Moment special de absolvire pentru mii de tineri, la Iași. Studenți, părinți și profesori, împreună la o întâlnire aniversară

Moment special de absolvire pentru mii de tineri, la Iași. Studenți, părinți și profesori, împreună la o întâlnire aniversara. Totul a avut loc în cadrul ceremoniei organizate de Universitatea de Medicina și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași. De reliefat că, la eveniment au participat și zeci de studenți străini.

Ceremonia 2022, în cifre

1540 absolvenți

13 specializări

8 specializări cu predare în limba română

3 specializări cu predare în limba engleză

2 specializări cu predare în limba franceză

Repartizarea pe țări:

1177 absolvenți români

363 absolvenți internaționali din 38 de țări

Cei mai mulți studenți internaționali sunt din Franța – 38 și din Israel – 84.

Programul Ceremoniei

Evenimentul a avut două părți: cursurile festive ale facultăților, în intervalul 10.00 -17.30, iar de la ora 19.00 a fost programată Ceremonia de Absolvire, urmat de cele ale decanilor Facultății de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală.

Un moment mult așteptat a fost premierea șefilor de promoție a celor patru facultăți din cadrul UMF Iași. Au urmat speech-uri motivaționale, iar finalul a fost rezervat, ca de fiecare dată, unui moment solemn așteptat, încă din anul I, de toți studenții UMF Iași: rostirea Jurământul lui Hipocrate.

Publicație: Bună Ziua Iași

 

Rectorul USV Iași, universitarul Gerard Jităreanu, prezent la cea mai importantă întâlnire educațională a momentului din România! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, invitat special

Universitarul Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științele Vieții din Iași a condus delegația instituției la cea mai importantă întâlnire educațională a momentului din România! Ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu a fost invitat special. Este vorba de reuniunea Consorțiului (USAM – USV) universităților de profil din România (derulată între 24 și 25 iunie 2022), gazdă fiind Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. În cadrul acesteia, s-au luat decizii importante pentru viitorul învățământului de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, respectiv de Științele Vieții din România

Prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științele Vieții (USV Iași) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași a condus delegația instituției la cea mai importantă întâlnire educațională a momentului din România. A fost vorba de întâlnirea Consorțiului (USAM – USV) universităților de profil din România (derulată între 24 și 25 iunie 2022), gazdă fiind Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București. Ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, a fost invitat special. În cadrul acesteia, s-au luat decizii importante pentru viitorul învățământului de Științe Agronomice și Medicină Veterinară respectiv de Științele Vieții din România.

„Săptămâna trecută, între 24 și 25 iunie, s-a desfășurat la București lucrările Consorțiului universităților de Științe agricole și de Științele vieții din România. La acestea, au participat conducerile instituțiilor formate din rectori, prorectori, decani, directori de Școli Doctorale și persoane din Consilii de Administrații. Totul a avut loc în prezența ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a secretarului de stat pe zona învățământului superior, Gigel Paraschiv și a Danielei Burghilă, coordonator al Direcției Generale Învățământ Universitar, esențială structură a Ministerului Educației”, a declarat prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rector USV Iași.

În acest select context, au fost abordate o serie de teme și de problematici esențiale pentru zona învățământului superior din țară, pe segmentul profilului acestor universități.

„În acest cadru, au fost discutate propuneri legate de elaborarea noii Legi a Educației respectiv pentru învățământul superior. În cadrul acesta, universitățile din Consorțiu USAM – USV au insistat pe creșterea autonomiei acestora în ceea ce privește derularea procesului didactic on-line, sincron, diferențiat pe ciclul de studii. Astfel, am propus ca activitățile de învățare – predare (la curs) pentru licență, ponderea de acest tip de predare în acest mod să fie de până la 50 la sută, la master de 60 la sută iar la doctorat de 65 la sută”, a completat rectorul USV Iași.

Mai departe, acesta a completat că au fost și propuneri ca: aplicațiile practice, de laborator, la licență să fie de până la 20 la sută (on-line, sincron) la licență, la master de până la 35 la sută, la doctorat tot 35 la sută”, a mai punctat rectorul.

Evaluarea calități procesului didactic și de cercetate în vederea alocării de fonduri suplimentare universităților

Pe același plan, discuția din Consorțiu s-a axat și pe evaluarea calității procesului didactic și de cercetate în vederea alocării de fonduri suplimentare universităților.

„Aceste valori vor trebui raportate la totalul orelor din planul de învățământ și pretarea acestora mai bine la unele discipline și mai redus la altele. Așadar, s-au făcut propuneri și în ceea ce privește noile standarde care ar urma a fi implementate din această toamnă sau când va fi elaborată noua Lege a Educației. Vorbim de Evaluarea calității procesului didactic și de cercetare în vederea alocării de fonduri suplimentare universităților care, acum, este de 25 la sută și am propus ca, pe viitor, să fie la fel. O altă categorie de propuneri s-a referit la standardele de susținere a abilitării la coordonare de doctorat precum și standarde pentru ocuparea posturi de profesor și conferențiar”, a explicat prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rector USV Iași.

Modalități de colaborare în proiectul Campus-Dual și finanțare pe acest segment prin Programul Național de Redresare și Reziliență

La discuțiile din Consorțiu s-au punctat modalități de colaborare în proiectul Campus-Dual și finanțare pe acest segment prin Programul Național de Redresare și Rezliență (PNRR).

„Acestea vor fi lansate în curând și este vorba de sume importante alocate. Am propus ca măcar două proiecte de acest gen să fie alocate pe fiecare regiune de dezvoltare a țării. În ceea ce ne privește, ca universitate, ne dorim să avem un asemenea proiect implementat. Apoi, ne-am axat pe competiția legată de digitalizarea a universităților din România. Aici, din cele 61 instituții naționale, noi ne plasăm pe poziția 31, fiind a doua ca entitate de profil, după USAMV București. Toate aceste proiecte vor fi finanțate și începem etapa de digitalizare. Ultimul punct de la Consorțiu a fost cel referitor primire – predare a președinției acesteia de la USAMV București la USV Iași. Pentru următorul an, voi ocupa această poziție onorantă, iar Iașul va găzdui următoarea reuniune”, a mai declarat universitarul Jităreanu.

În final, rectorul USV Iași a arătat importanța susținerii învățământului agronomic și de Științele Vieții. „Pentru noi, este foarte important, deoarece avem ocazia să facem propuneri care să susțină învățământul agronomic și de Științele Vieții la nivel de calitate și promovare, mai ales în contextul crizei alimentare și economice.

Tot cu această ocazie am discutat și ideea propusă de USAMV a Banatului «Regele Mihai I al României» din Timișoara de a-și schimba denumirea în Științele Vieții”, a conchis rectorul USV Iași. Așadar, universitarul Gerard Jităreanu a fost prezent la cea mai importantă întâlnire educațională a momentului din România unde ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost invitat special.

Publicație: Bună Ziua Iași și Ziarul de Iași

 

Şcoala de vară pentru tinerii cercetători filologi masteranzi şi doctoranzi, la Ipotești

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii ‘Mihai Eminescu’, în parteneriat cu Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca, organizează, în perioada 27 iunie-3 iulie, ediţia a IV-a a Şcolii de vară pentru tinerii cercetători filologi masteranzi şi doctoranzi, au anunţat, vineri, reprezentanţii Memorialului Ipoteşti.

Potrivit acestuia, tema şcolii de vară din acest an este ‘Literatura memoriei. Memoria literaturii – patrimoniu, biblioteci, arhive’.

Deschiderea şcolii de vară va avea loc luni, 27 iunie, la ora 11.00, iar programul cuprinde câteva blocuri de activităţi, precum conferinţe ţinute de profesori din diferite centre universitare şi academice; ateliere ale tinerilor cercetători, activităţi şi studiu individual cu utilizarea fondurilor de carte ale Bibliotecii Naţionale de Poezie ‘Mihai Eminescu’; şedinţe informale Garden Book Club, cu prezentări ale apariţiilor editoriale recente la care au colaborat participanţii la şcoala de vară, dar şi vizitarea ghidată a Memorialului Ipoteşti şi a Botoşaniului.

În cadrul şcolii de vară pentru tinerii cercetători filologi se vor ţine cinci conferinţe ale unor profesori universitari din Viena, Cluj, Bucureşti şi Timişoara, respectiv Florin Oprescu, Radu Mârza, Simona Mălăescu, Iulian Costache şi Otilia Hedeţan.

La cele patru ateliere (Memoria romanescă; Rememorări eminesciene; Memoria colectivă. Memoria individuală; De la jurnal la arhive şi mai departe), moderate de prof. dr. Ioana Bican şi lect. dr. Corina Croitoru, vor participa doctoranzi şi masteranzi de la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca; Universitatea de Vest din Timişoara; Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi şi de la Universitatea din Torino.

Pe 2 iulie, la ora 11.00, va avea loc discuţii şi lecturi de poezie, invitată fiind poeta Mariana Codruţ şi criticul literar Bogdan Creţu.

Forma de organizare a şcolii este hibridă, ea desfăşurându-se atât online, cât şi onsi

Publicație: Evenimentul