Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost clasificată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Asociaţia Universităţilor Europene ca universitate de „categoria I” – categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie.

Astfel, rezultatul primei evaluări la nivel naţional a universităţilor de stat şi private, plasează UAIC în liga universităţilor de top din România, reprezentând o garanţie oficială excelenţei programelor de cercetare şi de studiu desfăşurate de universitatea ieşeană.

Consecinţa imediată a rezultatelor acestei clasificări este faptul că UAIC este una dintre cele 12 universităţi româneşti care sunt abilitate să organizeze studii de doctorat pentru toate domeniile din oferta universităţii, numărul de locuri de doctorat susţinute de la buget în acest an fiind cu 42% mai mare decât în anul 2010.

Candidaţii la doctorat vor dispune anul acesta de 330 de locuri, în comparaţie cu 260 – în 2010.

Clasificarea a fost realizată având la bază patru criterii:

  • cercetarea științifică;
  • predarea și învățarea;
  • relația universității cu mediul extern;
  • capacitatea instituțională.

Rezultatele complete ale evaluării naţionale a universităţilor pot fi consultate în Monitorul Oficial.

Mai multe informaţii: