricole și rapoarte din arhive, presa vremii, jurnale personale etc. Documentele acestor pioniere sunt publicate în volumul „Primele studente ale Universității din Iași”, apărut la Editura Universității.

„La cumpăna deceniilor 8-9 ale secolului 19, societatea considera destul de excentrică dorința fetelor de a deveni bacalaureate. Dar în acel moment istoric, România nu a fost pe atât de reticentă pe cât s-ar putea crede: ideea intrării fetelor în sistemul universitar a fost acceptată odată cu apariția curentului european, chiar mult mai devreme decât în țări precum Grecia, Germania sau Italia”, a explicat Leonidas Rados.

Deși chestiunea se află încă în dezbatere, se pare că prima universitate europeană care și-a deschis porțile studentelor a fost cea din Zurich, Elveția, în 1865. După aprinse dezbateri, cei de acolo primeau la cursuri o studentă străină, pe Nadejda Souslova, care deja audiase timp de trei ani cursuri în St. Petersburg. La scurt timp, mai multe femei s-au înscris la universitate. Instituțiilor de învățământ superior din Elveția le-au urmat, rând pe rând, alte universități: Paris (1867), Londra (1878) sau Bruxelles (1880). Presa vremii descria fenomenul ca o invazie a unui teritoriu al bărbaților și o revoluție a moravurilor. Paul Sonday, profesor la Sorbona, exclamase: „Fără femei! Știința se face între bărbați!”, iar atitudinea sa era în ton cu cea a majorității societății.

Nici în România nu au lipsit astfel de voci. La o dezbatere a Societății literare și științifice din Iași cu privire la drepturile femeii, Constantin Meissner, pedagog de meserie, susținuse că femeia își are rostul în interiorul casei și că ar trebui să lase școala și universitățile. Alexandru Philippide, profesor de filologie în Universitate, spunea că „degeaba ne tot bate capul socialiștii, că femeia e unul cu bărbatul, că trebuie să aibă drepturi egale, că spusele lor sunt spuse de teoreticieni”. Și Teohari Antonescu, profesor de istorie, era cunoscut pentru faptul că făcea „spirit pe seama fetelor”. Iar un profesor de greacă, Ion Caragianni, afirma deschis că „femeilor nu li se șade să învețe” și făcea aluzii necuviincioase studentelor.

Această atitudine a fost însă una marginală. „Moldova și chiar România au beneficiat, din acest punct de vedere, de un nucleu puternic al socialismului aici la Iași. Socialiștii erau atunci principalii susținători ai egalității între sexe, mai ales prin vocea Sofiei Nădejde”, a precizat cercetătorul Leonidas Rados. În general, profesorii ieșeni au acceptat ușor prezența studentelor în universitate.

Potrivit documentelor, prima studentă a Universității din Iași a fost Ana Mănăstireanu-Botta, în anul 1879. Ea a găsit soluția salvatoare pentru a urma cursurile Facultății de Litere: a cerut dreptul de a participa la ore ca „audientă”. Persoanele care „audiau” cursuri nu aveau luat bacalaureatul și nici nu puteau susține examenele asociate cursurilor. În aceleași condiții, în anul academic 1882-1883, s-au înscris alte trei fete: Cleopatra Atanasiu (Litere), Elena Arapu (Științe) și Anastasia Enea (Medicină).  Au urmat, an de an, din ce în ce mai multe studente până când, la începutul secolului 20, numărul fetelor deja îl egala pe cel al băieților la facultăți precum Litere și Științe.

Treptat, fetele au găsit modalități de a trece peste obstacole și să își dea și examenul de bacalaureat, astfel încât să aibă dreptul de a se înscrie oficial la universitate. Pentru asta, absolventele de pension erau nevoite să dea examene de diferență la liceele de stat. Apoi, se prezentau la examenul de bacalaureat care, pe atunci, se desfășura la Universitate. Erau probe scrise la latină, română, matematică și franceză. O parte din candidați treceau mai departe, la probe orale din greacă, latină, franceză, română, filosofie, istorie, geografie, matematică, științe fizice și științe naturale. Prima femeie care a trecut bacalaureatul la Universitatea din Iași a fost, în 1880, Olga Secară, o tânără văduvă care s-a înscris mai apoi la Facultatea de Medicină din București.

Tereza Strătilescu (foto, stânga) a fost cea de-a doua bacalaureată. Se întâmpla în iunie 1883, când la bacalaureatul din Iași s-au înscris 42 de băieți și o fată. Ea avea să devină prima studentă înscrisă oficial la Universitatea din Iași, prima femeie „titrată” – adică posesoare a gradului academic de licențiat – și, mai târziu, directoare a Școlii Secundare de Fete „Oltea Doamna”, actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu” Iași.

Cercetătorul Leonidas Rados a afirmat că „Într-o primă fază, titlu de bacalaureat se considera a fi culmea studiilor feminine. Apoi, societatea a acceptat prezența fetelor pe băncile universității și de regulă ele urmau unul-doi ani anumite cursuri universitare, până ce își găseau un post de profesor, renunțând la statutul de student. Abia peste mai bine de un deceniu se înregistrează primele licențiate. Așadar, a fost vorba de o evoluție în trepte, temporizată în mod aproape egal de limitele mentalității vremii și de neajunsurile educației secundare feminine”.

Deja după anul 1885, prezențele feminine în Universitate deveniseră ceva firesc. Fetele stăteau separat în bănci față de băieți – ele în față, băieții în spate. Erau mai conștiincioase și absentau mai puțin, uneori chiar și atunci când studențimea intra în grevă. Profesorii avuseseră speranțe de la ele că îi vor dezvăța pe băieți din copiat, dar s-a întâmplat exact invers: și-au însușit practica cu naturalețe și rapiditate.

Inițial, studentele nu reușeau să țină pasul cu cerințele academice, nu atât din vina lor, cât din cauza educației precare primite la școala secundară sau la pension. Studentele de la Litere se descurcau cel mai bine, deoarece programul era relaxat, aveau ore mai puține, iar profesorii lipseau (din păcate) adesea de la ore.

La burse de studiu oricum nu aveau acces. Deși Universitatea din Iași primea fonduri  de bursă de la Ministerul Instrucțiunii, ele erau rezervate la început exclusiv băieților. Puteau candida pentru câteva burse, mult mai reduse, oferite de o fundație și de Academia România. Cele mai nevoiașe aveau însă dreptul să prezinte adeverințe de pauperitate pentru a fi scutite de o serie de taxe. Pe atunci, educația superioară nu era gratuită, dar nici extrem de scumpă. Studentele sărace erau însă defavorizate față de băieți – ele erau nevoite să lucreze pentru a se întreține dar, spre deosebire de colegii lor, nu erau acceptate în slujbe de funcționari, ci trebuiau să se descurce oferind ore de meditații în familii mai înstărite.

Chiar dacă absolventele erau la început puține și, deci, excepționale, nu toate facultățile le asigurau o carieră. Cele care absolveau Litere sau Științe se îndreptau spre meseria de „dăscăliță”, una dintre cele mai acceptabile social pentru femei. Absolventele de Medicină practicau în special ginecologia și pediatria. În schimb, absolventele de Drept nu își puteau practica meseria. Baroul a acceptat femei abia la începutul secolului 20.

Primele licențiate ale Universității din Iași:

Tereza Strătilescu – Litere, 1892

Maria Cocea – Științe, 1893

Eliza Botez – Medicină, 1896

Leonidas Rados este cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române – Filiala Iași.  Printre domeniile sale de interes se numără studiile bizantine și neogrecești, istoria educației românești, istoria universităților, istoria științei, istoria studențimii și a mișcării studențești, istoria feminismului.

Informații suplimentare în:

Leonidas Rados (editor), „Primele studente ale Universităţii din Iaşi”. Vol. 1: Facultatea de Litere şi Filosofie (1879-1897), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2011

Text: Mădălina Cocea; Foto: Bogdan Panțir

Documente și fotografii din Arhivele Naționale Iași, puse la dispoziția noastră de domnul Leonidas Rados