Două titluri publicate în anul 2014 de Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au primit câte o nominalizare la premiile Galei Bun de Tipar 2015 . Este vorba despre Poemul Erotocrit al lui Vincenzo Cornaro în cultura română. Versiunea lui Alecu Văcărescu, ediție îngrijită de Eugenia Dima, și despre Publicistică – volumul III (1910-1916), de C. Stere, cu text ales şi stabilit, note, comentarii și indice de nume de Victor Durnea. Cele două titluri menționate au fost nominalizate la secțiunea Cel mai bun redactor/ îngrijitor de ediție, pentru impresionanta muncă de îngrijire editorială a cercetătorilor Eugenia Dima și Victor Durnea.

Nominalizările au fost anunțate vineri, 24 aprilie 2015, de membrii juriului celei de-a IV-a ediții a Galei Bun de Tipar – Premiile Industriei de Carte din România.

Comisia de jurizare este formată din Mircea Vasilescu (președinte) – eseist, critic, istoric literar, jurnalist, profesor dr. al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, redactor-șef al săptămânalului Dilema Veche; Simona Kessler – agent literar, „Simona Kessler Copyright International Agency”; Cosmin Ciotloş – critic literar (România literară), asistent dr. al Facultății de Litere a Universității din București; Luca Niculescu – unul dintre cei mai apreciați jurnaliști români de astăzi, redactor-șef al RFI România; Oana-Valentina Suciu – lector dr. Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București; Victoria Pătrașcu – autoare de cărți pentru copii, foarte activă în promovarea lecturii în rîndul școlarilor, preocupată să susțină ilustrația de carte românească; Carmen Apetrei – lector univ. dr, director Departament Grafică al Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Artă din București; Cristina Foarfă – editor coordonator Bookaholic, specialistă în comunicare digitală; Tudor Crețu – directorul Bibliotecii Județene Timiș, scriitor și Daniel Voinea – Brand Manager Cărturești. Anunţarea câştigătorilor va avea loc joi, 14 mai, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii). Accesul la Gală se face pe bază de invitație.