Săptămâna aceasta, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va stabili cum se va face reluarea cursurilor! Studenții au început să primească dispozițiile de cazare în căminele instituției

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a demarat eliberarea dispozițiilor de cazare a studenților și pregătește un scenariu pentru reluarea cursurilor

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a demarat eliberarea dispozițiilor de cazare a studenților în cămine. De asemenea, în ședința Senatului instituției de săptămâna aceasta, joi, 24 septembrie 2020, se va decide și modul în care se vor relua cursurile. Conducerea unității de învățământ a pregătit mai multe scenarii. Cel mai probabil, noul an academic va începe în manieră hibridă (fizică și on-line). Majoritatea studenților de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” au optat pentru cursuri față în față dar și, parțial, on-line

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a demarat eliberarea dispozițiilor de cazare a studenților în cămine! Pe de altă parte, reluarea cursurilor este posibilă în manieră hibridă (fizică și on-line). În ședința Senatului instituției de săptămână aceasta, joi, 24 septembrie 2020, se va decide și modul în care se vor relua activitățile educaționale pentru studenți și profesori. Prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector al Universității „Cuza” din Iași, a transmis trei posibile scenarii pentru începerea cursurilor. Un prim scenariu, transmis de acesta, este acela de a menține învățământul on-line.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va stabili cum se va face reluarea cursurilor! Studenții încep să fie cazați în căminele instituției

Rectorul Tudorel Toader a precizat că specialiștii în educație arată cum învățământul on-line afectează substanța actului educativ, fiind lipsit de latura formativă.

„Un al doilea scenariu, cel al revenirii la normalitate, presupune învățământul față în față. Aceasta decizie ar reprezenta varianta preferabilă, greu, însă, de sperat că va fi realizată. Și nu în ultimul rând, varianta mixtă, cu revenirea progresivă spre normalitate. Acest scenariu este posibil doar cu respectarea reglementărilor legale, a normelor de igienă și de distanțare fizică. Profesorul să desfășoare activitățile didactice normale, iar studenții, care nu se încadrează în capacitatea amfiteatrului ori a sălii de seminar, prin rotație, să participe on-line, din alte amfiteatre, din biblioteci, ori din alt loc adecvat. La acest moment, cred în varianta mixtă!”, a transmis prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, despre reluarea cursurilor în marile universități.

Calendarul cazărilor în anul universitar 2020-2021, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Pe de altă parte, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este în plin proces de cazare a studenților în cămine. Deja, pe 7 septembrie a fost termenul până la care facultățile au putut transmite către Direcția Generală Administrativă (DGA) numărul de cereri de cazare (inclusiv pentru anul I, ca nr. de locuri scoase la concurs), pe categorii de studenți (fete/băieți). În 14 septembrie a avut loc repartizarea locurilor de cazare către facultăți. Pe 21 septembrie a avut loc afișarea, la facultăți, a listelor cu studenții care au primit dreptul de cazare, ora 16:00. De ieri, 22, astăzi 23 și până pe 24 septembrie are loc eliberarea dispozițiilor individuale de cazare (în data de 24 septembrie, dispozițiile de cazare vor fi eliberate până la ora 15:00 și cazarea efectivă se va efectua până la ora 16:00).

Pe 24 septembrie, ora 17:00, anularea tuturor dispozițiilor de cazare ale studenților care nu s-au cazat, prin considerarea depășirii termenului de valabilitate al acestora. Tot la 24 septembrie, ora 19:00, raportarea de către Direcția Cămine și Cantine a locurilor rămase libere, către facultăți. Pe 25, 26, 28, 29, 30 septembrie, afișarea zilnică la facultăți a listelor cu studenții care au primit dreptul de cazare în ordinea descrescătoare a mediilor și eliberarea dispozițiilor de cazare cu valabilitate doar în ziua emiterii lor.
În 12 noiembrie, ora 8:00, depunerea cererilor de cazare la Biroul Probleme Sociale al Direcției Cămine și Cantine (camin C5).

La cazare, studenții vor completa o declarație pe proprie răspundere în scopul prevenirii și limitării îmbolnăvirii cu coronavirus (COVID-19). Pe parcursul desfășurării procedurii de cazare, angajații, studenții și persoanele însoțitoare vor purta mască de protecție, se va face dezinfectarea mâinilor la intrarea în cămin și se va păstra distanța socială de minimum 1,5 metri.

Publicație : Bună Ziua Iași

Elita transplantului românesc vine astăzi la Iași

Experți de renume național și internațional în domeniul medicinei de transplant şi-a anunţat participarea la cea de-a 11-a ediție a Congresului Național al Asociației Române Romtransplant, care va începe astăzi la Iaşi

Începând de astăzi şi până pe 26 septembrie se va desfășura online, pe platforma Zoom, cea de-a 11-a ediție a Congresului Național al Asociației Române Romtransplant. Manifestarea a fost precedată ieri de de o conferință de presă la care au participat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, prof. univ. dr. Irinel Popescu – președinte de onoare al Asociației Romtransplant şi directorul Centrului de Boli Digestive și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, președinte în exercițiu al Asociației Romtransplant, coordonator al Programului de Transplant Hepatic – Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași,  prof. univ. dr. Adrian Covic, medic primar Medicina Internă, medic primar Nefrologie, doctor în Știinte Medicale la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și dr. Radu Zamfir, director executiv al Agenției Naționale de Transplant. „Un proverb norvegian spune că inima este primul lucru care se mișcă în om și ultimul care moare! Despre acest veritabil ornic al vremurilor s-au scris poezii, romane de dragoste și enorme tratate de medicină. O inimă sănătoasă este garanția unei vieți armonioase și a unui suflet liniștit. Cu toții ne dorim un cord sănătos, chiar dacă tracasările vieții de zi cu zi ne afectează mai mult decât ar trebui. Prea târziu descoperim înțelepciunea lucrurilor și faptelor care contează cu adevărat. Faptul că azi, în plină pandemie, Iașul găzduiește – fie și preponderent online – o nouă ediție, a 11-a, a Congresului Național al Asociației Romtransplant e o necesară dovadă de normalitate într-o lume prea tulburată. Să facem din medicină nu doar știința leacurilor cu denumiri uluitoare, cum glumea cineva, ci mai ales o stiință a iubirii față de semenii noștri. Ne aflăm în locul cel mai potrivit: la Iași, de unde a început dezvoltarea modernă a medicinii românești. Iașul, inima ţării, bate în ritmul care trebuie!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Peste 300 de participanţi

Evenimentul se va desfășura sub înaltul patronaj al Primarului Municipiului Iași și va avea loc sub egida Asociației Profesionale Romtransplant, alături de ceilalți prestigioși organizatori: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgența „Sf. Spiridon” Iași – Secția a II-a de Chirurgie, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași – Secția de Nefrologie și Transplant Renal. Congresul va oferi oportunitatea de a reuni experți de renume național și internațional în domeniul medicinei de transplant. Specialiști de excepție în transplantul cardiac, hepatic, renal, pancreatic, de plămâni și măduvă osoasă își vor împărtăși din experiența și know-how-ul lor favorizând evoluția și progresul științei în fascinantul și complexul domeniu de transplant de organe. La acest eveniment vor participa peste 300 de cadre medicale.

Publicație : Evenimentul

University of Liverpool confirms 87 Covid cases in week before start of term

 Other campuses face outbreaks as Boris Johnson calls for universities to stay open

Pressure is mounting on UK universities to cancel face-to-face teaching and move all studies online as cases multiply on campuses, including the University of Liverpool where almost 90 students and staff have already tested positive.

Students have barely begun their studies at the start of the new academic year, but at the University of Liverpool there have already been 87 confirmed cases over a seven-day period in the week before term began.

Details emerged as Boris Johnson delivered a sombre warning to MPs of six months of further restrictions, including a call to work from home where possible, in response to rising Covid infection rates. Universities should remain open, he said.

Prof Louise Kenny, the executive pro-vice-chancellor for the University of Liverpool’s faculty of health and life sciences, said students and staff were experiencing more Covid-19 cases in line with the wider Liverpool population.

“Our investment in an on-campus testing facility for staff and students displaying symptoms means that we are in a position to report on the numbers in our community who test positive and, importantly, to act quickly to stop the spread.”

Elsewhere, Manchester Metropolitan University, which has also been at the centre of an outbreak, refused to confirm staff claims of cases in every faculty, with reports of multiple cases at the business school.

And the University of Glasgow confirmed an outbreak on Twitter, urging students not to mix with other households and to download Scotland’s test-and-trace app. It said: “We are dealing with a number of #Covid19 cases in student residences. We have informed Public Health officials & @scotgov

“The students affected are self-isolating & are being supported by our @UofGLiving team to ensure they have access to food & other supplies.”

Among other universities already grappling with cases are Edinburgh Napier, Bath, Oxford Brookes and Stirling, with many senior leaders concerned about the speed of the outbreaks and what may lie ahead.

The University and College Union (UCU), which represents staff working in universities, has renewed its call for all teaching to be remote to help keep infection rates down. Most universities are trying to offer students at least some small-group, face-to-face contact, though the bulk of their studies are likely to be online.

“For Boris Johnson to say that universities should stay open whilst we are seeing reports of Covid outbreaks on campuses throughout the UK is an abdication of responsibility and it shows how disconnected he is from the facts on the ground,” the UCU’s general secretary, Jo Grady, said.

“We have been warning for weeks that without urgent action it will be impossible for universities to avoid becoming incubators of Covid, with university communities becoming transmission hotspots.

“We are now seeing that happen with outbreaks in universities. If this government is serious about reducing the number of confirmed cases then it must now tell universities to abandon in-person teaching.”

Universities UK, which represents vice-chancellors, said multiple health and safety measures had been put in place to ensure that some in-person teaching could be delivered safely. “Universities recognise that this is a difficult and uncertain time for everyone and will be considering the needs of staff and students on an individual basis,” a spokesman said.

Student leaders, meanwhile, have urged vice-chancellors not to “demonise” students, who have been blamed for increasing infections after holding illegal freshers’ parties. Manchester University is reported to have warned students in its halls of residence of a possible curfew, after a number of Covid breaches.

Students arriving at Durham University next weekend have been warned they will have to stay in their university accommodation for three days to mitigate the risk of cross-infection as students arrive from different locations.

In Oxford, meanwhile, the city council is holding a virtual town hall to discuss residents’ concerns after a large gathering of students at Oxford Brookes University were filmed ignoring social distancing rules.

Larissa Kennedy, the president of the National Union of Students, said the NUS was aware of reports of “a few instances” where students have failed to follow social distancing rules, but warned: “We must not demonise students for the failures of government.

“It is the government who have failed to put proper procedures in place to keep students safe, have ignored the concerns of students’ unions and university staff and have not established an adequate test-and-trace system to keep local communities safe.”

Publicație : The Guardian

Etudes de médecine : plus de sciences sociales pour une meilleure compréhension de l’humain

La réforme des études de santé promeut l’idée d’une médecine visant une meilleure appréhension de l’éthique et des rapports aux patients.

Les nouvelles filières d’entrée dans les études de santé vont-elles faire évoluer les profils des futurs médecins ? Les chercheurs en éthique médicale l’espèrent. Inégalités sociales de santé, enjeux relationnels dans les décisions, suivi des maladies chroniques, éthique des rapports avec l’industrie pharmaceutique… « Ces questions nécessitent que le professionnel de santé se positionne comme un acteur informé et réfléchi. Ses connaissances biomédicales ne suffisent pas », souligne Céline Lefève, maîtresse de conférences en philosophie de la médecine à l’Université de Paris.

En Paces (l’ancienne première année commune aux études de santé), un enseignement de sciences humaines était dispensé, donnant lieu à la seule épreuve écrite rédactionnelle du concours. « Mais sur 37 facultés de médecine en 2019, 17 n’avaient pas d’enseignants en sciences humaines et sociales et s’en remettaient à des professeurs de médecine pour assurer le cours », nuance Céline Lefève. Les nouvelles voies d’accès vont permettre à des étudiants ayant suivi des « mineures » ou des « majeures » en sciences humaines (philosophie, lettres, histoire, psychologie, etc.) de poursuivre des études médicales.

Percevoir la médecine comme une pratique, et pas seulement un savoir, remet en question un modèle historique. « A partir des XIX et XXe siècles, on a peu à peu considéré que les humanités étaient non scientifiques, alors qu’elles sont indissociables de la science, relate Cynthia Fleury, professeure au Conservatoire national des arts et métiers, et titulaire de la chaire de philosophie à l’hôpital Sainte-Anne, à Paris. Le positivisme scientifique et son héritière, l’evidence-based medicine [la médecine fondée sur les preuves provenant d’études cliniques systématiques], sont des conquêtes essentielles mais nullement suffisantes. Nous soignons des personnes malades, et non des maladies. »

La question du deuxième cycle

« Les maladies chroniques, la prise de décisions graves, ou même la consultation banale… au fond, toute la médecine suppose une compréhension complète de l’humain », observe Frédéric Worms, professeur de philosophie contemporaine à l’Ecole normale supérieure, et membre du Comité consultatif national d’éthique.

L’enjeu doit être de constituer « une population médicale davantage représentative des différentes orientations, avec des praticiens qui auront par exemple une appétence pour le droit et la bioéthique, d’autres pour les mathématiques et la modélisation des systèmes biologiques », ajoute Nathalie Nasr, neurologue et coordinatrice de l’enseignement de l’éthique des facultés de médecine de Toulouse.

Publicație : Le Monde