Conducerea TUIASI a stabilit cum se va desfășura admiterea din 2023: un singur dosar și o singură taxă pentru trei facultăți, în perioada 3 – 21 iulie

 Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a aprobat metodologia propusă de Consiliul de Administrație al instituției de învățământ superior, care stabilește criteriile de admitere în noul an universitar 2023 – 2024, pentru admiterea ce va avea loc în cele două sesiuni din anul curent: iulie și septembrie. 

Reprezentanții TUIASI au ajuns la concluzia că modificările aduse procedurii de admitere anul anterior au adus rezultate peste așteptări, astfel că anul acesta va fi păstrat același sistem.

Astfel, candidații vor avea posibilitatea să se înscrie, cu o singură taxă şi un singur dosar, la oricâte specializări doresc de la trei facultăți ale TUIASI, în ordinea preferințelor, urmând ca, în funcție de opțiune și de media de admitere, să fie declarați admiși la una dintre acestea. Dacă vor dori să se înscrie la mai multe sau chiar la toate facultățile, va fi achitată o taxă suplimentară de înscriere.

Înscrierea candidaților va avea loc în perioada 3 – 21 iulie 2023 pentru studiile de licență și 10 – 23 iulie 2023 pentru cele de la programele de masterat.

„Indiferent de ciclul de studii, admiterea din acest an se va desfășura exact conform variantei procedurale la care am ajuns anul trecut. Dacă în fiecare an am încercat unele ajustări ale procedurii de admitere, în special pentru ciclul universitar de licență, în ideea optimizării acesteia, atât din punct de vedere al candidaților, cât și al comisiei de admitere, varianta propusă anul trecut s-a dovedit cea mai eficientă. Și, așa cum am mai menționat, înlătură alegerea de către candidați a unor domenii doar de dragul completării tuturor opțiunilor de pe fișă și simplifică modalitatea de verificare a documentelor depuse”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Admiterea se organizează online, prin intermediul platformei informatice a universității, care va deveni activă în perioada înscrierilor. Candidații au la dispoziție un manual de utilizare a platformei, pentru a se familiariza cu procedura, iar pentru cei care doresc să depună dosarele personal, vor exista puncte organizate de comisiile de admitere de la fiecare dintre cele 11 facultăți ale TUIASI.

„Investițiile masive în infrastructura didactică și de cercetare, lansarea unui proiect major de digitalizare, condițiile generoase de cazare și de desfășurare a activităților extra-curriculare constituie argumente convingătoare pentru ca absolvenții de liceu să aleagă universitatea noastră pentru desăvârșirea unei cariere profesionale de succes. Consolidarea dimensiunii antreprenoriale, precum și extinderea către spațiul european prin includerea în consorțiul universitar INGENIUM adaugă elemente suplimentare care sporesc atractivitatea și interesul pentru instituția noastră”, a menționat prof. univ. dr. ing. Iulian Ciocoiu, președintele Senatului TUIASI.

Cele mai multe facultăți de la TUIASI au drept criteriu principal de admitere media generală obținută de elevi la examenul de Bacalaureat, cu trei excepții. Pentru Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI), media de admitere va fi formată din 40% media de la examenul de bacalaureat și 60% nota la Matematică, Informatică sau Fizică din cadrul aceluiași examen de finalizare a studiilor.

Facultatea de Automatică și Calculatoare păstrează sistemul de admitere prin examen scris, care a rămas valabil inclusiv în perioada pandemiei, și care presupune un test grilă la matematică sau informatică. Media de admitere e formată din 80% media de la această examinare și 20% media generală la bacalaureat. Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” organizează un concurs de desen tehnic și desen liber pentru admitere. Nota de la această probă va reprezenta 70% din media de admitere, în timp ce diferența de 30% va fi reprezentată de media generală la bacalaureat.

„În trend cu interesul evident și recunoscut al autorităților de la cel mai înalt nivel și al companiilor naționale sau multinaționale pentru absolvenții învățământului universitar tehnic, ne așteptăm ca și în acest an să înregistrăm un număr ridicat de candidați la toate ciclurile de studii universitare, previziune bazată pe evoluția numărului de candidați fizici, nu a dosarelor depuse, din ultimii ani. De altfel, creșterea numărului acestor absolvenți reprezintă o garanție sigură a dezvoltării Iașului și ca un veritabil centru economic, nu doar cultural și academic”, a mai punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Fiecare facultate are criterii speciale de admitere fără concurs, care favorizează în special elevii ce au obținut distincții la olimpiade și la alte competiții de profil. Acestea pot fi consultate la linkul următor. Dacă locurile nu vor fi ocupate integral în sesiunea din iulie 2023, va mai fi organizată o sesiune de toamnă de admitere în intervalul 4 – 15 septembrie.

Publicație : Ziarul de Iași

 Curs de Securitate cibernetică organizat de Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Vrei să înveți mai multe despre securitatea cibernetică? Acum ai ocazia, pentru că Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic (DFCTT) din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „PROCEDURI ȘI INSTRUMENTE DE SECURITATE A SISTEMELOR INFORMATICE‟. Durata cursului este de 120 de ore și se adresează „absolvenților învățământului superior acreditat, ciclul I de studii universitare de licență (indiferent de domeniul absolvit)‟. Cursul va începe la data de 3 aprilie 2023, iar costul este 1.000 de lei/ persoană.

Care este tematica cursului?

Cei care vor urma acest curs vor parcurge următoarea tematică: Introducere în securitate cibernetică; Securitatea cibernetică a sistemelor informatice și a dispozitivelor mobile; Securitatea cibernetică a infrastructurilor critice; Modalități de prevenție în spațiul virtual; Managementul incidentelor de securitate cibernetică; Analiza malware; IT Forensics; Tipuri de amenințări cyber; Data Mining; „training cyber”, cu utilizare platforme consacrate și Auditul de securitate cibernetică.

Ce acte sunt necesare pentru înscriere? „Copia Diplomei de Licență certificată conform cu originalul; copia certificatului de naștere; copia certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui); copie BI/CI și
originalele pentru confruntare‟. Înscrierile se fac fie la sediul DFCTT situat pe str. Domnească nr. 47, fie electronic la adresa de e-mail: dfctt@ugal.ro.

„Contractele se pot încheia pentru solicitanți, persoane juridice sau fizice.
La finalizarea cursurilor se eliberează certificate de atestare a competențelor profesionale însoțite de suplimente descriptive. Cursurile se vor desfășura în spațiile de învățământ aferente Universității «Dunărea de Jos» din Galați‟, transmit reprezentanții universității.

Publicație : Monitorul de Vrancea

 Plagiatele, în noile Legi ale Educației: Tezele de doctorat vor fi publice înainte de susținere

Ultimul proiect de lege a învățământului superior prevede ca, timp de trei luni înainte de susținere, tezele de doctorat să fie publice. Ministrul Educației, Ligia Deca, mai spune că politicile de etică și de deontologie din universități vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern.

Așteptate îndelung, noile proiecte de legi consolidate ale Educației ale actualului ministru Ligia Deca par să fie aproape identice cu acelea propuse de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, susțin experții care le-au studiat.

De exemplu, în proiectul legii pentru învățământul superior, tot universitățile sunt cele care judecă în primă instanță cazurile de plagiat, în condițiile în care tot ele acordă titlurile doctorale. În schimb, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – CNATDCU – instituție vizată de desființare în precedentul proiect – va rămâne cu rolul de instanță de apel.

Când a făcut public proiectul noilor legi ale Educației, ministrul Deca a explicat că „în cazul în care CNATDCU decide că o teză este plagiată, există o direcţionare clară, legală, pentru ca cei care au emis diploma, adică reprezentantul legal al universităţii, rectorul, să meargă în instanţă şi să ceară anularea titlului sau, dacă nu a produs încă efecte juridice, o poate revoca”.

Premiera mondială

O altă schimbare este eliminarea posibilității de a se renunța unilateral la titlul de doctor. „Cred că a fost și o observație făcută de numeroase și variate organisme străine pentru că totuși era o premieră mondială. Nicăieri în lume nu s-a mai auzit ca cineva să renunțe unilateral la doctorat”, a subliniat profesorul Mihai Maci, expert în educație.

E limpede, a conchis Mihai Maci, că nu ne putem aștepta la lucruri care să țină de perfecțiune. Noi știm bine că Sorin Cîmpeanu e acolo și veghează cu aceste treburi. Pe de altă parte, orice pană care se introduce în mecanism și care mai limitează ceva e bine-venită, pentru că mai poate stopa din abuzuri.

O altă schimbare anunțată de ministru este cea a tezelor de doctorat care vor fi documente publice: „Înainte de susţinere, vor exista trei luni în care ele vor sta într-o platformă astfel încât oricine doreşte să le poată consulta şi să poată sesiza eventuale abateri de la etica universitară înainte ca teza să fie susţinută”.

Articolul 70 din proiectul de lege prevede că instituția organizatoare de studii de doctorat – IOSUD – este obligată ca înainte de susținerea tezei să o verifice cu ajutorul unui program de software pentru depistarea eventualelor similitudini. Verificarea se face pe baza standardelor din Ghidul național cu privire la redactarea tezelor de doctorat elaborat de CNATDCU, iar rezultatele analizei vor fi puse la dispoziția comisiei de doctorat și a doctorandului.

Documentul mai prevede că teza trebuie redactată și în format digital. Atât teza, cât și anexele vor fi publice și disponibile pentru consultare 90 de zile calendaristice, înainte de susținerea publică, pe pe platforma națională gestionată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, UEFISCDI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în domeniul drepturilor de autor.

Profesorul Ștefan Vlaston atenționează asupra acestui aspect al drepturilor de autor. Trebuie văzut exact ce înseamnă acest lucru, subliniază expertul în educație, astfel încât să nu ne trezim că rămâne la latitudinea doctorandului dacă vrea sau nu să-și publice teza înaintea susținerii. Potrivit legislației în vigoare, autorul unei opere are dreptul moral de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică, iar drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.

Plagiatele, sesizate și online

„În perioada în care teza de doctorat se află în transparență, înaintea susținerii publice, orice persoană fizică sau juridică poate formula observații cu privire la existența unor abateri de la standardele de etică și deontologie profesională, inclusiv din perspectiva existenței plagiatului. Observațiile pot fi depuse online sau la registratura instituției de învățământ superior unde are loc susținerea. Observațiile se consemnează într-un raport care va fi transmis IOSUD pentru analiză și decizie în vederea validării susținerii publice a tezei de doctorat și face parte din dosarul de doctorat”, mai prevede noul proiect de act normativ.

Ligia Deca a subliniat că documentul responsabilizează într-o măsură mai mare universitățile care vor fi pasibile de sancțiuni în cazul în care sunt descoperite nereguli: „Practic, se poate retrage acreditarea domeniului din cadrul universităţii ca instituţie organizatoare de doctorat, ceea ce înseamnă retragerea dreptului universităţii de a mai admite noi studenţi la doctorat. În cazul în care se constată abateri mai grave sau repetate, se poate merge până la retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de învăţământ superior. De asemenea, sunt prevăzute sancţiuni pentru conducătorii de doctorat, membrii comisiei de susţinere sau alte persoane implicate în incidente dovedite de fraudare în acest proces de emitere a titlurilor de doctor”.

Cât costă noile legi ale Educației

Prezentă la Adevărul Live, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că impactul bugetar calculat estimativ pentru cele două noi legi este de circa 30 de miliarde de lei. „Raportându-ne la bugetul actual al Educației care este de 50 de miliarde. Apropo de categoriile care au un impact bugetar mai mare, aici se încadrează majorarea salariilor cadrelor didactice, se pleacă de la nivelul salariului mediu pe economie pentru un profesor începător. Toate studiile arată că investiția care aduce cele mai multe beneficii este cea în cadrele didactice. Alte categorii sunt programele naționale care aduc măsuri de sprijin pentru elevii care provin din zone socio-economice mai defavorizate, respectiv Planul național pentru reducerea abandonului școlar care înseamnă transport, masă caldă, rechizite. Sigur că acolo este o investiție, nu o cheltuială”, a explicat ministrul.

Soluții anti-violență

Referitor la violența ca fenomen în școlile românești, Deca a subliniat că atât profesorii, cât și părinții și elevii pot lucra cu specialiști cu experiență în situații conflictuale: „Și pot exista cursuri de consiliere care să facă partea de prevenție. În cazul în care se ajunge la cazuri de violență în școală, am luat legătura cu ANPDC și Ministerul Familiei pentru a face mai clare procedurile de intervenție. Noi avem proceduri de intervenție la nivelul școlii. Și cei de la DGASPC au procedurile lor de intervenție și la asta lucrăm la nivel tehnic. Să interconectăm cele două proceduri astfel încât, dacă este un caz mai dificil care are nevoie de intervenția altor instituții, să urmărim ce se întâmplă cu copilul și cu familia și apoi să se întoarcă feedback-ul în comunitatea școlară. Știm cu toții că acum învățământul obligatoriu este până la nivelul clasei a XII-a. Mi se pare normal ca eforturile noastre să fie nu de a îndepărta copilul de la clasă, ci de a găsi soluțiile pentru a-i îndrepta comportamentul și a-l ajuta să se integreze”, a explicat oficialul.

În ceea ce privește violența din partea profesorilor către elevi, în noul proiect de lege există o prevedere în care dacă sunt sesizate fapte de violență, profesorul să nu mai fie în contact cu acel colectiv de elevi unde s-a înregistrat cazul, a adăugat ministrul: „Adică să primească alte atribuții, eventual administrative. Dacă se clarifică și se dovedește că profesorul este nevinovat, poate reveni la clasă, dar dacă se dovedește că au existat manifestări inacceptabile, i se va desface contractul de muncă”.

Școlile profesionale pot deveni licee tehnologice

Noul proiect de lege a învățământului preuniversitar nu are în vedere desființarea școlilor profesionale, dimpotrivă, a mai spus ministrul: „Școlile profesionale sunt organizate – cele mai multe – în cadrul liceelor tehnologice. Avem puține – câteva zeci – care au personalitate juridică proprie. Aceste școli profesionale își vor putea extinde nivelul de educație. Până acum era până la nivel 3 de calificare, ele vor putea urca la nivelul 4 și deveni și ele licee tehnologice. Aveam această solicitare de multă vreme, unele dintre ele așteptau cadrul legislativ pentru o rută de dual complet, până la clasa a XII-a. Noi, creionând o rută completă de dual, permitem practic ca toți cei care organizează învățământ profesional să aibă orizont până la nivelul de calificare până la care poate merge copilul”.

Statul va acorda facilități fiscale firmelor care se vor implica în învățământul dual, a mai spus Deca. Cel puțin la început. Există bani în PNRR pentru finanțare de campusuri duale, a dat asigurări Ligia Deca, peste 300 de milioane de euro care vor fi investiți în 16 campusuri în toată țara. Acestea vor include primării, țcoli sau licee tehnologice, angajatori și universități. „Tocmai pentru a da un parcurs complet de învățământ tehnologic dual”, a conchis ministrul.

 Publicație : Adevărul

 Topul țărilor europene preferate de studenții români

Olanda rămâne în top țări preferate de români, însă noile recomandări guvernamentale pot limita pe moment accesul la studii pentru unele instituții

Numărul studenților români din Olanda se păstrează în continuare ridicat, situând-ne pe locul 3 după Germania și Italia, cu 5648 de tineri înregistrați. Cei mai mulți sunt înscriși la profilele de inginerie și economie. Însă, majoritatea tinerilor români care studiază peste hotare se află tot în Marea Britanie, în ciuda Brexitului si a taxelor crescute.

“Pentru Olanda interesul se menține crescut, însă ne aflăm în situația în care guvernul olandez a recomandat universităților să pună în stand-by activitățile de recrutare a studenților străini, în principal din cauza problemelor legate de spațiile de cazare. Astfel, cei interesați de Olanda ar trebui să se documenteze și să acționeze rapid, pentru că există încă universități care sunt în procese de recrutare pentru studenți străini. Cu unele dintre acestea pot discuta direct, fiind prezente la targul educațional World Education Fair. Deocamdată nu știm cum vor evolua lucrurile în viitor, însă cu siguranță această situație poate limita pe moment accesul la studii pentru unele instituțiii. Olanda rămâne totuși o opțiune ofertantă datorită programelor variate, mai ales în limba engleză, dar și al nivelului accesibil al taxelor de școlarizare”, precizează Ana Maria Papp, Business Development Manager, Integraledu.

Pe 4 martie are loc la București World Education Fair (WEF), cel mai important târg educațional de la începutul acestui an, unde vor fi prezente 65 de instituții de învățământ, din 16 țări țări cu tradiție în educație. Anul acesta, grupul INTEGRAL a implinit 30 de ani de activitate de la data fondarii,  iar în premieră, târgul se va organiza în acest an și la Cluj, pe 5 martie, iar ediția din Galați din data de 3 martie va da startul târgurilor World Education Fairs din aceasta primăvară. Printre universitățile de top prezente la această ediție a WEF se numără Le Cordon Bleu, renumită pentru excelența în artele culinare,  Lancaster, în top UK sau Swiss Education Group, lider la nivel mondial în domeniul ospitalității.

Pe lângă prezența tradițională a universităților, liceelor și a instituțiilor organizatoare de tabere, la actuala ediție WEF se vor organiza o serie de workshopuri gratuite extrem de interesante pentru tinerii care vor să își aleagă meserii “ale viitorului”.  “Spre exemplu, cei interesați de gaming și industria video vor avea o super oportunitate de a participa la workshopul lui Anthony Christov, fost Art Director la PIXAR, creator al celebrelor WALL-E, Finding Nemo, The Incredibles, Cars și alte capodopere cinematografice. Anthony Christov împreună cu Kaloyan Kalamov,  junior 3D Character Artist la AMC Ro Studio, vor vorbi tinerilor despre aptitudinile și calitățile de care ai nevoie pentru a-ți construi o carieră în industria jocurilor video și a animației”, explică Ana Maria Papp.

Germania și Italia cele mai accesibile țări din punct de vedere al taxelor de studiu

La WEF toți cei interesați de studii în străinătate vor putea discuta direct cu reprezentații instituțiilor de învățământ, informându-se direct de la sursă în legătură cu domeniile de studiu care sunt, în prezent, în trend pe piața internațională a muncii, modalitățile de admitere, taxele de școlarizare, bursele oferite și modalitățile de accesare. “Ca urmare a contextului schimbat din Marea Britanie și Olanda, în calitate de consultanți educaționali, am observat o migrare a interesului de studiu spre țări cum sunt Belgia, Germania, Italia, Franța sau Spania”, mai precizează Ana  Maria Papp.

În Belgia sistemul de învățământ superior este asemănător cu cel olandez, cu foarte multe programe de predare în limba engleză. Taxele de școlarizare sunt accesibile, de aproximativ 1100 euro pe an, iar din punct de vedere al cazărilor nu se înregistrează probleme ca în Olanda. Printre cele mai accesate programe universitare se numără cele de inginerie, business, computer science, științe sociale și design.

În ceea ce privește studiile în Germania, se observă un interes crescut pentru medicină, predarea făcându-se exclusiv în limba germană. Taxele de școlarizare variază la stat între 200 și 3000 de euro pe an, iar în sistemul privat acestea pornesc de la 7000 de euro și pot ajunge și la 15.000 de euro pe an.

În Italia programele de predare în limba engleză sunt variante, iar cei mai mulți care aleg să studieze la universități italiene preferă domeniile consacrate de business, arhitectură și design. Italia este preferată pentru prestigiul universităților, climă, dar și pentru nivelul mai scăzut al taxelor de școlarizare care pornesc de la 250 euro pe an.

Familiile din România care își trimit copiii la liceu și gimnaziu în străinătate preferă în continuare Marea Britanie

Marea Britanie rămâne în topul preferințelor familiilor din România care își trimit copiii să studieze în străinătate la liceu sau gimnaziu. Alte destinații de interes sunt Elveția, Germania, Spania, Austria și SUA.

“Familiile de români care își trimit copiii la licee în străinătate preferă Marea Britanie datorită rigorii academice și a facilităților oferite de școli. În ultimii ani am observat și o tendință de micșorare a vârstei de plecare la studii. Este foarte important însă ca alegerea unei școli sau a unui liceu în străinătate să se facă sub îndrumarea unui consultant educațional pentru că acesta știe să armonizeze cel mai bine potențialul academic al unui tânăr, selectând programul educațional potrivit, tipul de școală și destinația de studiu”, precizează Raluca Niculae, Manager Departament Tabere și Licee.

Taxele de școlarizare în Marea Britanie sunt cuprinse între 16.000 lire/an pentru un liceu public și 35.000- 50.000 lire/an pentru o școală internațională de tip boarding (cu internat), cu toate opțiunile incluse. De regulă liceele oferă și burse tinerilor cu aptitudini speciale (academice, sportive sau artistice), care pot ajunge și la jumătate din taxa anuală. La WEF, familiile interesate de licee sau școli gimnaziale în străinătate pot discuta direct cu reprezentanții instituțiilor pentru a se informa în legătură cu toate opțiunile și oportunitățile existente. 

IntegralEdu: “înregistrăm de  trei ori mai multe cereri pentru Edutabere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”

La World Education Fair vor fi prezente și instituții care organizează tabere educaționale și cursuri lingvistice pentru toate categoriile de vârste, tot timpul anului.

“Înregistrăm de trei ori mai multe cereri pentru tabere educaționale, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cele mai căutate destinații fiind: Marea Britanie, Elveția, Germania, Spania sau Franța dar și SUA. Într-o Edutabără, tinerii își perfecționază nivelul limbii străine pe care o studiază sau pot experimenta programe educaționale specializate în domeniile de interes. Spre exemplu, cele mai noi programe aduc specializări și certificări din partea companiilor consacrate din industrie,  în domenii precum media & performing arts, sound design & production, forensic science/criminalistică, video game design, public speaking & leadership.

Cursanții pot opta inclusiv pentru tabere academice organizate în campusurile universităților cu renume precum: Oxford, Cambridge, UCL, Instituto Europeo di Design, Instituto Marangoni, Imperial College etc. Pentru cei care vor să învețe o limbă străină dar și să își continue antrenamentele sportive sunt disponibile tabere de engleza + fotbal cu Arsenal, La Liga sau  Real Madrid, echitatie, golf, inot, balet cu profesioniști în domeniu etc.

Un program nou cu mare succes este și tabăra de grup organizată în Singapore, care cuprinde cursuri de public speaking si leadership.

Costurile pentru o Edutabără în străinătate variază în funcție de durata și complexitatea programului ales, dar pentru a avea o referință, putem lua ca exemplu un program de o săptămână în Germania care pornește de la  aproximativ 1000 de euro și cuprinde 25 lecții de limbă germană/ săptămână.,  program de activități recreative și excursii, pensiune completă”, mai explică Raluca Niculae

Publicație : România Liberă