fost unul dintre cele mai bune filme ale anului 2016 și unul dintre cele mai bune filme SF ale ultimilor ani. „Arrival” spune povestea unei prime întâlniri dintre oameni și o specie extraterestră, pașnică, venită să ne transmită un mesaj. Pentru a-l înțelege, armata cheamă în ajutor un lingvist care în final reușește să deslușească ceea ce voiau să ne transmită extratereștrii. În lumea reală, un lingvist al Universității „Alexandru Ioan Cuza” explică de ce nu vom putea comunica astfel cu ființele din spațiu și de ce abordarea științifică a limbajului, corect explicată în film, nu ar funcționa la fel de bine în afara ficțiunii.

Laura Carmen Cuțitaru, profesor de lingvistică americană în cadrul Facultății de Litere, a văzut „Arrival” de trei ori. Este unul dintre filmele sale SF preferate. Spre deosebire de toate celelalte filme science-fiction în care omenirea apelează la militari, fizicieni, foști agenți FBI sau ingineri pentru a se înțelege cu extratereștrii, personajul principal din filmul Arrival este un lingvist. 

Louise Bank reușește, pas cu pas, să descifreze propoziții simple în simbolurile grafice pe care le proiectau extratereștrii. Pentru că erau circulare, lingvista își dă seama că limba vizitatorilor nu avea nici început, nici sfârșit. „Oare gândirea lor arată tot așa?”, întreabă un al doilea personaj, deschizând una dintre cele mai fascinante premize ale filmului. 

„În teoria lingvistică”, explică Laura Carmen Cuțitaru, „această întrebare este oglindită de așa-numita ipoteză Sapir-Whorf. Pe scurt, ipoteza spune că vocabularul și chiar sintaxa unei limbi reprezintă nu doar felul în care noi descriem realitatea, ci ne influențează și ne modelează inclusiv felul în care ne reprezentăm noi înșine realitatea.” Cu alte cuvinte, oamenii care vorbesc în limbi diferite pot avea percepții diferite asupra realității.

Personajul Louise Banks amintește de această ipoteză și în film. Într-adevăr, gândirea „vizitatorilor”, arăta precum limbajul lor: ordinea ideilor, secvențialitatea nu însemnau nimic pentru ei.  Extratereștrii erau ieșiți din timp și aveau acces simultan la prezent, trecut și viitor. 

Pe măsură ce începe să îi înțeleagă, Louise Banks devine o dovadă vie a ipotezei Sapir-Whorf, pentru că începe să stăpânească și timpul. 

„E o pretenție prea mare pe care o avem de la limbă”, afirmă specialistul în lingvistică al universității, conf.univ.dr. Laura Carmen Cuțitaru. „Cu siguranță, ipoteza nu se poate susține astfel”.

Într-adevăr, când lingviștii vorbesc despre cât de mult influențează limba felul în care percepem realitatea, unul dintre cele mai frecvente exemple folosite este cel al timpului. „Atât în română, cât și în engleză, spunem că Ai tot viitorul în față sau Nu te mai gândi la trecut, lasă-l în spate. Vechii greci, însă, ziceau invers: viitorul este în spate, pentru că nu-l văd, nu-l cunosc, nu pot să privesc cu spatele, pe când trecutul este în fața mea, pentru că îl am acolo, îl știu, îl văd și îl cunosc. La chinezi, timpul este pe o dimensiune verticală: viitorul sus, iar prezentul jos. În română și engleză timpul este văzut deseori ca o lungime – o întâlnire este lungă sau scurtă, vorbitorii de limba greacă se referă la timp în termeni de cantitate  – o întâlnire este mică sau mare.  Este vorba însă de o interpretare, nu este vorba că au început oamenii să vadă altfel”, explică conf. Laura Cuțitaru.

Una dintre cele mai spectaculoase extensii ale ipotezei Sapir-Whorf este susținută de un economist american, Keith Chen. Acesta argumentează că vorbitorii de chineză mandarină economisesc bani cu mai mare ușurință decât – de exemplu – vorbitorii de engleză. În timp ce în engleză există forme diferite ale verbelor în funcție de timp, în chineza mandarin acestea au o singură formă, la care se adaugă un adverb – azi / mâine / ieri etc. Astfel, vorbitorii de mandarină ar percepe viitorul ca fiind mai aproape, ceea ce îi determină să ia în serios economisirea banilor.

În contextul filmului Arrival, ipoteza este folosită chiar mult peste premizele ei intenționate, deoarece ipoteza a fost formulată având în vedere o limbă nativă, și nu una învățată. „Bilingvii, de exemplu, nu au cum să perceapă realitatea diferit, chiar dacă acea limbă ajunge să fie stăpânită atât de bine încât persoana să viseze în limba străină. Dar nici o limbă nu poate să remodeleze circuitul neuronal, deoarece, la oameni, rețeaua neurală se formează în urma interacțiunilor cu mediul.”

Acesta ar fi și motivul pentru care, dacă ne-ar vizita extratereștrii este foarte puțin probabil să ne dăm seama ce se întâmplă. „Suntem atât de condiționați de materialul nostru biologic, încât un limbaj extraterestru, modelat de experiențele mediului extraterestru, ar fi ceva de neidentificat. Am experimenta, probabil, agnozie vizuală – adică incapacitatea de a recunoaște formele –  și agnozie auditivă – în loc de limbă, am percepe o masă amorfă de sunete.”

Citiți mai mult:

Cuțitaru, L. (2018). Language and Outer Space, Human and Social Studies, 7(1), 80-87, https://doi.org/10.2478/hssr-2018-0006
Laura Cuțitaru, Mesaje către alte lumi, Cronica Veche, august 2018