Conferinţa internaţională “Integrated Systems of Long-term Care (ISoLTC)”, ediţia a V-a

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

În perioada 9 – 10 mai 2019, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială  a Universității din Bucureşti și compania TZMO România organizează cea de-a cincea ediţie a Conferinţei internaţionale “Integrated Systems of Long-term Care (ISoLTC)”.  Dezbaterile şi atelierele de lucru se vor desfăşura în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, Sos. Panduri nr. 90, București.

Îngrijirea pe termen îndelungat a devenit un subiect de mare actualitate în toate ţările care se confruntă sau se vor confrunta cu o rată majoră a îmbătrânirii populaţiei.

În cadrul acestui eveniment vor conferenţia lectori cu experienţă academică şi practică din SUA, Japonia, India, Rusia, Norvegia, Germania, Austria, Ungaria, Polonia şi România, abordând tendinţe, provocări şi soluţii ale îngrijirii pe termen îndelungat.

Lucrările vor fi publicate la Springer,  în  volumul: DECISIONS AND TRENDS IN SOCIAL SYSTEMS. INNOVATIVE AND INTEGRATED APPROACHES OF CARE SERVICES. Editors: Daniela Șoitu, Sarka Mayerova, Fabrizzio Maturo.

Cu această ocazie se vor lansa Bursele TZMO România, destinate studenţilor care vor câştiga Concursul de Eseuri. Vor fi acordate 3 burse a câte 500 de lei, timp de 10 luni. Tema propusă studenţilor în acest an este „Căminul pentru vârstnici nu este un hotel”.

Mai multe informații sunt publicate pe pagina web a Conferinței Internaționale ISoLTC: http://www.isoltc.ro

Vezi aici programul conferinței.