|
| |
Stimați membri ai comunității academice,
Suntem la a douăzeci și cincea ediție a buletinului informativ pe care, în colaborare cu Direcțiile și Serviciile Universității, îl realizăm lunar și care este, din semnalele primite până acum, citit de mulți dintre dumneavoastră. Și în această lună veți găsi informații interesante și utile:
- Hotărâri de interes general ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație din luna precedentă;
- Hotărâri ale Senatului Universității din luna precedentă;
- Informații privind realizarea unor obiective de investiții;
- Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC;
- Noutăți din luna precedentă ce vizează comunitatea academică.
Dacă doriți să folosiți acest instrument de comunicare pentru a transmite colegilor din Universitate informații cu privire la un eveniment pe care urmează să îl organizați, vă rugăm să trimiteți prin email la adresa promovare@uaic.ro o scurtă descriere a evenimentului respectiv, însoțită de o imagine reprezentativă pentru acesta (de exemplu, afișul).
Cu aleasă considerație, Prof. univ. dr. Tudorel TOADER Rector
|
|
|
|
| |
Hotărâri ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație
În ședința ordinară din 05.11.2020 s-au aprobat: - Hotărâre privind demararea procedurilor în vederea lansării licitației publice pentru serviciile de consultanță pentru implementarea proiectului, serviciile de dirigenție de șantier, lucrarea de consolidare și refuncționalizare corp O, finanțate în cadrul proiectului Consolidarea și refuncționalizarea clădirii corpului O a Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Cod proiect: 121671, cu clauză suspensivă, până la semnarea contractului de finanțare (2/05.11.2020);
- Hotărâre privind întocmirea de către doamnele/domnii decani a unui raport lunar al activităților didactice derulate de către cadrele didactice ale facultății, pe platformele WEBEX și MICROSOFT TEAMS (4/05.11.2020);
- Hotărâre privind derularea activităților în regim de muncă la domiciliu, acolo unde este posibil, începând cu data de 09.11.2020. Structurile administrative își vor desfășura activitatea cu jumătate din resursa umană, urmând să aibă loc o rotație a personalului didactic auxiliar la fiecare 14 zile (5/05.11.2020);
- Fondul de burse pentru semestrul I, anul universitar 2020-2021(14SA/05.11.2020);
- Calendarul desfășurării concursului pentru funcțiile de director al Departamentului pentru Învățământ Preuniversitar și Director al Departamentului de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și Învățământ cu Frecvență Redusă (2P/05.11.2020);
- Regulamentul de organizare şi funcţionare a Facultății de Chimie, ediția a II-a (2A/05.11.2020);
- Propunerea Serviciului Achiziții Publice privind calendarul de activități în vederea întocmirii Programului Anual al Achizițiilor Publice pentru anul 2021 (18A/05.11.2020);
- Propunerea Direcției Comunicaţii Digitale, Statistică şi Informatizare privind realizarea unui sistem de creare a copiilor de siguranţă pentru toate structurile UAIC (28A/05.11.2020);
- Regulamentul de organizare și funcționare a Facultății de Litere (29A/05.11.2020);
- Calendarul Competiției 2021 pentru acordarea de granturi tinerilor cercetători din UAIC (7C/05.11.2020);
- Propunerea Serviciului Relații Internaționale cu privire la încheierea unui acord de colaborare academică la nivel instituțional cu The Ss. Cyril and Methodius University Skopje, Macedonia (3RI/05.11.2020).
În ședința ordinară din 12.11.2020 s-au aprobat: - Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei pentru managementul calității (3M/12.11.2020);
- Înființarea programului universitar de licență „Chimie medicală” la Extensiunea Bălți, începând cu anul universitar 2021-2022 (4M/12.11.2020);
- Rezultatul concursului pentru ocuparea funcției de Director al Institutului de Cercetări Interdisciplinare UAIC (1A/12.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Chimie pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (18A/12.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Educație Fizică și Sport pentru anul 2021, Planul strategic pentru perioada 2020-2024 şi organigrama facultății (19A/12.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (20A/12.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Psihologie și Științe ale Educației pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (21A/12.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Matematică pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2021-2024 (22A/12.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Teologie Ortodoxă pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (34A/12.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Informatică pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (35A/12.11.2020);
- Hotărâre privind aprobarea proiectului Consolidarea și refuncționalizarea clădirii corpului O a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10, obiectiv specific 10.3, apelul de proiecte nr. POR/275/10/3/Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive (40A/12.11.2020);
- Planul Strategic de Dezvoltare Instituțională al UAIC pentru perioada 2020-2024 (42A/12.11.2020);
- Planul operațional al UAIC pentru anul 2021 (43A/12.11.2020).
În ședința ordinară din 19.11.2020 s-au aprobat: - Regulamentul și calendarul Competiției 3 MT pentru anul universitar 2020-2021 (4D/19.11.2020);
- Acordarea titlului de Profesor Emeritus domnului prof. univ. dr. m.c. al Academiei Române Dan Cristea (1P/19.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Drept pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (1A/19.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Geografie și Geologie pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (2A/19.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Istorie pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (3A/19.11.2020);
- Planul operaţional al Facultăţii de Biologie pentru anul 2021 şi Planul strategic pentru perioada 2020-2024 (4A/19.11.2020);
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru reabilitare/modernizare clădire destinată centrului de activităţi colaborative (Sera Puskin), din sursa de finanțare proiect POCU/626/6/13/130654 (28RN/19.11.2020);
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru achiziţie lucrări de execuţie – lucrare de consolidare şi refuncţionalizare corp O, asigurarea utilităţilor, lucrări de amenajare a terenului – amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială, din sursa de finanțare proiect Consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii corpului O a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (33RN/19.11.2020);
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru achiziţie servicii de dirigenţie de şantier pentru lucrările de consolidare şi refuncţionalizare corp O, din sursa de finanțare proiect Consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii corpului O a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (34RN/19.11.2020);
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru achiziţie servicii de consultanţă pentru implementarea proiectului Consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii corpului O a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, din sursa de finanțare proiect Consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii corpului O a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (35RN/19.11.2020).
În ședința ordinară din 25.11.2020 s-au aprobat: - Rezultatul concursului pentru ocuparea funcției de Director la Stațiunea de Cercetare și Practică Studențească „Ion Gugiuman” Rarău și la Stațiunea de Cercetare și Practică Studențească „Simion Mehedinți” Tulnici (6A/25.11.2020)
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru achiziţia de material săditor viţă de vie în scopul înfiinţării unei culturi viticole în cadrul Stațiunii Ştefăneşti (15RN/25.11.2020);
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru lucrări de alimentare cu gaze naturale la Staţiunea Agigea (19RN/25.11.2020).
.
|
|
|
|
| |
Hotărâri ale Senatului Universității
26 noiembrie 2020
|
|
|
|
| |
Informații privind realizarea unor obiective de investiții
S-a semnat contractul de reabilitare sisteme de alarmare la antiefracție și sisteme de supraveghere pentru riscuri la securitatea fizică, cu o valoare de 376.633 lei.
|
|
|
|
| |
Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC
- Ȋn dosarul avȃnd ca obiect acţiunea ȋn revendicare imobil clădire şi teren, reprezentând cantina Târguşor Copou, promovatǎ de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‟ din Iaşi, instanța a stabilit un nou termen de judecatǎ, până la care pârâtele din dosar vor lua la cunoştinţă conţinutul răspunsului la interogatoriu depus de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‟ din Iaşi;
- Ȋn dosarul având ca obiect anulare Ordin Prefect – teren Grădina Botanică, suprafaţa de 3794 mp/ str. Frederich nr. 4, acţiune formulată de către Vasiliu Valentin ş.a., instanţa de judecată a respins plângerea formulată de petenţii Vasiliu Valentin ş.a ȋn contradictoriu cu intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi, ca fiind introdusă ȋmpotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins plângerea formulată de petenţii Vasiliu Valentin ş.a. ȋn contradictoriu cu intimaţii Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi, ca neȋntemeiată. Admite cererea de intervenţie ȋn interes alăturat Prefectului Judeţului Iaşi formulată de către Universitate;
- Ȋn dosarul având ca obiect anulare Ordin Prefect – teren Grădina Botanică, suprafaţa de 4 ha/ str. Dumbrava Roşie nr. 125, acţiune formulată de către Crusos Amalia ş.a.ȋn contradictoriu cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‟ din Iaşi, Comisia Municipală de Fond Funciar, Comisia Judeţeană de Fond Funciar, Agenţia Domeniilor Statului, Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de judecată a respins plângerea formulată de petenţii Crusos Amalia ş.a..
|
|
|
|
| |
Noutăți ale lunii noiembrie 2020
|
|
|
|
| |
UAIC va contribui la crearea unui Campus European prin proiectul EC2U
În săptămâna 23-27 noiembrie s-a lansat Proiectul Alianţei Universitare EC2U, prin care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) va contribui la crearea unui Campus European. „European Campus of City-Universities” – EC2U – este titlul proiectului prin care prima universitate modernă a României va inova în educaţie şi cercetare alături de alte șase universități…
|
|
|
|
|
|
| |
Doi noi prorectori desemnați la UAIC
În ședința Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) de joi, 26 noiembrie 2020, prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC, a desemnat doi noi prorectori pentru mandatul 2020-2024. Astfel, cei doi noi prorectori validați de membrii Senatului UAIC sunt: - Prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – Prorector pentru relaţii internaţionale şi…
|
|
|
|
|
|
| |
Noaptea Cercetătorilor încântă publicul ieșean cu știință pe 27 noiembrie
Pe 27 noiembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni se pregătește să încânte publicul cu știință, prin experimente trăsnite, fenomene curioase, imagini din culisele cercetării, conferințe captivante, jocuri și concursuri cu premii atrăgătoare. Programul este desfășurat de cercetători, inventatori și exploratori într-un mod interactiv, educativ și distractiv și se adresează minților curioase de toate vârstele. Într-un context…
|
|
|
|
|
|
| |
Proiectul „Start experienţă – START.EXE” a început înscrierea studenților în grupul țintă
Proiectul „Start experienţă – START.EXE” anunță calendarul de înscriere pentru studenții interesați să acumuleze experiență profesională: - 07 decembrie – 16 decembrie 2020: Depunerea dosarelor de candidatură
Dosarele de candidatură se vor depune electronic până la data de 16.12.2020 prin completarea formularului…
|
|
|
|
|
|
| |
Competiție pentru acordarea de granturi tinerilor cercetători la UAIC
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, începând cu data de 6 noiembrie 2020, o nouă competiție pentru acordarea de granturi tinerilor cercetători. Propunerile de proiecte de cercetare se pot depune în perioada 9 – 27 noiembrie 2020. La competiție pot participa tineri cercetători care, la momentul lansării competiției, au vârsta maximă de…
|
|
|
|
|
|