Comisia Europeană a făcut public clasamentul primelor 500 de universități din Europa în funcție de numărul de studenți ai instituției care au beneficiat de stagii Erasmus. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este pe locul 51 dintr-un total de 3500 de universități participante la Programul Erasmus,  următoarea universitate românească fiind clasată pe locul 139.

Clasamentul ia în considerare numărul de studenți Erasmus pentru anul universitar 2013-2014. În perioada respectivă, 665 de studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au beneficiat de stagii de studiu sau practică într-o instituție parteneră din Europa.

În fiecare an, stagiile Erasmus Plus sunt cea mai căutată oportunitate de studii în străinătate de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Posibilitatea de a cunoaște un alt sistem de învățământ, de a studia sau lucra într-un mediu multicultural, de a intra în contact cu specialiști recunoscuți la nivel internațional, faptul că rezultatele obținute în străinătate sunt recunoscute la revenirea din stagiu, dar și valoarea financiară a burselor îi stimulează pe studenți să candideze în număr foarte mare la fiecare selecție Erasmus.

Pe baza performanțelor din anii anteriori, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va primi pentru anul academic 2016-2017 un grant în valoare de 2,75 milioane de euro pentru stagii Erasmus+ în instituții din Uniunea Europeană și din afara ei. Grantul instituțional obținut de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este cel mai mare la nivel național, ceea ce le va oferi acces studenților ieșeni la un număr record de oportunități de stagii de studiu sau practică în străinătate.