Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea cel mai mare număr de studenți străini din România finanțați prin bursele Eugen Ionescu. Astfel, unsprezece studenți vor studia la Universitatea noastră ca  beneficiari ai granturilor acordate de statul român pentru cetățenii țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, ce finanțează programe de cercetare doctorală și postdoctorală. La nivel național, au fost acordate 47 de burse, cele mai multe pentru candidați care au optat pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (11), Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj (6) și Universitatea din Craiova (4).

Cei mai mulți studenți vor studia la Facultatea de Litere, dar au existat opțiuni și pentru facultățile de Biologie, Drept, Economie și Administrarea Afacerilor, Fizică și Geografie-Geologie. Studenții provin din Armenia, Benin, Burkina Faso, Mali, Maroc, Republica Moldova, Slovacia și Ucraina.