Personalul didactic și de cercetare, personalul didactic auxiliar și de cercetare auxiliar, personalul didactic de conducere din învățământul superior, încadrat în perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011, respectiv într-un interval de timp din această perioadă, în unitățile și  în instituțiile de învățământ superior de stat, care nu a beneficiat de plata diferențelor salariale în baza unor hotărâri judecătorești, va beneficia de aceste drepturi în următorii ani, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 345 din 5 mai 2016 (Legea nr. 85 din 29 aprilie 2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011).

În ceea ce privește aplicarea acestei legi, Direcţia Resurse Umane din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” precizează următoarele: ,,Legea prevede că, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul României va elabora şi va supune aprobării, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Pâna la aceasta dată, normele metodologice nu au fost publicate”.

Actul normativ prevede că diferențele de drepturi salariale neacordate vor fi plătite eșalonat, într-o perioadă de cinci ani, astfel: în primul an de la data intrării în vigoare a noii legi se va plăti 5% din valoarea diferenţelor salariale, în al doilea an – 10%, în al treilea an – 25%, în al patrulea an – 25% și 35% în al cincilea an. Plăţile se vor face anual, în tranşe trimestriale egale.

În cazul profesorilor pensionaţi, legea prevede că plata diferenţelor se va face      într-o singură tranşă, iar pentru cei care urmează să se pensioneze – eşalonat, dar în aşa fel încât beneficiarii să primească banii până la data pensionării. „Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat, conform prezentei legi, se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata faţă de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică”, scrie în Legea nr. 85/2016.