EXCLUSIV! Universitatea Alexandru Cuza din Iași, alături de marile instituții de învățământ superior din România, poziție oficială legată de examenul de Bacalaureat 2020

Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi, membră a Consorțiului Universitaria formata din marile instituții de tradiție de învățământ superior a României: Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din București au luat poziție oficiala legata de examenul de Bacalaureat 2020.

Poziție oficiala a marilor universități din România, în prim-plan fiind și Alexandru Ioan Cuza din Iași, poziție importanta legata de examenul de Bacalaureat 2020

În acest context, Consorțiului Universitaria unde membra marcata este și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a luat o poziție importanta legata de examenul de Bacalaureat 2020. Redam mai poziția Consorțiului Universitaria!

Examenul de bacalaureat – examenul unei națiuni

Tabloul măsurilor de prevenție sub semnul căruia stă această perioadă, cu restricționarea anumitor drepturi care limitează satisfacerea unor nevoi semnificative pentru ființa umană, cum ar fi nevoia de independență, nevoia de apartenență la un grup (nevoia de afiliere) sau nevoia de siguranță emoțională, provoacă o reacție firească de frustrare. Atunci când vorbim de adolescență și tinerețe timpurie, adică de vârsta de 17-18 ani, când personalitatea caută să se manifeste într-un mod original, să se diferențieze și astfel să își exprime identitatea, frustrarea capătă noi valențe, putând ataca această identitate și putând fi însoțită de emoții negative, tensiune sau tulburări de comportament. Identitatea este o construcție socială câștigată în ani, cu greu, cu efort, cu sondarea zonelor de lumină și de umbră ale personalității tinerilor, fiind o achiziție cu care aceștia trăiesc și prin care se definesc întreaga lor viață. Din această rațiune, orice măsură care pune în pericol identitatea asumată la această vârstă are consecințe peste generații, nu numai pe plan individual, ci și social.

În spectrul structurilor noastre motivaționale, nu avem doar nevoile mai sus menționate, ci și nevoia de a fi respectați, de a ne fi recunoscute meritele și de a simți că potențialul nostru natural este împlinit. Mai mult, ne clădim logica existenței noastre pe baza unor credințe, a unor valori care ne influențează așteptările, ne setează standardele și ne motivează comportamentul. Calea ușoară poate că este mai puțin marcată de efort, este mai atrăgătoare, dar este și lipsită de satisfacții și demontează una din credințele pe care se bazează o societate progresistă, și anume credința că efortul contează pentru rezultate, iar rezultatele contează pentru recompensă și pentru satisfacția în viață.

Contează ceea ce ne dorim pentru această generație și pentru viitorul nostru – ne dorim o generație cu o identitate marcată de frustrare și emoții negative, cu un respect de sine scăzut, cu credința că efortul nu contează, o generație submotivată și, ca urmare, neperformantă sau ne dorim tineri cu încredere în ei, în capacitatea lor de a face față provocărilor, rezilienți și conștienți că efortul le este răsplătit?

La această întrebare reprezentanții Consorțiului Universitaria (Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara) răspund la unison – ne dorim ca toți tinerii României să fie motivați și încrezători în forțele proprii, să aibă atitudine de învingători și să nu se considere intrați pe ușa din dos într-o societate pe care ne-o dorim mai bună și mai performantă.
Orice tip de proces vizează îndeplinirea unor obiective specifice, nu se desfășoară doar de dragul procesului în sine. Procesul de învățământ nu face excepție de la această regulă generală. În contextul educației există trei activități fundamentale care definesc procesul: predare – învățare – evaluare.

Toate trei sunt obligatorii pentru un proces de învățământ complet. Eliminarea sau ciuntirea uneia din aceste activități atrage după sine diminuarea șanselor de îndeplinire a obiectivelor vizate. În contextul procesului de învățământ, evaluarea are dublu rol: de reglare pe parcurs a calității educației și de selecție a educabililor (la finalul unui ciclul de învățământ) pentru treptele superioare la care se desfășoară procesul. Ambele roluri sunt esențiale pentru un proces didactic calitativ și echitabil. Lipsa unei evaluări adecvate pe parcurs reduce șansele unui proces de învățământ adaptat nevoilor reale ale educabililor, iar lipsa unei selecții adecvate la început/final de ciclul de învățământ atrage după sine inechități și irosirea de resurse. Examenul de bacalaureat este, pe întregul mapamond, principala formă de evaluare care certifică competențele absolvenților de studii liceale. Practic, principala formă de evaluare care certifică nivelul în care procesul de învățământ desfășurat în timpul studiilor liceal și-a atins obiectivele. Examenul de bacalaureat este o metodă standardizată de măsurare a competențelor dobândite de elevi, în opoziție cu mediile încheiate de profesorii de la clasă care pot avea grile/standarde diferite de evaluare și ca atare pot crea inechități în clasificarea și ierarhizarea absolvenților aceluiași ciclu de învățământ. Studii multiple din domeniul științelor educației evidențiază faptul că, de-a lungul globului, rezultatele absolviților de liceu la examenul de Bacalaureat sunt un predictor foarte bun pentru performanța academică ulterioară de care este capabil un absolvent de liceu.

Avantajele pe care le generează un examen de bacalaureat sunt multe: învățând pentru BAC, elevii își consolidează cunoștințele dobândite de-a lungul anilor; existența unui examen de final de ciclu organizat cu seriozitate este un factor care motivează elevii să-și atingă potențialul dar și pe profesorii să depună efort pentru organizarea de activități didactice eficiente; o examinarea națională, unitară, este un parametru bun pentru măsurarea calității educației în orice nivel educațional din întreaga țară, care poate fi utilizat pentru îmbunătățirea eficientă a calității educației; o examinare națională unitară, este o garanție a faptului că în școală se va urma standardul național de învățământ, inclusiv conținutul educațional, profilurile de competențe și altele care au fost reglementate la nivel național; o examinarea sumativă poate motiva suplimentar toate părților interesate ale educației (administrația națională și locală și societatea) să ofere infrastructură educațională, astfel încât să construiască o atmosferă de educație bună; reînvierea conștiinței tuturor părților interesate ale educației (părinți, societate civilă, legislatori, public, industrii) pentru a fi responsabili în îmbunătățirea calității educației.

Dincolo de pierderea avantajelor de mai sus, eliminarea examenului de Bacalaureat și/sau diminuarea exigențelor acestui examen ar atrage după sine consecințe nefaste pentru educabili și pentru sistemul de învățământ în sine. Între acestea, principalele ar putea fi următoarele: crearea unei inechități sociale majore prin punerea pe același palier a celor care sunt capabili de performanță academică de nivel terțiar cu cei care nu sun capabili de acest nivel de performanță academică; demotivarea generațiilor viitoare de elevi față de învățare, în contextul în care recompensele sociale și de carieră academică și/sau profesională nu mai sunt legate de nivelul de performanță academică de care este capabil uni individ; riscul ca locurile din nivelul de învățământ terțiar să fie ocupate de către studenți care știm de la bun început că nu pot face față exigențelor studiilor terțiare ar fi unul crescut, sporind astfel riscul de irosire a resurselor de către sistem și a resurselor personale chiar ale celor care au accesat studii superioare dar nu le-au putut finaliza cu succes; diminuarea atractivității profesiilor care necesită pregătire de nivel mediu și crearea unui vid de profesioniști la nivelul acestora, cu consecințe pe piața forței de muncă; creșterea numărului de șomeri care finalizează studii superioare (cu diplomă sau nu) dar nu sunt capabil să îndeplinească exigențele profesionale ale domeniului în care au urmat studiile terțiare.

Dincolo însă de toate aceste argumente care au parcurs latura psihologică, latura pedagogică și educațională, aspectele civice și de echitate ce guvernează o societate dezvoltată, mesajul nostru ferm este acela că învățământul superior are nevoie de o ancoră puternică iar aceasta este calitatea absolvenților de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat. Creșterea calității învățământului românesc din ultimii 10 ani, reliefată prin prezențele universităților românești în clasamentele internaționale, prin polarizarea clară a atenției candidaților înspre universitățile performante nu trebuie să fie amenințată de decizii și acțiuni politicianiste ieftine și care pot avea ca și consecință distrugerea și decredibilizarea nu numai a învățământului superior românesc ci a societății înseși. Textul este semnat de prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pîrtea,
președintele în exercițiu al Consorțiului Universitaria.

Publicație : Bună Ziua Iași

Doliu la UAIC Iaşi! A murit conf. univ. dr. Andrei Maxim de la FEAA! Avea doar 39 de ani

Este zi de doliu la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Reputatul conf. univ. dr. Andrei Maxim, profesor la FEEA a decedat la vârsta de doar 39 de ani. Profesorul se lupta, de ani de zile, cu o boală incurabilă, iar de curând acesta a pierdut lupta cu viaţa.

Întreg mediul academic şocat de dispariţia prematură a conf. univ. dr. Andrei Maxim

Profesorii din comunitatea academică s-au arătat şocaţi de trecerea în nefiinţă a lui Andrei Maxim. La doar 39 de ani, după o lungă suferinţa, acesta a pierdut lupta cu viaţa. Colegii, elevii, transmit familiei sincere condoleanţe şi împărtăşesc suferinţa morţii cadrului didactic.

Cine a fost conf. univ. dr. Andrei Maxim

Conf. univ. dr. Andrei Maxim a fost cadru didactic la FEEA din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Acesta preda la catedra de Management, Marketing şi Administrarea Afacerilor. Profesorul a avut numeroase lucrări publicate în diverse reviste.

Publicație : Bună Ziua Iași

Industria IT dă STARTUL programului Bursele ANIS 2020, dedicat cadrelor didactice

17 facultăți participante la primele două ediții
22 proiecte didactice calificate
110.000 euro – valoarea totală a burselor acordate

București – Mai 2020: Bursele ANIS 2020 reprezintă cea de-a treia ediție a programului inițiat de ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – prin care companiile de tehnologie din România susțin cadrele didactice tinere în integrarea tehnologiilor noi și a metodelor inovative de predare în programa universitară. Termenul limită de depunere a proiectelor este 15 septembrie.

Programul Bursele ANIS a fost lansat în anul 2018 la iniţiativa ANIS pentru a stimula eforturile cadrelor didactice – lectori și asistenți universitari – în introducerea în curricula universitară a celor mai noi tehnologii din industrie şi unor tehnici de predare inovative. Programul se derulează la nivel naţional, cadrele didactice calificate beneficiind de câte o sponsorizare în valoare de 5.000 euro.

„Educația este unul dintre obiectivele strategice ale ANIS încă de la înființarea Asociației. Prin acest program încercăm să balansăm presiunea pe activitatea de cercetare din universități cu nevoia de actualizare permanentă a curriculei și de implementare a unor metode de predare moderne. Practic, programul Bursele ANIS reprezintă încercarea industriei de IT de a veni în sprijinul mediului educațional din România prin recompensarea oamenilor excepționali din spatele catedrelor”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv  ANIS.

În cadrul primelor două ediții Bursele ANIS s-au calificat 22 de proiecte depuse de cadre didactice din 17 facultăți din România. Valoarea totală a burselor acordate se ridică la 110.000 de euro.

Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să dețină titlul de doctor și gradul didactic de lector universitar, iar vârsta nu trebuie să depășească 40 de ani. Cursurile propuse de aceștia trebuie să se încadreze în domeniile: Big Data, Cybersecurity, Inteligență Artificială (AI), Machine Learning (ML), Fintech, HealthTech și Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultățile non-IT).

De asemenea, la ediția Bursele ANIS 2020 se vor putea înscrie în cursă și asistenții universitari, care pot propune soluții  pentru actualizarea laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular, urmând ca premiul să se împartă în funcţie de elementele inovatoare introduse de fiecare parte (min. 50% pentru asistenţii universitari). Detaliile complete de eligibilitate se găsesc la anis.ro/programe.

Candidații vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicaţiei şi a unui clip video în care vor prezenta succint elementele inovatore. Ulterior, finaliştii vor susţine un interviu cu membrii comitetului de evaluare. Data limită pentru înscrierea proiectelor este 15 septembrie 2020, iar regulamentul programului și criteriile de evaluare pot fi consultate la anis.ro/programe.

La primele 2 ediții au fost selectate cadre didactice din cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România: universitățile „Politehnica” din București și Timișoara, ASE, UNATC din București, Universitatea de Vest din Timișoara, universitățile “Al. I. Cuza” și „Gheorghe Asachi” din Iaşi, “Transilvania” din Brașov, „Tehnică” și „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

Sponsorii ediției Bursele ANIS 2020 sunt: Adobe, Atos, Bitdefender, Cornerstone Technologies, Deutsche Bank, Endava, Enea, Qualitance, Wipro.
Despre ANIS
22 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

Peste 130 de membri. În cadrul ANIS sunt reunite atât companii mici, cât și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național.

Peste 38.000 de angajați. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.

Peste 2,5 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plasează ANIS în zona actorilor cheie în ceea ce privește amprenta economică pe plan local.

Pentru mai multe informații, accesați pagina Asociației – www.anis.ro.

Publicație : Ziarul de Iași

Calendarul examenului de Bacalaureat. Universităţile pregătesc admiterile

Absolvenţii de liceu vor susţine examenul de Bacalaureat începând cu data de 22 iunie, rezultatele finale urmând să fie afişate pe 5 iulie. La mijlocul lunii iulie este de aşteptat să se dea şi startul admiterilor la facultate, care în acest an vor fi aparte din cauza epidemiei de COVID-19

Ministerul Educaţiei a publicat calendarul examenului de Bacalaureat din acest an. Astfel, echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul naţional de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent.

Când încep probele scrise

Absolvenţii de liceu vor da primele probe scrise în 22 iunie, când le vor fi evaluate cunoştinţele despre limba şi literatura română. Apoi, a doua zi, probele scrise continuă cu limba şi literatura maternă, urmând ca în 24 iunie, elevii să dea probe scrise la „proba obligatorie a profilului”. De asemenea, în 25 iunie sunt alte probe scrise, respectiv „proba la alegere a profilului şi a specializării”.

Afişarea rezultatelor la probele scrise va avea loc pe 30 iunie 2020, până în ora 12.00. În aceeaşi zi, elevii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii, cu o a doua rundă pe 1 iulie. Pe 5 iulie se afişează rezultatele finale.

Cum se va desfăşura admiterea la facultăţile Universităţii Bucureşti

În acelaşi timp, Universitatea Bucureşti a stabilit cum se vor susţine examenele de admitere la cele 19 facultăţi din cadrul instituţiei. Facultatea de Drept va fi singura unde admiterea se va face pe baza unui examen scris, la restul admiterea urmând a se face fie pe baza mediilor de la Bacalaureat sau a unei metode mixte, unde pe lângă mediile de la BAC va fi necesar şi un eseu motivaţional.

Absolvenţii clasei a XII-a care vor dori să ocupe unul dintre cele 19.000 de locuri disponibile în cele 19 facultăţi ale Universităţii Bucureşti trebuie să ştie metoda de admitere aprobată de consiliile fiecărei facultăţi. Astfel, admiterea pe baza unui examen scris se va organiza doar la Facultatea de Drept, viitorii studenţi urmând a susţine un test-grilă la limba română şi economie.

La alte şapte facultăţi, admiterea se va face doar pe baza mediei de la Bacalaureat. Astfel, la Facultăţile de Fizică, Chimie, Geografie şi Geofizică, Limbă şi Literatură Străină, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei departajarea candidaţilor se va face strict pe baza mediei de la BAC. La Facultatea de Administraţie şi Afaceri, admiterea se va face pe baza mediei notelor obţinute la Bacalaureat la proba scrisă de Limba Română şi la o altă probă scrisă la alegerea candidatului. La Facultatea de Litere, admiterea se va face pe baza mediei dintre nota obţinută la examenul de Bacalaureat şi nota obţinută la proba scrisă de Limba şi literatura română de la acelaşi examen.

Majoritatea facultăţilor umaniste au optat pentru o metodă mixtă de admitere. Astfel, pentru admiterea la Facultăţile de Biologie, Filosofie, Geografie, Ştiinţe Politice, Istorie, candidaţii trebuie să depună o scrisoare de intenţie sau un eseu motivaţional, urmând ca cei admişi în urma acestei probe eliminatorii să fie departajaţi pe baza mediei de la Bacalaureat. La Facultatea de Sociologie, candidaţii trebuie să depună de asemenea un eseu motivaţional, de circa 300-500 de cuvinte, urmând ca departajarea candidaţilor admişi să se facă pe baza mediei de la proba scrisă de Limba Română şi o altă probă scrisă la alegerea candidatului. Admiterea la Teologie Baptistă şi Asistenţă Socială se face pe baza unui concurs de dosare şi eseu.

Alte facultăţi au optat pentru o formulă mixtă de calculare a mediei de admitere. Astfel că la Facultatea de Administraţie şi Afaceri, pentru specialitatea Administrarea Afacerilor, program în limba engleză, admiterea include o probă eliminatorie de limba engleză, unde candidaţii vor fi notaţi cu calificativul admis/respins, urmând ca departajarea să se facă după media de la proba scrisă la limba română şi o altă probă scrisă la alegerea candidatului. La Facultatea de Limbi Străine, admiterea se va face pe baza mediei la proba scrisă la Limba Română (50%) şi mediile din liceu (50%) la limba de specialitate (de exemplu, pentru profilul de engleză avansaţi se calculează mediile din liceu la limba engleză).

La Facultatea de Matematică şi Informatică, concursul de admitere constă într-o singură probă: evaluarea dosarului de admitere. Media de admitere se calculează după formula: 20% media generală de la Bacalaureat + 80% punctaj specific fiecărui domeniu de licenţă, calculat în funcţie de notele de la Bacalaureat şi de rezultatele obţinute la olimpiadele şi concursurile şcolare, conform metodologiei proprii.

Admiterea pentru Facultatea de Jurnalism se va face pe baza unui eseu motivaţional, diferit pentru fiecare dintre specializări, Jurnalism, Publicitate, Comunicare şi Relaţii Publice, ce va reprezenta 40% din media de admitere, plus 20% media examenului de Bacalaureat, 20% nota obţinută la proba scrisă la Limba Română la acelaşi examen şi 20% media notelor din liceu obţinute la prima limbă străină.

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, admiterea se face pe baza unui interviu motivaţional.

CALENDAR Bacalaureat 2020

-► 3 – 10 iunie 2020 Înscrierea candidaţilor

-► 11 – 17 iunie 2020 Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale

-► 22 iunie 2020 Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă

-► 23 iunie 2020 Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

-► 24 iunie 2020 Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

-► 25 iunie 2020 Proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă

-► 30 iunie 2020 Afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

-► 30 iunie 2020 Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

-► 1 iulie 2020 Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

-► 1 – 4 iulie 2020 Rezolvarea contestaţiilor

-► 5 iulie 2020 Afişarea rezultatelor finale

Publicație : Adevărul

Isolement, précarité, perte de repères : comment le confinement a fait basculer psychologiquement certains étudiants

De jeunes adultes ont été particulièrement fragilisés par la disparition de leur vie d’avant. Les professionnels redoutent une vague de maladies psychiatriques.

Pour Edmond, 27 ans, le confinement a été « la goutte d’eau qui a fait déborder le vase »« Sans préavis, on m’a coupé de tous mes liens sociaux. On m’a plongé dans un isolement physique mais aussi émotionnel, faisant remonter toutes mes difficultés passées », raconte cet étudiant gabonais en master d’économie à l’université de Bordeaux. « Abandonné » très tôt par ses parents à Libreville (Gabon), puis par son meilleur ami, décédé en 2013, il a vécu l’annonce du gouvernement comme un « nouvel abandon ». Du jour au lendemain, il a dû faire une croix sur sa paie de commis dans un restaurant asiatique, et s’en remettre aux banques alimentaires déployées dans sa cité universitaire.

Attaques de panique, altération du sommeil, ruminations anxieuses, idées noires… Après une dizaine de jours d’enfermement dans sa chambre du Crous de 13 m2, Edmond craque et avale un cocktail dangereux de médicaments. « J’étais prêt à dire oui à la mort si elle venait », assume-t-il. Le 30 mars, il est admis dans l’un des services psychiatriques du centre hospitalier Charles-Perrens à Bordeaux, pour entamer ce qu’il nomme aujourd’hui son « retour d’outre-tombe ».

Si la tentative de suicide constitue l’un des pires scénariosles professionnels de santé mentale font valoir leur inquiétude quant à l’impact du confinement sur le bien-être de milliers d’autres étudiants. Isolement, précarité financière, perte de repères : cumulée à de multiples facteurs d’anxiété et de stress, la crise liée à l’épidémie due au coronavirus a déstabilisé une population déjà psychiquement vulnérable.

Les étudiants davantage touchés

Pendant le confinement, la Nightline – un service nocturne d’écoute géré par des étudiants, pour des étudiants – est arrivée à saturation des demandes de soutien par tchat. « On a retrouvé les thématiques habituelles : exacerbation du sentiment de solitude, angoisse de l’avenir, difficulté à trouver un espace intime rassurant, pensées suicidaires… Mais ces difficultés semblent clairement aggravées par la crise », constate le président de l’association, Florian Tirana.

« La catégorie des 16-29 ans est celle pour qui le score de bien-être a le plus nettement baissé pendant le confinement, avance Nicolas Franck. Leur confiance en eux et leur sentiment d’utilité ont été fragilisés »

Plusieurs enquêtes en cours devraient permettre de mesurer l’ampleur du phénomène et d’anticiper une possible vague de maladies psychiatriques, redoutée par les professionnels. « Il va falloir être très vigilant. Selon nos premiers chiffres, la catégorie des 16-29 ans est celle pour qui le score de bien-être a le plus nettement baissé pendant le confinement, avance Nicolas Franck, professeur de psychiatrie à l’université Lyon-I et chef de pôle au centre hospitalier Le Vinatier, coauteur d’une étude en ligne sur l’impact du confinement sur la santé mentale des Français. Leur confiance en eux et leur sentiment d’utilité ont été fragilisés. »

Publicație : Le Monde