16 noiembrie 2020 ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌ ‌
 
 
my-post-4
 

Nr. 24

16 noiembrie 2020

 
 

Stimați membri ai comunității academice, 

Suntem la a douăzeci și patra ediție a buletinului informativ pe care, în colaborare cu Direcțiile și Serviciile Universității, îl realizăm lunar și care este, din semnalele primite până acum, citit de mulți dintre dumneavoastră. Și în această lună veți găsi informații interesante și utile:

  • Hotărâri de interes general ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație din luna precedentă;
  • Hotărâri ale Consiliului de Administrație (altele decât cele care ajung în ședința de Senat) din luna precedentă;
  • Hotărâri ale Senatului Universității din luna precedentă;
  • Informații privind realizarea unor obiective de investiții;
  • Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC;
  • Noutăți din luna precedentă ce vizează comunitatea academică.
Dacă doriți să folosiți acest instrument de comunicare pentru a transmite colegilor din Universitate informații cu privire la un eveniment pe care urmează să îl organizați, vă rugăm să trimiteți prin email la adresa promovare@uaic.ro o scurtă descriere a evenimentului respectiv, însoțită de o imagine reprezentativă pentru acesta (de exemplu, afișul).


Cu aleasă considerație,
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER
Rector
 
 
 
 
 

Hotărâri ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație

În ședința ordinară din 09.10.2020 s-au aprobat:

  • Hotărâre privind restrângerea activităților didactice derulate față în față (seminare), acestea urmând să se desfășoare în sistem online (1/09.10.2020);
  • Hotărâre privind demararea procedurilor în vederea înființării unui post de televiziune cu emisie online (3/09.10.2020);
  • Hotărâre privind demararea procedurilor în vederea înființării unei ciupercării la Stațiunea de Cercetare Științifică și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu” - Ștefănești (4/09.10.2020);
  • Procedura operațională privind desfășurarea activităților didactice „față în față” (on-site) pe perioada stării de alertă și a consecințelor determinate de contextul epidemiologic al infecției cu virusul SARS-COV 2, revizia I (3M/09.10.2020);
  • Calendarul privind desfăşurarea activităţilor referitoare la scoaterea la concurs a unor posturi didactice şi de cercetare pe semestrul I al anului universitar 2020-2021 (3P/09.10.2020);
  • Organizarea celei de a XLIV-a ediţii a Expoziţiei de flori, fructe şi seminţe, sub genericul Flori de Toamnă, în perioada 25 octombrie - 15 noiembrie 2020 (15A/09.10.2020);
  • Componența Comisiei privind verificarea îndeplinirii criteriilor minimale ale candidaților pe posturi de cercetare din cadrul Departamentului Interdisciplinar Științe (31C/09.10.2020);
  • Componența Comisiei privind încadrarea proiectelor în categoria proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare în cadrul Departamentului Interdisciplinar Științe (32C/09.10.2020);
  • Propunerile de modificare a criteriilor și condițiilor de implementare a Programului Erasmus+ la UAIC începând cu anul academic 2020-2021 (2RI/09.10.2020).

În ședința ordinară din 15.10.2020 s-au aprobat:

  • Proiectul de plan editorial al trimestrului IV al anului 2020 (5A/15.10.2020);
  • Referat cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor de directori stațiuni/muzee din cadrul UAIC, după cum urmează: director la Muzeul de Istorie Naturală al Universității; director la Stațiunea de Cercetare și Practică studențească „Ion Gugiuman” - Rarău; director la Stațiunea de Cercetare și Practică studențească „Simion Mehedinți” - Tulnici, pentru mandatul 2020-2024 (15A/15.10.2020);
  • Referat cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului de director la Staţiunea Biologică „Petre Jitariu” - Potoci, pentru mandatul 2020-2024 (24A/15.10.2020).

În ședința ordinară din 22.10.2020 s-au aprobat:

  • Hotărâre privind întocmirea notei de fundamentare și demararea procedurilor pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul bază sportivă, str. Sărărie nr. 200 (1/22.10.2020);
  • Hotărâre privind întocmirea notei de fundamentare și demararea procedurilor pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea renovării/consolidării/reabilitării Stațiunii Biologice „Petre Jitariu” Potoci-Neamț (2/22.10.2020);
  • Procedura operațională de organizare a activității privind elaborarea și depunerea lucrărilor metodico-științifice, întocmirea comisiilor și transmiterea rezultatelor finale în vederea obținerii gradului didactic I în învățământul preuniversitar (10S/22.10.2020);
  • Lista posturilor didactice perioadă nedeterminată (profesor, conferenţiar, lector/şef de lucrări, asistent universitar) şi perioadă determinată (asistent universitar, lector/șef de lucrări) pentru scoatere la concurs, semestrul I, anul universitar 2020-2021 (1P/22.102.2020);
  • Rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor de Directori staţiuni/muzee rămase vacante din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi: Staţiunea de Cercetări Fizico-Geografice şi pentru Monitorizarea Calităţii Mediului Mădârjac, Staţiunea Biologică „Petre Jitariu” Potoci, Muzeul Universităţii, Muzeul de Istorie Naturală (1A/22.10.2020);
  • Lista posturilor de cercetare perioadă nedeterminată (CS III, CS II, CS I) și determinată (ACS, CS, CS III) pentru scoatere la concurs, semestrul I, anul universitar 2020-2021 (5C/22.10.2020);
  • Lansarea Competiției 2021 pentru acordarea granturilor UAIC (17C/22.10.2020);
  • Lista cercetătorilor propuși de către facultăți/departamente pentru premiere, ca urmare a rezultatelor obținute în activitatea de cercetare științifică desfășurată în anul 2019 (21C/22.10.2020).

În ședința ordinară din 28.10.2020 s-au aprobat:

  • Hotărâre privind clarificarea situației juridice a terenului pe care se află imobilul cuprinzând Biblioteca Facultății de Litere și a Facultății de Istorie, în vederea întocmirii documentației necesare construirii unui sediu pentru Institutul de Cercetări Interdisciplinare (ICI-UAIC). Biblioteca Facultății de Litere și a Facultății de Istorie va fi relocată la etajul I al corpului O, situat pe Bulevardul Carol I, nr. 24, Municipiul Iași, după finalizarea lucrărilor de reabilitare (1/28.10.2020);
  • Hotărâre privind întocmirea documentației pentru demararea procedurilor de renovare/consolidare/reabilitare a clădirii din str. Lascăr Catargi, nr.54, Municipiul Iași (2/28.10.2020);
  • Lista programelor universitare de licență pentru care se declanșează procedura de acreditare și evaluare periodică în anul universitar 2020/2021 și Lista programelor universitare de licență care vor intra în lichidare începând cu anul universitar 2020/2021 (7S/28.10.2020);
  • Lista domeniilor universitare de master pentru care se declanșează procedura de evaluare periodică în anul universitar 2020/2021 și Lista domeniilor universitare de master care vor intra în lichidare începând cu anul universitar 2020-2021 (1M/28.10.2020);
  • Metodologia de desfăşurare a concursurilor pentru funcţiile de Director al Departamentului pentru Învăţământ Preuniversitar şi Director al Departamentului de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă (1P/28.10.2020).

.

 
 

Hotărâri ale Consiliului de Administrație

În ședința ordinară din 28.10.2020 s-a aprobat:

  • Lista posturilor didactice și de cercetare propuse pentru scoaterea la concurs în semestrul I al anului universitar 2020-2021.
 
 

Hotărâri ale Senatului Universității

12 octombrie 2020

 
 

29 octombrie 2020

 
 

Informații privind realizarea unor obiective de investiții 

  1. S-a atribuit contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică reabilitare clădire administrativă Ștefănești, valoarea contractului este de 66 000 lei fără TVA;
  2. S-a publicat documentația de atribuire a contractului de execuție lucrări: ,,Împrejmuire teren str. Sărărie nr.200”, cu o valoare estimată de 648 361 lei fără TVA;
  3. S-a transmis spre publicare documentația de atribuire pentru servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul ,,Reabilitare prin consolidare și extindere, precum și modernizarea Sălii de Sport a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, strada Titu Maiorescu nr.15, cu o valoare estimată de 271 761 lei fără TVA;
  4. A fost publicată documentația de atribuire a contractului  de lucrări de reabilitare sisteme de alarmare la efracție și sisteme de supraveghere pentru riscuri la securitate fizică – corp A + SCDAEA, valoarea totală estimată este de 492 830 lei fără TVA;
  5. A fost finalizată evaluarea ofertelor și s-a semnat contractul de execuție de lucrări de reparații și reconfigurare spații Corp G,  în cadrul subproiectului ROSE: Centrul de Învățare LEARN & CONNECT - AG 286, în valoare de 559 225,44 lei fără TVA;
  6. S-a publicat  procedura de atribuire a contractului de furnizare  ,,Platformă pentru cloud computing - echipamente de procesare, stocare și interconectare echipamente inclusiv software pentru acestea”,cu o valoare estimată de 2 950 000 lei fără TVA în cadrul  Programului Operațional Competitivitate - POC.
 
 

Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC 

  1. Ȋn dosarul avȃnd ca obiect revendicare imobil Corp A, Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iași a făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere la termenul anterior, iar instanța a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție. S- a acordat termen intermediar de judecatǎ pentru luna ianuarie 2021;
  2. Ȋn dosarul avȃnd ca obiect apelul formulat de cǎtre SC CADILLET SRL și SC BRIO GRUP SRL împotriva Sentinței civile nr. 9577/21.09.2018, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosar nr. 13874/245/2018 (evacuare imobil teren în suprafața de 86,52 m, situat în Iași, B-dul Carol I, nr. 24 -procedura specială), instanța de judecatǎ a repus cauza pe rol, stabilind un nou termen de judecată pentru luna ianuarie 2021;
  3. În dosarul având ca obiect anulare Ordin Prefect – teren Grădina Botanică, suprafaţa de 3794 mp/ str. Frederich nr. 4, acţiune formulată de către Vasiliu Valentina ş.a., instanţa de judecată a amânat pronununţarea pentru luna noiembrie 2020.
 
 

Noutăți ale lunii octombrie 2020

 
 
Conducerea Universității a premiat tinerii cercetători și „ambasadorii” Caravanei UAIC

Conducerea Universității a premiat tinerii cercetători și „ambasadorii” Caravanei UAIC

Vineri, 30 octombrie 2020, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a avut loc ceremonia oficială de premiere a tinerilor cercetători și a „ambasadorilor” care s-au implicat în Caravana UAIC în anul universitar 2019-2020.

La ceremonia de premiere au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, prof.…

 
 
UAIC și UNAGE au sărbătorit împreună 160 de ani de la înființare

UAIC și UNAGE au sărbătorit împreună 160 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) au organizat luni, 26 octombrie 2020, începând cu ora 11, ceremonia aniversară comună care a celebrat împlinirea a 160 de ani de la înființarea celor două instituții. La eveniment, care a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”, au participat…

 
 
UAIC, partener în proiectul „Start în carieră prin master didactic”

UAIC, partener în proiectul „Start în carieră prin master didactic”

Proiectul „Start în carieră prin master didactic”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și alte șapte instituții de învățământ superior din România, a fost aprobat, obținând 95 de puncte din 100 posibile. Valoarea totală a proiectului este de 76.836.961,72 lei, din care bugetul alocat UAIC…

 
 
UAIC a primit aprobarea de funcționare pentru Centrul iTransfer

UAIC a primit aprobarea de funcționare pentru Centrul iTransfer

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit de la Ministerul Educației și Cercetării autorizarea provizorie de funcționare pentru Centrul de Transfer Tehnologic iTransfer (CTT-iT). Noua entitate funcționează în cadrul Facultății de Informatică a UAIC, colectivul fiind format din cadre didactice, cercetători, programatori și analiști din domeniile IT, economic, juridic sau alte domenii complementare.…

 
 
UAIC organizează online evenimentul de lansare a proiectului „Start experiență-START.EXE”

UAIC organizează online evenimentul de lansare a proiectului „Start experiență-START.EXE”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează joi, 8 octombrie 2020, începând cu ora 17, un eveniment online de lansare a proiectului „Start experiență – START.EXE”, la care vor participa prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC,  Mihai CHIRICA – Primarul Municipiului Iași, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor partenere și ai studenților.…

 
 
UAIC a câștigat cinci noi proiecte Erasmus în valoare de peste 2,5 milioane de euro

UAIC a câștigat cinci noi proiecte Erasmus în valoare de peste 2,5 milioane de euro

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat cinci noi proiecte Erasmus. Două dintre acestea sunt proiecte de mobilitate Erasmus+, cu parteneri din țări UE și non-UE, iar celelalte trei sunt proiecte Erasmus – Jean Monnet Module. Noile proiecte de mobilitate vor oferi studenților, cadrelor didactice și pesonalului administrativ al UAIC oportunitatea de a…

 
 
UAIC a finalizat modernizarea bibliotecii de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

UAIC a finalizat modernizarea bibliotecii de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a finalizat modernizarea bibliotecii care funcționează în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, ca filială a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Cu această ocazie vineri, 2 octombrie 2020, la ora 12.00, a avut loc, la sediul bibliotecii, un eveniment de inaugurare la care au…