|
| |
Stimați membri ai comunității academice,
Suntem deja la a opta ediție a buletinului informativ pe care, în colaborare cu Direcțiile și Serviciile universității, îl realizăm lunar și care este, din semnalele primite până acum, citit de mulți dintre dumneavoastră. Și în această lună veți găsi informații interesante și utile:
- Hotărâri de interes general ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație din luna precedentă
- Hotărârile Senatului Universității din luna precedentă
- Informații privind realizarea unor obiective de investiții
- Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC
- Noutăți din luna precedentă ce vizează comunitatea academică
- Evenimentele lunii
Dacă doriți să folosiți acest instrument de comunicare pentru a transmite colegilor din Universitate informații cu privire la un eveniment pe care urmează să îl organizați, vă rugăm să trimiteți prin email la adresa promovare@uaic.ro o scurtă descriere a evenimentului respectiv, însoțită de o imagine reprezentativă pentru acesta (de exemplu, afișul).
Cu aleasă considerație,
Prof. univ. dr. Tudorel Toader Rector
|
|
|
|
| |
Hotărâri ale Biroului Executiv al Consiliului de Administrație
În ședința ordinară din 09.05.2019 s-au aprobat: - Propunerea Departamentului pentru Formare Continuă, Învățământ la Distanță și Învățământ cu Frecvență Redusă cu privire la cuantumul taxelor pentru cursurile de pregătire grade didactice (9S/09.05.2019)
- Depunerea solicitării de finanţare în cadrul Fondului Naţional de Investiţii pentru proiectul Reabilitare, refuncţionalizare şi modernizare Casa Universitarilor Iaşi (31A/09.05.2019)
În ședința ordinară din 16.05.2019 s-au aprobat: - Procedura de sistem privind elaborarea și aprobarea statelor de funcții pentru activitatea didactică și de cercetare și suplinirea posturilor didactice vacante sau rezervate (1S/16.05.2019)
- Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenelor de licență/diplomă, disertație și absolvire (2S/16.05.2019)
- Lista comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor didactice de profesor universitar și conferențiar universitar, perioadă nedeterminată, scoase la concurs în semestrul II al anului universitar 2018-2019 (9P/16.05.2019)
- Lista comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor didactice de lector universitar/șef de lucrări și asistent universitar, perioadă nedeterminată, scoase la concurs în semestrul II al anului universitar 2018-2019 (10P/16.05.2019)
- Lista comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor didactice de asistent universitar, perioadă determinată, scoase la concurs în semestrul II al anului universitar 2018-2019 (11P/16.09.2019)
- Componența comisiei de contestații la concursurile pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare (12P/16.05.2019)
- Lista comisiilor de concurs pentru posturi de cercetare, Cercetător științific II, perioadă nedeterminată, semestrul II al anului universitar 2018-2019 (9C/16.05/2019)
- Lista comisiilor de concurs pentru posturi de cercetare, Cercetător științific III, perioadă nedeterminată, semestrul II al anului universitar 2018-2019 (10C/16.05.2019)
- Lista comisiilor de concurs pentru posturi de cercetare, Cercetător științific și Asistent de cercetare științifică, perioadă determinată, semestrul II al anului universitar 2018-2019 (11C/16.05.2019)
- Modificarea mărcii de fabrică, de comerț și de serviciu a Editurii, în conformitate cu Manualul de identitate vizuală al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (27A/16.05.2019)
- Modificarea art. 18 alin.1, lit. a, teza a II-a din Statutul Fundației „Alumni-Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași” și a componenţei nominale a Consiliului Director al Fundaţiei Alumni - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (30A/16.05.2019)
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru servicii de proiectare linie îmbuteliere apă minerală, din sursa de finanţare venituri proprii (6RN/16.05.2019)
- Propunerea Serviciului pentru Studenți, Orientare în Carieră, Inserție Profesională și Alumni, cu privire la modelul de Diplomă Alumni care va fi înmânată absolvenților UAIC în cadrul ceremoniilor de absolvire care vor fi organizate de Fundația „Alumni – Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iași (11SA/16.05.2019)
În ședința ordinară din 23.05.2019 s-au aprobat: - Comisia centrală de admitere pe Universitate – studii universitare de licență, sesiunile iulie/septembrie 2019 (1S/23.05.2019)
- Comisia centrală de admitere pe Universitate – programe de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunile iulie/septembrie 2019 (8S/23.05.2019)
- Comisia centrală de admitere pe Universitate – studii universitare de master, sesiunile iulie/septembrie 2019 (3M/23.05.2019)
- Metodologia de acordare a voucherelor de vacanţă pentru anul 2019 (21A/23.05.2019)
- Propunerea ca UAIC să participe ca membru fondator al Asociației de Management a Destinaţiei Turistice Iaşi şi Regiunea Moldova (28A/23.05.2019)
- Referat de Necesitate și Oportunitate pentru furnizare şi montare panou de informare și obţinerea avizelor necesare pentru montare la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură şi Ecologie Acvatică Iaşi şi la Staţiunea de Cercetare Ştiinţifică şi Practică Studenţească „Vasile Băcăuanu”, Ştefăneşti, judeţul Botoşani, din sursa de finanţare venituri proprii (10RN/23.05.2019)
- Propunerea Rubik Hub Piatra Neamț (Direcție de Dezvoltare a Afacerilor din cadrul ADR Nord-Est) pentru implementarea proiectului de amenajare „Rubik Corner” în Corpul B al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (19SA/23.05.2019)
În ședința extraordinară din 27.05.2019 s-au aprobat: - Propunerea de repartizare a cifrei de școlarizare pentru studii universitare de licență 2019-2020 (1S/27.05.2019)
- Propunerea de repartizare a cifrei de școlarizare pentru studii universitare de master 2019-2020 (1M/27.05.2019)
- Propunerea privind distribuirea locurilor bugetate, pentru cetățenii români și cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, pentru admiterea la studii universitare de doctorat din sesiunea septembrie 2019 (1D/27.05.2019)
În ședința ordinară din 30.05.2019 s-au aprobat: - Comisia Centrală pe Universitate pentru coordonarea organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor din sesiunile iulie 2019, septembrie 2019 și februarie 2020 (1S/30.05.2019)
- Propunerea de sesiune specială de examinare, în perioada 1 - 20 septembrie 2019, pentru studenții care au beneficiat de stagii Erasmus+ în anul academic 2018-2019 (2S/30.05.2019)
- Calendarul desfăşurării concursului pentru ocuparea postului de Decan la Facultatea de Biologie (2P/30.05.2019)
- Propunerea Facultății de Informatică cu privire la refuncţionalizarea etajului III din Corpul C, în vederea înfiinţării unui Centru de transfer tehnologic iTransfer din fondurile proiectului PrivateSky, sponsorizări şi venituri proprii ale facultăţii (21A/30.05.2019)
|
|
|
|
| |
Hotărârile Senatului Universității
din data de 23 mai 2019
|
|
|
|
| |
Informații privind realizarea unor obiective de investiții
Aprilie 20191. Au fost finalizate măsurătorile, devizele estimative și aprobate de BECA pentru procedura de achiziție a reparațiilor curente pentru spațiile didactice și spațiile de cazare pentru anul 2019 după cum urmează:
- 12 loturi/beneficiari/facultăți pentru spațiile didactice în valoare de 657.895,96 lei;
- 8 loturi/beneficiari/complexe studențești și cantine în valoare de 903.057,43 lei.
2. Au fost finalizate caietele de sarcini, modelele de contract și pregătite pentru achiziție următoarele investiții:
- Reabilitare, refuncționalizare și modernizare “Casa Universitarilor”;
- Reabilitare tâmplărie exterioară și interioară corp D;
- Plan Urbanistic Zonal (PUZ) Baza sportivă, str. Sărărie nr. 200;
|
|
|
|
| |
Activități privind securizarea juridică a patrimoniului UAIC
Mai 2019- Ȋn dosarul avȃnd ca obiect restituire în natură a terenului în suprafată de 1682 mp din Iaşi, str. Carol nr. 21, formulată de Simionescu Despina, instanța de judecată a stabilit un nou termen de judecată pentru efectuarea unui supliment la expertiza topo- cadastrală efectuată ȋn cauză.
- S-au depus ȋn instanţa de judecată apărări prin care s-a solicitat respingerea acţiunii formulate de Savu Lucreţia ş.a. avȃnd ca obiect- fond funciar - anulare acte transfer pentru suprafaţa de teren 6,77 ha din Grădina Botanică. Instanța de judecatǎ a rǎmas ȋn pronunțare.
- Ȋn dosarul avȃnd ca obiect contestația la executare formulată de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‟ din Iaşi împotriva procesului verbal de constatare impediment la punerea ȋn executare a sentinţei civile privind evacuarea din imobilul teren în suprafața de 86,52 mp situat în Iași, B-dul Carol I, nr. 24, instanța de judecatǎ a respins contestația.
- Ȋn dosarul avȃnd ca obiect acţiune în constatare suplinire acord ȋn vederea obţinerii autorizaţiei de funcționare, constatare drept de superficie pentru imobil -teren în suprafața de 86,52 mp situat în Iași, B-dul Carol I, nr. 24 formulatǎ de cǎtre fostul chiriaș, care refuzǎ evacuarea din imobilul teren în suprafața de 86,52 mp situat în Iași, B-dul Carol I, nr. 24, instanța de judecatǎ a acordat termen ȋn vederea comunicǎrii ȋntȃmpinǎrii Universitǎții la cererea de completare a acțiunii.
- Ȋn dosarul avȃnd ca obiect apelul formulat de cǎtre fostul chiriaș și ocupantul fǎrǎ titlu al imobilul teren în suprafața de 86,52 mp situat în Iași, B-dul Carol I, nr. 24, ȋmpotriva sentinţei civile privind evacuarea din imobilul teren anterior arǎtat, instanţa de judecată a respins cererea de intervenție accesorie formulatǎ de cǎtre angajații acestora și a acordat termen de judecatǎ pentru citarea pǎrților care nu au fost prezente.
|
|
|
|
| |
Noutăți ale lunii mai 2019
|
|
|
|
| |
UAIC a primit certificatul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare lecție de educație financiară din lume
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit marți, 23 aprilie 2019, certificatul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru organizarea, împreună cu Banca Comercială Română, a celei mai mari lecții de educație financiară din lume. UAIC a fost una dintre cele 59 de locații în care 13.230 de români din toate colțurile țării au participat miercuri, 31…
|
|
|
|
|
|
| |
Studenții FEAA, premiați în Italia la un concurs de lucrări științifice studențești
Trei studente înscrise în anul al II-lea la studii universitare de master în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au fost premiate în cadrul unei competiții de lucrări științifice studențești pe tema „Inovații sociale și dezvoltarea sustenabilă”, organizată de Universitatea din Perugia, prin Departamentul de Economie…
|
|
|
|
|
|
| |
Reuniunea Comunității Alumni UAIC. Nou start în relația cu absolvenții Universității
Întâlniri bianuale, activități de mentorat pentru studenți, colaborare în studii de cercetare și dezvoltarea unui fond privat de burse sunt câteva dintre inițiativele în care va fi implicată comunitatea absolvenților Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Aceste activități au fost prezentate joi, 9 mai, la o primă întâlnire dedicată Comunității Alumni UAIC, ce s-a desfășurat…
|
|
|
|
|
|
| |
EUROINVENT 2019: Patru medalii de aur, patru de argint și diplome de excelență pentru cărți publicate de Editura UAIC
80 de cărți publicate la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au fost premiate la cea de a XI-a ediție a Salonului de carte tehnico-științifică, artistică și literară asociat Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2019. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 16-18 mai, la Palatul Culturii din Iași, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Cercetării și Inovării,…
|
|
|
|
|
|
| |
UAIC și-a premiat studenții de 10
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat joi, 23 mai, începând cu ora 16.30, în Sala Senatului, evenimentul Gala Studentului UAIC 2019, prin care și-a propus să recunoască rezultatele remarcabile obținute de studenții universității pe parcursul anului universitar 2017-2018. Conducerea universității a fost reprezentată la eveniment de prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector, prof.…
|
|
|
|
|
|
| |
Dezbatere publică privind Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a Rectorului pentru mandatul 2020-2024
Joi, 13 iunie 2019, în intervalul orar 13-15, în Sala Senatului (corp A) va avea loc o dezbatere publică privind Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a Rectorului pentru mandatul 2020-2024. Sunt invitați membrii comunității academice cu drept de vot (toate cadrele didactice și de cercetare titulare, angajate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată,…
|
|
|
|
|
|
| |
Metodă nouă de depistare și caracterizare în timp real a fragmentelor mici de ADN, demonstrată de cercetătorii UAIC
O echipă de cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, formată din prof. univ. dr. Tudor LUCHIAN, coordonator, conf. univ. dr. Loredana MEREUȚĂ – Facultatea de Fizică, CS II dr. Alina ASANDEI și CS III dr. Irina SCHIOPU – Institutul de Cercetări Interdisciplinare – Departamentul Științe, a realizat cercetări inedite, rezultatele fiind recent…
|
|
|
|
|
|
| |
UAIC a primit vizita unei delegații de la Universitatea Jiangxi din China
Joi, 6 iunie 2019, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vizita unei delegații de la Universitatea de Finanțe și Economie Jiangxi din China, formată din profesor Yuan Xiong, vice-președinte, profesor Yin Zhonghai, decan, Liu Xiaohui, director de departament și Wan Minli, de la Facutatea de Limbi Străine. Oaspeții au fost întâmpinați de…
|
|
|
|
|
|
| |
UAIC scoate la concurs 5600 de locuri fără taxă la admiterea din iulie
Pentru sesiunea de admitere din iulie 2019, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași scoate la concurs 3500 de locuri la buget pentru studiile de licență și 2100 de locuri fără taxă pentru studiile universitare de master. De asemenea, sunt disponibile și 4923 de locuri cu taxă, 3317 pentru studii de licență și 1606 pentru studii…
|
|
|
|
|
|
| |
Evenimente din luna iunie 2019
|
|
|
|
| |
Simpozionul naţional „Memorialistica românească: între documentul istoric şi obiectul estetic"
|
|
|
|
| |
Târg de stagii de practică de vară. Alege CVacanța!
|
|
|
|
| |
Colocviul „Pericolul bolșevic în România anului 1919: între realitate și instrumentalizare politică"
|
|
|
|