|
| |
Stimați membri ai comunității academice,
Suntem la a douăzeci și doua ediție a buletinului informativ pe care, în colaborare cu Direcțiile și Serviciile Universității, îl realizăm lunar și care este, din semnalele primite până acum, citit de mulți dintre dumneavoastră. Și în această lună veți găsi informații interesante și utile:
- Hotărâri de interes general ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație din luna precedentă;
- Hotărâri ale Senatului Universității din luna precedentă;
- Informații privind realizarea unor obiective de investiții;
- Noutăți din luna precedentă ce vizează comunitatea academică.
Dacă doriți să folosiți acest instrument de comunicare pentru a transmite colegilor din Universitate informații cu privire la un eveniment pe care urmează să îl organizați, vă rugăm să trimiteți prin email la adresa promovare@uaic.ro o scurtă descriere a evenimentului respectiv, însoțită de o imagine reprezentativă pentru acesta (de exemplu, afișul).
Cu aleasă considerație, Prof. univ. dr. Tudorel TOADER Rector
|
|
|
|
| |
Hotărâri ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație
În ședința ordinară din 11.08.2020 s-au aprobat: - Calendarul întocmirii și aprobării statelor de funcții pentru anul universitar 2020-2021 (6S/11.08.2020);
- Regulamentul privind selecția pentru mobilități de predare (STA) și formare (STT) în cadrul Programmului Erasmus+ cu țările participante la program (KA103) (47RI/11.08.2020);
- Regulamentul privind primirea studenților în cadrul parteneriatelor academice (exchange students) și a studenților pe cont propriu (free movers) pentru stagii de studiu / practică / documentare-cercetare (48RI/11.08.2020).
În ședința ordinară din 13.08.2020 s-au validat: - Prodecanii desemnați de către decanii facultăţilor din UAIC (1A/13.08.2020).
În ședința ordinară din 27.08.2020 s-au aprobat: - Procedura de sistem privind elaborarea și aprobarea statelor de funcții pentru activitatea didactică și de cercetare și suplinirea posturilor didactice vacante sau rezervate (4S/27.08.2020);
- Propunerea Biroului Studii Universitare de Doctorat pentru modificarea calendarului admiterii la doctorat (39D/27.08.2020);
- Hotărâre privind declanșarea procedurilor de concurs pentru ocuparea posturilor de directori de stațiuni/muzeu rămase vacante (2/27.08.2020).
|
|
|
|
| |
Hotărâri ale Senatului Universității
din data de 13 august 2020
|
|
|
|
| |
Informații privind realizarea unor obiective de investiții
- S-a finalizat procedura de atribuire a contractelor de servere necesare pentru desfășurarea activității didactice online;
- A fost atribuit contractul de execuție lucrări de instalare de fibră optică în Complexul Akademos, Târgușor Copou, Școala Junior;
- S-a derulat procedura de atribuire a contractului de furnizare de substanțe dezinfectante și materiale de protecție în contextul pandemiei de COVID-19;
- S-a derulat procedura de atribuire a contractului de furnizare de lenjerii pentru dotarea căminelor studențești;
- S-a inițiat achiziția de lucrări de reabilitare sisteme de alarmare la antiefracție și sisteme de supraveghere pentru riscuri la securitatea fizică a căminelor C10, C11, C12, C13.
|
|
|
|
| |
Noutăți ale lunii august 2020
|
|
|
|
| |
UAIC înființează Extensiune la Botoșani
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), prima instituție modernă de învățământ superior a României, urmărește diversificarea ofertei educaționale prin înființarea unor noi extensiuni și dezvoltarea activității în cadrul extensiunilor existente, prin autorizarea și acreditarea de noi programe de studii de licență și de master. Astfel, pe lângă extensiunile care funcționează din anul universitar…
|
|
|
|
|
|
| |
Exercițiile fizice pot preveni formele grave ale infecției cu COVID-19, arată o cercetare UAIC
Lucrarea științifică intitulată „The Relationship between Exercise and Medication in Preventing Severe forms of COVID-19 Infection”, elaborată ca unic autor de medicul și conferențiarul universitar Bogdan-Alexandru HAGIU, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prezintă ipoteza medicală conform căreia exercițiile fizice practicate cu moderație pot preveni formele…
|
|
|
|
|
|