Directorul Departamentului de Învăţământ Preuniversitar din cadrul UAIC Iași a discutat despre realitățile din învățământul superior public autohton, școala în pandemie, dar și despre moduri utile de educație, în Studioul BZI LIVE

Despre educaţie în pedagogia Sfinţilor Părinţi, într-o ediţie specială BZI LIVE programată miercuri, 6 ianuarie 2021 alături de lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, directorul Departamentului de Învăţământ Preuniversitar din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi.

Pe de altă parte, despre şcoală în vreme de pandemie, realităţi şi problematici din învăţământul superior public autohton, provocările viitorului pe acest plan s-a mai dialogat alături de lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, este şi coordonator al Centrului de Învăţare de la „Cuza”. De precizat că universitarul a fost şi membru al Biroului Senat al Universităţii Cuza, mai exact preşedinte al Comisiei pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public din Senatul celei mai vechi instituţii moderne de învăţământ superior a României.

Părinţii Bisericii au fost în epoca lor premergătorii multor teme pedagogice

Părinţii Bisericii au fost în epoca lor premergătorii multor teme pedagogice: în spaţiul educaţiei tinerilor au trasat o cale corectă, au descoperit moduri utile de educaţie şi au formulat principii pedagogice inedite. Temele educaţiei au avut drept obiectiv crearea unei personalităţi integre a ucenicilor lor. De asemenea, ei s-au preocupat de cunoaşterea omului, au studiat puterea instinctului şi lumina raţiunii, au analizat ca psihologi înţelepţi întreaga lui alcătuire psihosomatică şi s-au adâncit în taina eredităţii şi în tendinţele înnăscute fie pentru bine, fie pentru rău. Astfel, Părinţii Bisericii au reuşit în spaţiul educaţiei tinerilor să traseze drumuri sigure, premergătoare şi să se distingă ca pedagogi mari şi neasemuiţi.

Pedagogii ortodocşi credeau în exemplul şi în puterea formativ-educativa a mediului social

Pedagogii ortodocşi credeau în exemplul şi în puterea formativ-educativa a mediului social. Persoanele cu care un tânăr vine în contact direct şi apoi comunicarea cu ele exercita o influenţă importanta asupra sa şi determină până la un anumit grad demersul vieţii proprii pe care o va urma ulterior. Copilul, datorită tendinţei înnăscute spre imitare a câte vede şi aude, copiază comportamentul, faptele şi acţiunile persoanelor care-l înconjoară. Cu o uşurinţă excepţională adopta exemplele altora ca prototipuri pentru comportamentul şi acţiunea lui personală. De altfel, copilul, fiinţă „foarte educabila” şi „uşor de modelat”, preia cu uşurinţă şi-şi familiarizează repede modurile de exprimare, de gândire şi comportament al altor persoane, iar prin repetarea deasă a aceloraşi acţiuni dobândeşte obişnuinţe permanente, care cu timpul se întăresc şi ajung astfel „a doua natură” a învăţăcelului.

Publicație : Bună Ziua Iași

Expoziție spectaculoasă de plante exotice, în Grădina Botanică din Iași. Azalee, camelii, doar două dintre speciile care pot fi admirate de ieșeni

Începutul anului 2021 vine cu o expoziție spectaculoasă de plante exotice, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași. Cel mai probabil, aceasta va fi organizată în perioada 6 februarie – 8 martie. Evenimentul prilejuiește prezentarea unor colecții reprezentative din cadrul Complexului de Sere. Și la această ediție, numeroasele exemplare de azalee și camelii vor fi expuse în amenajări peisagistice inspirate din grădinile asiatice

Anul 2021 vine cu o expoziție spectaculoasă de plante exotice, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). De principiu, ediția din acest an va avea loc în perioada 6 februarie – 8 martie. Evenimentul prilejuiește prezentarea unor colecții reprezentative din cadrul Complexului de Sere. Numeroasele exemplare de azalee și camelii ale Grădinii Botanice din Iași vor fi expuse în amenajări peisagistice inspirate din grădinile asiatice.

Aceste colecții cu o valoare horticolă remarcabilă, caracterizate prin condiții de cultură speciale, sunt accesibile publicului vizitator doar o perioadă limitată de timp

Aceste colecții cu o valoare horticolă remarcabilă, caracterizate prin condiții de cultură speciale, sunt accesibile publicului vizitator doar o perioadă limitată de timp. Este vorba de lunile februarie-martie, atunci când înfloresc majoritatea speciilor și soiurilor. Un element specific, cu mare valoare decorativă și simbolică, apreciat în spațiul asiatic, este piatra, folosită pentru reprezentările apei, dar și a munților. Estetica acestor spații este completată și de specii decorative prin frunze precum Araucaria bidwillii – „arborele maimuțelor”, Aucuba japonica – „laur japonez”, Fatsia japonica, Nandina domestica – „bambusul cerului” și Pittosporum tobira.

O parte din ferigile cultivate în Serele Grădinii Botanice înnobilează grădinile asiatice amenajate cu azalee și camelii

Tradițional, în expoziție, o parte din ferigile cultivate în Serele Grădinii Botanice înnobilează grădinile asiatice amenajate cu azalee și camelii, fiind însoțite de informații inedite referitoare la importanța științifică și utilitară a următoarelor specii: Adiantum capillus-veneris – „părul Maicii Domnului”, Asplenium bulbiferum – „feriga mamei”, Asplenium nidus – „feriga cuib”, Asplenium viviparum, Cyrtomium falcatum – „feriga sfinților”, Nephrolepis biserrata, Nephrolepis exaltata – „feriga sabie”, Phlebodium aureum – „feriga aurie”, Platycerium bifurcatum – „feriga coarne de cerb”, Pteridium aquilinum – „țolul lupului”, Pteris cretica – „feriga panglica”, Selaginella martensii. Compartimentele amenajate în spațiul expozițional oferă vizitatorilor posibilitatea de a cunoaște și alte plante din diferite regiuni biogeografice: mediteraneene (dafinul, mirtul, rodia, măslinul, arbustul de căpșuni, palmierul pitic), tropicale umede (orhidee, acalife, begonii, peperomii, crotoni, dracene, bromelii, heliconii, fitonii, mango) sau tropicale aride (cactuși, euforbii, agave, aloe).

Cu acest prilej, în trecut, a fost inaugurată o expoziție permanentă cu specii și hibrizi de plante carnivore, originare din Europa, America de Nord, Asia tropicală, Australia, din arhipelagul Indonezian și din Madagascar

Cu acest prilej, în trecut, a fost deschisă și o expoziție permanentă cu specii și hibrizi de plante carnivore, originare din Europa, America de Nord, Asia tropicală, Australia, din arhipelagul Indonezian și din Madagascar. În dioramele amenajate cu mușchi de turbă și ferigi sunt prezentate numeroase exemplare tericole și epifite de plante carnivore cunoscute sau mai puțin cunoscute: „roua cerului”, „foaie grasă”, „planta urcior”, „cupa maimuței”, „capcana Zeiței Venus” sau „capcana de oțel”. Dioramele cu plante carnivore au fost realizate în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2019-0333, intitulat: „Diversificarea resurselor de germoplasmă colectate din medii de viață extreme pentru educație ecologică în Grădina Botanică din Iași. De asemenea, un element de noutate al acestei ediții este reprezentat de pereții vegetali sau grădinile verticale. Această abordare reprezintă o modalitate modernă de utilizare a plantelor ornamentale în spațiile de locuit sau de birou sub forma unor panouri modulare vegetale.

Compozițiile prezentate în cadrul expoziției pot fi aranjate și după modele inspirate de ferestrele japoneze

De asemenea, compozițiile prezentate în cadrul expoziției pot fi aranjate și după modele inspirate de ferestrele japoneze, care se disting prin unicitate, personalitate, eleganță și stil. Aceste aranjamente vegetale sunt realizate din mii de exemplare, obținute din specii perene gazonante originare din Asia, America de Sud sau Africa și cultivate în Complexul de Sere: Callisia repens, Chlorophytum comosum „Variegatum” – „planta păianjen”, Fittonia argyroneura „Albivenis” – „planta mozaic”, Hemigraphis alternata – „iedera roșie”, Hemigraphis repanda – „limba dragonului”, Hoffmania discolor – „planta de tafta”, Pellionia repens – „planta curcubeu”, Pilea depressa – „lacrimi de copil”, Pilea microphylla, Pilea spruceana „Silver tree” – „aripi de înger”, Saxifraga stolonifera – „barba lui Aaron”. Expoziția va fi deschisă zilnic, între orele 9:00-16:00. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar pentru grupurile organizate de 5 lei. Fotografiatul este liber.

Publicație : Bună Ziua Iași

«C’est inadmissible»: charge de travail, partiels annulés… À l’Université de Paris, les étudiants en médecine excédés

De nombreux élèves de deuxième année ont exprimé leur colère sur Twitter après avoir appris que leurs examens étaient annulés.

«Ce qu’il se passe est inadmissible.» Charge de travail, cours à distance, partiels interrompus, annulés, reportés… À l’université de Paris, les étudiants en deuxième année de médecine sont excédés. Ils sont nombreux à avoir exprimé leur colère et leur découragement sur Twitter en utilisant le hashtag #mentalbreakup. À les entendre, force est de constater que les problèmes se multiplient depuis la rentrée de septembre.

Le dernier en date a eu lieu au retour des fêtes, le lundi 4 janvier, alors que les élèves s’apprêtaient à entamer une période d’examens. «La fac a tenu à ce que nous passions les partiels sur place ce qui, au vu de la situation sanitaire, n’est pas ce qu’il y a de plus recommandé», rapporte Marine, étudiante en deuxième année de médecine. «Depuis le début, on reçoit les informations à la dernière minute. On a appris tardivement, à la mi-décembre, qu’il faudrait venir et que les examens se dérouleraient sur des tablettes. Clairement, on aurait pu rester chez nous et être évalués à distance», s’agace-t-elle.

Une fois sur place, poursuit Marine, les étudiants ont dû faire face à «énormément de problèmes techniques». «Une moitié de la promotion n’a pas bénéficié d’un accès internet. C’est aberrant de ne pas avoir la wi-fi sur une partie du site universitaire.» Quant aux consignes sanitaires, «elles n’ont pas été respectées».

«Nous étions entassés dans des amphithéâtres et dans des salles de 30 m2 sans fenêtres avec les portes fermées.» Dans les couloirs, ils sont «des centaines» à se croiser. «Quand j’apprends que la ministre de l’Enseignement supérieur veut faire revenir les étudiants petit à petit et que nous avons passé nos partiels dans ces conditions… de qui se moque-t-on?», se désole Marine.

À l’angoisse des examens s’ajoute celle de leur report. «Notre seconde épreuve a été annulée. C’est une montagne russe émotionnelle. On n’en peut plus. Je ne sais pas si l’administration se rend compte à quel point un tel manque d’organisation engendre des dégâts physiques et psychologiques chez les étudiants», s’inquiète-t-elle. Pierre*, étudiant en deuxième année, renchérit: «Les partiels, c’est la goutte d’eau qui a fait déborder le vase. On nous a envoyé un mail lundi soir pour nous dire que les examens du lendemain étaient annulés et sans excuses.» En substance, précise-t-il, «merci de votre compréhension, à mercredi». «C’est un peu sec», ricane-t-il.

Philippe Ruszniewski, doyen de l’UFR de médecine, reconnaît sans détour ce «fiasco informatique». «Il faut dire les choses comme elles sont. J’ai envoyé un mail hier pour dire aux élèves que j’étais sincèrement navré.» Si les étudiants ont dû attendre 21 heures pour apprendre que leur examen du 5 janvier était annulé, «c’est parce que les informaticiens ont ramé toute l’après-midi pour essayer de rectifier le problème». Finalement, il a été décidé que les partiels se dérouleraient à distance et seraient reportés à la fin de semaine.

Une charge de travail «trop importante»

Sur les réseaux sociaux, de nombreux étudiants ont partagé leur colère et découragement. Ces partiels interrompus ponctuent un semestre éprouvant dont Pierre retient une «charge de travail beaucoup trop importante». L’Université de Paris est née de la fusion de Paris Descartes (Paris V) et Paris Diderot (Paris VII). Certaines unités de formation et de recherche (UFR) ont donc été regroupées. «C’est la première fois que les deuxième année de médecine sont rassemblés en une seule promotion», explique Pierre. En tout, cette promotion comprend plus de 800 étudiants.

Comme Pierre, de nombreux élèves ont le sentiment de devoir étudier deux programmes: celui de Paris V et de Paris VII. «La fusion des cours n’a pas été bien menée. On a l’impression d’avoir une addition de programmes», rapporte-t-il. Marine renchérit: «Nous devons suivre des cours très denses sous formes de capsules vidéo. Mais on ne peut pas apprendre la médecine face à un écran, devant un diaporama, parfois sans professeur, et se contenter d’un support vidéo».

«On ne leur en demande pas davantage que l’an dernier en termes de connaissances. C’est même le contraire»Philippe Ruszniewski, le doyen de l’UFR de médecine

Entre ces capsules, les enseignements dirigés (ED), les séances de questions-réponses, le contrôle continu et les révisions, le rythme est «intenable», souffle Pierre. «Il y en a beaucoup qui ont travaillé 8 heures par jour toute la semaine. Pourtant, la deuxième année de médecine est réputée moins difficile.» Marine, elle, a passé ses vacances à réviser. «Il y a des matières que je n’ai même pas abordées alors que je suis quelqu’un qui travaille. Pendant les fêtes, j’étudiais devant mon ordinateur de 7 à 23 heures. On a des cours à n’en plus finir.»

«Sacrifier une future génération de médecins»

Philippe Ruszniewski assure pourtant qu’«on ne leur en demande pas davantage que l’an dernier en termes de connaissances. C’est même le contraire». Le doyen voit en cette «impression» l’expression d’une fatigue liée à l’épidémie et à l’enseignement distanciel qu’elle impose. «Ils sont devant leurs ordinateurs et recopient in extenso ce que dit le professeur. Cela aboutit à un très grand volume de papiers qui les découragent. Hors covid, nous aurions vu nos étudiants. Ils n’auraient pas eu cette impression d’énorme masse de travail.»

Ajoutez à cela des réponses «maladroites» de certains professeurs aux mails et requêtes d’étudiants. «Il y en a qui nous ont dit ‘‘vous devez vous lever plus tôt’’», rapporte Pierre. «À ceux qui s’inquiétaient des partiels en présentiel, on a répondu que ‘‘la vie est un processus à risque’’». La majorité des élèves, assure Pierre, ont été très sérieux ce semestre. «Leur dire qu’ils sont fainéants, ça ne passe pas.»

Marine, enfin, déplore un manque d’écoute de la part de l’administration. «On ne prend pas le mal-être étudiant en considération et tout cela, au prix d’une fusion dans le but de gagner quelques places dans le classement de Shanghai (le classement international des meilleures universités NDLR). L’université de Paris, qui se veut excellente, se met des œillères en se disant que ça va passer», jure l’étudiante. «Les conséquences de cela sont désastreuses: certains étudiants vont jusqu’à des tentatives de suicide. Sacrifier cette promotion, c’est sacrifier une future génération de médecins.»

Publicație : Le Figaro