Vineri, 15 ianuarie, cu începere de la ora 12.00 este convocată o ședință extraordinară a Senatului Universității ce are ca scop discutarea metodologiei privind Metodologia de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere academică din UAIC. Senatul va lua în calcul varianta unei noi metodologii, ce nu va mai conține prevederea conform căreia studenții reprezentanți trebuie să fie integraliști și să aibă media minim 8.00.

În forma ei actuală, metologia este contestată în instanță de către o asociație studențească și, până la pronunțarea hotărârii, prevederile documentului sunt suspendate. Acest lucru împiedică, în prezent, desfășurarea alegerilor atât pentru studenții, cât și pentru profesorii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Biroul Senatului s-a întrunit joi, 14 ianuarie a.c., pentru a discuta această situație. În urma ședinței, prof.univ.dr. Constantin Rusu a precizat: „Am luat act de hotărârea justiției. Având în vedere că avem și alte căi de atac, dar nu am vrea să impietăm sub nici o formă, am ajuns la o concluzie pe care o propunem spre validare Senatului Universității. În consecință, am convocat Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” mâine, la orele 12.00, într-o ședință extraordinară, în care vom supune atenției Senatului noua metodologie privind organizarea alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Sper ca mâine la finalul ședinței să avem o nouă metodologie pe care o vom publica pe site, iar ulterior să putem desfășura alegerile pe calendarul pe care deja îl avem stabilit.”